Când este mânia îndreptăţită?

BIBLIA spune la Eclesiastul 7:9: „Mânia locuieşte în sânul nebunilor“. Acest verset ne arată că nu ar trebui să fim exagerat de sensibili când cineva ne supără, ci ar fi bine să iertăm.

Însă lasă Eclesiastul 7:9 să se înţeleagă că nu ar trebui să ne mâniem niciodată, că ar trebui să iertăm orice greşeală — chiar dacă este gravă sau se repetă — şi că n-ar trebui să luăm nici o măsură într-o astfel de situaţie? Ar fi corect să nu ne pese dacă îi jignim pe alţii prin ce facem sau ce spunem, gândindu-ne că cel ofensat este obligat să ne ierte? În nici un caz!

Iehova Dumnezeu este modelul suprem de iubire, îndurare, iertare şi îndelungă răbdare. Cu toate acestea, în Biblie se spune de multe ori că el s-a mâniat. Când a fost vorba de păcate grave, el i-a pedepsit pe păcătoşi. Să analizăm câteva exemple.

Păcate împotriva lui Iehova

În 1 Împăraţi 15:30 se spune că, prin păcatele sale, Ieroboam „făcuse şi pe Israel să păcătuiască, mâniind astfel pe DOMNUL“. La 2 Cronici 28:25, Biblia spune referitor la Ahaz, împăratul lui Iuda: „A ridicat înălţimi în fiecare cetate a lui Iuda, ca să ardă tămâie altor dumnezei. Şi a provocat la mânie pe DOMNUL, Dumnezeul părinţilor săi“. Alt exemplu este consemnat în Judecătorii 2:11–14: „Fiii lui Israel au făcut atunci ce era rău înaintea DOMNULUI şi au slujit baalilor . . . şi L-au provocat pe DOMNUL la mânie. . . . Mânia DOMNULUI S-a aprins împotriva lui Israel. El i-a dat în mâinile unor prădători“.

Există şi alte lucruri care l-au provocat pe Iehova la mânie şi care au pretins măsuri drastice. Iată ce citim, de exemplu, la Exodul 22:18–20: „Pe vrăjitoare să n-o laşi să trăiască. Oricine se culcă cu un animal să fie pedepsit negreşit cu moartea. Cine aduce jertfe altor dumnezei decât numai DOMNULUI singur, să fie dat nimicirii“.

Iehova nu a iertat la nesfârşit Israelul antic, care a continuat să-l provoace la mânie, comiţând păcate grave fără să se căiască în mod sincer. Când cei vinovaţi nu s-au căit cu adevărat şi nu au demonstrat că doresc să se întoarcă la Iehova şi să asculte de el, Dumnezeu a permis să fie nimiciţi. Naţiunea Israel a fost distrusă în 607 î.e.n., de babilonieni, şi în 70 e.n., de romani.

Aşadar, Iehova se mânie din cauza lucrurilor detestabile pe care le spun sau le fac oamenii şi chiar îi execută pe cei care comit păcate grave şi nu se căiesc. Dar poate fi încadrat Iehova în categoria celor despre care se vorbeşte în Eclesiastul 7:9? Nicidecum. El este îndreptăţit să se mânie din cauza păcatelor grave şi judecă întotdeauna cu dreptate. Iată ce spune Biblia despre Iehova: „Lucrarea Lui este perfectă, Căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu al credincioşiei şi fără nedreptate, El este drept şi integru“. — Deuteronomul 32:4.

Păcate grave împotriva oamenilor

Sub Legea dată de Dumnezeu Israelului antic, păcatele grave împotriva oamenilor aveau urmări serioase. De exemplu, dacă un hoţ intra noaptea într-o casă şi era omorât de proprietar, acesta nu se făcea vinovat de  vărsare de sânge, deoarece era victima unei grave încălcări de lege. Biblia spune: „Dacă hoţul este prins spărgând şi e lovit şi moare, nu va fi nici o vină de sânge [asupra proprietarului casei]“. — Exodul 22:2.

O femeie care a fost violată este îndreptăţită să fie furioasă pe violator, deoarece violul este o mare nelegiuire în ochii lui Dumnezeu. Sub Legea mozaică, cel care viola o femeie trebuia pedepsit cu moartea, aşa cum se întâmpla şi dacă ‘un om se arunca asupra aproapelui lui şi-l omora’ (Deuteronomul 22:25, 26). Deşi astăzi nu ne mai aflăm sub Lege, ea ne arată cum consideră Dumnezeu o faptă îngrozitoare precum violul.

În prezent, violul este o infracţiune gravă, aspru sancţionată de lege. Victima are tot dreptul să depună o plângere la poliţie, pentru ca autorităţile să-l poată pedepsi pe făptaş. În cazul în care victima este un minor, părinţii pot să facă demersurile necesare în acest sens.

Greşeli minore

Totuşi, intervenţia autorităţilor nu este necesară în orice situaţie în care cineva greşeşte. Nu ar trebui să ne mâniem în mod exagerat din cauza unor greşeli minore, ci ar trebui să ne străduim să iertăm. De câte ori ar trebui să iertăm? Apostolul Petru l-a întrebat  pe Isus: „Doamne, de câte ori poate să păcătuiască fratele meu împotriva mea şi eu să-l iert? Până la şapte ori?“. Isus i-a răspuns: „Eu îţi spun: Nu până la şapte ori, ci: Până la şaptezeci şi şapte de ori“. — Matei 18:21, 22.

În acelaşi timp, trebuie să ne şlefuim în permanenţă personalitatea creştină pentru a evita pe cât posibil să-i ofensăm pe alţii. Eşti uneori dur, lipsit de tact sau te porţi urât cu ceilalţi? Un astfel de comportament probabil că îi ofensează pe alţii. În loc să-l considerăm vinovat pe cel care s-a supărat şi să pretindem că e de datoria lui să ierte, trebuie să înţelegem că el se simte jignit din cauza noastră. În plus, ar trebui să depunem eforturi ca să ne controlăm vorbirea şi acţiunile pentru a evita de la bun început să-i ofensăm pe cei din jur. Procedând astfel, se va întâmpla mai rar să-i supărăm pe alţii. Biblia ne reaminteşte: „Cine vorbeşte în chip uşuratic răneşte ca străpungerea unei săbii, dar limba înţelepţilor aduce vindecare“ (Proverbele 12:18). Dacă îi jignim pe alţii, chiar şi fără voia noastră, scuzele sincere vor ajuta mult la restabilirea relaţiilor.

Cuvântul lui Dumnezeu ne arată că trebuie „să urmărim lucrurile care contribuie la pace şi lucrurile care servesc la zidire reciprocă“ (Romani 14:19). Tactul şi amabilitatea ne vor ajuta să aplicăm proverbul: „Un cuvânt spus la timpul potrivit este ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint“ (Proverbele 25:11). Cu siguranţă vom face o impresie foarte bună dacă vom proceda aşa. Cuvintele blânde şi pline de tact îi pot face pe alţii să-şi schimbe atitudinea, oricât de rigidă ar fi ea: „O limbă dulce zdrobeşte oase“. — Proverbele 25:15.

Cuvântul lui Dumnezeu ne sfătuieşte: „Exprimarea voastră să fie întotdeauna plină de farmec, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să-i răspundeţi fiecăruia“ (Coloseni 4:6). Vom avea o vorbire „dreasă cu sare“ dacă vom folosi cuvinte plăcute şi astfel nu-i vom jigni prea des pe alţii. Atât prin cuvinte, cât şi prin fapte, creştinii se străduiesc să aplice îndemnul biblic: ‘Căutaţi pacea şi urmăriţi-o’. — 1 Petru 3:11.

În concluzie, versetul din Eclesiastul 7:9 ne arată că nu ar trebui să ne mâniem din cauza unor greşeli minore. Uneori acestea nu sunt decât consecinţa inerentă a imperfecţiunii. Alteori, poate fi vorba de greşeli intenţionate, dar care nu pot fi considerate păcate grave. Totuşi, când se comite un păcat grav, victima are dreptul să fie mânioasă şi poate decide să ia măsurile corespunzătoare. — Matei 18:15–17.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 14]

Iehova a permis distrugerea Israelului nepenitent de către romani în 70 e.n.

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

„Un cuvânt spus la timpul potrivit este ca nişte mere de aur“