Salt la conţinut

Salt la cuprins

Banii şi valorile morale — ce ne învaţă istoria?

Banii şi valorile morale — ce ne învaţă istoria?

Banii şi valorile morale — ce ne învaţă istoria?

LA 7 aprilie 1630, patru corăbii având la bord aproximativ patru sute de oameni au plecat din Anglia spre Lumea Nouă. Mulţi dintre pasageri aveau o educaţie aleasă. Alţii erau oameni de afaceri prosperi. Câţiva chiar făceau parte din parlament. Economia Angliei era în criză, iar Războiul de Treizeci de Ani (1618–1648) înrăutăţea şi mai mult situaţia. Această nesiguranţă economică i-a făcut pe oameni să-şi părăsească locuinţele, afacerile şi rudele şi să pornească spre necunoscut în căutarea unei lumi mai bune.

Dar aceşti oameni plini de speranţe nu erau nişte comercianţi oportunişti. Erau puritani devotaţi care fugeau din cauza persecuţiei religioase. * Adevăratul lor ţel era acela de a forma o comunitate de oameni pioşi în care atât ei, cât şi urmaşii lor să poată prospera materialiceşte fără a fi nevoiţi să-şi compromită convingerile biblice. Imediat după ce au debarcat la Salem, Massachusetts, au cerut un petic de pământ de pe coastă. Ei au numit această nouă aşezare Boston.

Un echilibru fragil

Conducătorul şi guvernatorul lor, pe nume John Winthrop, s-a străduit să promoveze în noua colonie bunăstarea individului şi a comunităţii. El dorea ca oamenii să aibă atât bani, cât şi norme morale. Dar acest echilibru s-a dovedit a fi greu de realizat. Anticipând dificultăţile, el le-a vorbit pe îndelete concetăţenilor săi despre rolul bogăţiei într-o societate pioasă.

Asemenea altor guvernatori puritani, Winthrop credea că dorinţa de înavuţire nu era ceva rău. Principalul scop al bogaţilor, susţinea el, era ajutorarea altora. Astfel, cu cât un om era mai bogat, cu atât putea face mai mult bine. „Puţine subiecte au neliniştit atât de mult mintea puritanilor ca înavuţirea“, remarcă istoricul Patricia O’Toole. „Aceasta era deopotrivă o dovadă a binecuvântării lui Dumnezeu, dar şi o tentaţie puternică spre păcatul mândriei . . . şi spre păcatele cărnii.“

Pentru a evita păcatele generate de bogăţie şi lux, Winthrop a îndemnat la moderaţie şi la stăpânire de sine. Dar, în foarte scurt timp, spiritul întreprinzător al concetăţenilor săi s-a dovedit a fi în dezacord cu încercările sale de a-i forţa să practice devoţiunea şi iubirea de semeni. Dizidenţii au început să dezaprobe ceea ce ei considerau amestecul sufocant al lui Winthrop în afacerile lor personale. Unii au început să influenţeze opinia publică cerând formarea unei adunări care să aibă un cuvânt de zis în luarea deciziilor. Alţii însă au făcut paşi şi mai concreţi mutându-se într-o localitate din apropiere, Connecticut, pentru a-şi continua afacerile.

„Oportunităţile, prosperitatea şi democraţia“, spune O’Toole, „erau toate trei forţe puternice în viaţa puritanilor din Massachusetts, şi tindeau să alimenteze ambiţiile individuale în detrimentul idealului de colectivitate al lui Winthrop“. În 1649, Winthrop a murit foarte sărac, la vârsta de 61 de ani. Cu toate că acea şubredă colonie a reuşit să răzbească prin încercările care au urmat, Winthrop nu a trăit să-şi vadă împlinit visul.

Căutările continuă

Concepţia idealistă a lui John Winthrop cu privire la o lume mai bună nu a murit odată cu el. Sute de mii de oameni părăsesc în fiecare an Africa, Asia de Sud-Est, Europa Răsăriteană şi America Latină în căutarea unei vieţi mai bune. Unii dintre ei pornesc la drum influenţaţi de sutele de cărţi noi, de seminarii şi de site-uri Web care apar an de an şi care promit să dezvăluie secretul îmbogăţirii. Şi azi există mulţi oameni care se străduiesc să câştige bani, dar care speră să nu-şi compromită valorile morale.

Rezultatele sunt însă descurajatoare. Cei care caută să se îmbogăţească sfârşesc de cele mai multe ori prin a-şi sacrifica principiile şi chiar credinţa pe altarul Bogăţiei. Prin urmare, ar trebui să ne întrebăm: Poate fi cineva şi bun creştin şi bogat? Va exista vreodată o societate pioasă care să prospere atât materialiceşte, cât şi spiritualiceşte? Biblia răspunde la aceste întrebări, aşa cum vom vedea în articolul următor.

[Notă de subsol]

^ par. 3 Denumirea de puritani a fost dată în secolul al XVI-lea protestanţilor din Biserica Anglicană care voiau să-şi purifice biserica de orice influenţă romano-catolică.

[Provenienţa ilustraţiilor de la pagina 3]

Corăbii: The Complete Encyclopedia of Illustration/J. G. Heck; Winthrop: Brown Brothers