Ce înseamnă să slujeşti într-o congregaţie de limbă străină
Ce înseamnă să slujeşti într-o congregaţie de limbă străină
APOSTOLUL Ioan a scris: „Am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, şi el avea o veste bună veşnică pentru a o declara ca ştiri îmbucurătoare celor care locuiesc pe pământ şi la orice naţiune şi trib şi limbă şi popor“ (Revelaţia 14:6). Ca împlinire a acestei viziuni profetice, vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu este predicată pretutindeni pe glob, în diferite limbi. Multe dintre acestea sunt vorbite de imigranţi care locuiesc departe de ţara lor natală. Ei aud vestea bună de la Martori ai lui Iehova zeloşi care au învăţat o limbă străină.
Te numeri şi tu printre acei Martori care slujesc într-o congregaţie de limbă străină? Sau te gândeşti să te muţi într-o astfel de congregaţie? Pentru a te bucura de succes în acest sens, ai nevoie de motive altruiste şi de o atitudine corectă a minţii. Întrucât obiectivul tău este să-i ajuţi pe alţii să înveţe adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu, ai cel mai bun motiv posibil: iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni (Matei 22:37–39; 1 Corinteni 13:1). O motivaţie mult mai puternică decât aceea de a te bucura de asocierea, hrana şi cultura celor de altă naţionalitate sau etnie este dorinţa de a-i ajuta pe alţii să ajungă să-l cunoască pe Dumnezeu. Te simţi copleşit când te gândeşti să înveţi o altă limbă? Dacă da, îţi va fi util să dobândeşti un punct de vedere corect în această privinţă. „Nu te lăsa intimidat de o limbă străină“, spune James, care a învăţat japoneza. Ştiind că mulţi alţii înaintea ta au reuşit, vei persevera şi-ţi vei păstra o atitudine pozitivă. Aşadar, cum ai putea învăţa o nouă limbă? Ce anume te-ar putea ajuta să te adaptezi într-o congregaţie în care se vorbeşte limba respectivă? Şi ce trebuie să faci pentru a rămâne tare spiritualiceşte?
Cum să începi
Există multe metode de a învăţa o limbă străină. Atât cei ce vor să înveţe o limbă străină, cât şi instructorii dispun de tehnici de învăţare şi predare diferite. Pentru majoritatea „elevilor“ însă, participarea la cursuri ţinute de un instructor competent face învăţarea mai rapidă şi mai uşoară. Citirea Bibliei şi a publicaţiilor bazate pe Biblie, precum şi audierea de înregistrări disponibile în limba pe care doreşti să ţi-o însuşeşti te vor ajuta să-ţi formezi un vocabular şi să te familiarizezi cu termenii teocratici. Radioul, emisiunile TV şi casetele video potrivite îţi pot oferi detalii de limbă şi cultură. Este mai eficient să studiezi câte puţin în fiecare zi decât să te chinuieşti învăţând ore întregi la intervale neregulate.
Când înveţi o limbă străină este ca şi cum ai învăţa să înoţi. Nu poţi învăţa numai din cărţi. Trebuie să intri în apă şi să te obişnuieşti cu ea. În mod asemănător, este greu să înveţi o limbă doar cu ajutorul unui manual. Trebuie să intri în contact cu oameni care vorbesc
limba respectivă ori de câte ori ai ocazia: să fii atent cum vorbesc, să stai în compania lor şi mai ales, să vorbeşti! Activităţile creştine îţi oferă cadrul ideal pentru aceasta. Deseori, în lucrarea de predicare ai ocazia să foloseşti imediat ce ai învăţat. Midori, care învaţă chineza, spune: „Poate că te sperie ideea, însă locatarii observă că noi, Martorii, ne dăm toată silinţa să ne exprimăm în limba lor, iar asta îi poate face receptivi la mesajul nostru. Nu trebuie decât să spui «Sunt încântat să vă cunosc» şi poţi să-ţi dai seama după expresia feţei interlocutorului că este bucuros să stea de vorbă cu tine!“Întrunirile creştine sunt de asemenea de mare ajutor. Încearcă să răspunzi cel puţin o dată la fiecare întrunire. Poate că la început te intimidează foarte tare această idee, dar nu-ţi face griji. Fraţii din congregaţie vor să reuşeşti! Monifa, care învaţă limba coreeană, spune: „Îi sunt foarte recunoscătoare surorii care stă lângă mine la întruniri şi îmi scrie ce înseamnă anumite cuvinte. Sprijinul ei plin de căldură şi de răbdare îmi este de un real folos“. Pe măsură ce îţi dezvolţi vocabularul, poţi începe să gândeşti în noua limbă. În loc să-ţi traduci în minte fiecare cuvânt, asociază-l cu ceea ce denumeşte.
Primul tău obiectiv ar trebui să fie rostirea de cuvinte „uşor de înţeles“ (1 Corinteni 14:8–11). Deşi oamenii pot fi îngăduitori, greşelile sau un accent puternic îi pot distrage de la mesajul pe care vrei să-l prezinţi. Dacă te concentrezi încă de la început asupra pronunţiei şi asupra gramaticii, nu te vei obişnui să te exprimi greşit. Altfel, va fi mai greu să te corectezi după aceea! Mark, care a învăţat limba swahili, sugerează: „Roagă-i pe cei care vorbesc bine limba să-ţi corecteze greşelile grave şi apoi mulţumeşte-le pentru asta!“ Ţine cont de timpul şi energia celor care îţi oferă acest ajutor. Deşi ai putea ruga pe cineva să-ţi verifice notiţele, încearcă să-ţi pregăteşti temele şi răspunsurile folosind cuvinte pe care le cunoşti deja sau pe care le-ai căutat în dicţionar. Acest lucru te va ajuta să înveţi mai repede şi să ai siguranţă în exprimare.
Continuă să progresezi
Iată ce spune Monifa: „A învăţa o limbă străină este cel mai greu lucru pe care l-am făcut până acum. Sunt momente în care aş vrea să renunţ. Dar mă gândesc cât de mult îi place persoanei care studiază Biblia să asculte adevăruri spirituale profunde în coreeana simplă pe care o vorbesc eu; mă gândesc şi la bucuria pe care o arată fraţii chiar şi la cel mai mic progres pe care-l fac“. Important este să nu renunţi uşor. Scopul tău este să-i poţi învăţa pe alţii adevărurile scripturale salvatoare de vieţi (1 Corinteni 2:10). Prin urmare, a învăţa o limbă străină pentru a le preda altora adevărul pretinde eforturi susţinute şi pe termen lung. Pe măsură ce înveţi, nu te compara cu alţii care vorbesc mai bine decât tine. Cei care învaţă o limbă străină progresează în ritm diferit şi în moduri diferite. Totuşi, fii conştient că faci progrese (Galateni 6:4). Joon, care învaţă chineza spune: „A învăţa o limbă străină este ca şi cum ai urca o scară. Chiar şi când ai zice că nu înaintezi deloc, totuşi îţi dai seama că ai mai progresat“.
Învăţarea unei limbi străine e un drum lung. Prin urmare, bucură-te de fiecare pas pe care îl faci, şi nu cere de la tine perfecţiune (Psalmul 100:2). Greşelile sunt inevitabile. Ele fac parte din procesul de învăţare. Când a început să predice în limba italiană, un creştin l-a întrebat pe un locatar: „Ştiţi care este mătura vieţii?“ El a vrut să spună „scopul vieţii“. Un Martor care învăţa poloneza i-a invitat pe fraţii din congregaţie să cânte câinele în loc de cântare. Şi, printr-o uşoară schimbare de intonaţie, o persoană care învăţa chineza şi-a îndemnat auditoriul să exercite credinţă în biblioteca lui Isus în loc de răscumpărare. Partea pozitivă este că după ce ai făcut o greşeală şi apoi ai învăţat corect cuvântul, nu-l mai uiţi.
Colaborarea cu congregaţia
Diferenţele lingvistice nu sunt singurele care îi separă pe oameni. Adesea, cultura, rasa şi naţionalitatea îi dezbină şi mai mult. Totuşi, aceste bariere nu sunt imposibil de trecut. Un erudit care studiază grupurile religioase de limbă chineză din Europa a observat că pentru Martorii lui Iehova nu există bariere naţionale. El a remarcat că în rândul Martorilor „etnia nu are nici o importanţă, iar limba nu este decât un mijloc de a înţelege cuvântul lui Dumnezeu“. Într-adevăr, principiile biblice îi ajută pe creştinii adevăraţi să depăşească diferenţele de natură etnică. Pentru cei care îmbracă „noua personalitate . . . nu există nici grec, nici iudeu, . . . nici străin“ (Coloseni 3:10, 11).
Toţi membrii congregaţiei trebuie să se străduiască să promoveze unitatea. Aceasta înseamnă să acceptăm cu inima şi mintea că ceilalţi gândesc, simt şi fac unele lucruri altfel decât noi. Dacă nu ne vom concentra prea mult asupra preferinţelor personale, diferenţele de natură etnică nu vor ajunge să provoace „sciziuni“ (1 Corinteni 1:10; 9:19–23). Învaţă să foloseşti ce e mai bun în orice cultură. Nu uita: Iubirea altruistă este cheia bunelor relaţii şi a unităţii autentice.
Majoritatea congregaţiilor de limbă străină sunt la început grupuri mici, alcătuite de cele mai multe ori din cei care învaţă o limbă străină, precum şi din unele persoane care doar de curând au început să înveţe principiile biblice. Prin urmare, este mai probabil să apară neînţelegeri în astfel de grupuri decât într-o congregaţie deja formată. Aşadar, creştinii maturi trebuie să se străduiască să contribuie la echilibrul şi stabilitatea grupului. Dacă prin cuvinte şi fapte vom dovedi bunătate şi iubire, vom contribui la crearea unui mediu sănătos, în care cei noi pot creşte spiritualiceşte.
Cei care se oferă să ajute o congregaţie de limbă străină trebuie de asemenea să fie echilibraţi în ceea ce aşteaptă de la alţii. Rick, bătrân într-o astfel de congregaţie, explică: „Unii Martori mai noi poate că nu sunt organizatori atât de buni precum cei din congregaţiile locale. Dar iubirea şi entuziasmul lor compensează această lipsă. Şi multe persoane interesate vin la adevăr“. Dacă participăm cu regularitate la toate activităţile creştine şi dacă ne punem mereu la dispoziţie, fraţii vor trage foloase reale, chiar dacă ne străduim încă să învăţăm limba congregaţiei în care slujim. Colaborând, toţi pot contribui la progresul spiritual al congregaţiei.
Păstrează-ţi spiritualitatea puternică
Un frate care era relativ nou într-o congregaţie de limbă străină a auzit cum o mamă îşi ajuta copilul să pregătească un răspuns. „Dar, mami, nu pot să-l fac mai scurt?“, a rugat-o copilul. „Nu, dragă“, a răspuns mama. „Răspunsurile scurte sunt pentru cei care acum învaţă limba.“
Dacă un adult nu poate comunica eficient mai multe luni sau chiar ani de zile, el poate slăbi pe plan spiritual sau chiar psihic şi
afectiv. „M-am deprimat repede din cauza propriilor limite“, îşi aminteşte Janet, care acum vorbeşte fluent spaniola. Hiroko, care a învăţat engleza, îşi aminteşte cum gândea: ‘Până şi câinii şi pisicile din teritoriu înţeleg mai bine engleza decât mine’. Iar Kathie spune: „Înainte, aveam câteva studii biblice şi o mulţime de vizite ulterioare. Când m-am mutat într-o congregaţie de limbă spaniolă, n-am mai avut nimic. Simţeam că nu fac mare lucru“.În acest caz o atitudine pozitivă este esenţială. Când s-a descurajat, Hiroko s-a gândit: „Dacă alţii pot, atunci pot şi eu“. Kathie spune: „M-am gândit la soţul meu care progresează frumos şi care face atât de mult pentru congregaţie. Acest lucru m-a ajutat să depăşesc toate obstacolele de început. Încă trebuie să depun eforturi, dar încetul cu încetul reuşesc să predic şi să predau, iar asta mă face fericită“. Soţul ei, Jeff, adaugă: „Este frustrant să nu poţi înţelege tot ce se spune la rubrica anunţuri şi la întrunirile cu bătrânii. Trebuie să fiu sincer şi umil şi să cer unele lămuriri. Dar fraţii sunt bucuroşi să mă ajute“.
Pentru a nu ajunge să oboseşti spiritualiceşte în timp ce activezi într-o congregaţie de limbă străină, trebuie să ai grijă de sănătatea ta spirituală (Matei 5:3). Kazuyuki, care slujeşte de mulţi ani într-un teritoriu de limbă portugheză, spune: „Este important să asimilăm suficientă hrană spirituală. De aceea, ca familie, studiem şi ne pregătim împreună pentru întruniri atât în limba maternă, cât şi în portugheză“. Câteodată, unii participă la întruniri în congregaţii în care se vorbeşte limba lor maternă. Mai mult decât atât, odihna este vitală. — Marcu 6:31.
Calculează preţul
Dacă te gândeşti să te muţi într-o congregaţie de limbă străină, trebuie să calculezi preţul (Luca 14:28). Ţine cont în primul rând de spiritualitatea ta şi de relaţia ta cu Iehova. Roagă-te. Gândeşte-te la partenerul de viaţă şi la copii. Întreabă-te: Îmi permite situaţia şi dispun de resurse afective şi spirituale pentru a începe un asemenea proiect pe termen lung? Este înţelept să faci ce este cel mai bine din punct de vedere spiritual pentru tine şi familia ta. Sunt multe de făcut şi te aşteaptă mari bucurii oriunde ai sluji ca proclamator al Regatului.
Cei care pot să slujească într-o congregaţie de limbă străină sunt bogat binecuvântaţi. Barbara, care împreună cu soţul ei s-a mutat într-o congregaţie de limbă spaniolă, spune: „Este cea mai frumoasă experienţă din viaţa mea. Este ca şi cum aş învăţa din nou adevărul. Sunt foarte recunoscătoare că am această posibilitate, mai ales că nu putem fi misionari într-o altă ţară“.
Deşi nu este o sarcină uşoară, mii de oameni obişnuiţi, de toate vârstele, de pe întreg pământul învaţă o limbă străină pentru a predica vestea bună. Dacă te numeri printre aceştia, păstrează-ţi o motivaţie corectă şi o atitudine pozitivă. Mai presus de toate, încrede-te în Iehova, care îţi va binecuvânta eforturile. — 2 Corinteni 4:7.
[Legenda fotografiei de la pagina 18]
Participarea la cursuri de limbă ţinute de un instructor competent face învăţarea mai rapidă şi mai uşoară
[Legenda fotografiei de la pagina 20]
În timp ce înveţi o limbă străină, ai grijă de sănătatea ta spirituală