Biblia în italiană, o istorie zbuciumată

„BIBLIA este una dintre cărţile cu cel mai mare tiraj în ţara noastră [Italia], dar, se pare, şi una dintre cărţile cel mai puţin citite. Chiar şi astăzi, credincioşii nu sunt aproape deloc încurajaţi să se familiarizeze cu conţinutul ei, iar ajutorul pe care îl primesc pentru a o citi ca pe Cuvântul lui Dumnezeu este neînsemnat. Sunt oameni care vor să înţeleagă Biblia, însă adesea nu are cine să frângă pâinea Cuvântului pentru ei.“

Această declaraţie, făcută în 1995 la Conferinţa Episcopilor Italieni, lasă loc mai multor întrebări. Cât de mult a fost citită Biblia în trecut în Italia? De ce tirajul ei a fost mic în comparaţie cu cel din alte ţări? De ce şi astăzi Biblia este una dintre cărţile cel mai puţin citite în Italia? O analiză din perspectivă istorică a ediţiilor în italiană ale Bibliei ne va oferi câteva răspunsuri.

Limbile romanice, între care franceza, italiana, portugheza, româna şi spaniola, s-au format de-a lungul mai multor secole. În numeroase ţări europene cu tradiţie latină, limba populară s-a şlefuit treptat şi a început să fie folosită în lucrări artistice. Constituirea unei variante literare a limbilor naţionale a avut un impact direct asupra traducerii Bibliei. În ce fel? În timp, prăpastia dintre latină, ca limbă liturgică, şi limba populară, cu variantele ei, a devenit atât de mare, încât latina nu a mai fost înţeleasă de oamenii neinstruiţi.

În jurul anului 1000, cei mai mulţi locuitori ai Peninsulei Italice nu mai puteau citi Vulgata, numele traducerii latine a Bibliei, chiar dacă o puteau procura. Secole la rând, învăţământul, inclusiv cele câteva universităţi existente la acea vreme, s-a aflat sub tutela Bisericii. Doar câţiva se bucurau de privilegiul de a fi instruiţi în şcoli. Astfel, cu timpul, Biblia a devenit „o carte necunoscută“. Cu toate acestea, mulţi şi-au dorit să aibă Cuvântul lui Dumnezeu şi să-l înţeleagă în propria limbă.

În general, clerul s-a opus traducerii Bibliei de teamă că aceasta ar fi încurajat răspândirea aşa-numitelor erezii. Potrivit istoricului Massimo Firpo, „folosirea limbii populare [ar  fi însemnat] înlăturarea unei bariere lingvistice [folosirea latinei] ce garanta dominaţia exclusivă a clerului în chestiuni religioase“. Astfel, la baza lipsei generale de educaţie biblică, ce persistă şi astăzi în Italia, se află o serie de factori sociali, culturali şi religioşi.

Primele traduceri parţiale ale Bibliei

În secolul al XIII-lea s-au făcut primele traduceri ale unor cărţi biblice din latină în italiană. Aceste traduceri parţiale ale Bibliei erau copii de mână foarte costisitoare. În secolul al XIV-lea, numărul traducerilor a crescut şi aproape întreaga Biblie a fost disponibilă în italiană, deşi cărţile ei fuseseră traduse de traducători diferiţi, în perioade şi locuri diferite. Majoritatea acestor traduceri, realizate de traducători anonimi, ajungeau doar în mâinile oamenilor înstăriţi sau învăţaţi, întrucât numai ei îşi permiteau să le cumpere. Chiar şi atunci când tipărirea cărţilor a redus considerabil preţul acestora, Bibliile erau „accesibile doar câtorva oameni“, după cum afirmă Gigliola Fragnito, istoric.

Multe secole, majoritatea populaţiei a rămas analfabetă. Chiar şi în 1861, anul unificării Italiei, 74,7% din populaţie era analfabetă. Deloc lipsit de importanţă este faptul că în 1870, când guvernul italian atunci constituit se pregătea să voteze legea învăţământului de stat gratuit şi obligatoriu pentru toate clasele sociale, papa Pius al IX-lea i-a scris regelui sfătuindu-l să se opună acestei legi, despre care a spus că este o „ciumă“ menită „să distrugă complet şcolile catolice“.

Prima Biblie în italiană

Prima Biblie integrală în italiană a fost tipărită la Veneţia în 1471, după aproximativ şaisprezece ani de la introducerea tiparului cu litere mobile în Europa. Un călugăr camaldolez pe nume Nicolò Malerbi a realizat o traducere a Bibliei în opt luni. În mare parte, el s-a bazat pe traducerile deja existente, pe care le-a corectat comparându-le cu Vulgata. Malerbi a înlocuit câteva cuvinte cu altele specifice zonei sale, Veneţia. Traducerea sa a fost prima ediţie italiană a Bibliei tipărită într-un tiraj mare.

Antonio Brucioli a publicat, tot la Veneţia, altă ediţie a Bibliei. Deşi a fost un umanist cu idei protestante, el n-a părăsit niciodată Biserica Catolică. În 1532, Brucioli a tradus Biblia din limbile originare, ebraica şi greaca. Aceasta a fost prima Biblie tradusă în italiană după textul original. Deşi nu foloseşte o limbă literară rafinată, fidelitatea traducerii este remarcabilă, dacă ne gândim că la acea vreme limbile vechi nu se cunoşteau foarte bine. În unele ediţii, Brucioli a restabilit în câteva locuri numele lui Dumnezeu în forma „Ieova“. Protestanţii şi dizidenţii religioşi italieni au folosit aproape un secol această Biblie.

Au fost publicate şi alte traduceri în italiană — de fapt, revizuiri ale Bibliei lui Brucioli —, unele chiar de catolici, dar nici una n-a avut un tiraj însemnat. În 1607, Giovanni Diodati, un pastor calvin ai cărui părinţi fugiseră în Elveţia pentru a scăpa de prigoana religioasă, a tipărit la Geneva altă traducere în italiană din limbile originare. Biblia sa a fost folosită câteva secole de protestanţii italieni. Pentru data la care a fost realizată, ea este considerată o traducere excelentă. Biblia lui Diodati i-a ajutat pe italieni să înţeleagă învăţăturile Bibliei. Însă în calea răspândirii acestei ediţii, precum şi a altor ediţii ale Bibliei a stat cenzura clerului.

Biblia, „o carte necunoscută“

„Biserica a reuşit întotdeauna să ţină sub supraveghere cărţile, dar înainte de inventarea tiparului n-a simţit nevoia să întocmească o listă cu cărţile interzise, deoarece cărţile considerate periculoase erau arse“, se spune în Enciclopedia Cattolica. Chiar şi după începerea  Reformei Protestante, clerul din mai multe ţări europene a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a împiedica răspândirea cărţilor aşa-numite eretice. Un punct de cotitură a fost Conciliul din Trento, din 1546, la care s-a discutat problema traducerilor în italiană ale Bibliei. Cu acea ocazie s-au exprimat două opinii diferite. Unii, care erau pentru interzicerea Bibliei, au susţinut că Biblia în limba poporului este „mama tuturor ereziilor“. Alţii, care erau împotriva interzicerii Bibliei, au afirmat că „adversarii“ lor, adică protestanţii, vor spune că Biserica a interzis Biblia în italiană pentru a-şi ascunde „fraudele şi înşelătoriile“.

În lipsa unui acord, Conciliul n-a putut lua nici o hotărâre definitivă, ci doar a autorizat Vulgata, care a devenit textul de bază al Bisericii Catolice. Cu toate acestea, Carlo Buzzetti, profesor la Universitatea Pontificală Salesiană din Roma observă că, numind Vulgata „autentică“, Conciliul „a încurajat de fapt ideea că [Vulgata] urma să fie singura ediţie autorizată a Bibliei“. Evenimentele ulterioare confirmă lucrul acesta.

În 1559, papa Paul al IV-lea a publicat primul Index, o listă cu cărţi pe care catolicii nu aveau voie să le citească, să le vândă, să le traducă sau să le deţină. Aceste cărţi erau considerate periculoase pentru credinţa şi integritatea lor morală. Indexul a interzis citirea traducerilor în italiană ale Bibliei, inclusiv pe cea a lui Brucioli. Cei ce încălcau această lege erau excomunicaţi. Indexul din 1596 a fost şi mai restrictiv, interzicând traducerea sau tipărirea Bibliilor în italiană. Aceste Biblii trebuiau distruse.

Drept urmare, arderea Bibliilor în pieţele din apropierea bisericilor a luat amploare la sfârşitul secolului al XVI-lea. În mintea multora, Scripturile erau o carte a ereticilor, iar această prejudecată există şi astăzi. Aproape toate Bibliile şi comentariile biblice din bibliotecile particulare şi publice au fost distruse, iar în următorii 200 de ani nici un catolic nu a mai tradus Biblia în italiană. Singurele Biblii care au circulat în Peninsula Italică — în secret, de teama confiscării — au fost cele traduse de erudiţi protestanţi. În acest sens, istoricul Mario Cignoni afirmă: „De fapt, laicii n-au mai citit deloc Biblia vreme de câteva secole. Biblia a devenit astfel o carte necunoscută şi milioane de  italieni n-au citit toată viaţa nici măcar o pagină din ea“.

Interdicţia se domoleşte

Mai târziu, printr-un decret al Indexului din 13 iunie 1757, papa Benedict al XIV-lea a modificat legea anterioară, „permiţând citirea ediţiilor în italiană [ale Bibliei] aprobate de Sfântul Scaun şi publicate sub supravegherea episcopilor“. Drept urmare, Antonio Martini, care a devenit mai târziu arhiepiscop al Florenţei, s-a pregătit să traducă Vulgata. Prima parte a fost publicată în 1769, iar lucrarea a fost terminată în 1781. Potrivit unei surse catolice, traducerea lui Martini a fost „prima traducere care a avut merite deosebite“. Până atunci, catolicii care nu înţelegeau latina nu aveau cum să citească o Biblie autorizată de Biserică. În următorii 150 de ani, Biblia lui Martini a fost singura ediţie pe care catolicii italieni au avut voie să o citească.

O schimbare importantă a avut loc cu ocazia celui de al II-lea Conciliu Ecumenic de la Vatican. În 1965, documentul Dei Verbum a încurajat pentru prima dată „traducerile fidele . . . în diferite limbi, mai ales după textul original al cărţilor sfinte“. Cu câţiva ani mai înainte, în 1958, Pontificio istituto biblico (Institutul Biblic Pontifical) a publicat „prima traducere catolică completă după textele originale“. Această ediţie restabileşte în câteva locuri numele divin în forma „Jahve“.

Opoziţia faţă de Bibliile în italiană a fost devastatoare, iar efectele ei încă se resimt. După cum a afirmat Gigliola Fragnito, opoziţia „le-a insuflat credincioşilor neîncredere în propria gândire şi conştiinţă“. În plus, au fost impuse tradiţii religioase, pe care mulţi catolici le consideră mai importante decât Biblia. Toate acestea i-au înstrăinat pe oameni de Scripturi, chiar dacă acum majoritatea ştiu să citească.

Însă lucrarea de evanghelizare a Martorilor lui Iehova a trezit din nou interesul faţă de Biblia în italiană. În 1963, Martorii au publicat Scripturile greceşti creştine — Traducerea lumii noi în italiană. În 1967 a fost disponibilă întreaga Biblie. Numai în Italia s-au distribuit peste patru milioane de exemplare ale acestei ediţii. Traducerea lumii noi, care restabileşte în textul său numele divin, Iehova, se remarcă prin acurateţea cu care redă cuvintele din limbile originare.

Martorii lui Iehova merg din casă în casă, citindu-le şi explicându-le mesajul de speranţă al Bibliei tuturor celor ce vor să-i asculte (Faptele 20:20). Când îi veţi mai întâlni pe Martorii lui Iehova, rugaţi-i să vă arate ce scrie în Biblia dumneavoastră cu privire la promisiunea minunată a lui Dumnezeu, potrivit căreia el va stabili „un pământ nou“ în care „va locui dreptatea“! — 2 Petru 3:13.

[Harta de la pagina 13]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Veneţia

ROMA

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Traducerea lui Brucioli foloseşte în textul ei numele divin în forma „Ieova“

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Printre cărţile interzise, considerate periculoase de Index, se aflau ediţiile în italiană ale Bibliei

[Provenienţa fotografiei de la pagina 13]

Biblie, pagină de titlu: Biblioteca Naţională Centrală din Roma

[Provenienţa fotografiei de la pagina 15]

Traducerea lui Brucioli: Biblioteca Naţională Centrală din Roma; Index: Su concessione del Ministero per i Beni e le Attività Culturali