Născuţi în naţiunea aleasă de Dumnezeu

„DOMNUL Dumnezeul tău te-a ales să fii un popor al Lui.“ — DEUTERONOMUL 7:6.

1, 2. Ce acţiuni puternice a înfăptuit Iehova pentru poporul său, şi ce au făcut israeliţii la scurt timp după exodul din Egipt?

ÎN 1513 î.e.n., Iehova a legat o relaţie nouă cu slujitorii săi de pe pământ. În acel an, el a umilit o putere mondială şi i-a eliberat pe israeliţi din sclavie. Astfel, Dumnezeu a devenit Salvatorul şi Proprietarul lor. Mai înainte, Dumnezeu i-a zis lui Moise: „Spune fiilor lui Israel: «Eu sunt DOMNUL: Eu vă voi scoate din muncile cu care vă apasă egiptenii, vă voi scăpa din robia lor şi vă voi răscumpăra cu braţ întins şi cu mari judecăţi. Vă voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru»“. — Exodul 6:6, 7; 15:1–7, 11.

² La scurt timp după exodul din Egipt, israeliţii au încheiat un legământ cu Dumnezeul lor, Iehova. Iehova nu avea să mai trateze cu persoane individuale, cu familii ori cu grupuri de familii, ci urma să aibă pe pământ un popor organizat, o naţiune (Exodul 19:5, 6; 24:7). El i-a dat poporului său legi care să îi guverneze viaţa de zi cu zi şi, mult mai important, închinarea. Moise le-a spus: „Care este, în adevăr, neamul acela aşa de mare încât să fi avut pe dumnezeii ei aşa de aproape cum avem noi pe DOMNUL Dumnezeul nostru, ori de câte ori Îl chemăm? Şi care este poporul acela aşa de mare încât să aibă rânduieli şi porunci aşa de drepte, cum este toată legea aceasta pe care v-o pun astăzi înainte?“ — Deuteronomul 4:7, 8.

Născuţi într-o naţiune de martori

3, 4. Care a fost unul dintre motivele importante ale existenţei Israelului ca naţiune?

³ Secole mai târziu, prin intermediul profetului Isaia, Iehova le-a reamintit israeliţilor un motiv important al existenţei lor ca naţiune. Isaia a spus: „Aşa vorbeşte DOMNUL, care te-a creat, Iacove, şi Cel care te-a întocmit, Israele! Nu te teme de nimic, căci Eu te-am răscumpărat, te-am chemat pe nume: eşti al Meu. Căci Eu sunt DOMNUL Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău: . . . adu-Mi fiii din ţările depărtate şi fiicele de la marginea pământului: pe toţi cei chemaţi cu Numele Meu şi pe care i-am creat spre slava Mea, pe care i-am întocmit şi i-am alcătuit. «Voi sunteţi martorii Mei,» zice DOMNUL, «şi Robul Meu pe care L-am ales, . . . poporul pe care l-am alcătuit pentru  Mine, care vor vesti laudele Mele»“. — Isaia 43:1, 3, 6, 7, 10, 21.

⁴ Ca popor ‘chemat cu numele lui Dumnezeu’, israeliţii aveau să slujească drept martori ai suveranităţii sale înaintea naţiunilor. Ei trebuiau să fie un popor „creat spre slava“ lui Iehova. Ei trebuiau ‘să vestească laudele’ lui Iehova, să relateze extraordinarele acte de eliberare înfăptuite de Dumnezeu şi astfel să-i glorifice numele. Simplu spus, ei trebuiau să fie o naţiune de martori pentru Iehova.

5. În ce sens era Israelul o naţiune dedicată?

⁵ În secolul al XI-lea î.e.n., regele Solomon a arătat că Iehova pusese deoparte naţiunea Israel. Într-o rugăciune adresată lui Iehova, Solomon a spus: „Tu i-ai pus deoparte dintre toate celelalte popoare ale pământului, ca să fie moştenirea ta“ (1 Împăraţi 8:53). De asemenea, fiecare israelit era în relaţii speciale cu Iehova. Mai înainte, Moise le spusese: „Voi sunteţi fiii DOMNULUI Dumnezeului vostru . . . Căci tu eşti un popor sfânt pentru DOMNUL Dumnezeul tău“ (Deuteronomul 14:1, 2). Prin urmare, tinerii israeliţi nu trebuiau să-şi dedice viaţa lui Iehova. Ei erau încă de la naştere membri ai poporului dedicat lui Dumnezeu (Psalmii 79:13; 95:7). Fiecare generaţie care se năştea era instruită în legile lui Iehova şi avea obligaţia să le respecte în virtutea legământului încheiat între Iehova şi Israel. — Deuteronomul 11:18, 19.

Aveau libertate de alegere

6. Ce alegere avea de făcut fiecare israelit?

⁶ Deşi israeliţii se năşteau într-o naţiune dedicată, fiecare dintre ei trebuia să hotărască dacă avea să-i slujească lui Dumnezeu. Înainte ca israeliţii să intre în Ţara Promisă, Moise le-a spus: „Chem azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege deci viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, iubind pe DOMNUL Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui, şi lipindu-te de El: căci aceasta este viaţa ta şi lungimea zilelor tale şi numai aşa vei putea locui în ţara pe care DOMNUL a jurat că o va da părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov“ (Deuteronomul 30:19, 20). Aşadar, fiecare israelit trebuia să aleagă dacă avea să-l iubească pe Iehova, să asculte de glasul său şi să se alipească de el. Întrucât aveau liber arbitru, israeliţii trebuiau să-şi asume răspunderea pentru alegerea făcută. — Deuteronomul 30:16–18.

7. Ce s-a întâmplat după moartea generaţiei lui Iosua?

⁷ Perioada judecătorilor ilustrează foarte bine rezultatele fidelităţii şi consecinţele infidelităţii. Chiar înainte de această perioadă, israeliţii au urmat exemplul bun dat de Iosua şi au fost binecuvântaţi. „Poporul a slujit DOMNULUI în tot timpul vieţii lui Iosua şi în tot timpul vieţii bătrânilor care au trăit după Iosua şi care văzuseră toate lucrările mari pe care DOMNUL le făcuse pentru Israel.“ Însă, după un anumit timp de la moartea lui Iosua, „s-a ridicat altă generaţie, care nu cunoştea pe DOMNUL, nici lucrările pe care El le făcuse pentru Israel. Şi fiii lui Israel au făcut atunci ce era rău înaintea DOMNULUI“ (Judecătorii 2:7, 10, 11). După cât se pare, generaţia mai tânără şi fără experienţă nu a preţuit moştenirea pe care o primiseră ca membri ai poporului dedicat pentru care Iehova, Dumnezeul acestuia, făcuse lucruri mari în trecut. — Psalmul 78:3–7, 10, 11.

Acţionând în armonie cu dedicarea lor

8, 9. a) Ce sistem le permitea israeliţilor să demonstreze că îi erau dedicaţi lui Iehova? b) Ce foloase aveau cei care aduceau ofrande benevole?

⁸ Iehova le-a dat slujitorilor săi posibilitatea de a acţiona în armonie cu dedicarea lor  ca naţiune. De exemplu, Legea prevedea un sistem de jertfe şi ofrande, dintre care unele erau obligatorii, iar altele, nu (Evrei 8:3). Printre acestea se numărau ofrandele arse, ofrandele de cereale şi ofrandele de mulţumire, sau de comuniune, toate acestea fiind benevole — daruri pe care poporul i le aducea lui Iehova pentru a obţine favoarea sa şi pentru a-şi exprima recunoştinţa. — Leviticul 7:11–13.

⁹ Aceste jertfe benevole îi erau plăcute lui Iehova. Despre arderea-de-tot, sau ofranda arsă, şi despre ofranda de cereale se spunea că sunt „de un miros plăcut“ lui Iehova (Leviticul 1:9; 2:2). În ce priveşte jertfa de comuniune, sângele şi grăsimea animalului erau oferite lui Iehova, iar anumite bucăţi de carne erau consumate de preoţi şi de cel care aducea jertfa. Era deci o masă simbolică, ce sugera existenţa unor relaţii de pace cu Iehova. În Lege se spunea: „Dacă îi aduceţi lui Iehova o jertfă de comuniune, s-o aduceţi în aşa fel încât să fiţi aprobaţi“ (Leviticul 19:5, NW). Deşi toţi israeliţii erau dedicaţi lui Iehova prin naştere, cei care făceau dovada dedicării lor aducându-i lui Dumnezeu ofrande benevole ‘erau aprobaţi’ şi erau binecuvântaţi din abundenţă. — Maleahi 3:10.

10. Cum şi-a exprimat Iehova indignarea în zilele lui Isaia şi ale lui Maleahi?

¹⁰ De multe ori însă, naţiunea dedicată Israel s-a dovedit infidelă lui Iehova. Prin intermediul profetului Isaia, Iehova i-a spus Israelului: „Nu mi-ai adus oile tale ca ofrandă arsă şi nu m-ai glorificat cu jertfele tale! Eu nu te-am obligat să-mi slujeşti cu daruri“ (Isaia 43:23, NW). În plus, ofrandele care nu erau aduse de bunăvoie şi din iubire n-aveau nici o valoare în ochii lui Iehova. De pildă, la trei secole după Isaia, în zilele profetului Maleahi, israeliţii aduceau ca jertfă animale cu defecte. Prin urmare, Maleahi le-a spus: „«N-am nici o plăcere de voi,» zice DOMNUL oştirilor «şi darurile de mâncare din mâna voastră nu-Mi sunt plăcute. Aduceţi ce este furat, şchiop sau bolnav. Iată darurile de mâncare pe care le aduceţi! Pot Eu să le  primesc din mâinile voastre?» zice DOMNUL“. — Maleahi 1:10, 13; Amos 5:22.

Naţiunea dedicată este respinsă

11. Ce posibilitate i s-a dat Israelului?

¹¹ Când israeliţii au devenit naţiunea sa dedicată, Iehova le-a promis: „Dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi ţine legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un popor sfânt“ (Exodul 19:5, 6). Promisul Mesia avea să apară în mijlocul lor şi să le dea mai întâi lor posibilitatea de a deveni membri ai Regatului lui Dumnezeu (Geneza 22:17, 18; 49:10; 2 Samuel 7:12, 16; Luca 1:31–33; Romani 9:4, 5). Dar marea majoritate a israeliţilor nu au acţionat în armonie cu dedicarea lor (Matei 22:14). Ei l-au respins pe Mesia şi, în cele din urmă, l-au omorât. — Faptele 7:51–53.

12. Prin ce afirmaţii a arătat Isus că Iehova a respins Israelul nemaiconsiderându-l naţiunea Sa dedicată?

¹² Cu câteva zile înainte de moartea sa, Isus le-a spus conducătorilor religioşi evrei: „Nu aţi citit niciodată în Scripturi: «Piatra pe care au respins-o cei ce zidesc este aceea care a devenit piatra unghiulară principală. De la Iehova a venit aceasta şi este minunat în ochii noştri»? Iată de ce vă spun: Regatul lui Dumnezeu va fi luat de la voi şi va fi dat unei naţiuni care va produce roadele lui“ (Matei 21:42, 43). Arătând că Iehova îi respinsese şi că nu avea să-i mai considere naţiunea Sa dedicată, Isus a spus: „Ierusalime, Ierusalime, cetatea care îi omoară pe profeţi şi îi lapidează pe cei trimişi la ea — de câte ori am vrut să-i adun pe copiii tăi, cum îşi adună găina puii sub aripi! Dar voi nu aţi vrut. Iată! Casa vă este abandonată şi lăsată vouă“. — Matei 23:37, 38.

O nouă naţiune dedicată

13. Ce declaraţie profetică a făcut Iehova în zilele lui Ieremia?

¹³ În zilele profetului Ieremia, Iehova a prezis ceva nou cu privire la poporul său: „«Iată, vin zile,» zice DOMNUL, «când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou: nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână să-i scot din ţara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că le eram soţ,» zice DOMNUL. «Ci, iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea,» zice DOMNUL: «Voi pune Legea Mea în lăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu»“. — Ieremia 31:31–33.

14. Când şi pe ce bază a venit în existenţă noua naţiune dedicată a lui Iehova? Cine este această naţiune?

¹⁴ Baza pentru acest nou legământ a fost pusă când Isus a murit şi, ulterior, i-a prezentat Tatălui său valoarea sângelui său vărsat, în anul 33 e.n. (Luca 22:20; Evrei 9:15, 24–26). Însă noul legământ a intrat în vigoare odată cu revărsarea spiritului sfânt la Penticosta din 33 e.n. şi cu naşterea noii naţiuni, „Israelul lui Dumnezeu“ (Galateni 6:16; Romani 2:28, 29; 9:6; 11:25, 26). Adresându-se  creştinilor unşi, apostolul Petru a scris: „Voi sunteţi «un neam ales, o preoţie regală, o naţiune sfântă, un popor menit să fie o proprietate specială, ca să declaraţi pretutindeni virtuţile» celui care v-a chemat din întuneric la lumina sa minunată. Căci odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu“ (1 Petru 2:9, 10). Iehova pusese capăt relaţiei speciale cu Israelul carnal. În 33 e.n., favoarea lui Iehova fusese retrasă de la Israelul pământesc şi acordată Israelului spiritual, congregaţia creştină, ‘o naţiune care producea roadele’ Regatului mesianic. — Matei 21:43.

Dedicare individuală

15. Ce botez le-a recomandat Petru ascultătorilor săi în ziua Penticostei din 33 e.n.?

¹⁵ După Penticosta din 33 e.n., fiecare persoană, evreu sau neevreu, trebuia să i se dedice individual lui Dumnezeu şi să fie botezat „în numele Tatălui şi al Fiului şi al spiritului sfânt“ * (Matei 28:19). La Penticostă, apostolul Petru le-a spus evreilor şi prozeliţilor receptivi: „Căiţi-vă, şi fiecare dintre voi să fie botezat în numele lui Isus Cristos pentru iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul gratuit al spiritului sfânt“ (Faptele 2:38). Prin botez, acei evrei şi prozeliţi trebuiau să arate nu numai că îşi dedicaseră viaţa lui Iehova, dar şi că îl acceptaseră pe Isus drept mijloc prin care Iehova avea să le ierte păcatele. Ei trebuiau să-l recunoască pe Isus ca Mare Preot numit de Iehova şi Conducător al lor, Capul congregaţiei creştine. — Coloseni 1:13, 14, 18.

16. Cum au devenit evreii şi neevreii care au acceptat adevărul membri ai Israelului spiritual în zilele lui Pavel?

¹⁶ Ani mai târziu, apostolul Pavel a afirmat: „Acelora din Damasc mai întâi şi acelora din Ierusalim, şi în tot ţinutul Iudeii, şi naţiunilor le duceam mesajul că trebuiau să se căiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, făcând lucrări corespunzătoare căinţei“ (Faptele 26:20). După ce îi convingea pe oameni, evrei şi neevrei deopotrivă, că Isus era Cristos, Mesia, Pavel îi ajuta să progreseze spre dedicare şi botez (Faptele 16:14, 15, 31–33; 17:3, 4; 18:8). Întorcându-se la Dumnezeu, aceşti discipoli noi au devenit membri ai Israelului spiritual.

17. Ce lucrare de sigilare se apropie de încheiere, şi ce altă lucrare se desfăşoară cu rapiditate?

¹⁷ Se apropie timpul sigilării definitive a ultimilor israeliţi spirituali. După aceea, celor „patru îngeri“ care ţin vânturile distrugerii de la „marele necaz“ li se va permite să le dezlănţuie. Între timp, lucrarea de strângere a membrilor ‘marii mulţimi’, care au speranţa de a trăi veşnic pe pământ, continuă cu rapiditate. Aceste „alte oi“ aleg de bunăvoie să manifeste credinţă în „sângele Mielului“ şi să se boteze ca simbol al dedicării lor lui Iehova (Revelaţia 7:1–4, 9–15; 22:17; Ioan 10:16; Matei 28:19, 20). Printre aceştia sunt şi mulţi tineri care au fost crescuţi de părinţi creştini. Dacă te numeri printre aceşti tineri, te invităm cu căldură să citeşti articolul următor.

[Notă de subsol]

Recapitulare

• De ce tinerii israeliţii nu trebuiau să i se dedice individual lui Iehova?

• Cum puteau israeliţii să demonstreze că trăiau în armonie cu dedicarea lor?

• De ce a respins Iehova Israelul, nemaiconsiderându-l naţiunea sa dedicată, şi cine i-a luat locul?

• Începând de la Penticosta din 33 e.n., ce au trebuit să facă atât evreii, cât şi neevreii pentru a deveni membri ai Israelului spiritual?

[Întrebări de studiu]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 21]

Israeliţii erau încă de la naştere membri ai naţiunii alese de Dumnezeu

[Legenda ilustraţiei de la pagina 23]

Fiecare israelit trebuia să decidă personal dacă avea să-i slujească lui Dumnezeu

[Legenda ilustraţiei de la pagina 23]

Prin ofrandele benevole, israeliţii îşi puteau demonstra iubirea faţă de Iehova

[Legenda ilustraţiei de la pagina 25]

După Penticosta din 33 e.n., continuatorii lui Cristos au trebuit să i se dedice individual lui Dumnezeu şi să-şi simbolizeze dedicarea prin botez