Putem face faţă oricărei încercări
Putem face faţă oricărei încercări
TE CONFRUNŢI cu încercări? Te simţi descurajat şi incapabil să le faci faţă? Ai uneori impresia că nimeni nu s-a mai confruntat cu o problemă ca a ta şi că nu există nici o soluţie? Curaj! Indiferent de încercările prin care trecem, Biblia ne asigură că Dumnezeu ne poate da puterea de a le depăşi.
Biblia arată că slujitorii lui Dumnezeu ‘se vor confrunta cu diferite încercări’ (Iacov 1:2). Să remarcăm cuvântul „diferite“ (în greceşte poikilos). Sensul cu care era folosit acest cuvânt în antichitate este „multe şi variate“ sau „multicolor“ şi subliniază „diversitatea încercărilor“. Astfel, expresia „diferite încercări“ înseamnă, ca să spunem aşa, încercări de multe culori. Cu toate acestea, Iehova ne susţine pentru a face faţă oricăreia dintre ele. De ce putem fi convinşi de lucrul acesta?
‘Bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu exprimată în diferite moduri’
Apostolul Petru spune despre creştini că sunt „mâhniţi . . . prin diferite încercări“ (1 Petru 1:6). Apoi, în aceeaşi scrisoare inspirată, afirmă că ‘bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu este exprimată în diferite moduri’ (1 Petru 4:10). Expresia „în diferite moduri“ conţine o formă a aceluiaşi cuvânt original grecesc, poikilos. Iată ce spune despre această expresie biblistul William Barclay în Analiză semantică a unor termeni din Noul Testament: „Este un gând extraordinar. . . . A vorbi despre harul [sau bunătatea nemeritată] lui Dumnezeu ca şi poikilos înseamnă că nu este nici o culoare în situaţia umană cu care harul lui Dumnezeu să nu se potrivească. . . . Nu există nici un concurs de împrejurări, nici o criză posibilă, nici o urgenţă sau o cerinţă, la care harul lui Dumnezeu să nu-i găsească o soluţie, cu care harul lui Dumnezeu să nu poată să trateze într-un mod triumfător şi pe care să nu poată să o depăşească. În viaţă nu există nimic care să nu poată să fie rezolvat prin harul lui Dumnezeu. Acest cuvânt viu poikilos ne conduce gândurile noastre direct la harul multicolor al lui Dumnezeu care este într-adevăr suficient pentru toate lucrurile“.
Bunătatea lui Dumnezeu ne ajută să suportăm încercările
Potrivit cuvintelor lui Petru, Dumnezeu îşi exprimă bunătatea nemeritată prin intermediul diferitelor persoane ce alcătuiesc congregaţia creştină (1 Petru 4:11). Fiecare slujitor al lui Dumnezeu are anumite daruri spirituale, sau calităţi, ce s-ar putea dovedi o sursă de încurajare pentru cei ce trec prin încercări (Romani 12:6–8). De pildă, unii membri ai congregaţiei sunt excelenţi învăţători ai Bibliei. Modul lor înţelept de a vorbi îi încurajează şi îi motivează pe ceilalţi să persevereze (Neemia 8:1–4, 8, 12). Alţii le fac cu regularitate vizite de păstorire acasă celor care au nevoie de sprijin moral, pentru a-i încuraja şi a le ‘mângâia inima’ (Coloseni 2:2). Când îi vizitează pe fraţi ca să le întărească credinţa, supraveghetorii creştini le oferă un dar spiritual (Ioan 21:16). De asemenea, există persoane în congregaţie cunoscute pentru căldura, compasiunea şi blândeţea de care dau dovadă în relaţiile cu fraţii şi surorile lor de credinţă întristaţi din cauza încercărilor (Faptele 4:36; Romani 12:10; Coloseni 3:10). Empatia şi ajutorul practic din partea acestor creştini iubitori constituie o importantă expresie, sau „culoare“, a bunătăţii nemeritate a lui Dumnezeu. — Proverbele 12:25; 17:17.
„Dumnezeul oricărei mângâieri“
Mai presus de toate, Iehova oferă mângâiere. El este „Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre“ (2 Corinteni 1:3, 4). Când îi cerem ajutor în rugăciune, Iehova ne răspunde în principal oferindu-ne înţelepciune din Cuvântul său şi forţă prin intermediul spiritului său sfânt (Isaia 30:18, 21; Luca 11:13; Ioan 14:16). Cu toţii putem fi întăriţi de promisiunea scrisă sub inspiraţie de apostolul Pavel: „Dar Dumnezeu este fidel şi nu va permite să fiţi ispitiţi peste ceea ce puteţi îndura, ci, împreună cu ispita, va pregăti şi calea de ieşire, ca să o puteţi suporta“. — 1 Corinteni 10:13.
Da, indiferent ce „culoare“ are sau de ce natură este o încercare, va exista întotdeauna „o culoare“, sau o expresie, a bunătăţii nemeritate a lui Dumnezeu care să i se potrivească (Iacov 1:17). Indiferent de felul ispitelor şi încercărilor cu care se confruntă slujitorii săi, Iehova îi sprijină în modul potrivit şi la timpul potrivit. Nu suntem cu toţii de acord că aceasta este o dovadă a ‘înţelepciunii de o mare diversitate a lui Dumnezeu’? — Efeseni 3:10.
[Legenda fotografiilor de la pagina 31]
Iehova ne ajută să facem faţă încercărilor