Copiii — o moştenire preţioasă

„Iată, copiii sunt o moştenire de la DOMNUL, rodul pântecelui este o răsplată.“ — PSALMUL 127:3.

1. Cum a venit pe lume primul copil?

 GÂNDIŢI-VĂ ce miracole au loc datorită modului în care Iehova Dumnezeu i-a creat pe primul bărbat şi pe prima femeie! Adam şi Eva au contribuit cu o părticică din ei înşişi la conceperea unei vieţi care s-a dezvoltat apoi în pântecele Evei, devenind în final o nouă persoană: primul copil de pe pământ (Geneza 4:1)! Chiar şi în prezent, conceperea şi naşterea unui copil ne umplu de uimire, fiind numite pe drept cuvânt un miracol.

2. De ce putem afirma că ceea ce se întâmplă în pântecele unei femei însărcinate este un miracol?

² În aproximativ 270 de zile, o celulă care ia naştere în urma unirii mamei cu tatăl se dezvoltă în pântecele mamei devenind un copil alcătuit din trilioane de celule. Prima celulă conţine instrucţiunile necesare formării a peste 200 de tipuri de celule. Urmând acele uimitoare instrucţiuni, care depăşesc înţelegerea umană, aceste celule de o uluitoare complexitate se dezvoltă în mod ordonat şi armonios formându-se o nouă fiinţă.

3. De ce mulţi oameni raţionali sunt de acord că Dumnezeu este Cel care a făcut posibilă naşterea fiinţelor umane?

³ După părerea voastră, de unde provine, de fapt, viaţa copilului? Fără îndoială, de la însăşi Sursa vieţii. Iată ce a spus psalmistul: „Să ştiţi că DOMNUL este Dumnezeu! El ne-a făcut, ai Lui suntem“ (Psalmul 100:3). Iar voi, părinţilor, ştiţi bine că nu vouă vă revine meritul de a fi dat viaţă acestei micuţe comori. Numai un Dumnezeu cu o înţelepciune infinită poate fi autorul formării miraculoase a unei noi fiinţe umane. De mii de ani, oamenii raţionali i-au atribuit acest merit Marelui Creator. Dar voi? — Psalmul 139:13–16.

4. Spre deosebire de Iehova, ce defect pot avea oamenii?

⁴ Dar este Iehova un Creator insensibil, care n-a făcut altceva decât să iniţieze un proces biologic prin care femeile să aducă pe lume copii? Oamenii pot fi insensibili, dar Iehova nicidecum (Psalmul 78:38–40). În Psalmul 127:3, Biblia spune: „Iată, copiii sunt o moştenire de la DOMNUL, rodul pântecelui este o răsplată“. Să vedem ce este o moştenire şi ce dovedeşte ea.

O moştenire şi o răsplată

5. De ce sunt copiii o moştenire?

⁵ O moştenire poate fi asemănată cu un cadou. Mulţi părinţi muncesc din greu toată viaţa ca să le lase o moştenire copiilor lor. O moştenire poate să însemne bani, proprietăţi sau alte bunuri de valoare. Oricum ar sta lucrurile, ea este o dovadă a iubirii părinteşti. Biblia spune că Dumnezeu le-a dat părinţilor drept moştenire copiii. Deci copiii sunt un cadou oferit cu iubire de Dumnezeu. Dacă eşti părinte, demonstrezi prin acţiunile tale că îi consideri pe micuţii tăi un cadou încredinţat de însuşi Creatorul universului?

6. Ce scop a avut Dumnezeu când i-a înzestrat pe oameni cu capacitatea de a procrea?

⁶ Când a făcut acest cadou, Iehova a avut drept scop ca pământul să fie populat de descendenţii lui Adam şi ai Evei (Geneza  1:27, 28; Isaia 45:18). Iehova nu l-a creat pe fiecare om în parte, aşa cum a făcut în cazul milioanelor de îngeri (Psalmul 104:4; Revelaţia 4:11). El a decis să-i creeze pe oameni cu capacitatea de a da naştere la copii care să le semene în anumite privinţe părinţilor. Ce privilegiu minunat au o mamă şi un tată să aducă în existenţă şi să se îngrijească de o nouă fiinţă! Părinţi, îi mulţumiţi lui Iehova că v-a dat posibilitatea să vă bucuraţi de această moştenire preţioasă?

Să învăţăm din exemplul lui Isus

7. Spre deosebire de modul în care acţionează unii părinţi, cum a arătat Isus interes şi compasiune faţă de „fiii oamenilor“?

⁷ Din nefericire, nu toţi părinţii îşi consideră copiii o răsplată. Mulţi nu prea manifestă compasiune faţă de copiii lor. Aceşti părinţi nu imită atitudinea lui Iehova sau a Fiului său (Psalmul 27:10; Isaia 49:15). Să ne gândim ce interes a manifestat Isus faţă de copii. De fapt, aşa cum spune Biblia, Isus ‘îşi găsea plăcerea în fiii oamenilor’ chiar înainte de a veni pe pământ ca om — când era o persoană spirituală puternică în cer (Proverbele 8:31). El îi iubea atât de mult pe oameni, încât a fost dispus să-şi dea viaţa ca răscumpărare, pentru ca ei să poată primi viaţă veşnică. — Matei 20:28; Ioan 10:18.

8. Cum le-a dat Isus un exemplu excelent părinţilor?

⁸ Când a fost pe pământ, Isus le-a dat părinţilor un exemplu desăvârşit. În ce fel? El şi-a făcut timp pentru copii, chiar şi atunci când era foarte ocupat sau când trecea prin momente grele. I-a privit cum se jucau în piaţă şi a făcut referire în învăţăturile sale la unele lucruri pe care le observase la copii (Matei 11:16, 17). Cu ocazia ultimei sale călătorii la Ierusalim, Isus ştia că avea să sufere şi să moară. Prin urmare, când oamenii şi-au adus copilaşii la Isus, discipolii au încercat să-i îndepărteze, vrând probabil să-l scutească de o oboseală în plus. Dar el şi-a dojenit discipolii. Arătând că îi iubea pe cei mici, Isus a spus: „Lăsaţi copilaşii să vină la mine; nu încercaţi să-i opriţi“. — Marcu 10:13, 14.

9. De ce faptele sunt mai importante decât cuvintele?

⁹ Putem învăţa multe lucruri din exemplul lui Isus. Când cei mici vin la noi, cum le răspundem, mai ales când suntem ocupaţi cu ceva? La fel ca Isus? Copiii au nevoie, îndeosebi de la părinţi, de ceea ce Isus a fost gata să le ofere: timp şi atenţie. Bineînţeles, cuvinte precum „te iubesc“ sunt importante. Dar faptele sunt şi mai importante. Vă puteţi manifesta iubirea nu numai prin ceea ce spuneţi, ci mai ales prin ceea ce faceţi. Arătaţi că vă iubiţi copiii dacă le acordaţi timp, atenţie şi grijă. Însă chiar şi atunci când părinţii procedează astfel, s-ar putea să nu vadă rezultate concrete, cel puţin nu atât de repede precum şi-ar dori. E nevoie de răbdare. Putem învăţa răbdarea dacă imităm modul în care Isus s-a comportat cu discipolii săi.

Răbdarea şi afecţiunea lui Isus

10. Cum i-a învăţat Isus pe discipoli cât de importantă este umilinţa? Au avut cuvintele sale imediat efectul scontat?

¹⁰ Isus ştia că între discipolii săi era o permanentă dispută cu privire la întâietate. Într-o zi, după ce au ajuns în Capernaum, el i-a întrebat: „«Ce dispută aveaţi pe drum?» Ei păstrau tăcerea, căci pe drum avuseseră o dispută între ei cu privire la cine este mai mare“.  În loc să-i mustre cu asprime, Isus le-a dat cu răbdare un exemplu concret pentru a-i învăţa importanţa umilinţei (Marcu 9:33–37). A avut acest lucru efectul scontat? Nu imediat. Aproximativ şase luni mai târziu, Iacov şi Ioan au pus-o pe mama lor să-i ceară lui Isus cele mai bune poziţii în Regat. Şi de data aceasta, Isus le-a corectat cu răbdare modul de gândire. — Matei 20:20–28.

11. a) Ce nu au făcut apostolii când s-au întâlnit cu Isus pentru a celebra Paştele? b) Ce a făcut Isus, şi au dat rezultate eforturile sale în acel moment?

¹¹ La scurt timp după aceea, în anul 33 e.n., Isus s-a întâlnit numai cu apostolii pentru a celebra Paştele. Când au ajuns la locul stabilit, nici unul dintre cei 12 apostoli nu s-a oferit să le spele celorlalţi picioarele pline de praf, aşa cum se obişnuia — un serviciu umil făcut, în general, de un servitor sau de o servitoare (1 Samuel 25:41; 1 Timotei 5:10). Fără îndoială, Isus s-a întristat văzând că discipolii săi umblau în continuare după rang, sau poziţii înalte. El le-a spălat fiecăruia picioarele şi apoi i-a îndemnat cu căldură să-i urmeze exemplul slujindu-le altora (Ioan 13:4–17). Au urmat ei acest îndemn? Biblia spune că, mai târziu, în decursul acelei seri, ‘s-a iscat între ei şi o dispută aprigă cu privire la care dintre ei părea a fi cel mai mare’. — Luca 22:24.

12. Cum pot părinţii să-l imite pe Isus când depun eforturi pentru a-şi instrui copiii?

¹² Părinţi, cum vă simţiţi când copiii voştri nu ascultă de sfaturile pe care li le daţi? Înţelegeţi cum trebuie să se fi simţit Isus? Să observăm însă că Isus nu a renunţat să-şi ajute apostolii, deşi aceştia şi-au corectat cu greu atitudinea. Până la urmă însă, răbdarea sa a dat rezultate (1 Ioan 3:14, 18). Părinţi, trebuie să imitaţi iubirea şi răbdarea lui Isus! Nu încetaţi deci să depuneţi eforturi pentru a vă instrui copiii!

13. De ce părinţii nu trebuie să-i respingă cu asprime pe copii când aceştia vor să ştie ceva?

¹³ Copiii au nevoie să simtă că părinţii îi iubesc şi că se interesează de ei. Isus a dorit să ştie cum gândeau discipolii săi. Prin urmare, i-a ascultat când au pus întrebări şi, la rândul său, i-a întrebat ce părere aveau despre anumite lucruri (Matei 17:25–27). Da, o instruire corespunzătoare pretinde din partea părinţilor să asculte cu atenţie şi să arate interes sincer. Un părinte trebuie să reziste tentaţiei de a-i spune pe un ton răstit copilului dornic să ştie ceva: „Pleacă! Nu vezi că sunt ocupat?“ Dacă este într-adevăr ocupat, părintele trebuie să-i spună copilului că vor discuta mai târziu şi apoi să se ţină de cuvânt. În felul acesta, copilul va înţelege că părinţii se interesează cu adevărat de el şi va avea încredere să le spună ce gândeşte.

14. Ce pot învăţa părinţii de la Isus în ce priveşte manifestarea afecţiunii faţă de copii?

¹⁴ Este bine ca părinţii să fie afectuoşi cu copiii lor, de exemplu să-i îmbrăţişeze? Şi în această privinţă, părinţii pot învăţa de la Isus. Biblia spune că el „a luat copiii în braţe şi a început să-i binecuvânteze, punându-şi mâinile peste ei“ (Marcu 10:16). Cum credeţi că s-au  simţit acei copii? Cu siguranţă, s-au simţit în largul lor, iar inima li s-a umplut de bucurie! Părinţi, dacă între voi şi copiii voştri există afecţiune şi iubire sinceră, ei vor reacţiona cu mai multă promptitudine la eforturile voastre de a-i disciplina şi de a-i învăţa.

Cât timp să petreceţi cu copiii

15, 16. Ce concept privind creşterea copiilor a câştigat popularitate, şi, după cât se pare, cum a apărut el?

¹⁵ Unii se întreabă dacă e neapărat necesar ca părinţii să petreacă mult timp cu copiii şi să le acorde o atenţie plină de iubire. Un concept privind creşterea copiilor, care a fost promovat cu abilitate, este aşa-numitul timp de calitate. Susţinătorii acestui concept sunt de părere că atâta vreme cât părinţii îşi programează să stea un anumit timp cu copiii şi folosesc acest timp în cel mai bun mod posibil nu e necesar să petreacă mult timp cu ei. Dar, pus în practică, este acest concept eficient? Este el în folosul copiilor?

¹⁶ Un scriitor care a stat de vorbă cu mulţi copii a spus că, „mai presus de orice, copiii îşi doresc ca părinţii să stea mai mult cu ei“ şi să le acorde „întreaga lor atenţie“. Demn de remarcat este şi comentariul unui profesor universitar: „Denumirea [timp de calitate] a apărut din sentimentul de vinovăţie al părinţilor. Oamenii îl folosesc ca pe o scuză pentru a petrece mai puţin timp cu copiii lor“. Dar cât timp trebuie să petreacă părinţii cu copiii?

17. De ce anume au nevoie copiii de la părinţii lor?

¹⁷ Biblia nu spune cât timp ar trebui să petreacă părinţii cu copiii. Totuşi, părinţii israeliţi erau încurajaţi să vorbească cu copiii lor când erau acasă, când mergeau pe drum, când se culcau şi când se trezeau (Deuteronomul 6:7). Evident, asta înseamnă că părinţii trebuie să comunice cu copiii şi să-i înveţe pe parcursul fiecărei zile.

18. Cum a profitat Isus de orice ocazie pentru a-şi instrui discipolii, şi ce pot învăţa părinţii din exemplul său?

¹⁸ Isus îşi instruia cu eficienţă discipolii când lua masa cu ei, când călătorea cu ei şi chiar când se retrăgeau pentru a se odihni. Astfel, el a profitat de orice ocazie pentru a-i învăţa (Marcu 6:31, 32; Luca 8:1; 22:14). În mod asemănător, părinţii creştini trebuie să fie atenţi să se folosească de orice ocazie pentru a purta discuţii eficiente cu copiii lor, pentru a păstra deschise liniile de comunicare şi pentru a-i învăţa normele lui Iehova.

Ce anume să-i învăţaţi şi cum

19. a) Pe lângă faptul de a petrece timp cu copiii, ce mai este necesar? b) Ce trebuie în primul rând să-i înveţe părinţii pe copii?

¹⁹ Simplul fapt de a petrece timp cu copiii sau chiar de a-i învăţa nu este de ajuns pentru a le da o bună educaţie. Extrem de important  este şi ce anume îi învăţăm pe copii. Biblia subliniază ce trebuie să cuprindă o bună educaţie. „Aceste cuvinte pe care ţi le poruncesc astăzi“, spune ea, „să le inculci în fiul tău“ (NW). Care sunt „aceste cuvinte“ pe care copiii trebuie să le înveţe? Ele sunt, evident, cuvintele care tocmai fuseseră menţionate, şi anume: „Să iubeşti pe DOMNUL Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta“ (Deuteronomul 6:5–7). Isus a spus că aceasta reprezintă cea mai importantă poruncă a lui Dumnezeu (Marcu 12:28–30). Aşadar, părinţii trebuie în primul rând să-i înveţe pe copiii lor despre Iehova, explicându-le de ce este el singurul căruia i se cuvine iubirea noastră sinceră şi devoţiunea noastră exclusivă.

20. Ce le-a poruncit Dumnezeu părinţilor din vechime să-i înveţe pe copii?

²⁰ Pe lângă faptul de a-l iubi pe Dumnezeu cu toată fiinţa, mai sunt şi alte „cuvinte“ pe care părinţii sunt îndemnaţi să le inculce în copiii lor. În capitolul anterior al cărţii Deuteronomul, Moise repetă legile, sau cele Zece Porunci, pe care Dumnezeu le scrisese pe tablele de piatră. Iată câteva dintre ele: ‘Să nu minţi’, „Să nu furi“, „Să nu ucizi“, „Să nu comiţi adulter“ (Deuteronomul 5:11–22). Aşadar, părinţii din vechime erau conştientizaţi că aveau obligaţia să le transmită valori morale copiilor lor. Părinţii creştini de astăzi au şi ei obligaţia de a le da copiilor lor o instruire asemănătoare dacă vor să-i ajute să aibă un viitor sigur şi fericit.

21. Cum trebuie înţeleasă porunca de „a inculca“ în copii cuvântul lui Dumnezeu?

²¹ Să remarcăm, de asemenea, că părinţilor li s-a spus cum trebuie să-i înveţe pe copii „aceste cuvinte“, sau porunci: „Să le inculci în fiul tău“. Iată cum defineşte Dicţionarul explicativ al limbii române verbul „a inculca“: „a întipări în mintea cuiva, prin repetare, o idee, o concepţie etc.“. De fapt, Dumnezeu le spune părinţilor să stabilească un program regulat de instruire biblică al cărui scop să fie întipărirea lucrurilor spirituale în mintea copiilor lor.

22. Ce li s-a spus părinţilor israeliţi să facă pentru a-şi instrui copiii, şi ce idee transmit aceste cuvinte?

²² Un asemenea program pretinde iniţiativă  din partea părinţilor. Biblia spune: „Să le legi [«aceste cuvinte», sau porunci, ale lui Dumnezeu] ca un semn de aducere aminte la mâini şi să-ţi fie ca nişte fruntare între ochi. Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale“ (Deuteronomul 6:8, 9). Asta nu însemna că părinţii trebuiau să scrie literalmente legile lui Dumnezeu pe uşorii casei şi pe porţi sau să lege o copie a acestora la mâinile copiilor lor ori să o pună între ochii lor. Ideea care se desprinde de aici este că părinţii trebuie să le amintească în permanenţă copiilor învăţăturile lui Dumnezeu. Lucrul acesta trebuie făcut cu regularitate, ca şi cum învăţăturile lui Dumnezeu ar fi înaintea ochilor copiilor tot timpul.

23. Ce vom analiza în articolul pentru săptămâna viitoare?

²³ Ce lucruri deosebit de importante trebuie părinţii să-şi înveţe copiii? De ce este vital în prezent ca fiecare copil să fie instruit cum să se apere în caz de pericol? Ce ajutor au acum la dispoziţie părinţii pentru a-şi instrui cu eficienţă copiii? La aceste întrebări şi la altele asemenea lor, pe care şi le pun mulţi părinţi, se va răspunde în articolul următor.

Cum aţi răspunde?

• De ce trebuie părinţii să-şi considere copiii preţioşi?

• Ce pot învăţa părinţii şi alţii de la Isus?

• Cât timp trebuie să petreacă părinţii cu copiii lor?

• Ce trebuie învăţaţi copiii, şi cum?

[Întrebări de studiu]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]

Ce pot învăţa părinţii din modul în care Isus şi-a instruit discipolii?

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 11]

Când şi cum trebuiau părinţii israeliţi să-şi înveţe copiii?

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 12]

Părinţii trebuie să le amintească în permanenţă copiilor învăţăturile lui Dumnezeu