Salt la conţinut

Salt la cuprins

Întrebări de la cititori

Întrebări de la cititori

Întrebări de la cititori

A făcut Pavel vreun compromis în privinţa credinţei sale creştine când a spus înaintea Sanhedrinului: „Eu sunt fariseu“?

Pentru a înţelege cuvintele lui Pavel din Faptele 23:6 trebuie să analizăm contextul lor.

După ce a fost atacat de o gloată de iudei în Ierusalim, Pavel a vorbit mulţimii. El a spus că era „educat în [Ierusalim], la picioarele lui Gamaliel, instruit potrivit stricteţei Legii strămoşeşti“. Deşi la început i-a ascultat apărarea, în cele din urmă mulţimea s-a înfuriat. Atunci comandantul care îl escorta l-a dus la cazarmă. Când soldaţii se pregăteau să-l biciuiască, Pavel a spus: „Vă este permis să biciuiţi un om care este roman şi care nu este condamnat?“ — Faptele 21:27—22:29.

A doua zi, comandantul l-a dus pe Pavel înaintea Sanhedrinului, curtea supremă evreiască. Uitându-se cu atenţie, Pavel a observat că Sanhedrinul era format din farisei şi saduchei. Atunci a spus: „Bărbaţi, fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de farisei. În legătură cu speranţa învierii morţilor sunt judecat“. Drept urmare, s-a iscat o disensiune între farisei şi saduchei, „căci saducheii spun că nu există nici înviere, nici înger, nici spirit, pe când fariseii declară public toate acestea“. Unii dintre cei ce făceau parte din partidul fariseilor au început să se certe aprig, spunând: „Noi nu găsim nimic rău în omul acesta“. — Faptele 23:6–10.

Fiind cunoscut ca un creştin foarte zelos, Pavel n-ar fi putut convinge Sanhedrinul că era un fariseu activ. Fariseii care erau de faţă n-ar fi acceptat nici un compromis sau abatere de la învăţăturile lor. Prin urmare, cuvintele lui Pavel că era fariseu aveau un sens restrâns, iar fariseii prezenţi trebuie să le fi înţeles în contextul în care fuseseră rostite.

Când a spus că era judecat din cauza speranţei lui în învierea morţilor, Pavel a vrut fără îndoială să spună că în această privinţă era ca un fariseu. În disputele pe marginea învierii, convingerile lui Pavel se asemănau mai mult cu ale fariseilor, decât cu ale saducheilor, care nu credeau în înviere.

Convingerile creştine ale lui Pavel nu erau în contradicţie cu ceea ce credeau fariseii despre înviere, îngeri şi unele aspecte ale Legii (Filipeni 3:5). Prin urmare, în sensul acesta putea face Pavel o legătură între el şi farisei, iar membrii Sanhedrinului i-au înţeles cuvintele în acest context. El a făcut referire la originea sa evreiască pentru a-şi apăra cauza în faţa unor oameni cu prejudecăţi, cum erau cei care alcătuiau curtea supremă evreiască.

Totuşi, cea mai mare dovadă că Pavel n-a făcut nici un compromis în privinţa credinţei sale este aceea că el s-a bucurat în continuare de aprobarea lui Iehova. În prima noapte după ce Pavel a făcut afirmaţia în discuţie, Isus a spus: „Fii plin de curaj! Căci, după cum ai depus o mărturie temeinică în Ierusalim despre lucrurile referitoare la mine, aşa trebuie să depui mărturie şi în Roma“. Întrucât Pavel a avut aprobarea lui Dumnezeu, putem trage concluzia că el n-a făcut nici un compromis în privinţa credinţei sale creştine. — Faptele 23:11.