Salt la conţinut

Salt la cuprins

Pe ce temelie construiţi?

Pe ce temelie construiţi?

Pe ce temelie construiţi?

REZISTENŢA unei clădiri depinde foarte mult de trăinicia temeliei. Biblia foloseşte uneori acest principiu în sens figurat.

Psalmistul, de exemplu, a spus că Iehova Dumnezeu este cel ce „a aşezat pământul pe temeliile lui“ (Psalmul 104:5). „Temeliile“ reprezintă legile permanente ale lui Dumnezeu care dirijează mişcarea planetei şi care o ţin pe orbită. Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, vorbeşte şi despre „temeliile“ societăţii umane, şi anume, dreptatea, legea şi ordinea. Când acestea sunt „surpate“, sau subminate, prin nedreptate, corupţie şi violenţă, societatea se prăbuşeşte. — Psalmul 11:2–6; Proverbele 29:4.

Acest principiu este valabil şi la nivel personal. În încheierea celebrei Predici de pe munte, Isus Cristos a spus: „Oricine aude aceste cuvinte ale mele şi le pune în practică se va asemăna cu un bărbat prevăzător, care şi-a zidit casa pe stâncă masivă. Şi a căzut ploaia, şi au venit inundaţiile, şi au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că îi fusese pusă temelia pe stâncă masivă. Pe de altă parte, oricine aude aceste cuvinte ale mele şi nu le pune în practică se va asemăna cu un bărbat nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip. Şi a căzut ploaia, şi au venit inundaţiile, şi au suflat vânturile şi au lovit în casa aceea, şi ea s-a prăbuşit; şi căderea ei a fost mare“. — Matei 7:24–27.

Pe ce temelie vă clădiţi viaţa? Pe filozofiile oamenilor lipsiţi de pietate, asemănătoare nisipurilor instabile? Sau pe ascultarea de cuvintele lui Isus Cristos, comparată cu stânca masivă? În funcţie de alegerea pe care o veţi face, „construcţia“ fie se va prăbuşi, fie va înfrunta furtunile ce se vor abate asupra ei.