Mai mult decât o joacă

COPIILOR le place nespus de mult să se joace. Dar „joaca nu e o activitate neînsemnată sau lipsită de importanţă“, se spune în cartea The Developing Child, de Helen Bee. „Este o activitate esenţială care contribuie mult la dezvoltarea cognitivă a copilului.“ Jucându-se, copiii învaţă să-şi folosească simţurile, să înţeleagă ce se petrece în jurul lor şi cum să se poarte cu alţii.

Încă de la vârsta de patru sau cinci ani, copiii încep să-i imite pe adulţi în jocurile lor. Odată, Isus a vorbit despre nişte copii care se jucau. Unii spuneau că sunt la o „nuntă“, alţii la o „înmormântare“ şi se certau, cum fac deseori copiii, fiindcă nu toţi voiau să se joace (Matei 11:16, 17). Astfel de jocuri pot întipări în mintea receptivă a copiilor unele roluri importante.

Copiii din aceste imagini se joacă de-a studiul biblic. Desigur, nu este vorba de un studiu biblic adevărat, dar ideea de a le împărtăşi altora mesajul Bibliei este adânc întipărită în mintea lor. Iar aceasta este o lecţie importantă, deoarece Isus le-a poruncit tuturor continuatorilor lui să facă discipoli şi să-i înveţe să respecte tot ce le-a spus el. — Matei 28:19, 20.

Părinţii ai căror copii se joacă imitând felul în care adulţii conduc studii biblice, ţin teme sau predică din casă în casă pot fi pe bună dreptate mândri. Fireşte, copiii imită ce văd la oamenii mari. Jocurile lor biblice arată că părinţii îi cresc „în disciplina şi normele de gândire ale lui Iehova“. — Efeseni 6:4.

Iehova doreşte ca şi copiii să ia parte la închinarea adevărată. El i-a spus lui Moise că şi „copiii“ trebuiau să fie prezenţi când se citea Legea (Deuteronomul 31:12). Când copiii îşi dau seama că au şi ei un rol în închinare, acest lucru se va reflecta în jocurile lor. Prin urmare, copilul care se joacă de-a ministrul creştin face primul pas pentru a deveni un ministru creştin.