Cum putem deosebi binele de rău?

CINE are dreptul să stabilească ce e bine şi ce e rău? Întrebarea aceasta s-a ivit chiar la începutul istoriei umane. În cartea biblică Geneza se spune că Dumnezeu a numit un pom care creştea în Grădina Edenului „pomul cunoştinţei binelui şi răului“ (Geneza 2:9). El le-a poruncit primilor oameni să nu mănânce din fructele lui. Totuşi, Satan Diavolul, duşmanul lui Dumnezeu, le-a dat de înţeles că, dacă mâncau, ochii li „se vor deschide“ şi vor „fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul“. — Geneza 2:16, 17; 3:1, 5; Revelaţia 12:9.

Adam şi Eva aveau de luat o decizie: să se supună normelor lui Dumnezeu privitoare la bine şi rău sau să urmeze propriile norme (Geneza 3:6). Ei au ales să nu asculte de Dumnezeu şi au mâncat din pom. Ce au demonstrat prin acest simplu gest?  Refuzând să-şi respecte limitele, Adam şi Eva au dat de înţeles că ar fi mai bine dacă ei şi urmaşii lor şi-ar fixa propriile norme cu privire la bine şi rău. În ce măsură au reuşit oamenii să fie ca Dumnezeu, hotărând singuri ce e bine şi ce e rău?

Diverse opinii

După ce face o trecere în revistă a doctrinelor unor gânditori de seamă care au trăit de-a lungul timpului, Encyclopædia Britannica arată că, din vremea filozofului grec Socrate până în secolul al XX-lea, au existat „numeroase polemici privitoare la ce ar trebui să se înţeleagă prin bunătate, precum şi la criteriile după care să se definească binele şi răul“.

De exemplu, sofiştii, un renumit grup de profesori din Grecia secolului al V-lea î.e.n., susţineau că normele privitoare la bine şi rău sunt stabilite în funcţie de opinia majorităţii. Iată ce spunea unul dintre ei: „Ceea ce pare corect şi bine pentru un oraş este corect şi bine pentru acel oraş, atât timp cât oamenii de acolo sunt mulţumiţi cu acel mod de gândire“. După acest criteriu, Jodie din articolul precedent ar trebui să păstreze banii, deoarece majoritatea celor din comunitatea, sau „oraşul“, lui ar proceda, probabil, la fel.

Immanuel Kant, un renumit filozof din secolul al XVIII-lea, a exprimat o opinie diferită. În revista Issues in Ethics (Probleme de etică) se spune: „Immanuel Kant şi alţi filozofi . . . s-au concentrat asupra dreptului fiecăruia de a alege pentru sine“. Potrivit doctrinei lui Kant, atât timp cât nu încălca drepturile altora, Jodie era liber să aleagă dacă să păstreze sau nu banii. El n-ar fi trebuit să se lase influenţat de opinia majorităţii.

Dar cum şi-a rezolvat Jodie dilema? El a ales o a treia soluţie. A aplicat învăţătura lui Isus Cristos, ale cărui norme morale sunt apreciate atât de creştini, cât şi de necreştini. Isus a spus: „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel“ (Matei 7:12). Spre surprinderea clientei sale, Jodie i-a dat cei 82 000$. Când a fost întrebat de ce nu şi i-a însuşit, Jodie a explicat că este Martor al lui Iehova şi a adăugat: „Nu puteam păstra nişte bani care nu erau ai mei“. Jodie a considerat că este extrem de important să asculte de cuvintele lui Isus consemnate în Biblie, în Matei 19:18: „Să nu furi“.

Este opinia majorităţii un ghid de încredere?

Unii ar putea spune că Jodie a fost fraier alegând să fie cinstit. Dar opinia majorităţii nu este un ghid de încredere. De exemplu, dacă ai fi trăit într-o societate în care sacrificarea copiilor era ceva normal pentru majoritatea oamenilor, aşa cum de fapt s-a şi întâmplat la unele popoare din trecut, ai fi considerat corectă această practică (2 Împăraţi 16:3)? Dar dacă te-ai fi născut într-o societate în care canibalismul este considerat o virtute? Ar fi însemnat că e bine să mănânci carne de om? Popularitatea unei practici nu garantează că ea este şi corectă. Cu mult timp în urmă, Biblia  a avertizat cu privire la această capcană: „Să nu te iei după mulţime ca să faci rău“. — Exodul 23:2.

Isus Cristos a arătat un alt motiv pentru care se cere prudenţă când e vorba de opinia majorităţii în ce priveşte binele şi răul. El l-a demascat pe Satan numindu-l „conducătorul lumii“ (Ioan 14:30; Luca 4:6). Satan se foloseşte de poziţia sa pentru a înşela „întregul pământ locuit“ (Revelaţia 12:9). Prin urmare, dacă normele tale privitoare la bine şi rău se bazează numai pe o opinie larg acceptată, ai putea ajunge să adopţi punctul de vedere al lui Satan cu privire la moralitate, iar aceasta ar duce desigur la dezastru.

Ne putem bizui pe propriul discernământ?

Ar trebui deci ca fiecare să hotărască pentru sine ce e bine şi ce e rău? Biblia spune: „Nu te sprijini pe înţelepciunea ta“ (Proverbele 3:5). De ce? Deoarece toţi oamenii au moştenit un defect major care le-a afectat discernământul. Când s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, Adam şi Eva au adoptat normele egoiste ale trădătorului Satan, alegându-l pe acesta să le fie tată spiritual. Apoi, prima pereche de oameni le-a transmis urmaşilor o trăsătură de familie: o inimă trădătoare, care poate să recunoască binele, dar care este înclinată spre rău. — Geneza 6:5; Romani 5:12; 7:21–24.

Vorbind despre etică, Encyclopædia Britannica face următoarea remarcă: „Nu e deloc surprinzător că oamenii ştiu ce este corect din punct de vedere moral, dar fac ce este în interesul lor. O problemă majoră a eticii occidentale este aceea de a-i motiva pe oameni să facă ce e bine“. Pe bună dreptate, Biblia spune următoarele: „Inima este nespus de înşelătoare [trădătoare, NW] şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?“ (Ieremia 17:9). Aţi avea încredere în cineva despre care ştiţi că e trădător şi foarte rău?

Este adevărat că până şi cei ce nu cred în Dumnezeu îşi pot însuşi un mod de comportare decent urmând coduri etice care susţin norme practice şi onorabile. Deseori însă, principiile nobile din codurile lor etice sunt de fapt o reflectare a normelor morale ale Bibliei. Deşi poate că neagă existenţa lui Dumnezeu, aceste persoane demonstrează prin convingerile lor că se nasc cu capacitatea de a reflecta personalitatea lui Dumnezeu. După cum dezvăluie Biblia, aceasta este o dovadă că oamenii au fost creaţi „după imaginea lui Dumnezeu“ (Geneza 1:27, NW; Faptele 17:26–28). Apostolul Pavel spune: „Ei sunt cei care demonstrează că conţinutul legii este scris în inimile lor“. — Romani 2:15.

Bineînţeles, una este să ştii ce e bine şi cu totul altceva să ai forţa morală să faci binele. Ce trebuie să facem pentru a avea această forţă morală? Întrucât acţiunile izvorăsc din inimă, cultivarea iubirii faţă de Iehova Dumnezeu, Autorul Bibliei, ne poate ajuta să dobândim această forţă. — Psalmul 25:4, 5.

Să găsim forţa de a face binele

Dacă vrem să învăţăm să-l iubim pe Dumnezeu, primul pas pe care trebuie să-l facem este să descoperim cât de rezonabile şi de practice sunt poruncile sale. Apostolul Ioan ne spune: „Iată ce înseamnă iubirea de Dumnezeu: să respectăm poruncile sale; iar poruncile sale nu sunt împovărătoare“ (1 Ioan 5:3). De exemplu, Biblia conţine sfaturi practice care îi pot ajuta pe tineri să deosebească binele de rău când sunt tentaţi să consume băuturi alcoolice, să se drogheze sau să aibă relaţii sexuale preconjugale. Biblia îi poate ajuta pe soţi să-şi rezolve neînţelegerile şi le poate oferi părinţilor  îndrumări pentru creşterea copiilor. * Când sunt puse în practică, normele morale ale Bibliei le sunt de folos atât tinerilor, cât şi vârstnicilor, indiferent de mediul din care provin, de pregătirea sau de poziţia lor socială.

Aşa cum o alimentaţie hrănitoare îţi dă putere să munceşti, citirea Cuvântului lui Dumnezeu îţi dă tărie să trăieşti la înălţimea normelor sale. Isus a asemănat declaraţiile lui Dumnezeu cu pâinea care ne ţine în viaţă (Matei 4:4). El a mai spus: „Hrana mea este să fac voinţa celui care m-a trimis“ (Ioan 4:34). Hrănirea din Cuvântul lui Dumnezeu l-a ajutat pe Isus să se împotrivească tentaţiilor şi să ia decizii înţelepte. — Luca 4:1–13.

S-ar putea ca la început să-ţi fie greu să-ţi hrăneşti mintea din Cuvântul lui Dumnezeu şi să-ţi însuşeşti normele sale. Dar gândeşte-te: Poate că în copilărie nu-ţi plăcea gustul alimentelor de care aveai nevoie ca să creşti. Dar a trebuit să înveţi să-ţi placă acele alimente sănătoase. În mod asemănător, probabil că vei avea nevoie de timp pentru „a prinde gustul“ normelor lui Dumnezeu. Dacă perseverezi, le vei iubi din ce în ce mai mult şi vei creşte din punct de vedere spiritual (Psalm 34:8; 2 Timotei 3:15–17). Vei învăţa să-ţi pui încrederea în Iehova şi vei dobândi motivaţia de a ‘face binele’. — Psalmul 37:3.

Poate că niciodată nu te vei afla într-o situaţie asemănătoare cu a lui Jodie. Totuşi, zilnic avem de luat decizii, mici şi mari, de natură etică. De aceea, Biblia ne sfătuieşte: „Încrede-te în DOMNUL din toată inima ta şi nu te sprijini pe înţelepciunea ta. Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările“ (Proverbele 3:5, 6). Faptul de a învăţa să ai încredere în Iehova îţi va fi de folos nu numai în prezent, ci şi în viitor, când vei avea perspectiva de a trăi veşnic, deoarece cărarea ascultării de Iehova Dumnezeu duce la viaţă. — Matei 7:13, 14.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 6]

Părerea majorităţii poate fi influenţată de forţe invizibile

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 5]

Gânditori din toate timpurile au supus dezbaterii problema binelui şi răului

SOCRATE

KANT

CONFUCIUS

[Provenienţa ilustraţiilor]

Kant: Din cartea The Historian’s History of the World; Socrate: Din cartea A General History for Colleges and High Schools; Confucius: Universitatea Sung Kyun Kwan, Seul, Coreea

[Legenda fotografiilor de la pagina 7]

Biblia nu numai că ne ajută să deosebim binele de rău, dar ne şi oferă motivaţia de a face binele