Ce s-a întâmplat cu unitatea mondială?

„Pentru prima oară după al doilea război mondial comunitatea internaţională este unită. . . . Lumea poate să profite deci de această ocazie pentru a face ca vechea promisiune a unei noi ordini mondiale să devină realitate.“

AŞA S-A exprimat un preşedinte american în ultimul deceniu al secolului trecut. Contextul internaţional de la acea vreme părea favorabil realizării unităţii mondiale. Guvernele totalitare au căzut unul după altul. Prăbuşirea Zidului Berlinului a marcat începutul unei noi ere pentru Europa. Uniunea Sovietică, considerată de mulţi din Occident un instigator la conflicte globale, a dispărut sub privirile înmărmurite ale întregii lumi. Războiul rece luase sfârşit şi se vorbea cu mult optimism despre dezarmare, inclusiv despre dezarmarea nucleară. Este adevărat că în Golful Persic a izbucnit un război, dar acesta a fost considerat doar o deviere de moment de la cursul firesc al lucrurilor, care i-a impulsionat şi mai mult pe oameni să lupte pentru o nouă ordine a păcii.

Semnale pozitive existau nu numai pe scena politică, ci şi în alte domenii ale vieţii. În multe părţi ale lumii se înregistra o creştere a nivelului de trai. Progresele din medicină le-au permis medicilor să realizeze lucruri care cu numai câteva decenii înainte ar fi fost considerate miracole. Creşterea economică spectaculoasă din multe ţări părea să ducă la prosperitatea întregii lumi. S-ar fi zis că lucrurile intraseră pe făgaşul cel bun.

Astăzi, după numai câţiva ani, e firesc să ne întrebăm: „Ce s-a întâmplat?“ „Unde este promisa unitate a lumii?“ Lumea pare să se îndrepte în direcţia opusă. Atentatele sinucigaşe cu bombă, atacurile teroriste, proliferarea armelor de distrugere în masă şi alte fenomene îngrijorătoare sunt subiecte nelipsite din întreaga media.  Toate acestea par să îndepărteze din ce în ce mai mult omenirea de unitate. Un mare investitor a afirmat recent: „Am fost prinşi într-un cerc vicios al escaladării violenţei“.

O lume unită sau fărâmiţată?

Când a luat fiinţă Organizaţia Naţiunilor Unite, unul dintre scopurile sale declarate a fost „să dezvolte relaţii prieteneşti între naţiuni, întemeiate pe respectarea principiului egalităţii în drepturi a popoarelor şi a dreptului lor la autodeterminare“. Ce se poate spune astăzi, după aproape 60 de ani? A fost atins acest obiectiv nobil? Nicidecum. Naţiunile par mai interesate de dreptul lor la „autodeterminare“ decât de stabilirea de „relaţii prieteneşti“. Popoarele şi grupurile etnice care luptă pentru recunoaşterea identităţii şi suveranităţii lor au divizat şi mai mult lumea. Când a fost fondată, Organizaţia Naţiunilor Unite avea 51 de membri. În prezent are 191 de state-membre.

Aşa cum am văzut, spre sfârşitul secolului al XX-lea au existat mari speranţe în ce priveşte unitatea mondială. Însă, pe măsură ce omenirea a asistat la fărâmiţarea continuă a comunităţii internaţionale, speranţele s-au transformat în îngrijorare şi teamă. Dezmembrarea violentă a Iugoslaviei, ciocnirile dintre Cecenia şi Rusia, războiul din Iraq şi masacrul permanent din Orientul Mijlociu sunt dovezi clare că lumea e mai dezbinată ca oricând.

Fără îndoială că multe dintre eforturile pentru pace au fost sincere şi bine intenţionate. Cu toate acestea, unitatea lumii pare imposibil de realizat. De aceea, mulţi se întreabă: „De ce este unitatea mondială un obiectiv atât de greu de atins?“, „Încotro se îndreaptă lumea?“

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 3]

AP Photo/Lionel Cironneau

Arlo K. Abrahamson/AFP/ Getty Images