Salt la conţinut

Salt la cuprins

Să facem din meditare o plăcere

Să facem din meditare o plăcere

Să facem din meditare o plăcere

IDEEA de a medita nu încântă pe toată lumea. Unii consideră că meditarea este un lucru greu, care necesită o concentrare maximă. Ei ar putea chiar să se simtă vinovaţi că neglijează meditarea, mai ales când citesc despre importanţa ei (Filipeni 4:8). Cu toate acestea, faptul de a reflecta la adevărurile pe care le învăţăm despre Iehova, la calităţile sale minunate, la lucrurile extraordinare înfăptuite de el, la cerinţele sale şi la scopul său glorios poate şi trebuie să fie o activitate foarte plăcută. De ce?

Iehova Dumnezeu este Conducătorul Suprem al universului şi ‘lucrează’ încontinuu la realizarea scopului său măreţ (Ioan 5:17). Totuşi, pe el îl preocupă gândurile fiecărui slujitor al său. Conştient de acest lucru, psalmistul David a scris sub inspiraţie divină: „DOAMNE, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti; ştii când stau jos şi când mă scol; şi de departe îmi pătrunzi gândul“. — Psalmul 139:1, 2.

La prima vedere, ne-am putea simţi descurajaţi citind aceste cuvinte. „Deşi este «departe», Dumnezeu cunoaşte fiecare gând nepotrivit care îmi trece prin minte“, ar putea spune cineva. E bine să gândim aşa, deoarece aceasta ne va ajuta să luptăm împotriva gândurilor rele. În plus, dacă se întâmplă să avem astfel de gânduri, ne va fi uşor să i le mărturisim lui Dumnezeu, având convingerea că el ne va ierta pe baza credinţei în jertfa de răscumpărare a lui Isus (1 Ioan 1:8, 9; 2:1, 2). Totuşi, trebuie să reţinem că Iehova îşi examinează slujitorii într-o lumină pozitivă. Dumnezeu ia aminte când ne gândim plini de apreciere la el.

Dar remarcă Iehova toate gândurile bune ale milioanelor de slujitori ai săi? Fără îndoială că da. Isus a scos în evidenţă interesul deosebit pe care îl manifestă Iehova faţă de noi când a spus că El remarcă până şi micuţele vrăbii, după care a concluzionat: „Voi valoraţi mai mult decât multe vrăbii“ (Luca 12:6, 7). Vrăbiile nu au capacitatea de a se gândi la Iehova. Dacă Dumnezeu se îngrijeşte de ele, cu atât mai mult se îngrijeşte de noi şi îşi găseşte plăcerea în gândurile spirituale ale fiecăruia dintre noi! Ne putem ruga plini de încredere asemenea lui David: „Primeşte cu bunăvoinţă . . . cugetarea inimii mele, DOAMNE, Stânca mea şi Răscumpărătorul meu!“ — Psalmul 19:14.

O altă dovadă că Iehova se interesează cu adevărat de gândurile slujitorilor săi loiali se găseşte în cuvintele inspirate ale profetului Maleahi. El a prezis referitor la zilele noastre: „Atunci cei care se tem de DOMNUL au vorbit adesea unul cu altul; DOMNUL a luat aminte la lucrul acesta şi a ascultat; şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei care se tem de DOMNUL şi cinstesc [se gândesc la, NW] Numele Lui“ (Maleahi 3:16). Putem face din meditare o plăcere dacă ţinem seama de faptul că Iehova ‘ia aminte’ când ne gândim la el. Fie ca şi pe noi să ne anime aceleaşi sentimente ca ale psalmistului care a scris: „Mă voi gândi la toate lucrările Tale şi voi lua aminte la faptele Tale“. — Psalmul 77:12.