Cuvântul lui Iehova este viu

Idei importante din cartea a doua a Psalmilor

CA SLUJITORI ai lui Iehova ne aşteptăm să trecem prin încercări. „Toţi cei care doresc să trăiască cu devoţiune sfântă în asociere cu Cristos Isus vor fi şi ei persecutaţi“, a scris apostolul Pavel (2 Timotei 3:12). Ce anume ne va ajuta să perseverăm în încercări şi persecuţii, dovedindu-ne astfel integritatea faţă de Dumnezeu?

Cea de-a doua dintre cele cinci cărţi ale psalmilor ne ajută în acest sens. Din psalmii de la 42 la 72 înţelegem că, dacă dorim să trecem cu succes prin încercări, trebuie să ne încredem pe deplin în Iehova şi să învăţăm să aşteptăm ca el să ne elibereze. Ce lecţie importantă pentru noi! Mesajul celei de-a doua cărţi a Psalmilor, ca de altfel al întregului Cuvânt al lui Dumnezeu, este într-adevăr „viu şi exercită putere“ chiar şi în prezent. — Evrei 4:12.

IEHOVA ESTE „ADĂPOSTUL ŞI TĂRIA NOASTRĂ“

(Psalmii 42:1—50:23)

Un levit se află în exil. Întristat că nu poate merge la sanctuarul lui Iehova ca să se închine, el se consolează zicând: „Pentru ce te mâhneşti, suflete al meu, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în [Aşteaptă-l pe, NW] Dumnezeu“ (Psalmii 42:5, 11; 43:5). Acest verset care se repetă de câteva ori leagă cele trei strofe ale Psalmilor 42 şi 43, formând astfel un singur poem. Psalmul 44 este o implorare în favoarea naţiunii lui Iuda, aflate în necaz, probabil din cauză că pe vremea regelui Ezechia era ameninţată cu invazia asirienilor.

Psalmul 45, o cântare despre o nuntă regală, este un psalm profetic ce vorbeşte despre Regele mesianic. Următorii trei psalmi îl prezintă pe Iehova ca fiind „adăpostul şi tăria“ noastră, „un Împărat mare peste tot pământul“ şi „un turn de scăpare“ (Psalmii 46:1; 47:2; 48:3). Psalmul 49 arată că nici un om „nu poate să răscumpere pe fratele său“ (Psalmul 49:7). Primii opt psalmi ai celei de-a doua cărţi a Psalmilor sunt atribuiţi fiilor lui Core. Cel de-al nouălea, Psalmul 50, este compus de Asaf.

Răspunsuri la întrebări biblice:

44:19 — Ce înseamnă expresia „locuinţa şacalilor“? Psalmistul s-a referit probabil la un câmp de luptă, unde cei căzuţi în bătălie ajung hrana şacalilor.

45:13, 14a — Cine este „fiica împăratului“ care „va fi adusă la împărat“? Este fiica ‘Regelui eternităţii’, Iehova Dumnezeu (Revelaţia 15:3). Ea reprezintă congregaţia glorificată a celor 144 000 de creştini, pe care Iehova îi adoptă ungându-i cu spiritul său; astfel ei devin copiii săi (Romani 8:16). Această ‘fiică’ a lui Iehova, „pregătit[ă] ca o mireasă împodobită pentru soţul ei“, va fi adusă la mire, Regele mesianic. — Revelaţia 21:2.

45:14b, 15 — Pe cine reprezintă „fecioarele“? Ele reprezintă ‘marea mulţime’ de închinători adevăraţi, care i se alătură rămăşiţei unse şi o sprijină. Întrucât rămân în viaţă în timpul ‘marelui necaz’, ei se vor afla pe pământ când căsătoria Regelui mesianic se încheie în cer (Revelaţia  7:9, 13, 14). Cu acea ocazie, ei vor fi plini de ‘bucurie şi veselie’.

45:16 — În ce sens fiii vor lua locul părinţilor regelui? Când Isus s-a născut pe pământ, el a avut părinţi sau strămoşi pământeşti. Ei vor deveni fiii săi când el îi va învia în timpul Domniei sale de O Mie de Ani. Unii dintre ei vor fi numiţi „prinţi în toată ţara [pe tot pământul, NW]“.

50:2 — De ce este numit Ierusalimul „perfecţiunea frumuseţii“? Nu este numit aşa datorită felului în care arată, ci pentru că Iehova l-a folosit şi i-a conferit măreţie făcând din acest oraş locul templului său şi capitala regilor unşi de el.

Învăţăminte pentru noi:

42:1–3. Aşa cum un cerb aflat într-o regiune aridă doreşte apă, la fel şi sufletul levitului tânjea după Iehova. Atât de trist era acest bărbat că nu i se putea închina lui Iehova în sanctuarul Său, încât ‘lacrimile i-au fost pâine zi şi noapte’, adică îşi pierduse pofta de mâncare. N-ar trebui oare să fim profund recunoscători pentru că ne putem închina lui Iehova împreună cu colaboratorii noştri?

42:4, 5, 11; 43:3–5. Dacă din anumite motive, independente de voinţa noastră, suntem pentru un timp separaţi de congregaţia creştină, gândul la bucuriile pe care le-am avut când am fost împreună cu colaboratorii noştri ne poate susţine în acele momente. Deşi la început singurătatea ar putea fi extrem de dureroasă, ar fi bine să ne amintim că Dumnezeu este adăpostul nostru şi că trebuie să aşteptăm ca eliberarea să vină de la el.

46:1–3. Indiferent cu ce necaz ne-am confrunta, trebuie să fim pe deplin convinşi că „Dumnezeu este adăpostul şi tăria noastră“.

50:16–19. Cel ce vorbeşte neadevăruri şi practică răul nu are dreptul să-l reprezinte pe Dumnezeu.

50:20. Nu trebuie să vorbim despre greşelile altora; dimpotrivă, trebuie să le trecem cu vederea. — Coloseni 3:13.

„AŞTEAPTĂ-L ÎN TĂCERE PE DUMNEZEU, SUFLETE AL MEU“ (NW)

(Psalmii 51:1—71:24)

Acest grup de psalmi începe cu rugăciunea fierbinte a lui David rostită după ce a păcătuit cu Bat-Şeba. Psalmii 52 la 57 arată că Iehova îi va elibera pe cei ce-şi aruncă povara asupra lui şi aşteaptă ca salvarea să vină de la el. Aşa cum se vede din Psalmii 58 la 64, în timpul necazurilor sale, David s-a refugiat la Iehova, adăpostul său. El cântă: „Dar tu, suflete al meu, linişteşte-te în [aşteaptă-l în tăcere pe, NW] Dumnezeu, căci în El este nădejdea mea“. — Psalmul 62:5.

Când legăm relaţii strânse cu Eliberatorul nostru, ne simţim îndemnaţi ‘să-i cântăm spre slava Numelui Său’ (Psalmul 66:2). În Psalmul 65, Iehova este lăudat pentru generozitatea sa, în Psalmii 67 şi 68 este prezentat ca Dumnezeul actelor de salvare, iar în Psalmii 70 şi 71, drept Izvorul nostru de scăpare.

Răspunsuri la întrebări biblice:

51:12 — Al cui este ‘duhul de bunăvoinţă’ cerut de David ca sprijin? Nu e vorba nici de bunăvoinţa lui Dumnezeu de a-l ajuta pe David, nici de spiritul sfânt al lui Iehova, ci de propriul spirit al lui David, adică înclinaţia minţii sale. El îi cere lui Dumnezeu să-i dea dorinţa de a face ceea ce este bine.

53:1 — În ce sens este ‘nebun’ cel ce neagă existenţa lui Dumnezeu? Aici, cuvântul  „nebun“ nu se referă la o persoană lipsită de inteligenţă. Faptul că cineva este ‘nebun’ din punct de vedere moral se poate vedea din decăderea morală descrisă în Psalmul 53:1–4.

58:3–5 — În ce fel se aseamănă cei răi cu un şarpe? Minciunile pe care le spun ei despre alţii sunt ca veninul şarpelui. Ei strică reputaţia victimelor lor, aşa cum veninul şarpelui otrăveşte corpul. „Ca o aspidă [viperă, nota de subsol] . . ., care îşi astupă urechea“, cei răi nu vor să asculte când sunt îndrumaţi sau sfătuiţi.

58:7 — Cum ‘se risipesc cei răi întocmai ca nişte ape care se scurg’? David s-a gândit probabil la apele unor torenţi din Ţara Promisă. Când are loc brusc o inundaţie, nivelul apelor din văile torenţilor creşte. Însă apoi apele curg repede la vale şi dispar. David s-a rugat ca oamenii răi să dispară la fel de repede.

68:13 — La ce s-a referit psalmistul când a spus că ‘aripile unei porumbiţe sunt acoperite de argint şi penele ei sunt ca aurul străveziu’? Există porumbei de culoare gri-albăstrui care au unele pene cu irizaţii strălucitoare. În lumina aurie a soarelui, penajul capătă străluciri metalice. Probabil că David i-a asemănat pe luptătorii israeliţi ce se întorc victorioşi dintr-o bătălie cu un asemenea porumbel, cu aripi puternice şi înfăţişare strălucitoare. După părerea unor erudiţi, descrierea s-ar putea potrivi şi unei opere de artă sau unui trofeu luat ca pradă de război. Oricare ar fi explicaţia, David făcea referire, probabil, la victoriile pe care Iehova le-a dat poporului său în confruntările cu duşmanii.

68:18 — Cine erau ‘darurile în om’? Aceştia erau o parte dintre bărbaţii luaţi captivi când a fost cucerită Ţara Promisă. Ei au fost repartizaţi mai târziu să-i ajute pe leviţi în munca lor. — Ezra 8:20.

68:30 — Ce a vrut să spună psalmistul când a cerut ca ‘fiara dintre trestii să fie certată’ (NW)? În sens figurativ, duşmanii poporului lui Iehova sunt ca nişte fiare, iar David i-a cerut lui Dumnezeu să-i certe, adică să nu le permită să-şi folosească puterea pentru a face rău.

69:23 — Ce înseamnă ‘a face să se clatine coapsele duşmanilor’? Muşchii din zona coapselor sunt deosebit de importanţi pentru îndeplinirea unor sarcini ce necesită efort, cum ar fi ridicarea şi transportarea unor greutăţi mari. Coapsele care nu au stabilitate sugerează lipsa forţei. David s-a rugat ca duşmanii lui să fie lipsiţi de putere.

Învăţăminte pentru noi:

51:1–4, 17. Comiterea unui păcat nu trebuie să ne îndepărteze de Iehova Dumnezeu. Dacă ne căim, putem fi siguri că el va avea milă de noi.

 51:5, 7–10. Având în vedere că am moştenit păcatul adamic, putem să-i cerem iertare lui Iehova când păcătuim. De asemenea, trebuie să-i cerem în rugăciune să ne cureţe, să ne restabilească, să ne ajute să înlăturăm înclinaţiile păcătoase din inima noastră şi să ne dea un spirit statornic.

51:18. Păcatele lui David ameninţau bunăstarea întregii naţiuni. Prin urmare, el s-a rugat ca Dumnezeu să arate bunăvoinţă faţă de Sion. Când comitem un păcat grav, aducem adesea dezonoare asupra numelui lui Iehova şi asupra congregaţiei. Trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu să repare tot răul pe care, probabil, l-am făcut.

52:8. Putem fi „în casa lui Dumnezeu ca un măslin verde“, adică aproape de Iehova şi roditori în serviciul său, dacă ascultăm de el şi suntem dispuşi să acceptăm disciplina din partea lui. — Evrei 12:5, 6.

55:4, 5, 12–14, 16–18. Conspiraţia pusă la cale de propriul său fiu Absalom şi actul de trădare al lui Ahitofel, sfătuitorul său de încredere, i-au pricinuit lui David o mare durere sufletească. Totuşi, încrederea lui în Iehova nu a slăbit. Nu trebuie să lăsăm ca durerea sufletească să ne slăbească încrederea în Dumnezeu.

55:22. Cum putem să ne aruncăm poverile asupra lui Iehova? Facem aceasta 1) punând în rugăciune problema care ne îngrijorează, 2) îndreptându-ne spre Cuvântul şi organizaţia sa pentru îndrumare şi sprijin şi 3) făcând tot ce depinde de noi, într-o măsură rezonabilă, pentru a ne uşura situaţia. — Proverbele 3:5, 6; 11:14; 15:22; Filipeni 4:6, 7.

56:8. Iehova ştie prin ce situaţie trecem şi cum ne afectează ea pe plan afectiv.

62:11. Dumnezeu nu depinde de nici o sursă externă de energie. El este însăşi sursa puterii. „Puterea este a lui Dumnezeu.“

63:3. „Bunătatea [lui Dumnezeu] preţuieşte mai mult decât viaţa“ deoarece, fără ea, viaţa este lipsită de sens. E o dovadă de înţelepciune să cultivăm relaţii de prietenie cu Iehova.

63:6. În timpul nopţii, când este linişte şi nimic nu ne distrage, putem găsi momente excelente pentru a medita.

64:2–4. Bârfele pot distruge bunul nume al unei persoane nevinovate. Nu trebuie nici să ascultăm bârfele, nici să le răspândim.

69:4. Pentru a păstra pacea, poate că este înţelept uneori ‘să dăm înapoi’, cerându-ne scuze chiar şi atunci când nu ne considerăm neapărat vinovaţi.

70:1–5. Iehova aude implorările noastre după ajutor (1 Tesaloniceni 5:17; Iacov 1:13; 2 Petru 2:9). Poate că Dumnezeu permite ca o încercare să continue; totuşi, el ne va da înţelepciune pentru a face faţă situaţiei şi putere pentru a o suporta. Nu va permite să fim ispitiţi peste ceea ce putem îndura. — 1 Corinteni 10:13; Evrei 10:36; Iacov 1:5–8.

71:5, 17. David a cultivat curaj şi tărie încrezându-se în Iehova din tinereţea lui, chiar înainte de a-l înfrunta pe Goliat, uriaşul filistean (1 Samuel 17:34–37). Tinerii trebuie să se bazeze pe Iehova în tot ceea ce fac.

„Tot pământul să se umple de slava Sa“

Cântarea finală din a doua carte a Psalmilor, şi anume Psalmul 72, se referă la domnia lui Solomon, o prefigurare a stărilor de lucruri care vor exista sub domnia lui Mesia. Ce binecuvântări minunate sunt descrise aici! Pretutindeni va fi pace, se va pune capăt opresiunii şi violenţei, va fi belşug de grâne pe tot pământul! Ne vom număra printre cei care vor avea parte de aceste binecuvântări ale Regatului, precum şi de altele? Da, vom putea trăi atunci, dacă, la fel ca psalmistul, suntem fericiţi să-l aşteptăm pe Iehova, considerându-l adăpostul şi tăria noastră.

Acesta este „sfârşitul rugăciunilor lui David“: „Binecuvântat să fie DOMNUL Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel, singurul care face lucruri minunate! Binecuvântat să fie în veci slăvitul Său Nume! Tot pământul să se umple de slava Sa! Amin şi Amin!“ (Psalmul 72:18–20). Să-l binecuvântăm şi noi din toată inima pe Iehova şi să-i lăudăm numele glorios.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 9]

Ştiţi pe cine reprezintă „fiica împăratului“?

[Legenda ilustraţiei de la paginile 10, 11]

Ierusalimul este numit „perfecţiunea frumuseţii“. Ştiţi de ce?