Salt la conţinut

Salt la cuprins

O veste bună pentru oameni din toate naţiunile

O veste bună pentru oameni din toate naţiunile

O veste bună pentru oameni din toate naţiunile

BROŞURA prezentată mai sus a fost lansată la congresul de district al Martorilor lui Iehova, „Să umblăm cu Dumnezeu“, congres ce a avut loc în perioada 2004-2005. O ediţie a broşurii are 96 de pagini, conţine un mesaj scurt în 92 de limbi, de la africaans la zulu, şi are menirea de a-i ajuta pe cât mai mulţi oameni să afle vestea bună despre Regat (Matei 24:14). În continuare vom prezenta câteva experienţe ce subliniază valoarea utilizării acestei broşuri.

• După ce a primit broşura la congres, o familie de Martori a mers să viziteze trei parcuri naţionale. Acolo au întâlnit oameni din Filipine, India, Olanda şi Pakistan. Soţul a remarcat: „Deşi toţi aceşti oameni vorbeau puţin engleza, au fost impresionaţi când le-am arătat mesajul în propria limbă, dacă ne gândim că se aflau la sute de kilometri depărtare de ţara lor. Ei au recunoscut imediat caracterul mondial al lucrării noastre, precum şi unitatea noastră“.

• O Martoră i-a prezentat broşura unui coleg originar din India. Acesta a fost foarte încântat să vadă că mesajul era scris în atâtea limbi şi l-a citit în propria sa limbă, ceea ce a dus la mai multe discuţii biblice. O colegă din Filipine a fost foarte surprinsă să constate că mesajul era consemnat şi în filipineză şi, astfel, a dorit să cunoască mai multe despre Martorii lui Iehova.

• În Canada, o doamnă din Nepal a fost de acord să studieze Biblia cu o Martoră prin telefon. Însă ezita să o invite acasă. Totuşi, când sora noastră i-a spus doamnei că avea o broşură ce conţinea un mesaj biblic şi în limba nepali, doamna a fost atât de bucuroasă, încât a invitat-o pe soră la ea. Trebuia neapărat să vadă mesajul în limba ei maternă. De atunci, studiul se ţine la ea acasă.