Învierea — o învăţătură care îţi influenţează viaţa

„Am speranţa în Dumnezeu . . . că va fi o înviere atât a celor drepţi, cât şi a celor nedrepţi.“ — FAPTELE 24:15.

1. Cum a ajuns să se discute în Sanhedrin despre înviere?

 ÎN ANUL 56 e.n., după a treia sa călătorie de misionar, apostolul Pavel se afla în Ierusalim. A fost arestat de romani şi a compărut în faţa Sanhedrinului, Curtea Supremă a evreilor (Faptele 22:29, 30). Pavel a remarcat că unii membri ai curţii erau saduchei, iar ceilalţi, farisei. Între cele două grupuri exista o deosebire importantă. Saducheii nu credeau în înviere, pe când fariseii acceptau această învăţătură. Precizându-şi poziţia, Pavel a afirmat: „Bărbaţi, fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de farisei. În legătură cu speranţa învierii morţilor sunt judecat“. Astfel, Pavel a creat confuzie printre cei prezenţi. — Faptele 23:6–9.

2. De ce era Pavel gata să-şi apere credinţa în înviere?

² Cu ani înainte, când era în drum spre Damasc, Pavel a avut o viziune în care a auzit vocea lui Isus. Pavel chiar l-a întrebat: „Ce să fac, Doamne?“ Isus i-a răspuns: „Ridică-te, du-te la Damasc, iar acolo ţi se va vorbi despre tot ce este stabilit să faci“. Când a ajuns în Damasc, Pavel a fost găsit de Anania, un discipol creştin care a fost gata să-l ajute. Anania i-a spus: „Dumnezeul strămoşilor noştri te-a ales ca să ajungi să cunoşti voinţa sa, ca să-l vezi pe Cel drept [înviatul Isus] şi ca să auzi vocea gurii sale“ (Faptele 22:6–16). Nu e de mirare că Pavel era gata să-şi apere credinţa în înviere. — 1 Petru 3:15.

Au vorbit în public despre speranţa învierii

3, 4. Cum s-a dovedit Pavel un susţinător loial al învăţăturii despre înviere, şi ce putem învăţa din exemplul său?

³ Mai târziu, Pavel a compărut înaintea guvernatorului Felix. Cu acea ocazie, Tertul, „un orator public“ care a pledat în favoarea evreilor, l-a acuzat pe Pavel pe de o parte că era lider al unei secte şi pe de altă parte, de sediţiune. Pavel a răspuns fără ezitare: „Recunosc aceasta înaintea ta, că, potrivit căii pe care ei o numesc «sectă», în acest mod eu îi aduc un serviciu sacru Dumnezeului strămoşilor mei“. Apoi, ajungând la miezul problemei, el a spus: „Am speranţa în Dumnezeu, speranţă pe care o nutresc şi oamenii aceştia, că va fi o înviere atât a celor drepţi, cât şi a celor nedrepţi“. — Faptele 23:23, 24; 24:1–8, 14, 15.

⁴ Aproximativ 2 ani mai târziu, Porcius Festus, succesorul lui Felix, l-a invitat pe regele Irod Agripa să-l interogheze împreună pe deţinutul Pavel. Festus i-a explicat lui Agripa că acuzatorii lui Pavel nu erau de acord cu afirmaţia acestuia potrivit căreia ‘un anume Isus care a murit . . . este viu’. În pledoaria sa de apărare, Pavel a întrebat: „De ce este considerat  ca un lucru de necrezut printre voi că Dumnezeu scoală morţii?“ Tot atunci el a spus: „Întrucât am obţinut ajutorul care vine de la Dumnezeu, continuu până în ziua aceasta să le depun mărturie atât celor mici, cât şi celor mari, fără să spun nimic altceva decât lucrurile despre care Profeţii, precum şi Moise, au declarat că aveau să aibă loc: că Cristosul trebuia să sufere şi, ca primul care urma să fie înviat din morţi, avea să vestească acestui popor, precum şi naţiunilor, lumina“ (Faptele 24:27; 25:13–22; 26:8, 22, 23). Pavel a fost într-adevăr un susţinător loial al învăţăturii despre înviere. Asemenea lui Pavel şi noi putem anunţa cu convingere că va fi o înviere. Dar cum ne aşteptăm să reacţioneze oamenii? Probabil la fel cum au reacţionat şi cei din zilele lui Pavel.

5, 6. a) Cum au reacţionat cei ce i-au auzit pe apostoli vorbind despre înviere? b) Întrucât ne exprimăm speranţa în înviere, ce anume este esenţial?

⁵ Să analizăm ce s-a întâmplat mai înainte, când Pavel a vizitat Atena, în a doua sa călătorie de misionar (aproximativ 49–52 e.n.). El a discutat cu oameni care credeau în multe zeităţi şi le-a adus la cunoştinţă scopul lui Dumnezeu de a judeca cu dreptate pământul locuit printr-un om pe care l-a desemnat, adică prin Isus. Pavel a spus că Dumnezeu a furnizat o garanţie în acest sens prin faptul că l-a înviat pe Isus. Cum au reacţionat cei ce-l ascultau? Biblia spune: „Ei bine, când au auzit despre o înviere a morţilor, unii au început să-şi bată joc, în timp ce alţii au zis: «Te vom asculta cu privire la aceasta şi altă dat㻓. — Faptele 17:29–32.

⁶ O reacţie asemănătoare întâmpinaseră Petru şi Ioan la scurt timp după Penticosta din anul 33 e.n. Şi de această dată saducheii s-au implicat din plin în controversă. În Faptele 4:1–4 se relatează: „Şi, pe când cei doi vorbeau poporului, preoţii de seamă, căpitanul templului şi saducheii au venit peste ei, contrariaţi că învăţau poporul şi că anunţau cu claritate învierea din morţi în cazul lui Isus“. Alţii însă au reacţionat favorabil. „Mulţi dintre cei care ascultaseră vorbirea au crezut, iar numărul bărbaţilor s-a ridicat la aproximativ cinci mii“. Este evident deci că ne putem aştepta la reacţii diferite când vorbim despre speranţa învierii. Din acest motiv, este esenţial să ne întărim credinţa în această învăţătură.

Credinţa şi învierea

7, 8. a) Aşa cum se arată într-o scrisoare adresată în secolul I congregaţiei din Corint, în ce condiţii ar putea credinţa să fie zadarnică? b) În ce sens înţelegerea corectă a învăţăturii despre înviere îi deosebeşte pe creştinii adevăraţi de cei falşi?

⁷ În secolul I nu toţi cei ce au devenit creştini au acceptat cu uşurinţă învăţătura despre înviere. Unii care au întâmpinat dificultăţi în această privinţă erau membri ai congregaţiei din Corint. Pavel le-a scris următoarele: „V-am transmis, printre primele lucruri, ceea ce am primit şi eu: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, potrivit Scripturilor; şi că a fost înmormântat, da, că a fost sculat din morţi a treia zi, potrivit Scripturilor“. Apoi Pavel a întărit acest adevăr afirmând că, după înviere, Cristos „le-a apărut la peste cinci sute de fraţi odată“, majoritatea fiind încă în viaţă în timpul lui Pavel, după cum a adăugat el (1 Corinteni 15:3–8). Pavel a mai spus: „Dacă se predică despre Cristos că a fost sculat din morţi, cum de zic unii dintre voi că nu există înviere a morţilor? Dacă într-adevăr nu există înviere a morţilor, nici Cristos nu a fost sculat din morţi. Dar, dacă Cristos nu a fost sculat din morţi, predicarea noastră este cu certitudine zadarnică şi credinţa noastră este zadarnică“. — 1 Corinteni 15:12–14.

⁸ Da, învăţătura despre înviere este fundamentală. De fapt, credinţa creştină ar fi zadarnică dacă învierea nu ar fi acceptată ca adevăr. Înţelegerea corectă a învăţăturii despre înviere îi deosebeşte pe creştinii adevăraţi de  cei falşi (Geneza 3:4; Ezechiel 18:4). Ca dovadă, Pavel include învăţătura despre înviere în „doctrina primară“ a creştinismului. În ce ne priveşte, să fim hotărâţi „să înaintăm spre maturitate“. „Şi aceasta vom face“, spune Pavel, „dacă într-adevăr Dumnezeu permite“. — Evrei 6:1–3.

Speranţa învierii

9, 10. La ce se referă Biblia când vorbeşte despre înviere?

⁹ Pentru a ne întări credinţa în înviere, în continuare vom răspunde la următoarele întrebări: La ce se referă Biblia când vorbeşte despre înviere? Cum preamăreşte învăţătura despre înviere iubirea lui Iehova? Răspunsurile la aceste întrebări ne vor apropia şi mai mult de Dumnezeu şi, totodată, ne vor ajuta să-i învăţăm pe alţii despre înviere. — 2 Timotei 2:2; Iacov 4:8.

¹⁰ „Înviere“ este traducerea unui cuvânt grecesc care înseamnă literalmente „a se ridica din nou“. Cum ar trebui să înţelegem această expresie? Potrivit Bibliei, speranţa învierii este convingerea că o persoană decedată poate reveni la viaţă. Biblia mai arată că cineva este înviat fie în corp uman, fie în corp spiritual, în funcţie de speranţa sa: pământească sau cerească. Suntem pur şi simplu copleşiţi când ne gândim la iubirea, înţelepciunea şi puterea lui Iehova exprimate prin minunata perspectivă a învierii.

11. Ce perspectivă privind învierea li se oferă slujitorilor unşi ai lui Dumnezeu?

¹¹ La înviere, Isus şi fraţii săi unşi au primit sau primesc un corp spiritual pentru a putea sluji în cer (1 Corinteni 15:35–38, 42–53). Împreună, ei vor domni în Regatul mesianic, care va instaura pe pământ Paradisul. Sub conducerea Marelui Preot Isus, cei unşi formează o preoţie regală. Ei vor aplica foloasele jertfei de răscumpărare a lui Cristos asupra oamenilor care vor trăi în lumea nouă a dreptăţii (Evrei 7:25, 26; 9:24; 1 Petru 2:9; Revelaţia 22:1, 2). Până atunci, acei creştini unşi care trăiesc încă pe pământ doresc să rămână aprobaţi de Dumnezeu. Când mor, ei îşi primesc „răsplata“ prin înviere la viaţă spirituală nemuritoare în cer (2 Corinteni 5:1–3, 6–8, 10; 1 Corinteni 15:51, 52; Revelaţia 14:13). „Dacă am devenit uniţi cu el în asemănarea morţii lui“, a scris Pavel, „cu siguranţă vom fi uniţi cu el şi în asemănarea învierii lui“ (Romani 6:5). Dar ce se poate spune despre cei care vor fi readuşi la viaţă pe pământ? În ce fel poate speranţa învierii să-i apropie şi mai mult de Dumnezeu? În acest sens putem învăţa multe lucruri din exemplul lui Avraam.

Învierea şi prietenia cu Iehova

12, 13. Ce motiv întemeiat avea Avraam să creadă în înviere?

¹² Avraam, descris în Biblie drept „prietenul lui Iehova“, a fost un om cu o credinţă extraordinară (Iacov 2:23). Pavel a făcut de trei ori referire la credinţa lui Avraam când i-a menţionat în capitolul 11 al cărţii biblice Evrei pe femeile şi bărbaţii fideli (Evrei 11:8, 9, 17). A treia oară, el a îndreptat atenţia asupra credinţei  manifestate de Avraam când a dat dovadă de ascultare şi s-a pregătit să-l aducă jertfă pe fiul său, Isaac. Avraam era convins că promisiunea referitoare la o sămânţă prin Isaac avea să se împlinească, deoarece Iehova îi garantase acest lucru. Chiar dacă Isaac trebuia să moară, Avraam „a considerat că Dumnezeu putea chiar să-l scoale din morţi“.

¹³ Observând cât de puternică era credinţa lui Avraam, Iehova a hotărât ca în locul lui Isaac să fie adus jertfă un animal. Totuşi, ceea ce s-a întâmplat cu Isaac a fost o ilustrare a învierii, aşa cum a arătat Pavel: „De acolo [Avraam] l-a şi primit [pe Isaac] în sens ilustrativ“ (Evrei 11:19). Mai mult decât atât, Avraam avea deja un motiv întemeiat să creadă în înviere. Nu îi restabilise Iehova facultăţile de reproducere aşa încât el şi soţia lui, Sara, au avut la bătrâneţe un fiu, pe Isaac? — Geneza 18:10–14; 21:1–3; Romani 4:19–21.

14. a) În armonie cu Evrei 11:9, 10, ce aştepta Avraam? b) Ce urmează să se întâmple cu Avraam pentru ca el să primească binecuvântările Regatului în lumea nouă? c) Cum putem primi şi noi binecuvântările Regatului?

¹⁴ Pavel a spus că Avraam a stat într-o ţară străină şi a locuit în corturi deoarece „aştepta oraşul care are temelii adevărate, oraş al cărui constructor şi făuritor este Dumnezeu“ (Evrei 11:9, 10). Acesta nu era un oraş literal ca Ierusalimul, unde a fost templul lui Dumnezeu. Nu, era un oraş simbolic: Regatul ceresc al lui Dumnezeu alcătuit din Cristos Isus şi cei 144 000 de coregenţi. Priviţi din perspectiva gloriei lor cereşti, cei 144 000 sunt numiţi şi „oraşul sfânt, Noul Ierusalim“, „mireasa“ lui Cristos (Revelaţia 21:2). În 1914, Iehova l-a întronat pe Isus în Regatul ceresc şi i-a poruncit să domnească în mijlocul duşmanilor săi ca Rege mesianic (Psalmul 110:1, 2; Revelaţia 11:15). Pentru a beneficia de binecuvântările ce decurg din domnia Regatului, Avraam, „prietenul lui Iehova“, va trebui readus la viaţă. În mod asemănător, pentru a beneficia de binecuvântările Regatului, şi noi trebuie să fim în viaţă în lumea nouă, indiferent că vom supravieţui Armaghedonului ca membri ai marii mulţimi sau că vom fi înviaţi (Revelaţia 7:9, 14). Dar pe ce se bazează speranţa noastră în înviere?

Iubirea lui Dumnezeu — temelia speranţei în înviere

15, 16. a) Cum pune prima profeţie din Biblie temelia speranţei învierii? b) Cum ne poate apropia şi mai mult de Iehova credinţa în înviere?

¹⁵ Dacă suntem în relaţii strânse cu iubitorul nostru Tată ceresc, dacă avem o credinţă puternică asemenea celei a lui Avraam şi dacă ascultăm de poruncile lui Dumnezeu, putem fi declaraţi drepţi şi putem fi consideraţi de Iehova prieteni ai săi. Astfel avem posibilitatea să beneficiem de binecuvântările Regatului. De fapt, chiar prima profeţie consemnată în Cuvântul lui Dumnezeu, la Geneza 3:15, a pus temelia speranţei învierii şi a prieteniei cu Dumnezeu. Profeţia anunţa nu numai zdrobirea capului lui Satan, ci şi, prin contrast, zdrobirea călcâiului Seminţei „femeii“ lui Dumnezeu. Moartea lui Isus pe stâlpul de tortură a fost acea simbolică zdrobire a călcâiului. Învierea lui Isus trei zile mai târziu a vindecat acea rană şi a netezit calea pentru o acţiune hotărâtă împotriva ‘celui care are mijloacele de a cauza moartea, adică Diavolul’. — Evrei 2:14.

 ¹⁶ Pavel ne aminteşte că „Dumnezeu ne recomandă propria sa iubire prin faptul că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi“ (Romani 5:8). Recunoştinţa pentru această dovadă de bunătate nemeritată ne apropie într-adevăr şi mai mult de Isus şi de iubitorul nostru Tată ceresc. — 2 Corinteni 5:14, 15.

17. a) Ce speranţă şi-a exprimat Iov? b) Ce dezvăluie despre Iehova textul din Iov 14:15, şi cum vă simţiţi ştiind aceste lucruri?

¹⁷ Iov, un bărbat fidel din timpurile precreştine, credea şi el în înviere. El a suferit foarte mult din cauza lui Satan. Spre deosebire de prietenii săi falşi, care nici măcar n-au pomenit de înviere, Iov a găsit mângâiere în această speranţă şi a întrebat: „Dacă bărbatul viguros moare, poate el trăi din nou?“ Apoi el însuşi a răspuns: „Voi aştepta în toate zilele sclaviei mele, până-mi va veni eliberarea“. Adresându-se Dumnezeului său, Iehova, Iov a spus cu convingere: „Tu vei chema şi eu îţi voi răspunde“. Referitor la sentimentele Creatorului nostru iubitor, Iov a remarcat: „Îţi va fi dor de lucrarea mâinilor tale“ (Iov 14:14, 15, NW). Da, Iehova aşteaptă cu nerăbdare momentul când cei fideli vor reveni la viaţă. Ştiind aceste lucruri ne simţim şi mai aproape de Iehova întrucât medităm la iubirea şi bunătatea nemeritată pe care ni le arată chiar dacă suntem imperfecţi! — Romani 5:21; Iacov 4:8.

18, 19. a) Ce perspectivă are Daniel? b) Ce vom analiza în articolul următor?

¹⁸ Profetul Daniel, care a fost numit de îngerul lui Dumnezeu „om preaiubit“, i-a slujit cu fidelitate lui Iehova de-a lungul întregii lui vieţii (Daniel 10:11, 19). El şi-a păstrat neştirbită integritatea faţă de Iehova din momentul în care a fost luat captiv în 617 î.e.n. şi până la moartea sa, survenită după ceva timp de la viziunea primită în 536 î.e.n., al treilea an de domnie al lui Cirus, regele Persiei (Daniel 1:1; 10:1). În anul al treilea al domniei lui Cirus, Daniel a primit o viziune în care a văzut succesiunea puterilor mondiale până la izbucnirea marelui necaz (Daniel 11:1—12:13). Întrucât nu a înţeles complet viziunea, Daniel l-a întrebat pe îngerul care i-a dat-o: „Domnul meu, care va fi sfârşitul acestor lucruri?“ Răspunzând, îngerul a îndreptat atenţia spre „timpul sfârşitului“, pe parcursul căruia „cei înţelepţi vor înţelege“. Dar ce avea să se întâmple cu Daniel? Îngerul i-a spus: „Tu te vei odihni şi te vei ridica în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor“ (Daniel  12:8–10, 13). Daniel va reveni la „învierea celor drepţi“, în Domnia Milenară a lui Cristos. — Luca 14:14.

¹⁹ Noi am înaintat mult în timpul sfârşitului şi suntem mai aproape de Domnia Milenară a lui Cristos decât atunci când am devenit credincioşi. Prin urmare, ar trebui să ne întrebăm: Voi fi în lumea nouă ca să-i întâlnesc pe Avraam, Iov, Daniel şi pe alţi bărbaţi şi femei ai credinţei? Vom fi acolo, dacă rămânem aproape de Iehova şi ascultăm de poruncile sale. În următorul articol vom examina şi alte detalii despre speranţa învierii pentru a înţelege cine va fi înviat.

Vă amintiţi?

• Cum au reacţionat oamenii când Pavel şi-a exprimat speranţa în înviere?

• De ce se poate spune că speranţa învierii îi deosebeşte pe creştinii adevăraţi de cei falşi?

• De unde ştim că Avraam, Iov şi Daniel credeau în înviere?

[Întrebări de studiu]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 8]

Pavel a vorbit cu convingere despre speranţa învierii înaintea guvernatorului Felix

[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]

De ce credea Avraam în înviere?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 12]

Iov a găsit mângâiere în speranţa învierii

[Legenda ilustraţiei de la pagina 12]

Daniel va reveni la viaţă, la învierea celor drepţi