Relatare autobiografică

Deşi slab, sunt plin de putere

RELATARE DE LEOPOLD ENGLEITNER

Ofiţerul SS şi-a scos pistolul şi mi l-a pus la tâmplă: „Eşti pregătit să mori? Te împuşc, fiindcă eşti irecuperabil“, a zis el. „Sunt pregătit“, i-am răspuns încercând să-mi păstrez vocea calmă. Am închis ochii şi aşteptam să apese pe trăgaci. Dar nu s-a întâmplat nimic. „Eşti prea prost să mori!“, a strigat el, luându-mi pistolul de la tâmplă. Să vă povestesc însă cum am ajuns în această situaţie periculoasă.

M-AM născut la 23 iulie 1905, în oraşul Aigen-Voglhub, aflat în Alpii Austrieci. Părinţii mei — tata lucra la un joagăr, iar mama era fiica unui fermier din zonă — erau săraci, dar harnici. Eu am fost primul lor copil. Anii copilăriei i-am petrecut în Bad Ischl, în apropiere de Salzburg, într-o zonă cu lacuri pitoreşti şi piscuri ameţitoare.

Deşi eram copil, mă gândeam deseori că viaţa e nedreaptă, şi asta nu numai pentru că familia mea trăia în sărăcie, dar şi pentru că mă născusem cu o malformaţie a coloanei. Din cauza durerilor de spate mi-era aproape imposibil să stau drept. De aceea, la şcoală, eram scutit de ora de sport, iar colegii de clasă îşi băteau mereu joc de mine.

La sfârşitul primului război mondial, când nici nu împlinisem 14 ani, m-am hotărât să-mi găsesc un loc de muncă pentru a scăpa de sărăcie. Mă obişnuisem să sufăr de foame. În plus, avusesem gripă spaniolă, boală care secerase milioane de vieţi, şi eram foarte slăbit din cauza acceselor de febră. Majoritatea fermierilor la care am mers spuneau: „Ce  poate să muncească un slăbănog ca tine?“ Totuşi, s-a găsit un om cumsecade care m-a angajat.

Învăţ despre iubirea lui Dumnezeu

Deşi mama era o catolică zeloasă, mergeam rareori la biserică, mai ales pentru că tata avea vederi mai largi în chestiunile religioase. Eu însă nu mă împăcam deloc cu ideea închinării la imagini, o practică importantă în Biserica Romano-Catolică.

Într-o zi de octombrie a anului 1931, un prieten mi-a zis să merg cu el la o întrunire religioasă ţinută de Studenţii în Biblie, cum erau cunoscuţi atunci Martorii lui Iehova. La această întrunire am primit răspuns din Biblie la întrebări fundamentale, cum ar fi: Aprobă Dumnezeu închinarea la imagini (Exodul 20:4, 5)?, Există un iad de foc (Eclesiastul 9:5)?, Vor fi înviaţi morţii? — Ioan 5:28, 29.

Dar ce m-a impresionat cel mai mult a fost faptul că Dumnezeu nu aprobă războaiele sângeroase, chiar dacă omul pretinde că le poartă în numele Său. Am aflat că „Dumnezeu este iubire“ şi că are un nume măreţ, Iehova (1 Ioan 4:8; Psalmul 83:18). Am fost încântat să învăţ că, prin intermediul Regatului lui Iehova, oamenii vor putea trăi veşnic şi fericiţi pe un pământ paradiziac. Am aflat şi despre perspectiva minunată oferită unor oameni imperfecţi chemaţi de Dumnezeu, aceea de a sluji alături de Isus în Regatul ceresc. Eram hotărât să fac tot posibilul pentru a avea parte de acest Regat. Prin urmare, în mai 1932 m-am botezat şi am devenit Martor al lui Iehova. Având în vedere climatul de intoleranţă religioasă din Austria acelor vremuri, o ţară predominant catolică, acest pas a pretins mult curaj din partea mea.

Îndur dispreţ şi opoziţie

Când m-am retras din biserică, părinţii mei s-au supărat foarte rău, iar preotul s-a grăbit să anunţe vestea de la amvon. Când mă întâlneau, vecinii scuipau ca să-şi arate dispreţul. Eu însă eram hotărât să intru în rândul slujitorilor cu timp integral ai lui Iehova. Astfel, în ianuarie 1934 am început pionieratul.

Din cauza influenţei tot mai mari a partidului nazist în provincia noastră, situaţia politică era din ce în ce mai tensionată. Cât am făcut pionierat în provincia Stiria, pe valea râului Enns, poliţia a fost tot timpul pe urmele mele. Trebuia să fiu ‘prudent ca şerpii’ (Matei 10:16). Din 1934 până în 1938 am trăit zi de zi în persecuţii. Deşi eram şomer, mi s-a refuzat ajutorul de şomaj. Iar din cauza activităţii de predicare am fost arestat, primind câteva condamnări mai scurte şi patru mai lungi.

Trupele hitleriste ocupă Austria

Trupele hitleriste au invadat Austria în martie 1938. În câteva zile, peste 90 000 de oameni, aproximativ 2% din populaţia adultă, au fost arestaţi şi trimişi în închisori şi în lagăre de concentrare sub acuzaţia că se opun regimului nazist. Martorii lui Iehova erau oarecum pregătiţi sufleteşte pentru persecuţiile ce aveau să vină. În vara lui 1937, câţiva membri ai congregaţiei unde mă botezasem parcurseseră cu bicicletele 350 km până la Praga pentru a asista la un congres internaţional. Aici ei auziseră de atrocităţile pe care le îndurau fraţii noştri creştini în Germania. Era clar că acum venise rândul nostru.

Din ziua când trupele hitleriste au invadat Austria, Martorii lui Iehova au fost nevoiţi să predice şi să se întrunească pe ascuns. Deşi se aducea literatură biblică în ţară pe la graniţa cu Elveţia, nu erau suficiente publicaţii. De aceea, unii fraţi din Viena tipăreau în secret literatură biblică. Am slujit deseori drept curier, distribuindu-le hrană spirituală fraţilor.

 Ajung într-un lagăr de concentrare

La 4 aprilie 1939, am fost arestat de Gestapo împreună cu trei colaboratori creştini în timp ce luam parte la Comemorarea morţii lui Isus în localitatea Bad Ischl. Am fost duşi cu maşina la Linz, la sediul poliţiei statului. Atunci am mers prima oară cu maşina, însă eram prea tulburat ca să mă pot bucura de călătorie. La Linz, deşi am fost supus la mai multe interogatorii chinuitoare, nu mi-am renegat credinţa. Cinci luni mai târziu am compărut în faţa unui judecător din Austria Superioară. În mod cu totul neaşteptat, procedurile penale au fost suspendate. Totuşi, aceasta nu a însemnat sfârşitul suferinţelor mele. Între timp, ceilalţi trei fraţi au fost duşi în lagăre de concentrare, unde au şi murit. Ei au rămas fideli până la sfârşit.

Am fost ţinut în arest până în 5 octombrie 1939, când mi s-a spus că voi fi trimis în lagărul de concentrare de la Buchenwald, în Germania. Apoi m-au urcat împreună cu alţi deţinuţi într-un tren special care ne aştepta la gara din Linz. Vagoanele de marfă erau împărţite în celule pentru doi deţinuţi. Cel cu care am nimerit în celulă era fostul guvernator al Austriei Superioare, dr. Heinrich Gleissner.

Am purtat o discuţie cu dr. Gleissner, care s-a dovedit sincer interesat de situaţia mea nefericită. A fost şocat să afle că şi în perioada mandatului său ca guvernator Martorii lui Iehova întâmpinaseră nenumărate probleme juridice în provincia sa. Cu vădită părere de rău, el a zis: „Domnule Engleitner, nu pot să îndrept răul care vi s-a făcut, dar ţin să îmi cer scuze. Se pare că guvernul nostru s-a făcut vinovat de o mare nedreptate. Dacă veţi avea vreodată nevoie de ajutor, vă asigur că voi face tot ce depinde de mine ca să vă ajut“. După război, drumurile noastre s-au întâlnit din nou. Dr. Gleissner m-a ajutat să obţin pensia oferită de stat victimelor regimului nazist.

„Te omor“

În 9 octombrie 1939 am ajuns în lagărul de concentrare de la Buchenwald. N-a trecut prea mult şi supraveghetorul închisorii a fost informat că printre nou-veniţi este şi un Martor. De-atunci am intrat în vizorul lui. Mă bătea cu bestialitate. Când şi-a dat seama că nu mă poate face să renunţ la credinţă, mi-a zis: „Te omor, Engleitner. Dar înainte te las să le scrii o scrisoare de adio părinţilor tăi“. M-am gândit să le scriu câteva cuvinte de mângâiere, însă, de câte ori puneam creionul pe hârtie, mă lovea în cotul drept ca să mâzgălesc foaia. „Idiotule! — a strigat la mine. Nu eşti în stare să scrii nici măcar două rânduri! Dar să citeşti Biblia poţi!“

 Apoi supraveghetorul şi-a scos pistolul şi mi l-a pus la tâmplă, făcându-mă să cred că va apăsa pe trăgaci, aşa cum am povestit la început. După aceea m-a aruncat într-o celulă mică şi înţesată cu deţinuţi. Toată noaptea a trebuit să stau în picioare. Oricum mi-ar fi fost imposibil să dorm deoarece mă durea tot corpul. „E o prostie să mori pentru o religie!“ — au fost singurele cuvinte de „mângâiere“ pe care le-am primit de la ceilalţi deţinuţi. Însă auzind ce mi s-a întâmplat, dr. Gleissner, care se afla în celula alăturată, a zis gânditor: „Istoria se repetă: creştinii sunt iar persecutaţi!“

Într-o duminică din vara lui 1940, tuturor prizonierilor li s-a ordonat să se prezinte la muncă la cariera de piatră, chiar dacă, de regulă, duminica nu lucram. Acesta era un mod de a ne pedepsi pentru „conduita necorespunzătoare“ a unor deţinuţi. Ni s-a ordonat să aducem în lagăr nişte pietre de carieră imense. Doi deţinuţi încercau să-mi pună în spate un pietroi uriaş, iar eu nu mai aveam mult şi mă prăbuşeam sub greutatea lui. Însă în mod cu totul neaşteptat, Arthur Rödl, temutul Lagerführer (supraveghetorul lagărului), mi-a venit în ajutor. Observând cum mă chinuiam să car pietroiul, mi-a zis: „Nu mai ajungi tu în lagăr cu bolovanul ăsta în spate! Lasă-l jos imediat!“ M-am supus cu dragă inimă acestui ordin. Rödl a arătat spre o piatră mai mică: „Ia-o pe asta şi du-o în lagăr. E mai uşoară!“ Apoi s-a întors spre supraveghetorul nostru şi i-a ordonat: „Lasă-i pe Studenţii în Biblie să se întoarcă la barăci. Au muncit destul pe ziua de azi!“

La sfârşitul fiecărei zile de muncă, eram fericit că mă puteam întâlni cu fraţii mei spirituali. Aveam metodele noastre de a distribui hrana spirituală. Un frate scria pe un petic de hârtie un verset biblic şi li-l dădea celorlalţi. În lagăr fusese adusă pe ascuns şi o Biblie, care a fost împărţită pe cărţi. Mie mi s-a dat pentru trei luni cartea lui Iov. O ţineam ascunsă în şosete. Relatarea lui Iov m-a ajutat să rămân ferm în credinţă.

În 7 martie 1941, am fost transferat cu un mare convoi la lagărul de la Niederhagen. Starea mea se agrava de la o zi la alta. Într-o zi, eu şi alţi doi fraţi am fost puşi să strângem nişte scule în cutii. Apoi ne-am întors la barăci cu un grup de deţinuţi. Deoarece rămâneam mereu în urmă, un SS-ist s-a înfuriat şi m-a lovit cu brutalitate în spate. Lovitura lui m-a luat prin surprindere, iar durerea a fost îngrozitoare. Cu toate acestea, a doua zi am mers din nou la muncă.

O eliberare neaşteptată

În aprilie 1943, lagărul de la Niederhagen a fost evacuat. Eu am fost transferat în lagărul  morţii de la Ravensbrück. Apoi, în iunie 1943, pe neaşteptate mi s-a oferit posibilitatea să fiu eliberat, de data asta fără a mi se pune condiţia să-mi reneg credinţa. Trebuia doar să accept să fac muncă forţată pe viaţă la o fermă. Am fost de acord cu această propunere pentru a scăpa de ororile din lagăre. M-am dus la doctorul lagărului pentru un ultim examen medical. Surprins să mă vadă, a exclamat: „Dar încă eşti un Martor al lui Iehova!“ „Aşa este, domnule doctor“, am răspuns eu. „În cazul ăsta nu văd de ce ţi-am da drumul. Sau poate ar fi mai bine să scăpăm de o arătare hidoasă ca tine!“

Şi nu exagera deloc. Eram cu adevărat într-o stare jalnică. Din loc în loc pielea mi-era mâncată de păduchi, rămăsesem surd de o ureche din cauza bătăilor şi tot corpul îmi era plin de bube purulente. După 3 ani şi 10 luni de lipsuri, de muncă silnică şi de înfometare, aveam numai 28 kg. Aceasta era starea mea când am fost eliberat de la Ravensbrück, în 15 iulie 1943.

Am fost trimis acasă cu trenul, fără escortă şi m-am prezentat la sediul Gestapoului din Linz. Ofiţerul de la Gestapo care mi-a dat documentele de eliberare m-a avertizat: „Dacă-ţi închipui că te eliberăm ca să-ţi continui lucrarea secretă, te-nşeli amarnic. Să te ferească Dumnezeu să te mai prindem predicând!“

În sfârşit eram acasă! Mama nu schimbase nimic în camera mea de când fusesem arestat prima oară, în 4 aprilie 1939. Chiar şi Biblia rămăsese deschisă pe noptieră. M-am aşezat în genunchi şi i-am adus mulţumiri din inimă lui Iehova în rugăciune.

În scurt timp am fost trimis să muncesc la o fermă din munţi. Deşi nu era obligat, proprietarul fermei, un prieten din copilărie, chiar mi-a plătit un mic salariu. Înainte de război, el îmi dăduse voie să ascund literatură biblică la ferma lui. Acum mă puteam folosi de acest mic stoc de literatură ca să mă întăresc pe plan spiritual. Toate necesităţile îmi erau satisfăcute şi eram hotărât să aştept sfârşitul războiului la această fermă.

Mă ascund în munţi

Însă acele zile liniştite de libertate n-au durat prea mult. La jumătatea lui august 1943, mi s-a ordonat să mă prezint la un medic militar pentru un examen medical. Iniţial, a stabilit că nu eram apt pentru serviciul militar activ din cauza problemelor mele cu spatele. Însă după o săptămână, acelaşi medic şi-a revizuit decizia şi m-a trecut „apt pentru serviciul pe front“. Autorităţile militare mi-au pierdut pentru un timp urma, dar în 17 aprilie 1945, cu puţin înainte de terminarea războiului, au dat de mine şi am primit ordin de înrolare pe front.

Am fugit în munţii din apropiere, luându-mi doar câteva lucruri şi o Biblie. La început am putut să dorm sub cerul liber, dar apoi vremea s-a înrăutăţit şi a căzut o zăpadă de mai bine de jumătate de metru. Ud până la piele, am reuşit să ajung la o căbănuţă aflată la 1 200 m altitudine. Dârdâind de frig, am făcut focul în cămin ca să-mi usuc hainele şi să mă încălzesc. Sleit de puteri, am adormit pe o băncuţă din faţa căminului. Însă nu după mult timp, m-am trezit brusc în nişte dureri îngrozitoare. Luasem foc! M-am rostogolit pe podea ca să sting flăcările. Aveam tot spatele plin de băşici.

 Chiar cu riscul de a fi prins, înainte de a se lumina de ziuă m-am strecurat până la ferma la care lucrasem. Dar soţia fermierului era atât de speriată, încât n-a vrut să mă adăpostească, spunându-mi că soldaţii mă căutau peste tot. Aşa că m-am dus la părinţii mei. La început, chiar şi ei au ezitat să mă primească, dar până la urmă m-au lăsat să dorm în podul pentru fân, iar mama mi-a oblojit rănile. Totuşi, deoarece părinţilor mei le era foarte frică, după două zile m-am gândit că e mai bine să plec şi să mă ascund din nou în munţi.

La 5 mai 1945, m-am trezit într-un zgomot asurzitor. Erau avioanele Aliaţilor care zburau la joasă înălţime. În acel moment, am ştiut că regimul lui Hitler căzuse. Spiritul lui Iehova îmi dăduse putere să îndur suferinţe greu de imaginat. Am trăit adevărul cuvintelor din Psalmul 55:22, care mi-au adus atâta mângâiere la începutul încercărilor mele. ‘Mi-am aruncat sarcina asupra’ lui Iehova şi, deşi am fost slab din punct de vedere fizic, el m-a susţinut cât timp am umblat „prin valea umbrei morţii“. — Psalmul 23:4.

Puterea lui Iehova „făcută perfectă în slăbiciune“

După război, viaţa a intrat încetul cu încetul în normal. La început, am lucrat ca angajat la ferma din munţi a prietenului meu. Numai după venirea trupelor americane în Austria, în aprilie 1946, a fost anulată condamnarea mea pe viaţă la muncă forţată în agricultură.

După război, fraţii din Bad Ischl şi din districtele învecinate au început să ţină întruniri cu regularitate şi să predice cu un zel înnoit. Eu m-am angajat ca paznic de noapte la o fabrică şi am reuşit să-mi continuu pionieratul. În cele din urmă, m-am stabilit în St. Wolfgang, iar în 1949 m-am căsătorit cu Theresia Kurz, care avea o fiică dintr-o căsătorie anterioară. Am petrecut împreună 32 de ani de căsnicie. În 1981, după ce am îngrijit-o mai bine de 7 ani, iubita mea soţie a murit.

După moartea Theresiei, am reînceput serviciul de pionier, ceea ce m-a ajutat să trec mai bine peste durerea pricinuită de pierderea ei. În prezent, slujesc ca pionier şi bătrân în congregaţia mea din Bad Ischl. Fiind imobilizat într-un scaun cu rotile, ofer literatură biblică şi vorbesc cu oamenii despre speranţa Regatului în faţa casei mele şi în parcul din Bad Ischl. Frumoasele discuţii biblice pe care le port cu oamenii îmi aduc multă bucurie.

Când privesc în urmă, pot spune că lucrurile îngrozitoare pe care le-am trăit nu m-au umplut de resentimente. E adevărat, au fost şi momente când m-am simţit deprimat. Însă prietenia strânsă cu Iehova Dumnezeu m-a ajutat să trec peste acele vremuri grele. Cuvintele Domnului adresate lui Pavel, „puterea mea este făcută perfectă în slăbiciune“, s-au dovedit adevărate şi în cazul meu. Acum, la cei aproape 100 de ani pe care îi am, pot spune asemenea apostolului Pavel: „Găsesc plăcere în slăbiciuni, în insulte, în nevoi, în persecuţii şi dificultăţi, pentru Cristos. Căci, când sunt slab, atunci sunt plin de putere“. — 2 Corinteni 12:9, 10.

[Legenda fotografiilor de la pagina 25]

Arestat de Gestapo, în aprilie 1939

Documentele prin care eram acuzat de Gestapo, mai 1939

[Provenienţa fotografiilor]

Ambele fotografii: Privatarchiv; B. Rammerstorfer

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Munţii unde m-am refugiat

[Provenienţa fotografiei de la pagina 23]

Foto Hofer, Bad Ischl, Austria