Miracolele — realitate sau ficţiune?

PRIVIRILE bărbatului au fost imediat atrase de autocolantul de pe o maşină care trecea pe stradă: „Există miracole — întrebaţi-i pe îngeri!“. Deşi era o persoană religioasă, n-a ştiut cum să înţeleagă aceste cuvinte. Exprimau ele credinţa şoferului în miracole sau mai degrabă sugerau printr-o ironie că nu există miracole şi îngeri?

Autorul german Manfred Barthel a făcut următoarea remarcă interesantă: „Miracol este un cuvânt care îi împarte imediat pe cititori în două tabere“. Cei ce cred în miracole sunt convinşi că ele se întâmplă şi, probabil, că se întâmplă des. a De exemplu, în ultimii ani, unii credincioşi din Grecia au susţinut că se petrec miracole cam o dată pe lună. Această opinie l-a determinat pe un episcop al Bisericii Ortodoxe Greceşti să îndemne la mai mult discernământ: „Tendinţa credincioşilor este să-i umanizeze pe Dumnezeu, pe Maria şi pe sfinţi. Însă n-ar trebui să se exagereze atât de mult“.

În alte ţări însă, credinţa în miracole nu este atât de răspândită. Potrivit unui sondaj realizat de un institut din Allensbach şi publicat în 2002 în Germania, 71% dintre cetăţenii germani consideră că miracolele sunt ficţiune, nu fapte reale. Însă printre cei mai puţin de 30% ce şi-au declarat credinţa în miracole sunt trei femei care pretind că au primit un mesaj de la Fecioara Maria. La câteva luni după aşa-zisa apariţie a Mariei — însoţită de îngeri şi de un porumbel —, în ziarul german Westfalenpost s-a scris: „Până în prezent, în jur de 50 000 de pelerini, de oameni bolnavi care doresc să se vindece şi de curioşi s-au arătat nespus de interesaţi de viziunile acestor femei“. În plus, se estima că alţi 10 000 de oameni vor sosi în acel sat pentru a asista la alte eventuale apariţii ale Mariei. Se spune că Fecioara Maria ar mai fi apărut în 1858 la Lourdes, în Franţa, şi în 1917 la Fátima, în Portugalia.

Cum consideră religiile necreştine miracolele?

Credinţa în miracole se întâlneşte aproape în toate religiile. După ce arată că întemeietorii budismului, ai creştinismului şi ai islamului au avut concepţii diferite în privinţa miracolelor, The Encyclopedia of Religion face următoarea remarcă: „Istoria ulterioară a acestor religii demonstrează cu claritate că miracolele şi istorisirile despre miracole au fost o parte importantă a vieţii religioase a omului“. În aceeaşi lucrare se mai spune că „însuşi Buda a înfăptuit uneori miracole“. Mai târziu, când „budismul a fost dus în China, misionarii budişti şi-au etalat deseori puterile miraculoase“.

După ce aminteşte câteva dintre aceste presupuse miracole, enciclopedia de mai sus trage următoarea concluzie: „Poate că unii nu  sunt pregătiţi să accepte povestirile despre miracole aparţinând unor biografi credincioşi, dar nu încape îndoială că acestea au fost scrise cu lăudabila intenţie de a-l proslăvi pe Buda, care i-a înzestrat pe continuatorii săi înflăcăraţi cu puteri miraculoase“. Aceeaşi lucrare spune despre islam: „Majoritatea celor din comunitatea islamică n-au încetat niciodată să aştepte miracole. Potrivit tradiţiei (hadíth), Mahomed a înfăptuit de multe ori miracole în public . . . Se crede că şi după moarte sfinţii fac miracole la propriul mormânt în folosul credincioşilor, care le cer cu pioşenie să mijlocească pentru ei“.

Cum sunt privite miracolele în religia creştină?

Părerile celor ce se declară creştini sunt împărţite în privinţa miracolelor. Unii consideră adevărate relatările biblice despre miracolele înfăptuite de Isus Cristos sau de slujitorii lui Dumnezeu din timpurile precreştine. Cu toate acestea, mulţi sunt de acord cu reformatorul protestant Martin Luther. În The Encyclopedia of Religion se spune: „Atât Luther, cât şi Calvin au scris că vremea miracolelor a trecut şi că n-ar trebui să mai aşteptăm ca acestea să se întâmple“. Biserica Catolică a păstrat credinţa în miracole „fără a încerca să le explice în vreun fel“, se spune într-o lucrare de referinţă. Totuşi, „intelectualii protestanţi au ajuns să creadă că practicarea creştinismului a fost mai mult o chestiune de moralitate şi că nici Dumnezeu, nici lumea spirituală n-au avut vreo influenţă considerabilă asupra vieţii cotidiene a omului“.

Alţi oameni care se declară creştini, şi chiar unii preoţi, au îndoieli în ce priveşte miracolele menţionate în Biblie. Un exemplu este episodul din Exodul 3:1–5 despre rugul arzător. În cartea What the Bible Really Says se spune  că unii teologi germani nu înţeleg acest miracol în sens literal, ci îl consideră „un simbol al luptei interioare duse de Moise cu arzătoarele sale mustrări de cuget“. Cartea continuă astfel: „Flăcările pot fi înţelese şi ca flori ce se deschid în lumina prezenţei divine“.

Probabil că nu găsiţi deloc satisfăcătoare această explicaţie. Atunci, e raţional să credem că s-au întâmplat cândva miracole? Dar în zilele noastre, mai au loc miracole? Şi dacă pe îngeri nu-i putem întreba, pe cine să întrebăm?

Ce spune Biblia?

Nimeni nu poate nega că Biblia vorbeşte despre lucruri imposibile din punct de vedere uman, care au fost înfăptuite de Dumnezeu în vremurile de odinioară. Despre el citim: „Ai scos din ţara Egiptului pe poporul tău, Israel, cu semne şi minuni, cu mână tare şi cu braţ întins şi cu o mare groază“ (Ieremia 32:21). Imaginaţi-vă! Cea mai puternică naţiune a vremii a fost umilită prin zece plăgi trimise de Dumnezeu, una dintre ele fiind moartea întâilor născuţi. Acestea au fost, într-adevăr, miracole! — Exodul, capitolele 7 la 14.

Secole mai târziu, cei patru scriitori ai Evangheliilor au consemnat aproximativ 35 de miracole înfăptuite de Isus. De fapt, din ceea ce au scris ei reiese că Isus a înfăptuit chiar mai multe miracole. Sunt reale aceste relatări sau sunt ficţiune? b — Matei 9:35; Luca 9:11.

Dacă Biblia este ceea ce pretinde a fi, şi anume Cuvântul lui Dumnezeu, înseamnă că avem motive solide să credem că miracolele despre care se vorbeşte în ea s-au întâmplat cu adevărat. Biblia spune cu claritate că în vremurile de demult au avut loc miracole — vindecări miraculoase, învieri, precum şi alte minuni —, dar ea spune la fel de clar şi că asemenea miracole nu se mai întâmplă în zilele noastre (vezi chenarul „De ce nu mai au loc miracole ca în trecut“, de la pagina 4). Sugerează aceasta că până şi cei ce cred în Biblie consideră că astăzi nu mai au loc miracole? Articolul următor va răspunde la această întrebare.

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 4]

DE CE NU MAI AU LOC MIRACOLE CA ÎN TRECUT

Biblia vorbeşte despre mai multe feluri de miracole (Exodul 7:19–21; 1 Împăraţi 17:1–7; 18:22–38; 2 Împăraţi 5:1–14; Matei 8:24–27; Luca 17:11–19; Ioan 2:1–11; 9:1–7). Multe dintre aceste miracole au ajutat la identificarea promisului Mesia şi au arătat că Isus avea sprijinul lui Dumnezeu. Primii discipoli ai lui Isus au primit daruri miraculoase, precum vorbirea în limbi şi darul profeţirii (Faptele 2:5–12; 1 Corinteni 12:28–31). Aceste daruri miraculoase au fost un mare ajutor pentru congregaţia creştină în perioada ei de început. De ce?

Pe timpul acela existau puţine copii ale Scripturilor. De obicei, numai oamenii bogaţi deţineau suluri şi cărţi. În ţările păgâne nu se auzise de Biblie sau de Autorul ei, Iehova. Învăţătura creştină trebuia transmisă prin viu grai. Darurile miraculoase erau o dovadă că Dumnezeu se folosea de congregaţia creştină.

Dar Pavel a spus că aceste daruri vor dispărea când nu vor mai fi necesare. „Dacă există daruri de profeţire, vor fi desfiinţate; dacă există limbi, vor înceta; dacă există cunoştinţă, va fi desfiinţată. Căci avem o cunoştinţă parţială şi profeţim parţial; dar, când va sosi ceea ce este complet, ceea ce este parţial va fi desfiinţat.“ — 1 Corinteni 13:8–10.

Astăzi, oamenii au la îndemână Biblia, precum şi concordanţe şi enciclopedii. Peste şase milioane de creştini instruiţi îşi ajută semenii să-l cunoască pe Dumnezeu cu ajutorul Bibliei. De aceea, în prezent nu mai este nevoie de miracole care să confirme că Isus Cristos este Eliberatorul numit de Dumnezeu sau să demonstreze că Iehova îşi susţine slujitorii.