Salvaţi nu prin lucrări, ci prin bunătate nemeritată

„Aţi fost . . . salvaţi prin intermediul credinţei. . . . [Aceasta] nu se datorează lucrărilor, pentru ca nici un om să nu aibă motiv să se laude.“ — EFESENI 2:8, 9.

1. Cum se deosebesc creştinii de ceilalţi oameni în general în privinţa realizărilor personale, şi de ce?

 OAMENII din zilele noastre sunt foarte mândri de realizările lor şi sunt mai mereu gata să se laude cu ele. Creştinii însă trebuie să evite această atitudine. Ei nu trebuie să-şi scoată în evidenţă propriile realizări, nici măcar pe acelea care au legătură cu închinarea adevărată. Ei se bucură de ceea ce realizează poporul lui Iehova ca întreg, dar nu atrag atenţia asupra rolului lor în acest sens. Creştinii înţeleg că, în serviciul lui Iehova, mai importante decât realizările personale sunt motivaţiile corecte. Toţi cei ce vor primi în final darul vieţii veşnice îl vor fi primit nu datorită realizărilor personale, ci datorită credinţei şi prin bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu. — Luca 17:10; Ioan 3:16.

2, 3. Cu privire la ce s-a lăudat Pavel, şi de ce?

² Apostolul Pavel ştia bine acest lucru. După ce s-a rugat de trei ori să scape de „un spin în carne“, iată ce i-a răspuns Iehova: „Bunătatea mea nemeritată îţi este de ajuns; căci puterea mea este făcută perfectă în slăbiciune“. Acceptând cu umilinţă hotărârea lui Iehova, Pavel a spus: „Foarte bucuros deci mă voi lăuda mai degrabă cu privire la slăbiciunile mele, pentru ca puterea Cristosului să rămână deasupra mea  ca un cort“. Şi noi trebuie să imităm atitudinea umilă a lui Pavel. — 2 Corinteni 12:7–9.

³ Deşi a înfăptuit lucrări creştine remarcabile, Pavel a fost conştient că realizările sale nu se datorau vreunei calităţi personale deosebite. El a spus cu modestie: „Mie, un om mai mic decât cel mai mic dintre toţi sfinţii, mi-a fost dată această bunătate nemeritată, ca să le anunţ naţiunilor vestea bună despre insondabila bogăţie a Cristosului“ (Efeseni 3:8). Din aceste cuvinte reiese clar că Pavel nu a avut tendinţa să se laude, nu a fost îngâmfat şi nici nu a vrut să pară mai drept decât alţii. „Dumnezeu li se opune celor orgolioşi, dar le dă bunătate nemeritată celor umili“ (Iacov 4:6; 1 Petru 5:5). Urmăm noi exemplul lui Pavel, considerându-ne cu umilinţă mai mici decât cel mai mic dintre fraţii noştri?

‘Să considerăm că ceilalţi ne sunt superiori’

4. De ce ne-ar putea fi greu uneori să-i considerăm pe alţii superiori nouă?

⁴ Apostolul Pavel i-a sfătuit pe creştini ‘să nu facă nimic din dorinţă de ceartă sau din egotism, ci să considere cu umilinţă a minţii că ceilalţi le sunt superiori’ (Filipeni 2:3). S-ar putea să ne fie greu să aplicăm acest sfat, mai ales dacă avem o poziţie de răspundere. Probabil că ne este greu deoarece am fost influenţaţi, într-o oarecare măsură, de spiritul de concurenţă atât de răspândit în lumea de azi. Când eram copii, am fost învăţaţi să concurăm cu alţii, fie în familie, cu fraţii noştri, fie cu colegii de şcoală. Poate că am fost îndemnaţi mereu să ne străduim să fim cei mai buni la sport sau la învăţătură. Bineînţeles, a da tot ce poţi într-o activitate bună e un lucru demn de laudă. Însă creştinii acţionează aşa nu ca să atragă atenţia asupra lor, ci ca să beneficieze la maximum de pe urma acelei activităţi şi, probabil, ca să le fie de folos şi altora. De fapt, cel ce îşi doreşte mereu să fie lăudat şi considerat cel mai bun se află în pericol. De ce?

5. Unde poate duce spiritul de concurenţă dacă nu este ţinut sub control?

⁵ Dacă nu este ţinut sub control, un spirit de concurenţă sau egotist poate determina pe cineva să fie lipsit de respect şi arogant. El ar putea ajunge să-i invidieze pe alţii pentru capacităţile şi privilegiile lor. În Proverbele 28:22 se spune: „Omul care are ochiul invidios se avântă după lucruri de valoare, dar nu ştie că lipsa va veni peste el“ (NW). Din înfumurare, el ar putea chiar să aspire la poziţii pe care nu are dreptul să le deţină. Ca să se justifice, ar putea începe să murmure şi să critice — tendinţe pe care creştinii trebuie să le evite (Iacov 3:14–16). În orice caz, el riscă să cultive o atitudine egotistă.

6. Cum avertizează Biblia asupra spiritului de concurenţă?

⁶ Biblia îi îndeamnă pe creştini: „Să nu devenim egotişti, luându-ne la întrecere unii cu alţii, invidiindu-ne unii pe alţii“ (Galateni 5:26). Apostolul Ioan a vorbit despre un colaborator creştin care, din câte se pare, ajunsese să aibă un astfel de spirit. Ioan a spus: „Am scris ceva congregaţiei, dar Diotref, căruia îi place să  ocupe locul întâi printre ei, nu primeşte nimic de la noi cu respect. De aceea, dacă voi veni, voi aminti de lucrările pe care continuă să le facă, flecărind despre noi cu vorbe rele“. Ce trist ar fi ca un creştin să ajungă într-o asemenea situaţie! — 3 Ioan 9, 10.

7. Ce trebuie să evite un creştin care are un loc de muncă ce presupune concurenţă?

⁷ Desigur, nu este realist să credem că un creştin poate evita absolut toate activităţile care presupun concurenţă. De exemplu, serviciul laic ar putea implica o oarecare concurenţă cu alte persoane sau cu alte firme care produc acelaşi fel de bunuri sau care oferă acelaşi tip de servicii. Însă chiar şi în această situaţie, creştinul trebuie să-şi desfăşoare activităţile laice în spiritul respectului, al iubirii şi al consideraţiei. El va respinge practicile ilegale sau necreştine şi va căuta să nu-şi facă reputaţia de om cu spirit de concurenţă agresiv. El nu trebuie să considere că ceea ce contează cel mai mult în viaţă e să fii cel mai bun, indiferent de domeniu. Dacă această atitudine este importantă în privinţa activităţilor laice, fără îndoială că ea este şi mai importantă în domeniul închinării!

„Nu în comparaţie cu altă persoană“

8, 9. a) De ce bătrânii creştini nu au nici un motiv să concureze unii cu alţii? b) De ce textul din 1 Petru 4:10 este valabil pentru toţi slujitorii lui Dumnezeu?

⁸ Atitudinea pe care trebuie s-o aibă creştinii în închinarea lor este prezentată în următoarele cuvinte inspirate: „Fiecare să dovedească ce este propria sa lucrare, şi atunci va avea motiv de exultare numai cu privire la sine, şi nu în comparaţie cu altă persoană“ (Galateni 6:4). Ştiind că nu au motive să concureze unii cu alţii, bătrânii de congregaţie colaborează armonios precum părţile unui corp. Aceştia apreciază contribuţia fiecăruia dintre ei la bunăstarea congregaţiei. Astfel, bătrânii evită spiritul de concurenţă care dezbină şi dau un bun exemplu de unitate pentru ceilalţi membri ai congregaţiei.

⁹ Datorită vârstei, experienţei sau aptitudinilor, s-ar putea ca unii bătrâni să fie mai eficienţi sau să aibă mai multă perspicacitate decât alţii. Prin urmare, bătrânii au responsabilităţi diferite în organizaţia lui Iehova. În loc să se compare unii cu alţii, ei se străduiesc să aplice sfatul: „În măsura în care fiecare a primit un dar, folosiţi-l, slujindu-vă unii altora ca administratori excelenţi ai bunătăţii nemeritate a lui Dumnezeu, exprimate în diferite moduri“ (1 Petru 4:10). De fapt, acest text este valabil pentru toţi slujitorii lui Iehova, deoarece într-o anumită măsură cu toţii am primit darul cunoştinţei exacte şi cu toţii ne bucurăm de privilegiul de a participa la ministerul creştin.

10. Cu ce condiţie apreciază Iehova serviciul nostru sacru?

¹⁰ Iehova apreciază serviciul nostru sacru numai dacă îl efectuăm din iubire şi devoţiune,  nu din dorinţa de a ne dovedi mai buni decât alţii. Este esenţial deci să avem un punct de vedere echilibrat cu privire la activităţile noastre în sprijinul închinării curate. E adevărat, nici unul dintre noi nu poate judeca în mod corect motivaţiile altcuiva, însă Iehova „cântăreşte inimile“ (Proverbele 24:12; 1 Samuel 16:7). Iată de ce ar fi bine să ne întrebăm din când în când: De ce particip la serviciul lui Iehova? — Psalmul 24:3, 4; Matei 5:8.

Un punct de vedere corect cu privire la lucrările noastre

11. Ce întrebări despre activitatea noastră creştină e firesc să ne punem?

¹¹ Dacă pentru a dobândi aprobarea lui Iehova cel mai mult contează motivaţiile, în ce măsură ar trebui să ne preocupe lucrările noastre de credinţă? Atâta timp cât ne efectuăm ministerul cu o motivaţie corectă, este neapărat necesar să ţinem o evidenţă a ceea ce facem sau să calculăm cât facem? E firesc să ne punem aceste întrebări, deoarece nu vrem să considerăm vreo statistică mai importantă decât actele de credinţă, nici să fim preocupaţi în primul rând să avem un raport bun al activităţii noastre creştine.

12, 13. a) Menţionaţi câteva motive pentru care dăm un raport despre serviciul de teren. b) De ce putem fi bucuroşi când analizăm raportul mondial al activităţii de predicare?

¹² Să remarcăm ce se spune în cartea Organizaţi pentru a înfăptui voinţa lui Iehova: „Primii continuatori ai lui Isus erau interesaţi de rapoartele ce indicau progresele înregistrate în lucrarea de predicare (Mar. 6:30). Cartea biblică Faptele ne relatează că în jur de 120 de persoane erau prezente când spiritul sfânt a fost turnat peste discipoli la Penticostă. Nu după mult timp, numărul discipolilor a crescut la 3000, iar apoi la 5000. . . . (Fap. 1:15; 2:5–11, 41, 47; 4:4; 6:7). Cât de mult trebuie să-i fi întărit pe discipoli ştirile referitoare la aceste creşteri!“ Din acelaşi motiv, Martorii lui Iehova de azi se străduiesc să păstreze rapoarte exacte cu privire la ceea ce se realizează la nivel mondial ca împlinire a cuvintelor lui Isus: „Această veste bună a regatului va fi predicată pe tot pământul locuit ca mărturie pentru toate naţiunile; şi atunci va veni sfârşitul“ (Matei 24:14). Aceste rapoarte prezintă o imagine realistă a lucrării care se face pe întregul  pământ. Ele arată unde e nevoie de ajutor, precum şi ce literatură şi în ce cantitate este necesară pentru ca lucrarea de predicare să progreseze.

¹³ Aşadar, faptul de a ne raporta activitatea de predicare ne ajută să ne achităm mai bine de misiunea de a predica vestea bună despre Regat. Pe lângă aceasta, nu ne simţim încurajaţi când auzim despre lucrarea pe care o fac fraţii noştri în alte părţi ale pământului? Ştirile referitoare la creşterile şi extinderile care au loc ne umplu de bucurie, ne îndeamnă să ne sporim activitatea şi ne dau convingerea că Iehova ne binecuvântează. Şi ce încurajator este să ştim că raportul nostru personal este inclus în raportul mondial! În comparaţie cu raportul mondial, raportul nostru personal este mic, dar el nu trece neobservat de Iehova (Marcu 12:42, 43). Nu uita: Fără raportul tău, raportul mondial ar fi incomplet!

14. În afară de predicare şi de predare, ce activităţi mai fac parte din închinarea adusă lui Iehova?

¹⁴ Desigur, pe raport nu apar multe dintre lucrurile pe care fiecare Martor le face pentru a se achita de responsabilităţile ce-i revin ca slujitor dedicat al lui Iehova. De exemplu, raportul nu conţine date referitoare la studiul personal al Bibliei ţinut cu regularitate, la prezenţa şi participarea cu răspunsuri la întrunirile creştine, la responsabilităţile din congregaţie, la ajutarea fraţilor noştri, la sprijinul financiar acordat lucrării de predicare ş.a.m.d. Astfel, deşi raportul nostru despre serviciul de teren are rolul lui, ajutându-ne să ne păstrăm zelul şi să nu încetinim ritmul în lucrarea de predicare, trebuie să păstrăm un punct de vedere corect cu privire la acest raport. El nu trebuie considerat un fel de permis sau paşaport spiritual cu care am putea intra în lumea nouă.

‘Zeloşi pentru lucrări excelente’

15. Deşi lucrările în sine nu ne pot aduce salvarea, de ce sunt ele necesare?

¹⁵ Evident, chiar dacă lucrările în sine nu ne pot aduce salvarea, ele sunt necesare. Iată de ce creştinii sunt numiţi „un popor care să fie al lui însuşi, zelos pentru lucrări excelente“ şi sunt îndemnaţi ‘să se preocupe unii de alţii ca să se stimuleze la iubire şi la lucrări excelente’ (Tit 2:14; Evrei 10:24). Iacov, un scriitor al Bibliei, a spus simplu şi clar: „Aşa cum corpul fără spirit este mort, aşa şi credinţa fără fapte este moartă“. — Iacov 2:26.

16. Ce este mai important decât lucrările, dar la ce trebuie să fim atenţi?

¹⁶ Deşi lucrările bune sunt importante, şi mai importante sunt motivaţiile. Prin urmare, este înţelept ca, din când în când, să ne analizăm motivaţiile. Întrucât nici un om nu poate cunoaşte cu exactitate motivaţiile altora, trebuie să avem grijă să nu-i judecăm pe ceilalţi. „Cine eşti tu să-l judeci pe servitorul altuia?“, suntem întrebaţi, după care urmează răspunsul evident: „Pentru propriul său stăpân stă în picioare sau cade“ (Romani 14:4). Iehova, Stăpânul tuturor, şi Judecătorul numit  de el, Cristos Isus, ne vor judeca nu numai pe baza lucrărilor noastre, ci şi pe baza motivaţiilor, situaţiei, iubirii şi devoţiunii noastre. Numai Iehova şi Cristos Isus pot judeca în mod corect dacă am respectat îndemnul dat creştinilor de apostolul Pavel: „Fă tot posibilul să te prezinţi aprobat lui Dumnezeu, ca un lucrător care nu are de ce să-i fie ruşine, care expune corect cuvântul adevărului“. — 2 Timotei 2:15; 2 Petru 1:10; 3:14.

17. În timp ce ne străduim să facem tot ce ne stă în putinţă, de ce trebuie să păstrăm în minte textul din Iacov 3:17?

¹⁷ Iehova este rezonabil în ceea ce aşteaptă de la noi. Potrivit textului din Iacov 3:17, „înţelepciunea de sus este“, printre altele, „rezonabilă“. Nu ar fi deci o dovadă de înţelepciune, precum şi o adevărată realizare să-l imităm pe Iehova în această privinţă? Prin urmare, nu trebuie să fim nerezonabili sau să aşteptăm lucruri imposibil de realizat de la noi înşine sau de la fraţii noştri.

18. De ce trebuie să ne străduim să avem un punct de vedere echilibrat cu privire la lucrările noastre şi la bunătatea nemeritată a lui Iehova?

¹⁸ Dacă păstrăm un punct de vedere echilibrat cu privire la lucrările noastre de credinţă şi la bunătatea nemeritată a lui Iehova, nu ne vom pierde bucuria care este un semn distinctiv al slujitorilor adevăraţi ai lui Dumnezeu (Isaia 65:13, 14). Indiferent cât putem face personal, ne bucurăm de binecuvântările pe care Iehova le revarsă asupra poporului său ca întreg. În timp ce perseverăm în „rugăciune şi implorare împreună cu exprimări de mulţumire“, îl vom ruga fierbinte pe Dumnezeu să ne ajute să facem tot ce ne stă în putinţă. Apoi, fără îndoială, „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice gândire, [ne] va păzi inimile şi facultăţile mintale prin intermediul lui Cristos Isus“ (Filipeni 4:4–7). Da, vom găsi mângâiere şi încurajare ştiind că putem fi salvaţi nu prin lucrări, ci prin bunătatea nemeritată a lui Iehova!

Puteţi să explicaţi de ce creştinii

• nu se laudă cu propriile realizări?

• evită spiritul de concurenţă?

• dau un raport despre activitatea de predicare?

• nu-şi judecă fraţii de credinţă?

[Întrebări de studiu]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 15]

„Bunătatea mea nemeritată îţi este de ajuns“

[Legenda fotografiilor de la paginile 16, 17]

Bătrânii apreciază contribuţia fiecăruia dintre ei la bunăstarea congregaţiei

[Legenda fotografiilor de la paginile 18, 19]

Fără raportul tău, raportul mondial ar fi incomplet