Părinţi, fiţi un exemplu pentru copiii voştri!

„PSIHOLOGII pot pune punct cercetărilor lor de secole pentru cea mai bună metodă de creştere a copiilor, şi asta nu pentru că s-a găsit metoda, ci pentru că pur şi simplu nu există.“ Aceasta era recomandarea revistei Time în recenzia unei cărţi despre creşterea copiilor. Potrivit cărţii, copiii asimilează în primul rând valorile celor de vârsta lor, nu valorile pe care vor să li le insufle părinţii.

E adevărat, influenţa colegilor este o forţă foarte puternică (Proverbele 13:20; 1 Corinteni 15:33). Redactorul de ziar William Brown a remarcat: „Dacă există un dumnezeu laic pentru adolescenţi, acesta este dumnezeul conformităţii . . . Pentru adolescenţi, a fi diferiţi de colegii lor e o pedeapsă mai rea decât moartea“. Când nu reuşesc să creeze acasă o atmosferă plăcută şi plină de căldură sau când nu petrec suficient timp cu copiii lor — situaţii de altfel obişnuite în lumea agitată din prezent —, părinţii, de fapt, lasă cale liberă influenţei dăunătoare a colegilor asupra copiilor lor.

În plus, în aceste ‘ultime zile’, instituţia familiei se află în pericol, deoarece, aşa cum a prezis Biblia, oamenii sunt preocupaţi de bani, de plăceri şi de propria persoană. Prin urmare, ar trebui să ne surprindă să-i vedem pe copii că au devenit „neascultători de părinţi, nerecunoscători, neloiali, fără afecţiune naturală“? — 2 Timotei 3:1–3.

Termenul „afecţiune naturală“ este folosit în Biblie cu referire la iubirea dintre membrii familiei. Această iubire este o legătură naturală care îi îndeamnă pe părinţi să se îngrijească de copii şi pe copii să se ataşeze de părinţi. Însă, când părinţilor le lipseşte această afecţiune naturală, copiii vor căuta sprijin afectiv în altă parte, de regulă la cei de vârsta lor, adoptând, probabil, valorile şi atitudinile acestora. Totuşi, situaţia poate fi deseori evitată dacă părinţii permit principiilor Bibliei să le guverneze viaţa. — Proverbele 3:5, 6.

Familia — o instituţie divină

După ce i-a unit ca soţ şi soţie pe Adam şi Eva, Dumnezeu le-a poruncit: „Fiţi roditori, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul“. Astfel a venit în existenţă familia, alcătuită din mamă, tată şi copii (Geneza 1:28; 5:3, 4; Efeseni 3:14, 15). Pentru a-i ajuta pe oameni în creşterea copiilor, Iehova a făcut ca anumite aspecte ale acestei responsabilităţi să fie satisfăcute de părinţi în mod instinctiv. Însă, spre deosebire de animale care fac totul din instinct, oamenii au nevoie de ajutor suplimentar. De aceea, Iehova le-a oferit îndrumări scrise, inclusiv cu privire la chestiuni de natură morală şi spirituală şi la modul corespunzător de a-şi disciplina copiii. — Proverbele 4:1–4.

 Adresându-se îndeosebi taţilor, Dumnezeu a spus: „Poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta; să le întipăreşti fiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula“ (Deuteronomul 6:6, 7; Proverbele 1:8, 9). Să remarcăm că părinţii trebuiau mai întâi să aibă legea lui Dumnezeu în inima lor. De ce era important acest lucru? Deoarece învăţătura care îi influenţează cu adevărat pe alţii este cea care vine din inimă, nu de pe buze. Numai când părinţii vorbesc din inimă pot ajunge la inima fiilor şi fiicelor lor. Astfel, părinţii vor fi şi un exemplu pentru copii, care sesizează imediat lipsa de sinceritate. — Romani 2:21.

Părinţii creştini sunt sfătuiţi să-i înveţe pe copii ‘disciplina şi învăţăturile Domnului’ din fragedă pruncie (Efeseni 6:4, Cornilescu, 1996; 2 Timotei 3:15). Din fragedă pruncie? Da. „Uneori, noi, părinţii, subestimăm capacităţile copiilor noştri“, a scris o mamă. „Ei au potenţial, iar noi trebuie să li-l folosim.“ Într-adevăr, copiilor le place să înveţe, iar când sunt instruiţi de părinţi temători de Dumnezeu, ei vor învăţa şi să iubească. Aceşti copii se vor simţi în siguranţă în limitele ce le sunt stabilite. De aceea, părinţii care reuşesc să-şi crească bine copiii se străduiesc să comunice cu ei în mod eficient, să le fie prieteni iubitori şi profesori răbdători, dar fermi, creându-le un mediu sănătos în care să se poată dezvolta armonios. *

Ocrotiţi-vă copiii

Într-o scrisoare adresată părinţilor, directorul unei şcoli din Germania a scris plin de îngrijorare: „Vă încurajăm să vă implicaţi mai mult în educaţia copiilor dumneavoastră şi să nu o lăsaţi în seama televizorului sau a străzii. Aceasta este de fapt partea [responsabilitatea] ce vă revine în dezvoltarea personalităţii lor“.

A lăsa educaţia copilului în seama televizorului sau a străzii înseamnă, în fond, a permite spiritului lumii să-l influenţeze (Efeseni 2:1, 2). Spiritul lumii este în directă opoziţie cu spiritul lui Dumnezeu şi, asemenea unui vânt puternic, poartă seminţele gândirii ‘pământeşti, animalice, demonice’ şi le sădeşte nestingherit în mintea şi inima celor naivi şi fără experienţă (Iacov 3:15). Această gândire năpădeşte ca o buruiană, iar, în cele din urmă, corupe inima. Isus a ilustrat ce se întâmplă când inima este coruptă de o gândire greşită: „Un om bun scoate ceea ce este bun din tezaurul bun al inimii lui, dar un om rău scoate ceea ce este rău din tezaurul lui rău; căci din abundenţa inimii vorbeşte gura lui“ (Luca 6:45). De aceea, Biblia ne îndeamnă: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice este de păzit, căci din ea ies izvoarele vieţii“. — Proverbele 4:23.

Desigur, copiii sunt copii, iar unii au tendinţa de a fi încăpăţânaţi sau chiar rebeli (Geneza 8:21). Ce pot face părinţii? Biblia spune: „Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua disciplinei o va dezlipi de el“ (Proverbele 22:15). Unii consideră aceasta o metodă aspră şi învechită. Însă Biblia este împotriva violenţei şi a abuzului de orice fel. „Nuiaua“, deşi uneori se referă la o pedeapsă literală,  reprezintă autoritatea părintească manifestată cu fermitate, dar cu iubire, şi într-o manieră potrivită, ca dovadă a preocupării pentru binele etern al copiilor. — Evrei 12:7–11.

Bucuraţi-vă de activităţi recreative cu copiii voştri

Este bine cunoscut faptul că, pentru a se dezvolta armonios, copiii au nevoie să se joace şi să se destindă. Părinţii înţelepţi profită de ocaziile de a-şi întări relaţia părinte-copil, petrecând cu copiii lor timp în diferite activităţi recreative ori de câte ori este posibil. Astfel, părinţii nu numai că îi pot îndruma în alegerea felului potrivit de destindere, dar le şi arată copiilor cât de mult preţuiesc compania lor.

Un tată Martor spune că, după ce venea de la serviciu, juca deseori mingea cu fiul lui. O mamă povesteşte că era o plăcere să joace cu copiii ei diferite jocuri, precum cele cu planşe şi pioni, puzzle etc. O fiică, acum adultă, îşi aminteşte cât de plăcut era să iasă la plimbare cu toată familia cu bicicletele. Copiii s-au făcut mari, însă iubirea pentru părinţii lor — şi pentru Iehova — e mai puternică.

Într-adevăr, părinţii care îşi demonstrează iubirea faţă de copii prin cuvinte şi fapte şi care doresc să petreacă timp cu ei au asupra lor o influenţă profundă, ce rămâne adesea toată viaţa. De pildă, mulţi dintre absolvenţii unei clase a Şcolii Biblice Galaad au relatat că dorinţa lor de a sluji ca miniştri cu timp integral se datorează exemplului şi încurajării părinţilor. Ce moştenire preţioasă pentru copii şi ce binecuvântare pentru părinţi! E adevărat, nu toţi copiii au posibilitatea să intre în serviciul cu timp integral când vor fi mari, însă cu siguranţă, toţi cei care au părinţi temători de Dumnezeu au numai de câştigat. Ei îşi vor onora părinţii considerându-i totodată modele de viaţă şi cei mai buni prieteni. — Proverbele 22:6; Efeseni 6:2, 3.

Părinţii fără partener pot avea succes

În prezent, mulţi copii cresc în familii monoparentale. Chiar dacă le este mai greu, părinţii fără partener îşi pot creşte cu succes copiii. Ei pot fi încurajaţi de exemplul biblic al unei iudeice creştine din secolul I, pe nume Eunice. Fiind căsătorită cu un necredincios, se pare că Eunice nu avea nici un sprijin pe plan spiritual din partea soţului. Cu toate acestea, ea a fost exemplară în felul în care l-a instruit pe Timotei încă din pruncie. Influenţa sa pozitivă, precum şi cea a lui Lois, bunica lui Timotei, s-au dovedit mai puternice decât orice posibilă influenţă negativă exercitată asupra lui Timotei de cei de vârsta lui. — Faptele 16:1, 2; 2 Timotei 1:5; 3:15.

Mulţi tineri de astăzi care fie au avut un părinte necredincios, fie au crescut într-o familie monoparentală dau dovadă de aceleaşi calităţi frumoase ca tânărul Timotei. De exemplu, Ryan, în vârstă de 22 de ani şi slujitor cu timp integral, a crescut într-o familie monoparentală, împreună cu sora şi fratele lui mai mari. Tatăl lor fusese alcoolic şi îi părăsise când  Ryan avea patru ani. El îşi aminteşte: „Mama a fost hotărâtă ca familia noastră să continue să-i slujească lui Iehova şi s-a străduit din toată inima să atingă acest obiectiv“.

Ryan explică: „De exemplu, mama se asigura că ne asociam doar cu copiii care aveau o influenţă pozitivă asupra noastră. Nu ne lăsa să stăm în compania celor pe care Biblia îi numeşte asocieri rele, fie din congregaţie, fie din afara ei. Ea ne-a ajutat şi să avem un punct de vedere corect cu privire la instruirea laică“. Chiar dacă era deseori ocupată şi obosită din cauza serviciului, mama lui Ryan n-a permis nici unui lucru s-o împiedice să se îngrijească cu iubire de copiii ei. „Întotdeauna i-a plăcut să stea de vorbă cu noi“, povesteşte Ryan. „A fost un profesor răbdător, dar ferm, făcând tot posibilul să ţină cu regularitate studiul biblic în familie. Când era vorba de principiile biblice, la ea nu exista cuvântul «compromis».“

Privind înapoi, Ryan poate spune că omul care a avut cea mai mare influenţă asupra vieţii sale şi a fraţilor săi a fost mama lor, un părinte fără partener, care şi-a iubit copiii şi l-a iubit cu adevărat pe Dumnezeu. Aşadar, părinţi creştini — căsătoriţi sau văduvi, cu sau fără un partener credincios —, nu renunţaţi din cauza descurajării sau a insucceselor temporare să vă instruiţi copiii! Unii copii, asemenea fiului risipitor, ar putea părăsi adevărul. Însă, când vor vedea cât de rece şi de superficială este lumea, s-ar putea să se întoarcă. Într-adevăr, „cel drept umblă în integritatea lui; ferice de copiii lui după el!“ — Proverbele 20:7; 23:24, 25; Luca 15:11–24.

[Notă de subsol]

[Chenarul/Ilustraţiile de la pagina 11]

Părinţii lui Isus aleşi de Dumnezeu

Când l-a trimis pe Fiul său pe pământ pentru a se naşte ca om, Iehova i-a ales cu mare grijă părinţii. E interesant că el a ales un cuplu de condiţie umilă, însă cu preocupări spirituale. Aceşti părinţi nu l-au răsfăţat pe Isus, ci l-au învăţat Cuvântul lui Dumnezeu, precum şi ce înseamnă să munceşti cu sârguinţă şi să fii un om responsabil (Proverbele 29:21; Plângerile 3:27). Iosif l-a învăţat pe Isus meseria de tâmplar şi, fără îndoială, el şi Maria i-au cerut lui Isus, ca fiu întâi-născut, să-i ajute la îngrijirea celorlalţi copii, cel puţin şase. — Marcu 6:3.

Să ne imaginăm familia lui Iosif pregătindu-se pentru călătoria de 200 de kilometri dus-întors pe care o făcea an de an la Ierusalim cu ocazia Paştelui. Şi să ne gândim că la vremea aceea nu existau mijloace de transport moderne. O familie cu nouă sau mai mulţi membri trebuia, cu siguranţă, să fie bine organizată pentru o călătorie atât de lungă (Luca 2:39, 41)! Însă, în pofida dificultăţilor, Iosif şi Maria preţuiau aceste ocazii, profitând probabil de ele pentru a-i învăţa pe copiii lor despre evenimentele biblice din trecut.

Cât a fost în casa părinţilor săi, Isus ‘le-a fost supus’, continuând „să progreseze în înţelepciune şi creştere fizică, precum şi în favoare înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor“ (Luca 2:51, 52). Da, Iosif şi Maria s-au dovedit demni de încrederea lui Iehova. Ce exemplu frumos sunt ei pentru părinţii de azi! — Psalmul 127:3.