Vestea bună este predicată în orăşelele izolate din Bolivia

APROAPE douăzeci ne-am adunat pe plajă şi aşteptăm cu nerăbdare să începem călătoria de o zi spre satele din amonte. Ne aflăm la poalele Anzilor Cordilieri, unde râul Beni pătrunde în vasta câmpie a bazinului amazonian. Frumuseţea locului ne încântă privirile.

Însă noi nu suntem turişti. Grupul nostru este format din localnici şi din persoane venite de la mari distanţe pentru a locui în Rurrenabaque, un frumos orăşel cu pomi înfloriţi, cu locuinţe cu acoperişuri din paie şi cu străzi a căror linişte este întreruptă din când în când de câte un taxi-motocicletă. Dar ce scop are călătoria noastră?

Ceea ce se întâmplă aici este ceva obişnuit în multe părţi ale Boliviei. Martori ai lui Iehova din oraşele mai mari, precum şi din alte ţări predică vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu în oraşele mai mici ale acestei ţări. — Matei 24:14.

Bolivia este situată în centrul Americii de Sud. Deşi are o suprafaţă de două ori mai mare decât a Franţei, populaţia ei depăşeşte cu puţin a zecea parte din populaţia acestei ţări. Majoritatea bolivienilor locuiesc fie în marile oraşe sau în orăşelele miniere situate la altitudini ameţitoare, fie în centrele agricole din văi. Însă aşezările din depresiunile de la tropice sunt izolate de păduri ce acoperă suprafeţe uriaşe.

 În anii ’50 şi ’60, misionari curajoşi, între care Betty Jackson, Elsie Meynberg, Pamela Moseley şi Charlotte Tomaschafsky, s-au aflat în fruntea lucrării de predicare din multe orăşele izolate. Ei le-au predat adevărurile Bibliei unor oameni sinceri şi au ajutat la formarea câtorva congregaţii mici. În anii ’80 şi ’90, numărul Martorilor lui Iehova a crescut de şase ori, îndeosebi în marile oraşe. Acum există congregaţii în fiecare cartier — atât în cartierele prospere, unde oamenii lucrează în clădiri înalte cu birouri, locuiesc în vile elegante şi merg la cumpărături în supermarketuri, cât şi în cartierele mărginaşe, unde oamenii locuiesc în colibe de chirpici, merg la cumpărături în pieţe amenajate în aer liber şi poartă haine tradiţionale colorate. Dar ce se poate face pentru a ajuta mai mulţi oameni din regiunile izolate să-l cunoască pe Iehova?

Au renunţat la confortul vieţii la oraş

În ultimele două decenii a avut loc o deplasare masivă a locuitorilor Boliviei din orăşelele miniere şi de la sate spre marile oraşe ale ţării. Este ceva neobişnuit ca oamenii să se mute din oraş la sat. Multe sate au un singur telefon, iar curent electric doar câteva ore pe zi. Martorii care locuiesc în aceste regiuni îi văd pe colaboratorii lor în credinţă doar la congresele anuale, iar deplasările spre locurile de congres pot fi costisitoare, periculoase şi obositoare. Şcolile de la sate oferă numai instruire elementară. Aşadar, ce îi motivează pe unii Martori ai lui Iehova să se mute din oraşe la sate?

Nu cu mult timp în urmă, Luis a spus: „Mi s-a oferit posibilitatea să fac o carieră în oraşul La Paz. Dar părinţii mei au vorbit întotdeauna despre lucrarea de facere de discipoli ca despre cea mai de dorit carieră. De aceea, am făcut un curs de scurtă durată la care am învăţat diverse metode folosite în construcţii. În timpul unei vacanţe în Rurrenabaque, am observat că oamenii erau foarte dornici să asculte vestea bună. Când am văzut cât de puţini fraţi erau acolo, am simţit că trebuie să vin să dau o mână de ajutor. Acum conduc 12 studii biblice. De exemplu, studiez cu o familie de tineri care au patru copii. Deşi obişnuia să bea şi să joace jocuri de noroc, soţul a renunţat la aceste practici şi a început să le spună prietenilor ce învaţă despre Iehova. La studiu vine întotdeauna cu lecţia pregătită. Când merge să taie lemne în pădure şi lipseşte de acasă trei sau patru zile, este trist pentru că nu vrea să piardă programele creştine. Ori de câte ori îl văd cu familia la întrunirile creştine, simt că a meritat să fac sacrificiul de a veni să slujesc aici“.

 Juana este o mamă fără partener. Ea povesteşte: „Am lucrat ca menajeră în La Paz. Am început ministerul cu timp integral când fiul meu era mic. Odată, când am vizitat Rurrenabaque, mi-am dat seama că aş putea face mult mai mult dacă m-aş muta aici. Ne-am mutat, iar eu am găsit o slujbă ca femeie în casă. La început am suportat destul de greu căldura şi insectele. Dar au trecut deja şapte ani de când locuim aici. În fiecare săptămână conduc multe studii biblice şi mulţi dintre cei cu care studiez îşi arată recunoştinţa venind la întruniri“. Juana şi fiul ei se află în grupul celor ce vor merge cu barca în amonte. Te invităm să li te alături.

Călătoria în amonte

Motorul bărcii face un zgomot asurzitor în timp ce noi ne îndreptăm spre un defileu. Un stol de papagali scot sunete stridente, deranjaţi de prezenţa noastră. Apele noroioase din munţi ne înconjoară furioase în timp ce barcagiul conduce cu dibăcie barca departe de curent. Este aproape zece dimineaţa, iar noi debarcăm într-un sat. Aici ne aşteaptă un supraveghetor al congregaţiei din Rurrenabaque, care ne spune unde să predicăm.

Sătenii sunt ospitalieri şi ne invită fie la umbra unui copac, fie în locuinţa lor de bambus cu acoperiş din frunze de palmier. Nu trece mult şi întâlnim doi tineri, soţ şi soţie, zdrobind trestie de zahăr într-o presă de lemn confecţionată de localnici. Sucul ţâşneşte cu putere într-un vas de aramă. Acesta se fierbe apoi până devine o melasă închisă la culoare, după care se vinde la oraş. Cei doi soţi ne invită în casă şi ne pun multe întrebări despre Biblie.

Ne continuăm călătoria în amonte, predicând din sat în sat. Mulţi se bucură să audă ce spune Biblia despre sfârşitul bolilor şi al morţii (Isaia 25:8; 33:24). Aici, unde asistenţa medicală este precară, multe familii au trecut prin experienţa tristă de a-şi pierde un copil. Viaţa micilor fermieri şi a pescarilor este grea şi nesigură. De aceea, mulţi se simt atraşi de promisiunea pe care o face Dumnezeu în Psalmul 72, despre un guvern care va pune capăt sărăciei. Totuşi, credeţi că oamenii interesaţi de Biblie din aceste locuri izolate ar face efortul să vină la întrunirile creştine? Această întrebare şi-au pus-o Eric şi Vicky, miniştri cu timp integral în Santa Rosa, orăşel aflat la o distanţă de trei ore de mers cu maşina prin bazinul amazonian.

 Vor veni cei interesaţi?

Eric şi Vicky au venit acum 12 ani din California (SUA) în Bolivia. Un supraveghetor itinerant le-a sugerat să se mute în Santa Rosa. Vicky spune: „Nu sunt decât două telefoane în tot oraşul şi nu există acces la Internet. În împrejurimi sunt multe animale sălbatice. Când mergem cu motocicletele în zonele de la periferie, vedem deseori aligatori, struţi şi şerpi mari. Dar mai interesanţi decât animalele sunt localnicii. Studiem Biblia cu familia Vaca, un cuplu tânăr cu patru copii mici. Familia aceasta locuieşte la circa 26 de kilometri de oraş. Înainte, tatăl obişnuia să bea mult, dar acum s-a schimbat. El îşi aduce în fiecare săptămână familia şi pe sora lui mai mică la Sala Regatului. Pe soţia şi pe fetiţa sa de câteva luni le transportă în portbagajul bicicletei sale mari. Băiatul de nouă ani o duce pe surioara sa pe altă bicicletă, iar cel de opt ani merge singur cu bicicleta lui. Le trebuie trei ore să ajungă la Sala Regatului“. Ei îl iubesc cu adevărat pe Iehova şi fac eforturi să se asocieze cu congregaţia.

În numai un an şi jumătate, trei persoane din oraş s-au calificat pentru botez şi în jur de 25 vin la noua Sală a Regatului din Santa Rosa. Deşi mulţi vor să studieze Biblia, unii au de depăşit obstacole uriaşe pentru a-i sluji lui Iehova.

Problema legalizării căsătoriilor

Marina şi Osni, doi misionari care slujesc într-un orăşel izolat de la graniţa Boliviei cu Brazilia, au observat că majoritatea indigenilor nu consideră căsătoria o legătură permanentă. Aceştia îşi schimbă mereu partenerii. Osni remarcă: „Este o problemă care îi împiedică să facă progrese spirituale. A deveni un adevărat creştin este complicat şi costisitor. Unii trebuie să renunţe la legăturile anterioare şi apoi să se căsătorească legitim. Totuşi, după ce au înţeles că înregistrarea căsătoriei este o cerinţă biblică, mulţi au muncit din greu ca să câştige banii necesari pentru plătirea taxelor legale“. — Romani 13:1, 2; Evrei 13:4.

Marina relatează experienţa lui Norberto. „El a trăit cu mai multe femei înainte de a se muta la o femeie care lucra ca brutar. Aceasta era cu aproape 35 de ani mai tânără decât el şi avea un fiu, pe care Norberto l-a înfiat. Între timp, băiatul a crescut, iar Norberto a vrut să fie un exemplu mai bun pentru el. Astfel, când un Martor a venit la brutărie şi i-a oferit un studiu biblic la domiciliu, Norberto a acceptat, deşi nu ştia să citească şi avea peste 70 de ani. După ce au aflat care sunt cerinţele lui Iehova, Norberto şi partenera lui s-au căsătorit legitim, iar apoi s-au botezat. Băiatul a devenit un creştin cu simţul răspunderii, exact aşa cum şi-a dorit tatăl său vitreg. Norberto a învăţat să citească, iar acum chiar ţine cuvântări la întrunirile creştine. Deşi are o sănătate destul de şubredă din cauza vârstei, el este un ministru zelos al veştii bune.“

Spiritul lui Iehova le dă putere

Isus le-a spus continuatorilor săi din secolul I: „Veţi primi putere când spiritul sfânt va veni peste voi, şi îmi veţi fi martori . . . până în cea mai îndepărtată parte a pământului“ (Faptele 1:8). Cât de încurajator este să vedem cum spiritul lui Dumnezeu motivează bărbaţi şi femei să se mute la mari distanţe de locul lor natal! De pildă, în 2004, în jur de 30 de creştini zeloşi au acceptat repartiţii temporare ca pionieri speciali în teritorii izolate. Ei au urmat exemplul celor aproape 180 de străini care au venit în Bolivia pentru a sluji ca pionieri, supraveghetori  de circumscripţie, voluntari la Betel sau misionari. Cei 17 000 de proclamatori ai Regatului din Bolivia conduc în jur de 22 000 de studii biblice la domiciliul persoanelor interesate.

Convingerea că sunt îndrumaţi de spiritul lui Iehova le aduce multă bucurie acestor fraţi. De exemplu, Robert şi Kathy au acceptat să slujească în Camiri ca misionari. Înconjurat de dealuri verzi ce urmăresc cursul unui râu, Camiri a fost întotdeauna un orăşel izolat. Robert spune: „Cred că am venit exact la timp. În doi ani, aproape 40 de persoane au devenit proclamatoare ale veştii bune“.

Un beţiv şi împătimit al jocurilor de noroc ascultă vestea bună

Multe persoane din Camiri sunt impresionate de schimbările pe care le fac cei ce studiază Biblia. De exemplu, într-o zi, cu aproximativ patru ani în urmă, un bărbat pe nume Ariel zăcea în pat după o beţie. Deşi era un împătimit al jocurilor de noroc, el se gândea cu îngrijorare la datoriile uriaşe pe care le făcuse, la relaţiile încordate cu soţia şi la faptul că îşi neglija fiicele. Gândurile sale au fost întrerupte de un Martor al lui Iehova care predica din casă în casă. Ariel l-a ascultat cu multă atenţie pe Martor, care i-a vorbit din Biblie. După aceea, Ariel s-a întors în pat ca să citească despre o viaţă de familie fericită, despre Paradis şi despre serviciul adus lui Dumnezeu. Ulterior, el a fost de acord să studieze Biblia.

Când misionarii au ajuns în Camiri, soţia lui Ariel, Arminda, studia şi ea, dar fără prea mult entuziasm. Ea a spus: „Am să încerc din răsputeri să-l fac să renunţe la băutură. Dar nu cred c-am să reuşesc. Nu ştiu dacă se mai poate face ceva cu omul ăsta“. Însă studiul biblic a fost mai interesant decât îşi imaginase ea. După mai puţin de un an, Arminda s-a botezat şi a început să le depună mărturie rudelor. Curând, câteva dintre rudele ei şi-au dedicat viaţa lui Iehova.

Ariel a luptat din greu cu băutura, cu fumatul şi cu jocurile de noroc. Un moment decisiv a fost atunci când şi-a invitat toţi prietenii la Comemorarea morţii lui Isus. El şi-a zis: „Am să renunţ la prietenii care nu vor veni, iar cu ceilalţi am să încep să studiez Biblia“. În felul acesta a început trei studii biblice. Chiar înainte ca Ariel să devină membru al congregaţiei, el a studiat Biblia cu o rudă care a progresat şi s-a botezat în aceeaşi zi cu el. Arminda spune: „Nici n-ai zice că a existat vreodată fostul Ariel!“

Robert relatează: „Ultima dată, 24 de membri ai familiei sale asistau cu regularitate la întrunirile congregaţiei. Zece s-au botezat şi alţi opt sunt vestitori nebotezaţi. Unii dintre cei ce au observat schimbările pe care le-au făcut aceştia au început şi ei să studieze Biblia, iar acum vin la întrunirile congregaţiei. Asistenţa la întruniri a crescut de la 100 la 190. Eu şi Kathy conducem în jur de 30 de studii biblice şi toţi elevii noştri vin la întruniri. Suntem atât de bucuroşi că slujim aici!“

Ceea ce se întâmplă în orăşelele izolate ale Boliviei este doar o mică parte din lucrarea mondială care a fost profeţită în capitolul 7 din Revelaţia, unde se vorbeşte despre strângerea pe parcursul ‘zilei Domnului’ a celor ce vor supravieţui necazului cel mare (Revelaţia 1:10; 7:9–14). Niciodată în istoria omenirii n-au existat milioane de oameni din toate naţiunile, uniţi în închinarea adusă singurului Dumnezeu adevărat. Ce dovadă emoţionantă că timpul când Dumnezeu îşi va împlini promisiunile este aproape!

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

Betty Jackson

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

Elsie Meynberg

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

Pamela Moseley

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

Charlotte Tomaschafsky, ultima din dreapta

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

În fiecare săptămână, familia Vaca merge cu bicicleta trei ore până la Sala Regatului

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Eric şi Vicky au venit unde este nevoie de mai mulţi vestitori ai Regatului

[Legenda fotografiei de la pagina 11]

Săteni de lângă râul Beni ascultând cu atenţie vestea bună

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

Robert şi Kathy slujesc ca misionari în Camiri