Salt la conţinut

Salt la cuprins

Biblia ne poate ajuta să găsim bucurie

Biblia ne poate ajuta să găsim bucurie

Biblia ne poate ajuta să găsim bucurie

CHIAR dacă nu este o carte de medicină, Biblia vorbeşte despre efectele pe care emoţiile — pozitive sau negative — le pot avea asupra sănătăţii fizice şi psihice a unei persoane. Biblia spune: „O inimă veselă este o bună doctorie, dar un duh mâhnit usucă oasele“ şi „dacă slăbeşti în ziua necazului, mică îţi este puterea“ (Proverbele 17:22; 24:10). Sentimentele de descurajare ne pot secătui de putere, făcându-ne să ne simţim slabi şi vulnerabili şi să ne pierdem dorinţa de a ne schimba sau de a căuta ajutor.

Descurajarea poate afecta şi spiritualitatea. Oamenii care se consideră fără valoare cred că nu pot fi niciodată în relaţii bune cu Dumnezeu şi că nu se pot bucura de binecuvântările sale. Simone, menţionată în articolul anterior, nu putea să creadă că era „genul de persoană pe care Dumnezeu o aprobă“. Însă dacă citim Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, vom vedea că Dumnezeu îi priveşte cu bunăvoinţă pe toţi cei ce se străduiesc să-i fie plăcuţi.

Lui Dumnezeu îi pasă cu adevărat de noi

Biblia ne spune că Iehova „este aproape de cei cu inima zdrobită şi mântuieşte pe cei cu duhul înfrânt“. Dumnezeu ‘nu dispreţuieşte o inimă zdrobită şi mâhnită’, ci promite că ‘va înviora duhurile smerite şi va reînsufleţi inimile zdrobite’. — Psalmii 34:18; 51:17; Isaia 57:15.

Cu o anumită ocazie, Fiul lui Dumnezeu, Isus, a considerat necesar să le aducă în atenţie discipolilor faptul că Dumnezeu vede ceea ce e bun în slujitorii Săi. Folosind o ilustrare, el a spus că Dumnezeu ştie când cade la pământ o vrabie — lucru pe care majoritatea oamenilor îl consideră lipsit de importanţă. Isus a mai scos în evidenţă că Dumnezeu cunoaşte cele mai mici detalii despre oameni, chiar şi numărul firelor de păr din cap. El şi-a încheiat ilustrarea spunând: „De aceea, nu vă temeţi: Voi valoraţi mai mult decât multe vrăbii“ (Matei 10:29–31). a Isus a arătat că, indiferent de felul cum se văd ei, oamenii credincioşi au cu adevărat valoare în ochii lui Dumnezeu. De fapt, apostolul Petru ne aminteşte că „Dumnezeu nu este părtinitor, ci că, în orice naţiune, omul care se teme de el şi practică dreptatea este demn de a fi acceptat de el“. — Faptele 10:34, 35.

Să dăm dovadă de echilibru

Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă să dăm dovadă de echilibru când ne evaluăm. Apostolul Pavel a scris sub inspiraţie: „Prin bunătatea nemeritată care mi-a fost dată, îi spun fiecăruia dintre voi să nu gândească despre sine mai mult decât trebuie să gândească; ci să gândească în aşa fel încât să aibă o minte sănătoasă, fiecare după măsura de credinţă pe care i-a distribuit-o Dumnezeu“. — Romani 12:3.

Desigur, nu dorim să avem o părere prea înaltă despre noi înşine, care ne-ar face să devenim îngâmfaţi; dar nici să cădem în cealaltă extremă şi să credem că nu avem nici o valoare. Scopul este să ne evaluăm cu obiectivitate, ţinând cont atât de punctele noastre tari, cât şi de punctele slabe. O creştină a zis: „Nu sunt răutatea întruchipată, dar nici pâinea lui Dumnezeu. La fel ca toţi oamenii, am atât calităţi, cât şi defecte“.

Pentru a ajunge să avem o părere echilibrată despre noi înşine poate că e necesar să ne schimbăm o opinie exagerat de proastă formată de-a lungul multor ani. Uşor de zis, greu de făcut! Probabil trebuie să depunem multe eforturi. Însă, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne putem schimba personalitatea şi modul de a privi viaţa. De fapt, chiar acest lucru ne îndeamnă Cuvântul lui Dumnezeu să facem: „Să vă dezbrăcaţi de vechea personalitate care corespunde conduitei voastre de altădată şi care se corupe potrivit dorinţelor ei amăgitoare; dar . . . trebuie să fiţi înnoiţi în forţa care vă activează mintea şi să vă îmbrăcaţi cu noua personalitate care a fost creată potrivit voinţei lui Dumnezeu, în adevărată dreptate şi loialitate“. — Efeseni 4:22–24.

Depunând eforturi pentru a ne transforma „forţa care ne activează mintea“, adică înclinaţia dominantă a minţii, ne putem schimba personalitatea, care va fi caracterizată de optimism, nu de pesimism. Lena, menţionată în articolul precedent, şi-a dat seama că nu-şi putea schimba sentimentele negative legate de ea însăşi până când nu avea să alunge gândul că nimeni nu o poate iubi sau ajuta. Ce sfat practic din Biblie i-a ajutat pe Lena, pe Simone şi pe alţii să facă această transformare?

Principii biblice care ne ajută să găsim bucurie

„Aruncă-ţi sarcina asupra DOMNULUI şi El te va sprijini!“ (Psalmul 55:22). Cel mai mare ajutor pentru a găsi adevărata bucurie este rugăciunea. Simone mărturiseşte: „Ori de câte ori mă simt descurajată îi cer ajutor lui Iehova în rugăciune. N-a fost situaţie în care să nu fi simţit puterea şi îndrumarea sa“. Când ne îndeamnă să ne aruncăm poverile asupra lui Iehova, psalmistul ne aminteşte de faptul că lui Iehova nu numai că-i pasă de noi, dar şi ne consideră pe fiecare în parte persoane demne de ajutorul şi sprijinul său. În noaptea de Paşte din anul 33 e.n., discipolii lui Isus erau întristaţi de ceea ce le spusese el cu privire la plecarea sa iminentă. Isus i-a îndemnat atunci să se roage Tatălui şi a adăugat: „Cereţi, şi veţi primi, pentru ca bucuria voastră să devină deplină“. — Ioan 16:23, 24.

„Este mai multă fericire în a da decât în a primi“ (Faptele 20:35). Aşa cum ne-a învăţat Isus, a da este un factor esenţial pentru a găsi adevărata bucurie în viaţă. Dacă vom aplica acest principiu biblic, ne vom concentra asupra necesităţilor altora şi nu asupra propriilor neajunsuri şi defecte. Când îi ajutăm pe alţii şi vedem recunoştinţa lor, ne creşte respectul de sine. Lena consideră că a le vorbi cu regularitate altora despre vestea bună din Biblie este un ajutor dublu. Ea spune: „În primul rând, găsesc acea fericire şi satisfacţie despre care a vorbit Isus, iar în al doilea rând, foarte mulţi oameni reacţionează favorabil, ceea ce îmi produce bucurie“. Dăruind cu generozitate din timpul şi energia noastră, vom trăi adevărul cuvintelor din Proverbele 11:25: „Cel ce udă [din belşug, NW] pe alţii va fi udat şi el“.

„Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat“ (Proverbele 15:15). Fiecare dintre noi poate alege cum să se privească pe sine şi situaţia sa. Putem fi asemenea celor care văd totul în negru şi se simt nenorociţi sau putem alege să gândim pozitiv, să fim cu „inima mulţumită“ şi bucuroşi, ca şi cum am fi la un ospăţ. Iată ce ne spune Simone: „Mă străduiesc să păstrez pe cât posibil un spirit optimist. Studiez cu conştiinciozitate Biblia, merg mult în lucrarea de predicare şi perseverez în rugăciune. Încerc să stau mereu în compania oamenilor cu o atitudine pozitivă şi să îi ajut pe alţii“. Această stare a inimii aduce adevărata bucurie. Biblia ne îndeamnă: „Voi cei drepţi, bucuraţi-vă în DOMNUL şi înveseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei drepţi cu inima“. — Psalmul 32:11.

„Prietenul adevărat iubeşte oricând şi în nenorocire ajunge ca un frate“ (Proverbele 17:17). Vorbind cu cineva drag sau cu un sfătuitor de încredere, putem ţine sentimentele negative sub control, înlăturându-le înainte să ne copleşească. Faptul de a vorbi cu cineva ne ajută şi să privim lucrurile în mod echilibrat şi constructiv. Simone recunoaşte: „Te ajută foarte mult să discuţi cu cineva. Simţi nevoia să-i spui cuiva trăirile tale. Iar deseori nu ai nevoie decât să te descarci“. Cei ce discută cu un confident ştiu cât de adevărat este proverbul: „Neliniştea din inima omului îl doboară, dar un cuvânt bun îl înveseleşte“. — Proverbele 12:25.

Ce poţi face

În acest articol am analizat doar câteva dintre numeroasele principii valoroase şi practice care se află în Biblie, principii ce ne pot ajuta să învingem sentimentele negative şi să găsim adevărata bucurie. Dacă şi tu te simţi lipsit de valoare şi inutil, te încurajăm să analizezi mai îndeaproape Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. Învaţă să dezvolţi sentimente pozitive cu privire la tine şi la relaţiile tale cu Dumnezeu, dând dovadă de echilibru şi evaluându-te cu obiectivitate. Sperăm din toată inima ca Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, să te ajute să găseşti adevărata bucurie în viaţă.

[Notă de subsol]

a Aceste versete sunt analizate mai în detaliu la paginile 22 şi 23.

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

A trăi după principiile Bibliei aduce bucurie