Salt la conţinut

Salt la cuprins

Prea multe informaţii?

Prea multe informaţii?

Prea multe informaţii?

Doi misionari, soţ şi soţie, stăteau pe o plajă din Africa de Vest şi priveau luna argintie. „Ce ştie omul despre lună şi câte mai are de învăţat?“, a întrebat meditativ soţul.

Soţia a răspuns: „Dar dacă am vedea pământul aşa cum vedem luna, poate că ne-am întreba: Ce cunoaşte omul despre pământ şi câte mai are de învăţat? Şi gândeşte-te! Nu numai pământul se roteşte în jurul soarelui, ci întregul nostru sistem solar este în mişcare. Aceasta înseamnă că, probabil, niciodată nu ne vom mai afla în acelaşi punct din univers. De fapt, noi ştim unde ne aflăm în prezent numai în raport cu aştrii pe care îi cunoaştem. Omul deţine atâtea cunoştinţe în unele domenii, dar, într-un fel, nu ştie nici măcar în ce punct din univers se află!“

ACESTE idei exprimă câteva adevăruri fundamentale. După cât se pare, omul mai are foarte multe de învăţat. Desigur, cu toţii învăţăm zilnic lucruri noi. Însă indiferent cât de mult am învăţa, se pare că niciodată nu vom reuşi să cunoaştem cât ne-am dori.

Este adevărat că, pe lângă capacitatea de a asimila noi informaţii, capacitatea de a păstra cunoştinţele dobândite a crescut spectaculos. Graţie tehnologiei, putem vorbi în prezent de o enormă memorie colectivă a omenirii. Hard-disk-urile computerelor au o capacitate atât de mare, încât a fost necesară formarea de noi termeni pentru descrierea ei. Un simplu CD-Rom, cu o capacitate de memorie de 680 de megabaiţi sau mai mult, poate stoca o mare cantitate de informaţii. Un DVD obişnuit poate conţine de aproape şapte ori mai multe informaţii, iar în curând vor apărea DVD-uri cu o capacitate şi mai mare.

Mijloacele moderne create de om pentru a comunica informaţii aproape că depăşesc puterea noastră de înţelegere. Presele rotative funcţionează cu viteze incredibile, tipărind ziare, reviste şi cărţi. Cei care folosesc Internetul pot avea acces la o infinitate de informaţii printr-un singur click. În aceste moduri, informaţiile circulă mai repede decât pot fi asimilate. De fapt, această cantitate uriaşă de informaţii a fost asemănată cu un ocean în care, figurativ vorbind, trebuie să învăţăm să înotăm, nu să încercăm să-l sorbim în întregime. Într-adevăr, „oceanul“ de informaţii ne obligă să fim selectivi.

Alt motiv pentru a fi selectivi este acela că multe informaţii nu sunt utile. Unele dintre ele ar putea avea o influenţă negativă asupra noastră şi nu merită să le cunoaştem. De fapt, cunoştinţa înseamnă informaţii — bune sau rele, folositoare sau nefolositoare. Şi pentru a complica şi mai mult situaţia, unele lucruri considerate de mulţi fapte nu reflectă întocmai realitatea. De câte ori nu s-a întâmplat ca unele afirmaţii, chiar şi ale unor reputaţi specialişti, să se dovedească mai târziu eronate! Să ne gândim, de exemplu, la registratorul oraşului antic Efes, care era considerat cu siguranţă un om bine informat şi cu autoritate. El pretindea: „Cine este într-adevăr acela dintre oameni care nu ştie că oraşul efesenilor este custodele templului marii Artemis şi a imaginii care a căzut din cer?“ (Faptele 19:35, 36). Deşi se pare că acesta era un lucru arhicunoscut — chiar indiscutabil, în opinia unora — nu era câtuşi de puţin adevărat că imaginea căzuse din cer. De aceea, pe bună dreptate Biblia îi avertizează pe creştini să se ferească de ceea ce „se numeşte în mod fals «cunoştinţ㻓. — 1 Timotei 6:20.

Un motiv convingător pentru a fi selectivi în ce priveşte informaţiile este acela că în prezent viaţa omului e scurtă. Indiferent de vârsta pe care o aveţi, există fără îndoială numeroase domenii pe care v-ar plăcea să le studiaţi, însă vă daţi seama că omul trăieşte prea puţin ca să facă acest lucru.

Se va schimba vreodată această situaţie? Există oare vreun domeniu de cunoaştere care să-i ofere omului informaţii ce îi vor putea prelungi simţitor viaţa, făcând posibilă chiar viaţa veşnică? Există deja o astfel de cunoştinţă? Dacă da, este ea la îndemâna oricui? Va veni ziua când tot ce se numeşte informaţie va fi ceea ce ne aşteptăm să fie, adică adevăr? Misionarii amintiţi la începutul articolului au găsit la aceste întrebări răspunsuri mulţumitoare, pe care le puteţi afla şi dumneavoastră. Vă invităm să citiţi următorul articol din care veţi afla cum puteţi progresa veşnic în cunoştinţă.