Aveţi „libertate de exprimare“?

PESTE şase milioane de persoane din 235 de ţări şi teritorii se bucură de ceea ce Biblia numeşte „libertate de exprimare“. Această expresie apare de 15 ori în Scripturile greceşti creştine — Traducerea lumii noi (Filipeni 1:20; 1 Timotei 3:13; Evrei 3:6; 1 Ioan 3:21). Ce este „libertatea de exprimare“? Cum o putem dobândi? În ce situaţii ne dă posibilitatea să vorbim fără reţinere?

Potrivit cu Vine’s Expository Dictionary of Old and New Testament Words, termenul grecesc pentru „libertate de exprimare“ denotă „libertatea cuvântului, exprimarea fără reţinere a opiniei, . . . absenţa sentimentului de teamă în vorbire; încredere, curaj, îndrăzneală, fără a avea neapărat legătură cu vorbirea“. Totuşi, o astfel de libertate nu trebuie confundată cu asprimea sau grosolănia. „Exprimarea voastră să fie întotdeauna plină de farmec“, spune Biblia (Coloseni 4:6). Libertatea de exprimare presupune să fim plini de tact, fără să permitem unor situaţii dificile sau fricii de oameni să ne împiedice să ne exprimăm liber.

Este libertatea de exprimare un drept înnăscut? Să analizăm cuvintele apostolului Pavel, care le-a scris creştinilor din Efes: „Mie, un om mai mic decât cel mai mic dintre toţi sfinţii, mi-a fost dată această bunătate nemeritată, ca să le anunţ naţiunilor vestea bună despre insondabila bogăţie a Cristosului“. În continuare, Pavel a explicat că, prin Isus Cristos, noi „avem această libertate de exprimare şi acces cu încredere prin intermediul credinţei noastre în el“ (Efeseni 3:8–12). În loc să fie un privilegiu înnăscut, libertatea de exprimare rezultă din relaţiile noastre cu Iehova Dumnezeu pe baza credinţei în Isus Cristos. Să analizăm în continuare ce ne poate ajuta să dobândim această libertate şi cum o putem manifesta când predicăm, când predăm şi când ne rugăm.

Ce ne poate ajuta să predicăm cu îndrăzneală?

Isus Cristos este cel mai mare exemplu în ce priveşte libertatea de exprimare. Zelul său l-a îndemnat să profite de orice ocazie de a predica. Indiferent că se odihnea, că lua masa la cineva acasă sau că umbla pe drum, el nu lăsa niciodată să-i scape vreo ocazie de a vorbi despre Regatul lui Dumnezeu. Nici ridiculizările, nici opoziţia făţişă nu-l reduceau la tăcere. Dimpotrivă, el i-a demascat plin de curaj pe conducătorii religioşi ipocriţi din acea vreme (Matei 23:13–36). Chiar şi când a fost arestat şi dus în faţa curţii de judecată, Isus a vorbit fără teamă. — Ioan 18:6, 19, 20, 37.

 Apostolii lui Isus au manifestat aceeaşi francheţe. La Penticosta din 33 e.n., Petru a vorbit cu libertate de exprimare în faţa unei mulţimi de peste 3 000 de oameni. Acest lucru este remarcabil dacă ne gândim că, puţin mai înainte, el a cedat fricii când o servitoare l-a recunoscut ca fiind unul dintre discipolii lui Isus (Marcu 14:66–71; Faptele 2:14, 29, 41). Petru şi Ioan n-au tremurat de frică atunci când au fost duşi înaintea conducătorilor religioşi. Fără nici o ezitare, ei au depus o mărturie curajoasă despre Isus Cristos cel înviat. De fapt, tocmai francheţea lui Petru şi a lui Ioan i-a făcut pe conducătorii religioşi să-şi dea seama că aceştia fuseseră cu Isus (Faptele 4:5–13). Ce i-a ajutat pe apostoli să vorbească cu atâta îndrăzneală?

Isus le-a promis apostolilor săi: „Când vă vor preda, nu vă îngrijoraţi cu privire la cum veţi vorbi sau ce va trebui să spuneţi; întrucât ce va trebui să spuneţi vi se va da în ceasul acela; fiindcă cei care vorbesc nu sunteţi doar voi, ci spiritul Tatălui vostru este cel care vorbeşte prin intermediul vostru“ (Matei 10:19, 20). Spiritul sfânt i-a ajutat pe Petru şi pe alţii să-şi învingă timiditatea sau teama, care i-ar fi putut împiedica să se exprime cu toată libertatea. Această forţă puternică ne poate ajuta şi pe noi.

În plus, Isus a fost cel care le-a dat continuatorilor săi misiunea de a face discipoli, deoarece el a primit „toată autoritatea . . . în cer şi pe pământ“. Iar Isus ‘este cu ei’ (Matei 28:18–20). Ştiind că aveau un sprijin atât de puternic, discipolii din secolul I au putut să vorbească plini de încredere în faţa persoanelor cu autoritate care urmăreau să oprească lucrarea de predicare (Faptele 4:18–20; 5:28, 29). Şi noi putem avea aceeaşi încredere.

Identificând un alt motiv pentru a vorbi cu francheţe, Pavel a asociat speranţa cu „o mare libertate de exprimare“ (2 Corinteni 3:12; Filipeni 1:20). Întrucât mesajul de speranţă era prea frumos pentru a-l păstra pentru ei înşişi, creştinii nu puteau să nu-l împărtăşească şi altora. Într-adevăr, speranţa noastră este un motiv în plus pentru a vorbi cu libertate de exprimare. — Evrei 3:6.

Predicând cu îndrăzneală

Cum putem să predicăm cu îndrăzneală chiar şi în situaţii care ne provoacă teamă? Să luăm exemplul apostolului Pavel. În perioada în care era închis la Roma, el i-a îndemnat pe colaboratorii săi în credinţă să se roage ‘ca, atunci când îşi deschidea gura, să-i fie dată capacitatea de a vorbi ca să vorbească cu îndrăzneală, aşa cum trebuia să vorbească’ (Efeseni 6:19, 20). Au fost ascultate acele rugăciuni? Da! Deşi era închis, Pavel a continuat ‘să predice regatul lui Dumnezeu cu cea mai mare libertate de exprimare, fără piedici’. — Faptele 28:30, 31.

Când se iveşte ocazia de a depune mărturie la locul de muncă, la şcoală sau în timp ce călătorim, libertatea de exprimare ne este pusă la încercare. Timiditatea, teama de reacţiile negative sau lipsa de încredere în propriile capacităţi ne pot împiedica să vorbim. Apostolul Pavel ne oferă un bun exemplu şi în acest sens. „Am căpătat îndrăzneală cu ajutorul Dumnezeului nostru să vă spunem vestea bună a lui Dumnezeu în mijlocul multor lupte“, a scris el (1 Tesaloniceni 2:2). Bizuindu-se pe Iehova, Pavel a reuşit să facă lucruri pe care n-ar fi putut să le facă prin propriile puteri.

Rugăciunea a ajutat-o pe o femeie pe nume Sherry să-şi facă curaj când s-a ivit ocazia de a depune mărturie informală. Într-o zi, în timp ce îl aştepta pe soţul ei, ea a observat o femeie care aştepta şi ea pe cineva. „Mi s-a pus un nod în gât, dar l-am rugat pe Iehova să-mi dea curaj“, a spus Sherry. Când s-a apropiat de acea doamnă, a apărut şi un predicator baptist. Sherry nu se aştepta să fie de faţă şi un cleric. S-a rugat încă o dată şi a reuşit să depună mărturie. I-a oferit doamnei nişte publicaţii şi a stabilit să o viziteze. Când profităm de ocaziile  de a depune mărturie, putem fi siguri că, dacă ne bazăm pe Iehova, vom putea vorbi cu mult curaj.

În predare

Libertatea de exprimare este strâns legată de predare. Biblia spune referitor la „cei care slujesc excelent“ în congregaţie: „[Aceştia] dobândesc pentru ei înşişi o poziţie excelentă şi o mare libertate de exprimare în credinţa în legătură cu Cristos Isus“ (1 Timotei 3:13). Ei dobândesc această libertate de exprimare dacă aplică personal lucrurile pe care le predau altora. Astfel, ei ocrotesc şi întăresc congregaţia.

Dacă avem libertate de exprimare în această privinţă, sfaturile noastre vor fi mai eficiente şi îşi vor atinge ţinta. În loc să fie tulburaţi de un exemplu negativ, ascultătorii noştri se vor simţi încurajaţi să vadă că punem în practică ceea ce le predăm. O astfel de libertate de exprimare le dă celor calificaţi spiritualiceşte posibilitatea de ‘a-şi redresa fratele’ înainte ca problema să se agraveze (Galateni 6:1). Însă o persoană care nu constituie un bun exemplu poate ezita să dea sfaturi deoarece nu se simte îndreptăţită să o facă. În situaţiile în care se impune oferirea unui sfat, lipsa de promptitudine poate avea consecinţe dezastruoase.

Totuşi, a vorbi cu îndrăzneală nu înseamnă a fi critic, dogmatic sau încăpăţânat. Pavel l-a îndemnat pe Filimon „pe baza iubirii“ şi, după toate probabilităţile, cuvintele lui şi-au atins ţinta (Filimon 8, 9). Da, iubirea ar trebui să fie forţa motivaţională pentru orice sfat pe care îl dau bătrânii creştini!

Libertatea de exprimare joacă un rol important în oferirea sfaturilor. Însă ea este importantă şi în alte privinţe. Pavel le-a scris membrilor congregaţiei din Corint: „Am o mare libertate de exprimare faţă de voi. Mă laud într-o mare măsură cu privire la voi“ (2 Corinteni 7:4). Pavel nu a ezitat să-i laude pe fraţii şi surorile sale ori de câte ori aceştia o meritau. Iubirea l-a îndemnat să se concentreze asupra calităţilor colaboratorilor săi, chiar dacă era conştient şi de defectele lor. Şi în prezent, membrii congregaţiei creştine se simt învioraţi când bătrânii îi laudă şi îi încurajează pe fraţii şi surorile lor de credinţă.

Toţi creştinii au nevoie de libertate de exprimare pentru a putea preda cu eficienţă. Sherry, menţionată mai înainte, a vrut să-i încurajeze pe copiii ei să depună mărturie la şcoală. „Deşi am crescut la adevăr, am depus rareori mărturie la şcoală“, recunoaşte ea. „Nici mărturie informală nu prea depun. «Ce exemplu le dau copiilor mei?», m-am întrebat.“ Sherry  s-a simţit îndemnată să se străduiască şi mai mult să depună mărturie informală.

Într-adevăr, ceilalţi văd ce facem şi observă dacă punem sau nu în practică ceea ce le predăm. Să dobândim, aşadar, libertate de exprimare străduindu-ne să ne armonizăm faptele cu vorbele.

În rugăciune

Avem nevoie de libertate de exprimare în special când ne rugăm lui Iehova. Ne putem vărsa inima înaintea lui fără teamă, având siguranţa că el ne ascultă rugăciunile şi ne răspunde. Prin urmare, ne bucurăm de o relaţie apropiată şi călduroasă cu Tatăl nostru ceresc. Nu ar trebui să ezităm niciodată să ne adresăm lui Iehova, gândindu-ne că suntem prea neînsemnaţi în ochii lui. Dar ce putem face dacă libertatea ne este afectată de unele sentimente de vinovăţie din cauza unor greşeli sau păcate? Ne mai putem adresa fără ezitare Suveranului universului?

Poziţia înaltă a lui Isus ca Mare Preot ne oferă un motiv în plus pentru a ne ruga cu încredere. Iată ce citim în Evrei 4:15, 16: „Avem ca mare preot nu pe cineva care să nu poată avea compătimire pentru slăbiciunile noastre, ci pe cineva care în toate privinţele a fost pus la încercare ca noi, dar fără păcat. Să ne apropiem deci cu libertate de exprimare de tronul bunătăţii nemeritate, ca să căpătăm îndurare şi să găsim bunătate nemeritată ca ajutor la momentul potrivit“. Prin urmare, moartea lui Isus şi rolul său de Mare Preot au o mare valoare pentru noi.

Dacă ne străduim cu sinceritate să ascultăm de Iehova, putem avea toată încrederea că el ne va răspunde la rugăciuni. Apostolul Ioan a scris următoarele: „Iubiţilor, dacă inima noastră nu ne condamnă, avem libertate de exprimare faţă de Dumnezeu; şi orice lucru cerem primim de la el, pentru că respectăm poruncile sale şi facem lucrurile care sunt plăcute în ochii săi“. — 1 Ioan 3:21, 22.

În rugăciunile noastre, putem să-i spunem lui Iehova tot ce avem pe suflet. Putem să-i mărturisim orice temeri, preocupări, griji sau nelinişti care ne apasă, având convingerea că el ne va asculta întotdeauna rugăciunile sincere. Chiar dacă am comis un păcat grav, sentimentele de vinovăţie nu ar trebui să ne împiedice să-i vorbim lui Dumnezeu în rugăciune, dacă ne căim cu adevărat.

Darul nemeritat al libertăţii de exprimare este un dar foarte preţios. Acesta ne oferă posibilitatea de a-l glorifica pe Dumnezeu în activitatea noastră de predicare şi predare şi ne ajută să ne apropiem tot mai mult de el în rugăciune. ‘Să nu respingem deci libertatea noastră de exprimare, care aduce cu sine o mare recompensă’: viaţa veşnică. — Evrei 10:35.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 13]

Apostolul Pavel a vorbit cu îndrăzneală

[Legenda fotografiilor de la pagina 15]

Avem nevoie de libertate de exprimare pentru a putea preda cu eficienţă

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Libertatea de exprimare este foarte importantă când ne rugăm