Cuvântul lui Iehova se răspândeşte în „Ţara Vulturului“

„ŢARA Vulturului.“ Aşa îşi numesc albanezii ţara în limba lor. Situată în Peninsula Balcanică, Albania se întinde între Grecia şi fosta Iugoslavie şi are deschidere la Marea Adriatică. Deşi există multe teorii cu privire la originea albanezilor, majoritatea istoricilor consideră că albanezii şi limba lor se trag din anticul popor ilir, a cărui cultură datează, potrivit cu The Encyclopædia Britannica, încă din 2000 î.e.n.

Albania se mândreşte cu frumuseţile ei naturale, de la munţi crestaţi, în nord, până la plaje întinse, cu nisip alb, în sud, pe ţărmul Adriaticii. Însă cea mai mare bogăţie a Albaniei sunt oamenii calzi şi ospitalieri, expresivi şi plini de viaţă, care învaţă repede şi îşi exprimă cu înflăcărare opiniile, gesticulând energic.

Vizitată de un binecunoscut misionar

Cu secole în urmă, personalitatea atrăgătoare a oamenilor şi priveliştile minunate ale acestor meleaguri i-au atras, fără îndoială, atenţia unui călător deosebit. În jurul anului 56 e.n., apostolul Pavel, misionar binecunoscut pentru lungile sale călătorii, a scris: „Până în Iliria, am  predicat temeinic vestea bună despre Cristosul“ (Romani 15:19). Partea de sud a Iliriei corespunde azi regiunii centrale şi de nord a Albaniei. Pavel îşi redacta scrisoarea în Corint (Grecia), aflat în sudul Iliriei. Din cuvintele ‘am predicat temeinic până în Iliria’ se înţelege că Pavel a ajuns fie până la graniţa cu Iliria, fie chiar în Iliria. În orice caz, el trebuie să fi predicat în regiunea care îi corespunde astăzi sudului Albaniei. Aşadar, din ceea ce se cunoaşte până acum, putem spune că Pavel a fost primul creştin care a predicat mesajul despre Regat în Albania.

Secolele au trecut. S-au ridicat şi au căzut imperii. În acest colţişor al Europei s-au perindat mai multe puteri străine, însă, în 1912, Albania a devenit stat independent. Aproximativ un deceniu mai târziu, mesajul despre Regatul lui Iehova se făcea din nou auzit în Ţara Vulturului.

Un nou început

În anii ’20 ai secolului al XX-lea, câţiva albanezi care emigraseră în Statele Unite şi luaseră legătura cu Studenţii Internaţionali în Biblie, cum se numeau pe atunci Martorii lui Iehova, s-au întors în Albania pentru a le împărtăşi compatrioţilor lor ceea ce aflaseră. Printre aceştia era şi Nasho Idrizi. Unele persoane au reacţionat favorabil la mesajul biblic. Întrucât tot mai mulţi albanezi manifestau interes faţă de Biblie, în 1924, biroul de filială din România a primit sarcina de a se ocupa de supravegherea lucrării de predicare din Albania.

Thanas Duli (Athan Doulis) a a fost printre cei care au învăţat despre Iehova în acea perioadă. El îşi aminteşte: „În 1925, în Albania existau trei congregaţii organizate, iar în diferite locuri din ţară, vestitori izolaţi şi persoane interesate. Iubirea ce îi caracteriza pe aceşti creştini contrasta foarte mult cu . . . atitudinea oamenilor din jur!“

Lipsa unei reţele de drumuri făcea călătoriile foarte anevoioase. Cu toate acestea, vestitorii zeloşi nu s-au dat în lături de la greu. De exemplu, Areti Pina, din oraşul Vlorë din sudul ţării, s-a botezat în 1928 la vârsta de 18 ani. Ea străbătea munţii stâncoşi pentru a predica, deşi nu avea la dispoziţie decât Biblia. Pina făcea parte dintr-o congregaţie puternică ce activa în Vlorë la începutul anilor ’30.

În 1930, lucrarea de predicare din Albania se afla sub supravegherea filialei din Atena,  Grecia. În 1932, un supraveghetor itinerant din Grecia a venit în Albania pentru a-i încuraja şi a-i întări pe fraţi. Majoritatea celor ce studiau adevărurile biblice la acea vreme aveau speranţă cerească. Toată lumea îi cunoştea drept oameni curaţi şi cinstiţi şi îi respecta. Lucrarea acestor fraţi fideli a adus multe roade. Atât în 1935, cât şi în 1936, în Albania au fost distribuite în jur de 6500 de publicaţii biblice.

Într-o zi, Nasho Idrizi a pus la gramofon în centrul oraşului Vlorë o cuvântare a fratelui Rutherford. Oamenii şi-au închis prăvăliile şi au venit să asculte discursul tradus în albaneză de fratele Idrizi. Iehova a binecuvântat activitatea zeloasă a acestor învăţători neobosiţi ai Bibliei. Astfel, în 1940, în Albania erau 50 de Martori.

Un stat ateist

În 1939, ţara a fost ocupată de fasciştii italieni. Recunoaşterea juridică a Martorilor lui Iehova a fost anulată, iar lucrarea de predicare, interzisă. La scurtă vreme, ţara a fost invadată de trupele germane. La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial s-a ridicat un lider militar carismatic, Enver Hoxha (Hodja). În 1946, partidul comunist condus de el a câştigat alegerile, iar Hoxha a devenit prim-ministru. Deşi anii care au urmat au fost numiţi ani de libertate, pentru poporul lui Iehova au însemnat exact contrariul.

Cu timpul, guvernul a devenit tot mai puţin tolerant faţă de religie. Fideli principiului neutralităţii creştine, Martorii lui Iehova din Albania au refuzat să pună mâna pe armă şi să participe la activităţi politice (Isaia 2:2–4; Ioan 15:17–19). Mulţi dintre ei au fost aruncaţi în închisori, unde nu li se dădeau hrană sau alte lucruri de strictă necesitate. În multe cazuri, surorile creştine din afară le spălau hainele şi le făceau mâncare.

Neînfricaţi în persecuţii

La începutul anilor ’40, o adolescentă pe nume Frosina Xheka dintr-un sat din apropiere de Përmet a auzit ceea ce fraţii ei mai mari învăţau de la un Martor cizmar pe nume Nasho Dori b. În pofida măsurilor drastice luate de autorităţi împotriva Martorilor lui Iehova şi spre nemulţumirea părinţilor ei, Frosina avea o credinţă din ce în ce mai puternică. „Îmi ascundeau pantofii ca să nu merg la întrunirile creştine, iar dacă mă duceam la întruniri, mă băteau. Au aranjat chiar să mă căsătorească cu un necredincios. Când am refuzat, m-au izgonit de-acasă. În ziua aceea ningea. Nasho Dori l-a rugat pe fratele Gole Flloko din Gjirokastër să mă ajute. Aşa că am locuit la familia acestuia. Fraţii mei erau în închisoare unde îşi ispăşeau pedeapsa de doi ani primită deoarece şi-au păstrat neutralitatea creştină. După ce au fost eliberaţi, am locuit împreună în oraşul Vlorë.

 Poliţiştii au încercat să mă forţeze să iau parte la activităţi politice. Întrucât am refuzat, m-au arestat, m-au dus într-o încăpere şi m-au încercuit. Unul dintre ei mi-a spus ameninţător: «Îţi dai seama ce-ţi putem face?» Eu i-am răspuns: «Nu-mi puteţi face decât ce vă permite Iehova». «Eşti nebună de legat!», a zis el. «Ieşi afară!»“

Fraţii albanezi au dat dovadă de loialitate pe parcursul acelor ani. În 1957, în Albania s-a înregistrat un record de 75 de proclamatori ai Regatului. La începutul anilor ’60, fraţii de la sediul mondial al Martorilor lui Iehova l-au trimis la Tirana pe John Marks c, un imigrant albanez în Statele Unite, ca să ajute la organizarea activităţilor creştine. După puţin timp însă, Luçi Xheka, Mihal Sveci, Leonidha Pope şi alţi fraţi cu răspundere au fost duşi în lagăre de muncă.

Lumina de la capătul tunelului

Dacă până în 1967 religiile abia erau tolerate, începând din acest an ele au fost interzise. Nici un preot catolic, ortodox sau musulman nu mai putea să ţină slujbe religioase. Bisericile şi moscheele fie au fost închise, fie au fost transformate în săli de sport, muzee sau pieţe. Nimeni nu avea voie să deţină o Biblie. Şi nimeni nu putea să-şi exprime credinţa în Dumnezeu.

Pentru fraţi era aproape imposibil să predice sau să se întrunească. Dar, deşi nu puteau lua legătura unul cu altul, fiecare Martor s-a străduit să-i slujească lui Iehova cât a putut de bine. În perioada 1960–1980, numărul Martorilor lui Iehova din Albania a scăzut foarte mult. Însă cei câţiva care rămăseseră aveau o spiritualitate puternică.

Spre sfârşitul anilor ’80, situaţia politică din Albania nu se schimbase prea mult. Alimentele şi îmbrăcămintea se găseau foarte greu, iar populaţia era nemulţumită. Prin urmare, la începutul anilor ’90, valul de reforme care a traversat Europa de Est a ajuns şi în Albania. După 45 de ani de regim totalitar, noul guvern le-a redat în sfârşit oamenilor libertatea religioasă.

Sub îndrumarea Corpului de Guvernare al Martorilor lui Iehova, fraţii de la filialele din Austria şi Grecia au luat imediat măsuri pentru restabilirea contactului cu Martorii albanezi. Fraţi greci care cunoşteau albaneza au adus la Tirana şi Berat literatură biblică de curând tradusă în limba albaneză. Inimile Martorilor locali s-au umplut de bucurie când, după ani de izolare, i-au întâlnit în sfârşit pe fraţii lor de peste hotare.

Pionieri zeloşi din străinătate sunt în fruntea lucrării

La începutul anului 1992, Corpul de Guvernare a dispus transferarea în Albania a unui cuplu de misionari, Michael şi Linda DiGregorio, de origine albaneză. Ei au luat legătura cu fraţii în vârstă fideli, ajutându-i să se alăture din nou familiei spirituale internaţionale. În noiembrie, un grup de pionieri speciali zeloşi, sau evanghelizatori cu timp integral, 16 italieni şi 4 greci, au venit în Albania. Pentru a-i ajuta să înveţe limba locală s-a organizat un curs de albaneză.

Aceşti pionieri străini au trebuit să înfrunte viaţa grea de aici. Deseori se întrerupea curentul; iarna era frig şi multă umezeală; oamenii stăteau la cozi cu orele pentru a cumpăra  alimente sau alte produse de strictă necesitate. Totuşi, cea mai mare problemă a fraţilor a fost să găsească săli suficient de încăpătoare pentru mulţimile de oameni interesaţi de adevăr.

Chiar dacă le era foarte greu să vorbească albaneza, pionierii au înţeles că limba nu este decât un mijloc pentru atingerea unui scop. Un învăţător al Bibliei cu experienţă le-a spus: „Pentru a le oferi fraţilor un zâmbet plin de căldură sau o îmbrăţişare nu e nevoie să ştim să conjugăm perfect verbele. Albanezii vor reacţiona la iubirea noastră sinceră, nu la vorbirea gramaticală. Nu vă faceţi griji, o să vă înţeleagă ei!“

După primul curs de albaneză, pionierii au fost repartizaţi în Berat, Durres, Gjirokastër, Shkodër, Tirana şi Vlorë. La scurt timp după aceea, în aceste oraşe s-au format o mulţime de congregaţii. Areti Pina, în vârstă de 80 de ani şi cu o sănătate precară, locuia încă în Vlorë. Doi pionieri speciali au fost trimişi să predice împreună cu ea. Oamenii erau uimiţi să vadă străini vorbind albaneza: „Dacă vrem să cunoaştem ceva, misionarii din alte religii ne cer să învăţăm engleza sau italiana. Voi însă aţi învăţat albaneza, ceea ce înseamnă că ne iubiţi cu adevărat, iar mesajul vostru este important!“ Areti Pina şi-a încheiat cursa pământească în ianuarie 1994, predicând cu fidelitate Regatul până în ultima lună a vieţii sale. Zelul ei şi al pionierilor din Vlorë a fost binecuvântat. În 1995, aici a fost reînfiinţată o congregaţie. În prezent, trei congregaţii înfloritoare predică cu zel Regatul în acest oraş-port.

Oamenii din toată Albania erau însetaţi după adevărurile spirituale. Ei nu aveau prejudecăţi religioase şi devorau orice publicaţie bazată pe Biblie oferită de Martorii lui Iehova. Mulţi tineri au început să studieze Biblia şi au făcut progrese rapide.

Mai bine de 90 de congregaţii şi grupe izolate continuă „să se întărească în credinţă şi să crească la număr zi de zi“ (Faptele 16:5). Cei 3513 Martori din Albania au încă mult de lucru. În martie 2005, la Comemorarea morţii lui Isus Cristos au asistat 10 144 de persoane. Discuţiile pe care Martorii le au în lucrarea de predicare cu albanezi ospitalieri au dus la peste 6000 de studii biblice. Cu siguranţă, mii de oameni vor trage foloase din citirea Traducerii lumii noi, de curând lansate în albaneză. Într-adevăr, cuvântul lui Iehova se răspândeşte în „Ţara Vulturului“, spre lauda Creatorului nostru.

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 20]

CONFLICTELE INTERETNICE IAU SFÂRŞIT ÎN KOSOVO

La sfârşitul anilor ’90, Kosovo era un nume binecunoscut pentru disputele teritoriale şi înverşunata ură interetnică ce au dus la război, necesitând intervenţie internaţională.

În timpul războiului din Balcani, mulţi Martori ai lui Iehova au fost nevoiţi să se refugieze în ţările învecinate. După război, un mic grup s-a întors în Kosovo, gata de activitate. Pionieri speciali albanezi şi italieni s-au oferit să se mute în Kosovo pentru a-i ajuta pe cei 2 350 000 de locuitori de aici. În Kosovo locuiesc aproximativ 130 de slujitori ai lui Iehova, organizaţi în patru congregaţii şi şase grupe.

În primăvara anului 2003, în Priština s-a ţinut un congres special de o zi, la care au participat 252 de persoane. Acestea erau de origine albaneză, germană, italiană, rromă şi sârbă. După cuvântarea de botez, vorbitorul a pus două întrebări. Trei persoane, un albanez, o femeie de etnie rromă şi o femeie de etnie sârbă au răspuns afirmativ.

Auditoriul a izbucnit în aplauze furtunoase când i-a auzit pe cei trei candidaţi la botez rostind în acelaşi timp şi cu voce tare: „Va!“, „Da!“ şi „Po!“ Apoi cei trei s-au îmbrăţişat. Ei au găsit soluţia la problemele etnice adânc înrădăcinate din cauza cărora a fost devastată ţara lor.

[Harta de la pagina 17]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Marea Mediterană

ITALIA

ALBANIA

GRECIA

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Tinerii Martori dovedesc acelaşi zel ca cei în vârstă

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Areti Pina a slujit cu fidelitate din 1928 până la moartea sa, în 1994

[Legenda fotografiei de la pagina 19]

Primul grup de pionieri străini la cursul de limbă albaneză

[Provenienţa fotografiei de la pagina 16]

Vultur: © Brian K. Wheeler/VIREO