Cu ce atitudine aşteptaţi?

MAJORITATEA oamenilor de astăzi devin nerăbdători când trebuie să aştepte ceva sau pe cineva. Scripturile însă îi îndeamnă pe slujitorii lui Dumnezeu să înveţe să aştepte cu o atitudine corectă. Spre deosebire de oamenii în mijlocul cărora trăia, profetul Mica a declarat: „Îl voi aştepta pe Dumnezeul mântuirii mele“. — Mica 7:7; Plângerile 3:26.

Dar ce înseamnă a-l aştepta pe Iehova? Cum ar trebui să-l aştepte un creştin pe Dumnezeu? Există un mod corect şi un mod greşit de a aştepta? Putem trage învăţăminte în această privinţă din ceea ce i s-a întâmplat profetului Iona, care a trăit în secolul al IX-lea î.e.n.

Un mod greşit de a aştepta

Iehova Dumnezeu i-a poruncit lui Iona să se ducă şi să le predice locuitorilor oraşului Ninive, capitala Imperiului Asirian. Ninive era cunoscută drept „cetatea sângelui“ din cauza cruzimii fără margini a locuitorilor ei, fapt confirmat de istorici şi de arheologi (Naum 3:1). La început, Iona a vrut să se eschiveze de la această misiune, dar Iehova a avut grijă ca, în cele din urmă, profetul să ajungă la Ninive. — Iona 1:3—3:2.

„Şi Iona a început să pătrundă în cetate, cale de o zi, strigând şi zicând: «Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi răsturnată»!“ (Iona 3:4). Mesajul a avut un efect extraordinar asupra niniviţilor: „Oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post şi s-au îmbrăcat cu saci, de la cei mai mari până la cei mai mici“ (Iona 3:5). Drept urmare, Iehova, un Dumnezeu care „nu doreşte ca vreunul să fie distrus, ci doreşte ca toţi să ajungă la căinţă“, a cruţat oraşul. — 2 Petru 3:9.

Cum a reacţionat Iona? Relatarea spune: „Lucrul acesta nu i-a plăcut deloc lui Iona şi s-a mâniat“ (Iona 4:1). De ce? Probabil că Iona s-a gândit că îşi va pierde credibilitatea ca profet dacă profeţia de distrugere proclamată de el nu se va împlini până la o anumită dată. Se pare că el ajunsese preocupat mai mult de propria imagine decât de salvarea oamenilor. Îndurarea nu era importantă pentru el.

Desigur, Iona nu a mers până acolo încât să refuze să mai fie profet, însă a aşteptat să vadă „ce se va întâmpla cu cetatea“. Într-adevăr, el a manifestat o atitudine oarecum răutăcioasă, aşteptând, ca să zicem aşa, cu braţele încrucişate. Când a văzut că lucrurile nu mergeau cum ar fi vrut el, profetul neascultător  şi-a făcut un umbrar şi s-a aşezat supărat să vadă ce avea să urmeze. Iehova însă nu a aprobat atitudinea lui şi i-a corectat cu iubire gândirea. — Iona 4:5, 9–11.

De ce este răbdător Iehova

Deşi s-au căit şi au fost cruţaţi, niniviţii s-au întors mai târziu la căile lor rele. Iehova a prezis atunci prin profeţii Naum şi Ţefania distrugerea „cetăţii sângelui“, Ninive. El a declarat că va nimici Asiria şi-i va preface capitala într-o ruină (Naum 3:1; Ţefania 2:13). În 632 î.e.n., Ninive a fost distrus şi nu a mai fost reconstruit niciodată.

Lumea de azi se face vinovată de vărsare de sânge într-o măsură mult mai mare decât anticul Ninive. Acesta este unul dintre motivele pentru care Iehova a hotărât să distrugă actualul sistem rău de lucruri într-un „mare necaz“ cum nu a mai avut loc niciodată. — Matei 24:21, 22.

Iehova nu a adus încă promisa distrugere tocmai pentru ca oamenii sinceri de azi să se poată căi şi să fie cruţaţi asemenea niniviţilor penitenţi din trecut. Apostolul Petru vorbeşte despre răbdarea lui Dumnezeu astfel: „Iehova nu este încet cu privire la promisiunea sa, cum consideră unii încetineala, ci este răbdător cu voi, deoarece nu doreşte ca vreunul să fie distrus, ci doreşte ca toţi să ajungă la căinţă“. — 2 Petru 3:9, 10, 13.

Să aşteptăm cu o atitudine corectă

Petru continuă: „Întrucât toate aceste lucruri vor fi astfel dizolvate, ce fel de persoane trebuie să fiţi voi în acte de conduită sfântă şi în fapte de devoţiune sfântă, aşteptând şi păstrând viu în minte prezenţa zilei lui Iehova“ (2 Petru 3:11, 12). Să remarcăm faptul că în timp ce aşteptăm ziua lui Iehova, trebuie să avem ‘acte de conduită sfântă şi fapte de devoţiune sfântă’, ceea ce înseamnă să fim activi, nu inactivi.

Aşadar, a aştepta cu o atitudine corectă înseamnă a fi absolut convins că ziua lui Iehova nu va întârzia nici o clipă, ci va veni exact la momentul stabilit de el. O asemenea credinţă ne va determina să facem fapte sfinte, lucrul cel mai important fiind predicarea veştii bune despre Regatul lui Dumnezeu. În această privinţă, Isus a fost un exemplu excelent. El şi-a instruit continuatorii unşi: „Mijlocul să vă fie încins şi lămpile să vă fie aprinse, iar voi înşivă să fiţi asemenea unor oameni care îşi aşteaptă stăpânul când se întoarce de la căsătorie, pentru ca, în momentul în care va sosi şi va bate, să-i deschidă îndată. Fericiţi sunt sclavii aceia pe care stăpânul, la sosire, îi găseşte veghind!“ — Luca 12:35–37.

În secolul I, sclavii îşi încingeau mijlocul adunându-şi poalele cămăşii la brâu pentru a putea face mai uşor o muncă fizică grea. Prin urmare, un creştin trebuie să fie harnic şi zelos la lucrări bune. El trebuie să se lupte cu orice tendinţă de a deveni delăsător sau inactiv pe plan spiritual, cum  s-ar putea întâmpla, de pildă, dacă şi-ar consuma energia pentru obiective materialiste sau plăceri. În timp ce aşteaptă ziua cea mare şi inspiratoare de teamă a lui Iehova, el trebuie să aibă „multe de făcut în lucrarea Domnului“. — Romani 12:11; 1 Corinteni 15:58.

Să aşteptăm în mod activ

Martorii lui Iehova aşteaptă ziua lui Iehova activând în lucrarea de predicare. De pildă, în anul de serviciu 2003, ei au petrecut în medie 3 383 000 de ore zilnic, predicând cuvântul lui Iehova. Gândiţi-vă că, pentru a realiza ce s-a făcut într-o singură zi, un om ar trebui să predice nonstop 386 de ani!

Însă fiecare dintre noi ar trebui să se întrebe: Eu cu ce atitudine îl aştept pe Dumnezeu? Într-o parabolă, Isus a descris sârguinţa care se aşteaptă de la creştinii unşi fideli. El a vorbit despre trei sclavi: „Şi unuia [stăpânul] i-a dat cinci talanţi, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după propriile lui capacităţi, şi a plecat în străinătate. Imediat, cel care primise cei cinci talanţi s-a dus şi a făcut afaceri cu ei şi a mai câştigat cinci. În acelaşi fel, cel care îi primise pe cei doi a mai câştigat doi. Dar cel care primise unul singur s-a dus şi a săpat în pământ şi a ascuns banul de argint al stăpânului său. După mult timp, stăpânul acelor sclavi a venit şi a încheiat socotelile cu ei“. — Matei 25:15–19.

Toţi cei trei sclavi şi-au aşteptat stăpânul. La întoarcere, acesta le-a zis celor doi care tot acest timp s-au ocupat cu afaceri: „Bine, sclav bun şi fidel!“ Însă sclavul care a aşteptat fără să facă nimic nu a fost tratat la fel. Stăpânul a zis: „Aruncaţi-l pe sclavul netrebnic în întunericul de afară“. — Matei 25:20–30.

Deşi această parabolă se referă la creştinii unşi, cu toţii putem trage învăţăminte, indiferent de speranţa pe care o avem. Stăpânul, Isus Cristos, doreşte ca fiecare dintre noi să lucreze cu sârguinţă în serviciul său în timp ce-l aşteptăm să sosească în marea zi a lui Iehova. El preţuieşte munca pe care fiecare o face potrivit ‘propriei lui capacităţi’ şi situaţii. Ce bucurie va fi să-l auzim pe Stăpân spunându- ne şi nouă ‘Bine!’ când, în cele din urmă, aşteptarea va lua sfârşit!

Răbdarea Domnului nostru înseamnă salvare

Dacă acest sistem de lucruri durează mai mult decât ne-am imaginat sau am sperat, să fim siguri că există un motiv. Apostolul Petru a scris: „Consideraţi răbdarea Domnului nostru drept salvare“ (2 Petru 3:15). Cunoaşterea exactă a scopului lui Dumnezeu şi recunoaşterea cu umilinţă a faptului că împlinirea acestui scop este mai importantă decât persoana noastră ne vor ajuta să avem răbdare atâta timp cât Iehova consideră că trebuie să aibă răbdare cu acest sistem vechi.

Pentru a-i încuraja pe creştini în acest sens, scriitorul biblic Iacov a făcut o ilustrare. El a scris: „Iată! Agricultorul continuă să aştepte preţiosul rod al pământului, exercitând răbdare cu privire la el până când primeşte ploaia timpurie şi ploaia târzie. Exercitaţi şi voi răbdare; faceţi-vă inimile ferme, căci prezenţa Domnului s-a apropiat“. — Iacov 5:7, 8.

Iehova Dumnezeu nu vrea să ne epuizăm sau să renunţăm aşteptându-l. El ne-a încredinţat o lucrare şi se bucură dacă ne folosim timpul de aşteptare pentru a lucra cu sârguinţă în serviciul său. El doreşte să fim la fel ca aceia pe care apostolul Pavel i-a descris în scrisoarea către Evrei: „Dorim însă ca fiecare dintre voi să arate aceeaşi sârguinţă pentru a avea deplina certitudine a speranţei până la sfârşit, ca să nu deveniţi delăsători, ci să fiţi imitatori ai celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc promisiunile“. — Evrei 6:11, 12.

Aşadar, să nu obosim! Fie ca relaţiile strânse cu Iehova Dumnezeu, credinţa în jertfa de răscumpărare a lui Isus şi luminoasa speranţă în noul sistem să ne înnoiască forţele. Asemenea ‘sclavului bun şi fidel’ din parabola lui Isus, să ne dovedim şi noi demni de lauda şi răsplata stăpânului continuând să-i aducem laude lui Dumnezeu aşa cum a cântat psalmistul: „Şi eu voi nădăjdui pururi [voi aştepta încontinuu, NW] şi Te voi lăuda tot mai mult“. — Psalmul 71:14.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 21]

Dezamăgit, Iona a aşteptat să vadă ce avea să se întâmple cu Ninive

[Legenda fotografiilor de la paginile 22, 23]

Să manifestăm devoţiune sfântă în timp ce aşteptăm ziua lui Iehova