Vă luptaţi cu sentimente negative?
Vă luptaţi cu sentimente negative?
APROAPE toată viaţa, Lena s-a luptat cu sentimente negative legate de ea însăşi. „Anii de abuz sexual la care am fost supusă în copilărie mi-au distrus în mare parte respectul de sine“, spune ea. „Mă simţeam complet inutilă.“ Gândindu-se la anii adolescenţei, şi Simone declară: „În adâncul sufletului meu era un gol; aveam sentimentul că nu fac doi bani“. În prezent, foarte mulţi oameni se luptă cu această stare de profundă nefericire pe care o generează sentimentele negative. Un serviciu pentru consilierea prin telefon a adolescenţilor preciza că aproape jumătate dintre cei care sună declară că au „sentimente persistente de lipsă a valorii personale“.
Potrivit unor specialişti, când alţii îi fac să se simtă fără valoare, oamenii ajung să creadă că nu sunt buni de nimic. Aceste sentimente apar când cineva este mustrat în permanenţă sau criticat cu asprime şi în mod
excesiv ori este exploatat şi supus unor abuzuri. Indiferent de cauză însă, efectele pot fi demoralizatoare şi chiar devastatoare. Un studiu medical recent a constatat că cei cu sentimente negative faţă de propria persoană nu au încredere nici în ei, nici în alţii. Prin urmare, fără să-şi dea seama, îşi periclitează relaţiile cu cei apropiaţi şi cu prietenii. „Am putea spune că ei «creează» chiar situaţiile de care se tem cel mai mult“, se arată în raportul studiului.Oamenii cu astfel de sentimente sunt victime ale propriilor „gânduri negre“, cum le numeşte Biblia (Psalmul 94:19). Ei au sentimentul că nu sunt niciodată suficient de buni. Când ceva nu merge bine, se simt în mod automat vinovaţi. Deşi poate alţii îi laudă pentru realizările lor, în adâncul sufletului, ei se simt nişte impostori care mai devreme sau mai târziu vor fi descoperiţi. Considerând că nu merită să fie fericiţi, mulţi adoptă un comportament autodistructiv şi nu găsesc puterea să se corecteze. Din cauza lipsei respectului de sine, Lena, menţionată anterior, a suferit o tulburare gravă de comportament alimentar. Ea recunoaşte: „Nu eram în stare să fac nimic pentru a mă schimba“.
Sunt cei care se luptă cu astfel de „gânduri negre“ condamnaţi să se simtă aşa tot restul vieţii? Se poate face ceva pentru a pune capăt acestei stări? Biblia oferă principii şi sfaturi practice care i-au ajutat pe mulţi să câştige lupta împotriva sentimentelor negative. În articolul următor vom vedea care sunt unele dintre aceste principii şi cum i-au ajutat pe cei ce sufereau să găsească bucurie în viaţă.