Salt la conţinut

Salt la cuprins

Cine a fost Ponţiu Pilat?

Cine a fost Ponţiu Pilat?

Cine a fost Ponţiu Pilat?

BATJOCORITORUL, scepticul Pilat este un personaj istoric care ne pune la încercare imaginaţia. Unii îl consideră un sfânt, alţii, întruchiparea slăbiciunii umane, prototipul politicianului gata să sacrifice un om de dragul ordinii şi liniştii publice.“ — Pontius Pilate, de Ann Wroe.

Indiferent că împărtăşiţi sau nu una din aceste opinii, Ponţiu Pilat a devenit cunoscut pentru felul în care l-a tratat pe Isus Cristos. Dar cine a fost Pilat şi ce se ştie despre el? O privire mai atentă asupra rolului pe care l-a avut în vremea în care a trăit ne va ajuta să înţelegem mai bine cele mai importante evenimente din istorie.

Poziţie, îndatoriri, autoritate

Pilat a fost numit guvernator al provinciei Iudeea în 26 e.n. de către împăratul roman Tiberiu. Prefecţii, sau guvernatorii, făceau parte din aşa-numitul ordin ecvestru, sau mica nobilime, diferită de aristocraţia cu statut senatorial. Se pare că Pilat a intrat în armată ca tribun militar, sau comandant de cohortă, a avansat în ierarhia militară şi a fost numit guvernator înainte de a împlini 30 de ani.

Când era în uniformă, Pilat purta o tunică de piele şi o platoşă metalică. În public îşi punea o togă albă cu margine purpurie. Avea părul tuns scurt şi barba rasă. Deşi unii cred că Pilat a venit din Spania, numele său sugerează apartenenţa la tribul ponţilor, al nobililor samniţi din sudul Italiei.

Prefecţii din ordinul ecvestru erau trimişi de obicei în teritorii locuite de barbari. Iudeea era considerată de romani un astfel de teritoriu. Pilat răspundea de menţinerea ordinii publice şi supraveghea strângerea impozitelor indirecte şi a capitaţiei. Administrarea justiţiei revenea instanţelor evreieşti, însă cazurile ce impuneau pedeapsa cu moartea ajungeau la guvernator, instanţa judecătorească supremă.

Pilat şi soţia sa locuiau în oraşul-port Cezarea şi aveau la dispoziţie câţiva scribi, însoţitori şi mesageri. Pilat comanda cinci cohorte, fiecare având între 500 şi 1 000 de infanterişti, şi un regiment de cavalerie format, după cât se pare, tot din 500 de oameni. De obicei, soldaţii săi îi ţintuiau pe stâlp pe criminali. În timp de pace, execuţiile erau precedate de audieri scurte, dar în timpul revoltelor, răsculaţii erau executaţi imediat şi în grup. De exemplu, romanii au ţintuit pe stâlp 6 000 de sclavi pentru a pune capăt răscoalei conduse de Spartacus. Dacă în Iudeea apărea vreun pericol, guvernatorul putea apela la legatul imperial din Siria, care era comandant de legiune. Însă, o bună parte din perioada în care Pilat a exercitat funcţia de guvernator, legatul a lipsit, iar Pilat trebuia să pună repede capăt revoltelor.

Guvernatorii păstrau în permanenţă legătura cu împăratul. Tot ce i-ar fi putut leza onoarea sau ar fi subminat autoritatea Romei trebuia să-i fie adus la cunoştinţă. În baza rapoartelor primite, împăratul dădea ordine imperiale. Probabil că guvernatorul se grăbea să prezinte împăratului propria versiune asupra evenimentelor din provincia sa, înainte ca alţii să se plângă de cele întâmplate. Întrucât în Iudeea apăruseră probleme, Pilat avea motive întemeiate de îngrijorare.

Pe lângă relatările din evanghelii, istoricii Josephus Flavius şi Filon din Alexandria sunt principalele surse de informaţii despre Pilat. Istoricul latin Tacit afirmă şi el că Pilat l-a executat pe Cristus, de la care şi-au luat numele creştinii.

Evreii sunt provocaţi la revoltă

Josephus spune că, din consideraţie pentru iudei, ale căror legi interziceau confecţionarea de imagini, guvernatorii romani nu aduseseră în Ierusalim steaguri militare cu efigii ale împăratului. Întrucât Pilat nu ţinuse cont de lucrul acesta, evreii înfuriaţi s-au grăbit să meargă la Cezarea să se plângă. Cinci zile Pilat n-a intervenit în nici un fel. În a şasea zi, el le-a poruncit soldaţilor să-i înconjoare pe protestatari şi a ameninţat că îi va executa dacă nu se împrăştiau. Când evreii i-au spus că preferau să moară decât să vadă cum Legea lor era încălcată, Pilat a cedat şi a poruncit ca imaginile să fie duse în altă parte.

Pilat putea să apeleze la forţă. Josephus relatează că prefectul a început lucrările la un apeduct ca să aducă apă în Ierusalim, proiect pentru care a folosit bani din tezaurul templului. Pilat n-a pus pur şi simplu mâna pe bani, deoarece ştia că jefuirea templului era un sacrilegiu, iar el putea fi chemat înapoi la Roma dacă evreii înfuriaţi i-ar fi cerut lui Tiberiu lucrul acesta. Se pare deci că Pilat a avut acordul autorităţilor de la templu. Fondurile dedicate, numite „corban“, puteau fi folosite în mod legal pentru lucrările publice din oraş. Însă mii de evrei s-au adunat pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de decizia luată.

Pilat a poruncit trupelor să se amestece în mulţime, dar să nu-şi folosească săbiile, ci să-i bată pe răsculaţi cu ciomege. Se pare că el a vrut să ţină sub control mulţimea fără a provoca un masacru. Aşa s-a şi întâmplat, deşi unii au fost ucişi. Probabil că cei ce i-au spus lui Isus că Pilat amestecase sângele unor galileeni cu jertfele acestora s-au referit la acest episod. — Luca 13:1.

„Ce este adevărul?“

Ceea ce a compromis reputaţia lui Pilat a fost felul în care el a investigat cazul lui Isus, învinuit de marii preoţi evrei şi de bătrâni că se intitulase Rege. Auzind că misiunea lui Isus era aceea de a depune mărturie despre adevăr, Pilat a înţeles că deţinutul nu reprezenta nici un pericol pentru Roma. „Ce este adevărul?“, a întrebat el, gândindu-se probabil că adevărul este un concept mult prea complicat ca să i se acorde o atenţie specială. Concluzia sa a fost: „Nu găsesc nici un delict în omul acesta“. — Ioan 18:37, 38; Luca 23:4.

Procesul intentat lui Isus ar fi trebuit să ia sfârşit aici, dar evreii au susţinut cu vehemenţă că el tulbura naţiunea. Din invidie fusese dat Isus de către marele preot pe mâna autorităţilor romane, iar Pilat ştia asta. El mai ştia că, eliberându-l, ar fi provocat o revoltă, şi nu dorea aşa ceva. Existau deja suficiente probleme, întrucât Baraba şi alţii erau întemniţaţi pentru sediţiune şi omor (Marcu 15:7, 10; Luca 23:2). În plus, neînţelegerile avute mai înainte cu evreii îi stricaseră reputaţia în ochii lui Tiberiu, cunoscut pentru severitatea cu care îi pedepsea pe guvernatorii incapabili. Totuşi, dacă ar fi cedat în faţa evreilor ar fi dovedit slăbiciune. Pilat a fost pus astfel în faţa unei dileme.

Când a aflat unde se născuse Isus, Pilat s-a gândit să-i dea cazul lui Irod Antipa, guvernatorul districtului Galileea. Văzând însă că nu reuşeşte, Pilat a încercat să-i determine pe evreii adunaţi în jurul palatului său să ceară eliberarea lui Isus, potrivit obiceiului lor de a elibera de Paşte un întemniţat. Însă mulţimea zgomotoasă a insistat să fie eliberat Baraba. — Luca 23:5–19.

E posibil ca Pilat să fi vrut să procedeze corect, dar, în acelaşi timp, a vrut să-şi păstreze poziţia şi să facă pe plac mulţimii. În cele din urmă, el a pus cariera mai presus de conştiinţă şi de dreptate. Cerând apă, s-a spălat pe mâini şi s-a declarat nevinovat, deşi aprobase condamnarea la moarte a lui Isus. a Cu toate că era convins de nevinovăţia lui Isus, Pilat a poruncit ca acesta să fie biciuit, dându-le voie soldaţilor să-şi bată joc de el, să-l lovească şi să-l scuipe. — Matei 27:24–31.

Pilat a făcut o ultimă încercare de a-l elibera pe Isus, dar mulţimea a strigat că, dacă proceda astfel, nu era prieten cu Cezarul (Ioan 19:12). La auzul acestor cuvinte, Pilat a cedat. Un erudit a spus următoarele cu privire la decizia lui Pilat: „Soluţia era simplă: să-l execute pe acel om. La urma urmei, nu sacrifica decât viaţa unui evreu, în aparenţă neînsemnat; ar fi fost o nesăbuinţă să permită revoltei să ia amploare din cauza lui“.

Ce s-a întâmplat cu Pilat?

Ultimul episod din cariera lui Pilat consemnat de istorici a fost alt conflict. Josephus spune că o gloată de samariteni înarmaţi s-au adunat pe muntele Garizim în căutarea comorilor pe care Moise le-ar fi îngropat acolo. Pilat a intervenit, iar trupele sale au ucis câţiva samariteni. Aceştia s-au plâns superiorului lui Pilat, Lucius Vitellius, guvernatorul Siriei. Nu ştim dacă Vitellius a considerat că intervenţia lui Pilat fusese un abuz de putere. Oricum, el i-a ordonat lui Pilat să meargă la Roma pentru a-i da socoteală împăratului pentru faptele sale. Însă Tiberiu a murit înainte ca Pilat să ajungă la Roma.

„În acest moment, se spune într-o revistă, Pilat iese din istorie şi intră în legendă.“ Dar mulţi au încercat să deducă detaliile care lipsesc. S-a spus că Pilat s-a creştinat. „Creştinii“ etiopieni l-au canonizat. Eusebiu, scriitor de la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea, a fost primul care a spus că Pilat, la fel ca Iuda Iscariot, s-a sinucis. Acestea nu sunt însă decât speculaţii.

E posibil ca Pilat să fi fost încăpăţânat, superficial şi despotic. Cu toate acestea, şi-a exercitat funcţia zece ani, în vreme ce majoritatea prefecţilor pe care i-a avut Iudeea au guvernat mult mai puţin. Din punctul de vedere al Romei, el era un om capabil. Însă Pilat a fost considerat un laş care, pentru a se apăra, s-a făcut vinovat de torturarea şi uciderea lui Isus. Alţii susţin că datoria lui Pilat nu era atât aceea de a apăra justiţia, cât de a promova pacea şi interesele Romei.

Timpurile în care a trăit Pilat se deosebesc mult de ale noastre. Totuşi, nici un judecător n-ar putea condamna pe drept un om pe care îl consideră nevinovat. Dacă nu l-ar fi întâlnit pe Isus, Ponţiu Pilat ar fi fost un nume oarecare din cărţile de istorie.

[Notă de subsol]

a Spălarea mâinilor era un obicei evreiesc, nu roman, fiind un gest prin care se exprima refuzul de a lua parte la o vărsare de sânge. — Deuteronomul 21:6, 7.

[Legenda fotografiei de la pagina 11]

Inscripţie cu numele lui Ponţiu Pilat, prefect al Iudeii, găsită la Cezareea