Menoniţi în căutarea adevărului biblic

ÎNTR-O dimineaţă de noiembrie a anului 2000, nişte misionari Martori ai lui Iehova din Bolivia au văzut pe fereastră un grup de bărbaţi şi femei îmbrăcaţi auster, puţin agitaţi, stând în faţa porţii. Când misionarii au deschis poarta, primele cuvinte ale vizitatorilor au fost: „Vrem să găsim adevărul din Biblie“. Vizitatorii erau menoniţi. Bărbaţii purtau salopete, iar femeile aveau şorţuri de culoare închisă. Vorbeau între ei într-un dialect german, iar în ochi li se citea teama. Se tot uitau în jur să vadă dacă nu cumva au fost urmăriţi. În timp ce urcau însă treptele pentru a intra în casă, un bărbat tânăr a zis: „Vrem să-i cunoaştem pe oamenii care folosesc numele lui Dumnezeu“.

În casă, după ce au servit nişte răcoritoare, vizitatorii s-au mai relaxat. Veneau de departe, dintr-o colonie agricolă izolată. Acolo primiseră şase ani revista Turnul de veghe prin poştă. „Am citit că pe pământ va fi un paradis, e adevărat?“, au întrebat ei. Martorii le-au arătat ce spune Biblia (Isaia 11:9; Luca 23:43; 2 Petru 3:7, 13; Revelaţia 21:3, 4). „Vedeţi?“, le-a spus celorlalţi unul dintre bărbaţi. „Este adevărat! Pe pământ chiar va fi un paradis.“ Ceilalţi spuneau mereu: „Să ştiţi că am găsit adevărul!“

Cine sunt menoniţii şi care sunt convingerile lor? Pentru a răspunde la aceste întrebări, să ne întoarcem în timp, în secolul al XVI-lea.

Cine sunt menoniţii?

În secolul al XVI-lea, amploarea pe care au luat-o traducerea Bibliei în limbile europene şi tipărirea ei a reînsufleţit interesul pentru studiul Scripturilor. Martin Luther şi alţi reformatori au respins multe dintre învăţăturile Bisericii Catolice. Totuşi, bisericile protestante nou-formate au păstrat multe practici nescripturale. De pildă, cei mai mulţi considerau că nou-născuţii trebuiau să fie botezaţi la biserică. Însă unii căutători ai adevărului biblic au înţeles că o persoană devine membru al congregaţiei creştine doar în urma unei decizii în cunoştinţă de cauză luate înainte de a fi botezată (Matei 28:19, 20). Predicatori zeloşi care susţineau această învăţătură călătoreau prin oraşe şi sate predând Biblia şi botezând  persoane adulte. Aceştia au fost numiţi anabaptişti, care înseamnă „rebotezători“.

Un personaj care s-a îndreptat spre anabaptişti în căutarea adevărului a fost Menno Simons, un preot catolic din satul Witmarsum, din nordul Olandei. În 1536, el a rupt complet legăturile cu biserica, motiv pentru care autorităţile au început să-l „vâneze“. În 1542, însuşi împăratul Sfântului Imperiu Roman, Carol al V-lea, a oferit o recompensă de 100 de guldeni pentru prinderea lui Menno. Menno Simons i-a adunat pe unii anabaptişti şi a format congregaţii. El şi cei ce l-au urmat au ajuns curând să fie numiţi menoniţi.

Menoniţii astăzi

Cu timpul, din cauza persecuţiilor, mii de menoniţi au emigrat din vestul Europei în America de Nord unde puteau să cerceteze Scripturile şi să-şi răspândească mesajul. Însă zelul înflăcărat al înaintaşilor lor pentru studiul progresiv al Bibliei şi pentru evanghelizare a dispărut în mare parte. Cei mai mulţi dintre menoniţi au aderat la anumite învăţături nebiblice, cum ar fi Trinitatea, nemurirea sufletului şi focul iadului (Eclesiastul 9:5; Ezechiel 18:4; Marcu 12:29). Astăzi, misiunile menonite tind să se concentreze mai mult asupra serviciilor sociale şi medicale decât asupra evanghelizării.

Se estimează că în prezent există aproximativ 1 300 000 de menoniţi în 65 de ţări. Asemenea lui Menno Simons cu secole în urmă, menoniţii din prezent deplâng lipsa lor de unitate. În timpul primului război mondial, opiniile diferite cu privire la conflictele lumii au generat sciziuni majore. Mulţi menoniţi din America de Nord au refuzat să satisfacă serviciul militar din motive biblice. Însă în cartea An Introduction to Mennonite History se spune: „În 1914, pentru bisericile menonite din Europa Occidentală refuzul serviciului militar era ceva de domeniul trecutului“. În prezent, unele grupări menonite au adoptat într-o măsură mai mică sau mai mare stilul de viaţă modern. În altele încă se încheie haina cu copci şi cheotori în loc de nasturi şi se consideră că bărbaţii nu trebuie să-şi radă barba.

În hotărârea de a se păstra separate de lumea modernă, unele grupări menonite s-au mutat în locuri unde guvernele locale le permit să trăiască fără să se amestece în viaţa lor. De exemplu, în Bolivia există aproximativ 38 000 de menoniţi de vârstă adultă care trăiesc în colonii îndepărtate, fiecare având propriile norme de conduită. În unele colonii sunt interzise vehiculele cu motor, fiind permise numai trăsurile cu cai. În anumite colonii sunt interzise radioul, televizorul şi muzica. În unele este interzis chiar şi să se înveţe limba ţării unde locuiesc. Iată ce mărturiseşte unul dintre locuitorii unei astfel de colonii: „Predicatorii nu ne lasă să învăţăm spaniola ca să ne poată ţine sub control“. Mulţi menoniţi se simt oprimaţi şi trăiesc cu frica de a fi excluşi din comunitate, o perspectivă înspăimântătoare pentru cineva care nu ştie nimic despre viaţa din afara comunităţii menonite.

Sădirea unei seminţe a adevărului

În aceste condiţii a găsit un fermier menonit pe nume Johann o revistă Turnul de veghe în casa unui vecin. Familia lui Johann emigrase din Canada în Mexic, şi apoi în Bolivia. Johann îşi dorise întotdeauna să fie ajutat să găsească adevărul biblic. Aşa că a cerut revista cu împrumut.

 Mai târziu, când se afla în oraş pentru a-şi vinde produsele agricole, Johann s-a apropiat de o Martoră care oferea reviste Turnul de veghe în piaţă. Ea l-a îndrumat spre un misionar care vorbea limba germană, iar în scurt timp Johann primea prin poştă Turnul de veghe în germană. Fiecare număr al revistei era studiat cu atenţie şi dat în colonie de la o familie la alta până se uza şi nu mai putea fi folosit. Uneori mai multe familii se adunau să studieze împreună Turnul de veghe până la miezul nopţii, căutând versetele biblice indicate. Johann se convinsese că Martorii lui Iehova sunt cei care înfăptuiesc voinţa lui Dumnezeu în unitate pe tot pământul. Înainte de a muri, el le-a spus soţiei şi copiilor lui: „Să citiţi mereu Turnul de veghe pentru că vă ajută să înţelegeţi Biblia“.

Unii membri ai familiei lui Johann au început să le vorbească vecinilor despre ceea ce învăţau din Biblie. Ei spuneau: „Pământul nu va fi distrus; Dumnezeu îl va transforma într-un paradis“ sau „Dumnezeu nu îi chinuie pe oameni în iad“. Toate acestea au ajuns repede la urechile predicatorilor bisericii, care i-au ameninţat pe cei din familia lui Johann că îi vor excomunica dacă nu încetează să vorbească. Mai târziu, într-o discuţie în familie despre presiunile pe care le făceau asupra lor bătrânii menoniţilor, un tânăr a spus: „Nu înţeleg de ce ne plângem de bătrânii bisericii. Cu toţii ştim care e religia adevărată şi n-am făcut nimic în privinţa asta“. Aceste cuvinte i-au atins inima tatălui tânărului. Nu după mult timp, zece membri ai familiei au plecat în secret să-i caute pe Martorii lui Iehova şi au ajuns la casa misionarilor aşa cum s-a arătat la început.

A doua zi, misionarii au mers în vizită la noii lor prieteni din colonie. Maşina lor era singura de pe drum. Conducând încet pe lângă trăsurile trase de cai, îi priveau cu interes pe localnici, care erau la fel de curioşi şi de nedumeriţi ca misionarii. În câteva momente, Martorii stăteau la masă cu zece menoniţi ce reprezentau două familii.

În acea zi, misionarii au studiat patru ore primul capitol din cartea Cunoştinţa care conduce la viaţă veşnică a. La fiecare paragraf, fermierii căutaseră şi alte versete biblice şi doreau să ştie dacă le înţelegeau corect. Fiecare întrebare era urmată de o pauză de câteva minute în care fermierii se consultau între ei vorbind în germana de jos. Apoi un purtător de cuvânt răspundea în limba spaniolă în numele grupului. A fost o zi de neuitat. Însă pe aceşti menoniţi îi aşteptau mari persecuţii. Ei aveau să suporte grele încercări, aşa cum suportase cu aproape cinci secole în urmă şi Menno Simons când a pornit în căutarea adevărului biblic.

Suportând încercări pentru adevăr

Câteva zile mai târziu, bătrânii bisericii au venit la casa familiei lui Johann pentru a le da un ultimatum celor ce vorbeau cu Martorii lui Iehova: „Am auzit că v-au vizitat Martorii lui Iehova. Trebuie să le interziceţi să mai vină, iar dacă nu ne daţi publicaţiile lor să le ardem, veţi fi excomunicaţi“. Aceasta era o mare încercare pentru cei din familia lui Johann, dacă ne gândim că nu participaseră decât o singură dată la un studiu biblic cu Martorii lui Iehova.

„Nu putem face ceea ce ne cereţi“, a spus unul dintre capii de familie. „Acei oameni au  venit să ne înveţe Biblia.“ Prin urmare, bătrânii bisericii i-au excomunicat pe motiv că studiau Biblia. Aceasta a fost o lovitură cruntă pentru familiile respective. Căruţaşii care adunau laptele pentru fabrica de brânză a coloniei treceau pe lângă casa unei familii fără să ia laptele, singura sursă de venit a acesteia. Unul dintre bărbaţi — cap de familie — a fost dat afară de la serviciu. Altuia nu i s-a mai permis să cumpere alimente de la magazinul coloniei, iar fetiţa lui de 10 ani a fost dată afară de la şcoală. Vecinii au înconjurat casa unui tânăr pentru a-i lua soţia, spunând că aceasta nu poate trăi cu un soţ excomunicat. În ciuda acestor încercări, familiile care începuseră să studieze Biblia nu au renunţat să caute adevărul.

Misionarii au continuat să facă în fiecare săptămână drumul lung pentru a conduce studiul biblic cu ei. Câtă forţă le-au dat aceste studii membrilor familiilor! Unii dintre ei călătoreau două ore cu trăsura pentru a participa la studiul biblic. Un moment impresionant a fost când familiile i-au invitat prima dată pe misionari să facă o rugăciune. În acele colonii menonite nimeni nu se roagă cu voce tare, prin urmare ei nu auziseră niciodată pe cineva rugându-se pentru ei. Bărbaţii aveau ochii scăldaţi în lacrimi. Şi vă puteţi imagina curiozitatea lor când misionarii au adus un casetofon? Muzica era interzisă în colonie. Atât de mult le-au plăcut frumoasele melodii ale Regatului, încât au decis să cânte o cântare după fiecare studiu. Însă cum aveau ei să supravieţuiască noii situaţii?

O familie iubitoare

Fiind separate de comunitatea lor, aceste familii au început să-şi prepare singure brânza. Misionarii le ajutau să găsească cumpărători. Un Martor din America de Nord, care crescuse într-o colonie menonită sud-americană, dar care cunoscuse de mulţi ani adevărul, a auzit de greutăţile prin care treceau aceste familii. El a dorit foarte mult să dea o mână de ajutor şi, în mai puţin de o săptămână, a venit în Bolivia cu avionul ca să-i viziteze. El nu numai că i-a încurajat din punct de vedere spiritual, dar i-a şi ajutat să-şi cumpere o camionetă pentru a putea veni la întrunirile de la Sala Regatului şi a-şi duce produsele agricole la piaţă.

Unul dintre foştii menoniţi îşi aminteşte: „Ne-a fost foarte greu după ce am fost excluşi din comunitate. Plecam la Sala Regatului cu feţele triste, dar ne întorceam radiind de bucurie“. Într-adevăr, Martorii locali au reacţionat cu promptitudine şi le-au venit în ajutor. Unii au învăţat germana, iar câţiva Martori vorbitori de limbă germană au venit din Europa în Bolivia pentru a ajuta la organizarea întrunirilor creştine în limba germană. În scurtă vreme, 14 persoane din comunitatea menonită predicau vestea bună a Regatului.

În 12 octombrie 2001, la mai puţin de un an de la prima vizită făcută misionarilor, 11 dintre aceşti foşti anabaptişti s-au botezat din nou, de data aceasta ca simbol al dedicării lor la Iehova. De atunci, şi alţi foşti menoniţi au făcut acest pas. Unul dintre ei a spus: „După ce am învăţat adevărul din Biblie, ne-am simţit ca nişte sclavi cărora li s-a redat libertatea“. Un altul a zis: „Mulţi menoniţi se plâng că în comunitatea lor nu există iubire. Însă Martorii lui Iehova se interesează unul de altul. În mijlocul lor mă simt în siguranţă“. Dacă şi tu eşti în căutarea adevărului biblic şi doreşti să-l înţelegi mai bine, vei trece prin multe încercări. Dar dacă îi ceri ajutorul lui Iehova şi manifeşti credinţă şi curaj ca aceste familii, şi tu vei reuşi şi vei fi fericit.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Publicaţiile biblice în limba germană sunt primite cu bucurie

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Deşi muzica le-a fost mereu interzisă, acum ei cântă după fiecare studiu biblic