Salt la conţinut

Salt la cuprins

Cum ar trebui să ni-l amintim pe Isus Cristos?

Cum ar trebui să ni-l amintim pe Isus Cristos?

Cum ar trebui să ni-l amintim pe Isus Cristos?

Isus Cristos „a fost fără îndoială unul dintre oamenii care au influenţat cel mai mult cursul istoriei“. — „The World Book Encyclopedia“.

MARILE personalităţi au rămas în istorie mai ales datorită faptelor lor. Atunci de ce, când e vorba de Isus, mulţi îşi amintesc mai degrabă de naşterea decât de faptele sale? Majoritatea celor ce se declară creştini sunt familiarizaţi cu întâmplările premergătoare şi cu cele ulterioare naşterii lui Isus. Dar câţi îşi amintesc şi se străduiesc să aplice în viaţă învăţăturile sale unice din Predica de pe munte?

Este adevărat că naşterea lui Isus a fost un eveniment remarcabil, însă primii săi discipoli au atribuit o importanţă mai mare faptelor şi învăţăturilor sale. Putem fi siguri că Dumnezeu n-a vrut niciodată ca naşterea lui Cristos să eclipseze ceea ce a făcut omul matur Isus. Şi totuşi, legendele şi obiceiurile de Crăciun reuşesc să pună în umbră personalitatea lui Cristos.

O altă întrebare tulburătoare se referă la modul în care este sărbătorit Crăciunul. Dacă s-ar întoarce acum pe pământ, ce-ar zice Isus despre spiritul comercial izbitor din perioada Crăciunului? Cu două mii de ani în urmă, Isus a mers la templul din Ierusalim şi s-a mâniat când i-a văzut pe schimbătorii de bani şi pe negustorii care profitau de sărbătorile religioase evreieşti. El le-a spus: „Luaţi aceste lucruri de aici! Încetaţi să mai faceţi din casa Tatălui meu o casă de comerţ!“ (Ioan 2:13–16). Este limpede că Isus n-a aprobat amestecul comerţului în religie.

Mulţi catolici spanioli sinceri îşi exprimă îngrijorarea cu privire la caracterul comercial tot mai pronunţat al Crăciunului. Totuşi, această tendinţă este aproape inevitabilă dacă ne gândim la originea multor obiceiuri de Crăciun. Ziaristul Juan Arias a făcut următoarea remarcă: „Vocile din interiorul creştinismului care critică «păgânizarea» Crăciunului, spunând că aceasta este mai degrabă o sărbătoare de consum decât una religioasă, trec cu vederea faptul că la începuturile sale Crăciunul a adoptat multe dintre trăsăturile sărbătorii păgâne romane [a soarelui]“. — El País, 24 decembrie 2001.

În ultimii ani, mulţi ziarişti spanioli şi enciclopedii au vorbit despre originile păgâne ale sărbătorilor tradiţionale de Crăciun, precum şi despre implicaţiile comerciale ale acestora. Cu privire la data la care se sărbătoreşte Crăciunul, în Enciclopedia de la Religión Católica se spune în mod deschis: „Motivul pentru care Biserica Romană a ales această dată pentru sărbătoare pare să fi fost tendinţa de a înlocui sărbătorile păgâne cu cele creştine. . . . Se ştie că, pe timpul romanilor, păgânii sărbătoreau la 25 decembrie natalis invicti, naşterea «soarelui invincibil»“.

O idee asemănătoare apare şi în Enciclopedia Hispánica: „Ziua de 25 decembrie pentru sărbătorirea Crăciunului nu este rezultatul unei aniversări strict cronologice ci, mai degrabă, al creştinării serbărilor care se ţineau la Roma cu ocazia solstiţiului de iarnă“. Cum sărbătoreau romanii ridicarea soarelui pe cerul hibernal? Mâncând, bând şi făcând schimb de cadouri. Întrucât autorităţile bisericeşti s-au reţinut să desfiinţeze o sărbătoare atât de cunoscută, ei au „creştinat-o“ numind-o naşterea lui Isus, în loc de naşterea soarelui.

La început, în secolele al IV-lea şi al V-lea, s-a renunţat greu la cultul soarelui şi la obiceiurile caracteristice. „Sfântul“ Augustin (354–430 e.n.), care era catolic, s-a simţit obligat să-şi îndemne coreligionarii să nu sărbătorească ziua de 25 decembrie în cinstea soarelui, la fel ca păgânii. Şi se pare că vechile obiceiuri romane s-au păstrat până în zilele noastre.

O sărbătoare ideală pentru petreceri şi cumpărături

Câţiva factori au avut un rol decisiv în transformarea Crăciunului în cea mai populară sărbătoare internaţională dedicată petrecerilor şi cumpărăturilor. La obiceiurile romane s-au adăugat treptat obiceiuri de iarnă de la alte popoare, îndeosebi din nordul Europei. * Iar în secolul al XX-lea, comercianţii şi specialiştii în marketing au adăugat noi obiceiuri aducătoare de profit.

Care au fost rezultatele? Sărbătorirea naşterii lui Cristos a devenit mai importantă decât semnificaţia ei. De multe ori, de Crăciun nu mai e amintit nici măcar numele lui Cristos. „[Crăciunul] este o sărbătoare mondială, cu caracter familial, pe care fiecare o ţine în felul său“, se spune în ziarul spaniol El País.

Acest comentariu reflectă o tendinţă care se face din ce în ce mai simţită în Spania şi în multe alte ţări de pe glob. În vreme ce sărbătorile de Crăciun devin tot mai extravagante, cunoştinţele despre Cristos sunt tot mai puţine. În realitate, majoritatea manifestărilor de Crăciun au redevenit ceea ce au fost ele la început, în perioada romană: chefuri, petreceri şi schimb de cadouri.

Un copil ni s-a născut

Dacă Crăciunul tradiţional nu are prea mare legătură cu Cristos, cum ar trebui să-şi amintească adevăraţii creştini de naşterea şi de viaţa lui Cristos? Cu şapte sute de ani înainte de naşterea lui Isus, Isaia a profeţit despre el: „Un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui“ (Isaia 9:6). De ce a arătat Isaia că naşterea lui Isus şi rolul pe care urma să-l aibă aveau să fie atât de importante? Deoarece Isus avea să devină un conducător puternic. El urma să fie numit Prinţ al păcii, iar pacea, sau domnia sa princiară, nu avea să aibă sfârşit. În plus, conducerea lui Isus avea ‘să fie sprijinită prin judecată şi cu dreptate’. — Isaia 9:7.

Îngerul Gabriel a repetat proclamaţia lui Isaia când a anunţat-o pe Maria despre apropiata naştere a lui Isus. El a prezis: „Acesta va fi mare şi va fi numit Fiu al Celui Preaînalt; şi Iehova Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său, şi el va domni ca rege peste casa lui Iacob pentru totdeauna şi nu va exista sfârşit al regatului său“ (Luca 1:32, 33). Desigur, semnificaţia principală a naşterii lui Isus are legătură cu lucrarea pe care Cristos urma să o înfăptuiască în calitate de Rege al Regatului lui Dumnezeu. Cu toţii, atât tu, cât şi cei dragi ai tăi, putem beneficia de domnia lui Cristos. De fapt, îngerii au spus că naşterea sa avea să aducă „pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui [Dumnezeu]“. — Luca 2:14 (Cornilescu, 1996).

Cine n-ar vrea să trăiască într-o lume paşnică şi dreaptă? Însă, pentru a ne bucura de pacea pe care o va aduce domnia lui Cristos, trebuie să-i plăcem lui Dumnezeu şi să fim în relaţii bune cu el. Isus a spus că primul pas este să învăţăm despre Dumnezeu şi despre Cristos. Iată cuvintele sale: „Aceasta înseamnă viaţă veşnică: ca ei să asimileze cunoştinţă despre tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi despre acela pe care l-ai trimis tu, Isus Cristos“. — Ioan 17:3.

Odată ce am ajuns să-l cunoaştem bine pe Isus, ne va fi uşor să înţelegem cum ar vrea el să ni-l amintim. Mâncând, bând şi făcând schimb de cadouri la data la care în vechime se ţinea o sărbătoare păgână? Greu de crezut. În noaptea dinaintea morţii sale, Isus le-a spus discipolilor săi ce anume aştepta de la ei: „Cel care are poruncile mele şi le respectă, acela este cel care mă iubeşte. Iar cel care mă iubeşte va fi iubit de Tatăl meu, şi eu îl voi iubi“. — Ioan 14:21.

Martorii lui Iehova studiază cu atenţie Biblia pentru a înţelege poruncile lui Dumnezeu şi ale lui Isus. Ei vor fi bucuroşi să te ajute să dobândeşti o înţelegere corectă a acestor porunci pentru ca şi tu să-ţi aminteşti de Isus aşa cum vrea el să ni-l amintim.

[Notă de subsol]

^ par. 11 Bradul de Crăciun şi Moş Crăciun sunt două exemple frapante.

[Chenarul/Fotografiile de la paginile 6, 7]

Condamnă Biblia petrecerile şi oferirea de cadouri?

Oferirea de cadouri

Biblia aprobă oferirea de cadouri, însuşi Iehova fiind numit Dătătorul ‘oricărui dar bun şi al oricărui cadou perfect’ (Iacov 1:17). Isus a arătat că părinţii buni le dau daruri copiilor lor (Luca 11:11–13). Prietenii şi rudele i-au adus cadouri lui Iov când s-a însănătoşit (Iov 42:11). Pentru nici una dintre situaţiile de mai sus n-a fost nevoie de o zi specială. Dorinţa de a oferi un cadou a izvorât din inimă. — 2 Corinteni 9:7.

Reuniunile familiale

Reuniunile familiale pot contribui mult la unitatea dintre membrii unei familii, mai ales dacă aceştia nu mai locuiesc împreună. Isus şi discipolii săi au mers la o petrecere de nuntă din Cana, care a fost fără îndoială o reuniune mare cu rude şi cu prieteni (Ioan 2:1–10). Iar în ilustrarea lui Isus despre fiul risipitor, tatăl a sărbătorit întoarcerea fiului său cu un banchet în familie, la care s-a cântat şi s-a dansat. — Luca 15:21–25.

Bucuria de a lua o masă delicioasă

Biblia vorbeşte în multe locuri despre slujitori ai lui Dumnezeu care s-au bucurat să ia o masă gustoasă împreună cu familia, cu prietenii sau cu colaboratorii în credinţă. Când a fost vizitat de trei îngeri, Avraam a pregătit un ospăţ pentru ei, la care s-a servit un viţel, lapte, unt şi turte (Geneza 18:6–8). Solomon a spus că faptul de a mânca, de a bea şi de a petrece sunt daruri de la Dumnezeu. — Eclesiastul 3:13; 8:15.

Este clar deci că Dumnezeu vrea să ne bucurăm de o masă gustoasă în compania prietenilor şi a familiei. El este de acord şi cu oferirea de cadouri. De-a lungul anului, avem nenumărate ocazii să facem acest lucru.