Mari — regina de odinioară a deşertului

„ÎN ACEA seară eram puţin ameţit când m-am întors în cameră, după ce sărbătorisem cu colegii marele nostru succes“, îşi amintea arheologul francez André Parrot. În ianuarie 1934, la Tell Hariri, lângă orăşelul Abu Kemal, pe cursul Eufratului, în Siria, Parrot şi echipa sa au scos la lumină o statuie cu inscripţia: „Lamgi-Mari, rege peste Mari, mare preot al lui En-lil“. Au fost entuziasmaţi de acea descoperire.

Oraşul Mari fusese în sfârşit găsit! Dar de ce este importantă această descoperire pentru cei ce studiază Biblia?

De ce prezintă interes?

Deşi textele vechi vorbeau despre un oraş cu numele Mari, mult timp nu s-a ştiut exact locul acestuia. Potrivit scribilor sumerieni, Mari a fost reşedinţa unei dinastii care la un moment dat a stăpânit peste întreaga Mesopotamie. Construit pe malurile Eufratului, oraşul avea o poziţie geografică favorabilă la intersecţia drumurilor comerciale ce legau Golful Persic de Asiria, Mesopotamia, Anatolia şi de ţărmul mediteranean. Mărfurile, între care lemn, metale şi piatră, extrem de rare în Mesopotamia, treceau prin Mari. Taxele puse pe aceste mărfuri au sporit considerabil bogăţia oraşului, care a ajuns să deţină supremaţia asupra întregii regiuni.  Dominaţia ei a luat însă sfârşit când Sargon al Akkadului a cucerit Siria.

După cucerirea oraşului de către Sargon, la conducerea lui s-au aflat vreme de aproape trei secole guvernatori militari. În acea vreme, Mari s-a bucurat din nou de o oarecare prosperitate. Dar pe timpul lui Zimrilim, ultimul lui conducător, oraşul se afla în declin. Zimrilim a încercat să-şi consolideze imperiul printr-o serie de cuceriri, tratate şi alianţe de căsătorie. Însă, în jurul anului 1760 î.e.n., regele Hammurabi al Babilonului a cucerit şi a distrus oraşul, punând capăt, după cum spunea Parrot, „unei civilizaţii care a fost una dintre luminile lumii antice“.

Când au distrus oraşul Mari, trupele lui Hammurabi le-au făcut fără să vrea un serviciu enorm arheologilor şi istoricilor din epoca modernă. Dărâmând zidurile din cărămizi nearse, soldaţii au îngropat o parte dintre edificii într-un morman de moloz înalt de până la cinci metri, ferindu-le astfel de vitregiile timpului. Arheologii au scos la lumină ruinele unor temple şi ale unor palate, numeroase obiecte de artă şi mii de inscripţii care oferă informaţii despre civilizaţia lumii antice.

De ce prezintă interes pentru noi ruinele oraşului Mari? Să ne gândim la perioada în care a trăit patriarhul Avraam. El s-a născut în 2018 î.e.n., la 352 de ani după marele Potop şi a făcut parte din a zecea generaţie de la Noe. La porunca lui Dumnezeu, Avraam a părăsit Urul, oraşul său natal, şi a plecat în Haran. În 1943 î.e.n., la vârsta de 75 de ani, Avraam a plecat din Haran în ţara Canaan. Iată ce spune arheologul italian Paolo Matthiae: „Călătoria lui Avraam din Ur la Ierusalim [în Canaan] se situează din punct de vedere cronologic în epoca lui Mari“. Prin urmare, descoperirea oraşului Mari este foarte importantă pentru noi, întrucât ne ajută să ne facem o idee despre lumea în care a trăit slujitorul fidel al lui Dumnezeu, Avraam. a — Geneza 11:10–12:4.

Ce dezvăluie ruinele?

În Mari, ca de altfel şi în alte părţi ale Mesopotamiei, religia era înfloritoare. Se credea că omul a fost creat pentru a-i sluji pe zei. Când trebuia luată o hotărâre importantă se ţinea întotdeauna cont de voinţa zeilor. Arheologii au dezgropat vestigiile a şase temple. Printre acestea se află Templul Leilor (despre care unii cred că este templul lui Dagan, acelaşi cu Dagon din Biblie) şi sanctuarele lui Iştar, zeiţa fertilităţii, precum şi ale zeului-soare Şamaş. În fiecare templu exista statuia unei zeităţi, căreia i se aduceau ofrande şi i se adresau rugăciuni. Credincioşii puneau pe băncile templului efigii cu propria persoană în poziţie de rugăciune, cu un zâmbet zugrăvit pe chip, în speranţa că imaginea lor le prelungea  ruga. Parrot a făcut următoarea remarcă: „Statueta, asemenea candelei de azi din religia catolică, dar atribuindu-i-se un rol mult mai important, ţinea de fapt locul credinciosului“.

Cea mai spectaculoasă descoperire făcută printre ruinele de la Tell Hariri sunt vestigiile unui palat impunător, cunoscut după numele ultimului rege care a locuit în el, Zimrilim. Arheologul francez Louis-Hugues Vincent l-a descris ca fiind „giuvaerul arhitecturii orientale vechi“. Întinzându-se pe o suprafaţă de 2,5 hectare, palatul avea în jur de 300 de încăperi şi curţi interioare. Şi în antichitate acest palat era considerat una dintre minunile lumii. În cartea Ancient Iraq, Georges Roux spune „că regele Ugaritului, [oraş] situat pe ţărmul Siriei, şi-a trimis fiul într-o călătorie lungă de 600 kilometri pe continent doar pentru a vizita «casa lui Zimrilim»“.

Înainte de a păşi într-o curte interioară spaţioasă, vizitatorii puteau ajunge în palatul fortificat printr-o singură intrare străjuită de turnuri. Stând pe un tron aflat pe un piedestal, Zimrilim, ultimul rege al oraşului Mari, se ocupa de chestiuni diplomatice, comerciale şi militare; pronunţa sentinţe şi primea vizitatori şi soli. În palat existau camere pentru oaspeţi. De obicei, aceştia erau invitaţi de rege la banchete fastuoase. Printre bucate se numărau carne friptă, prăjită sau înăbuşită de vită, de oaie, de gazelă, de pasăre şi peşte. Toate acestea erau servite cu sosuri iuţi cu usturoi, cu garnituri de legume şi cu brânzeturi asortate. La desert se serveau fructe proaspete, uscate sau zaharisite şi prăjituri coapte în forme  cu modele ingenioase. Oaspeţii îşi potoleau setea cu bere sau cu vin.

În palat existau instalaţii sanitare. S-au descoperit băi cu căzi de teracotă şi toalete fără scaun. Podelele şi partea de jos a pereţilor acestor încăperi erau acoperite cu un strat de smoală. Apele reziduale se scurgeau prin canale făcute din cărămizi, iar conductele de lut izolate cu smoală sunt funcţionale şi astăzi, după 3 500 de ani. Când trei femei din haremul regal s-au îmbolnăvit de o boală incurabilă, s-au luat măsuri drastice. Fiecare a fost izolată şi ţinută în carantină. S-a dat ordinul ca „nimeni să nu bea din cupa ei, să nu mănânce la masa ei şi să nu se aşeze pe scaunul ei“.

Ce aflăm din arhive?

Parrot şi echipa sa au descoperit aproximativ 20 000 de tăbliţe cu scriere cuneiformă în akkadiană. Tăbliţele conţin scrisori şi documente cu caracter economic şi administrativ. Numai o treime dintre ele au fost publicate. Dar şi aşa, acestea au umplut 28 de volume! Ce însemnătate au ele? Jean-Claude Margueron, directorul misiunii arheologice franceze de la Mari, a declarat: „Înainte ca arhivele din Mari să fie descoperite nu ştiam aproape nimic despre istoria, instituţiile şi viaţa cotidiană de la începutul mileniului al II-lea din Mesopotamia şi din Siria. Ele au făcut posibilă scrierea unor capitole întregi de istorie“. După cum s-a exprimat Parrot, arhivele „dezvăluie asemănări uluitoare între popoarele la care fac referire şi ceea ce ne spune Vechiul Testament despre epoca patriarhilor“.

Tăbliţele găsite în Mari aruncă lumină şi asupra unor pasaje biblice. De exemplu, tăbliţele arată că luarea în stăpânire a haremului monarhului învins „era o practică obişnuită a monarhilor din vremea aceea“. Sfatul pe care i l-a dat trădătorul Ahitofel lui Absalom, fiul regelui David, de a avea relaţii cu concubinele tatălui său nu era ceva nou. — 2 Samuel 16:21, 22.

Începând din 1933, la Tell Hariri s-au iniţiat 41 de campanii arheologice. Însă până în prezent nu s-au făcut săpături decât pe o suprafaţă de opt hectare din cele 110, câte avea vechiul oraş. Este posibil ca în viitor să se facă şi alte descoperiri fascinante pe locul oraşului Mari, regina de odinioară a deşertului.

[Notă de subsol]

[Harta de la pagina 10]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Golful Persic

Ur

MESOPOTAMIA

Eufrat

MARI

ASIRIA

Haran

ANATOLIA

CANAAN

Ierusalim

Marea Mediterană (Marea cea Mare)

[Legenda fotografiei de la pagina 11]

În acest document, regele Iacdunlim al oraşului Mari se laudă cu o construcţie

[Legenda fotografiei de la pagina 11]

În urma descoperirii acestei statui a lui Lamgi-Mari a putut fi identificat locul oraşului Mari

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

Ebih-Il, administratorul oraşului Mari, rugându-se

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

Piedestal în palat, unde se crede că era aşezată statuia unei zeiţe

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

Ruine ale oraşului Mari, înfăţişând o construcţie din cărămizi nearse

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

Baie din palat

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Stela victoriei lui Naram-Sin, cuceritorul oraşului Mari

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

La ruinele palatului din Mari s-au găsit în jur de 20 000 de tăbliţe cu scriere cuneiformă

[Provenienţa fotografiei de la pagina 10]

© Mission archéologique française de Tell Hariri – Mari (Syrie)

[Provenienţa fotografiei de la pagina 11]

Document: Muzeul Luvru, Paris; statuie: © Mission archéologique française de Tell Hariri – Mari (Syrie)

[Provenienţa fotografiei de la pagina 12]

Statuia: Muzeul Luvru, Paris; piedestalul şi baia: © Mission archéologique française de Tell Hariri – Mari (Syrie)

[Provenienţa fotografiei de la pagina 13]

Stela victoriei: Muzeul Luvru, Paris; ruinele palatului: © Mission archéologique française de Tell Hariri – Mari (Syrie)