Curajoşi în faţa opoziţiei
Curajoşi în faţa opoziţiei
O GLOATĂ de fanatici îi forţaseră pe Gaius şi pe Aristarh, doi însoţitori ai apostolului Pavel, să intre în teatrul din Efes. Acolo, mulţimea cuprinsă de furie a strigat două ore încontinuu: „Mare este Artemis a efesenilor!“ (Faptele 19:28, 29, 34). Au rămas însoţitorii lui Pavel fermi în faţa opoziţiei? Dar, mai întâi de toate, să vedem ce anume stârnise furia mulţimii.
Pavel predicase cu succes în oraşul Efes aproape trei ani. Drept urmare, mulţi efeseni au abandonat închinarea la idoli (Faptele 19:26; 20:31). Cel mai cunoscut idol al Efesului era un altar mic de argint al Artemisei, zeiţa fertilităţii, al cărei templu impunător domina oraşul. Aceste reprezentări miniaturale ale templului erau purtate ca amulete sau erau puse în locuinţe. Desigur, un creştin n-ar fi cumpărat asemenea idoli. — 1 Ioan 5:21.
Dimitrie, unul dintre argintari, a crezut că ministerul lui Pavel era o ameninţare pentru afacerea lor prosperă. Recurgând la semiadevăruri şi exagerând lucrurile, el şi-a convins tovarăşii de breaslă că oamenii de pe tot cuprinsul Asiei Mici nu se vor mai închina la zeiţa Artemis. Când argintarii înfuriaţi au început s-o preamărească pe Artemis, a izbucnit o adevărată revoltă şi tot oraşul a fost cuprins de învălmăşeală. — Faptele 19:24–29.
Mii de oameni s-au adunat în teatru, acesta având o capacitate de 25 000 de locuri. Pavel s-a oferit să vorbească mulţimii agitate, dar unele persoane cu autoritate în oraş, bine intenţionate, l-au convins să renunţe. În cele din urmă, registratorul oraşului a reuşit să potolească mulţimea, iar Gaius şi Aristarh au scăpat nevătămaţi. — Faptele 19:35–41.
Şi slujitorii de azi ai lui Dumnezeu pot întâmpina opoziţie din partea unor împotrivitori sau chiar din partea gloatelor în timp ce-şi îndeplinesc ministerul. Adesea, ei predică vestea bună în oraşe unde predomină idolatria, imoralitatea şi delincvenţa. Cu toate acestea, ei urmează cu mult curaj exemplul apostolului Pavel, care nu ‘s-a reţinut să-i înveţe în public şi din casă în casă’ pe oamenii din Efes (Faptele 20:20). De asemenea, ei se bucură văzând cum ‘cuvântul lui Iehova continuă cu tărie să crească şi să câştige supremaţie’. — Faptele 19:20.
[Legenda fotografiei de la pagina 30]
Ruinele teatrului din Efes