Salt la conţinut

Salt la cuprins

Tineri, alegeţi să-i slujiţi lui Iehova!

Tineri, alegeţi să-i slujiţi lui Iehova!

Tineri, alegeţi să-i slujiţi lui Iehova!

„Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi.“ — IOSUA 24:15.

1, 2. Ce forme incorecte de botez s-au practicat în creştinătate?

„LĂSAŢI [copiii] să devină creştini când sunt capabili de a-l cunoaşte pe Cristos.“ Tertulian a scris aceste cuvinte la sfârşitul secolului al II-lea e.n. El protesta împotriva botezului nou-născuţilor, un obicei care prinsese rădăcini în creştinismul apostat din vremea sa. În contrast cu Tertulian şi cu învăţăturile Bibliei, Augustin, unul dintre Părinţii Bisericii, a susţinut că botezul înlătură stigmatul păcatului originar şi că nou-născuţii care mor fără să fi fost botezaţi ajung în iad. Astfel, s-a promovat obiceiul de a-i boteza pe copii cât mai curând după naştere.

2 Şi în prezent, multe biserici tradiţionale ale creştinătăţii îi botează pe nou-născuţi. În plus, de-a lungul istoriei, liderii religioşi şi conducătorii aşa-numitelor naţiuni creştine i-au botezat cu forţa pe „păgânii“ cuceriţi. Însă botezul nou-născuţilor şi botezarea cu forţa a adulţilor nu au nici un suport biblic.

În prezent, nimeni nu se naşte dedicat

3, 4. Ce îi poate ajuta pe copiii ai căror părinţi sunt dedicaţi să i se dedice şi ei de bunăvoie lui Dumnezeu?

3 Biblia arată că Dumnezeu îi consideră sfinţi pe copii chiar dacă numai unul dintre părinţii lor este un creştin fidel (1 Corinteni 7:14). Înseamnă acest lucru că acei copii sunt automat slujitori dedicaţi ai lui Iehova? Nu. Totuşi, copiii ai căror părinţi sunt dedicaţi lui Iehova primesc o instruire care îi poate ajuta să ia singuri decizia de a i se dedica lui Iehova. Regele Solomon a scris: „Fiul meu, păzeşte sfaturile tatălui tău şi nu lepăda învăţătura mamei tale . . . Ele te vor conduce în mersul tău, te vor păzi la culcare şi îţi vor vorbi la deşteptare. Căci porunca este o candelă, învăţătura este o lumină, iar îndemnul şi mustrarea sunt calea vieţii“. — Proverbele 6:20–23.

4 Îndrumarea dată de părinţii creştini îi poate ocroti pe tineri, cu condiţia să dorească să o urmeze. Solomon a mai spus: „Un fiu înţelept este bucuria tatălui, dar un fiu nebun este mâhnirea mamei sale“. „Ascultă, fiul meu, şi fii înţelept; îndreaptă-ţi inima pe cale“ (Proverbele 10:1; 23:19). Da, pentru a trage foloase din instruirea pe care v-o dau părinţii, voi, tinerilor, trebuie să fiţi dispuşi să acceptaţi sfaturile, îndemnurile şi corectarea. Nu v-aţi născut înţelepţi, dar puteţi ‘deveni înţelepţi’ urmând de bunăvoie „calea vieţii“.

Ce înseamnă a-i creşte în normele de gândire ale lui Iehova?

5. Ce i-a sfătuit Pavel pe copii şi pe taţi?

5 Apostolul Pavel a scris: „Copii, ascultaţi de părinţii voştri în comuniune cu Domnul, pentru că aceasta este drept: «Onorează-i pe tatăl tău şi pe mama ta», ceea ce este prima poruncă cu o promisiune: «Ca să-ţi meargă bine şi să dăinuieşti mult timp pe pământ». Iar voi, taţilor, nu-i iritaţi pe copiii voştri, ci continuaţi să-i creşteţi în disciplina şi normele de gândire ale lui Iehova“. — Efeseni 6:1–4.

6, 7. Ce înseamnă a-i creşte pe copii în „normele de gândire ale lui Iehova“, şi de ce acest lucru nu înseamnă că părinţii îşi influenţează copiii în mod necuvenit?

6 Îşi influenţează părinţii creştini în mod necuvenit copiii dacă îi cresc „în disciplina şi normele de gândire ale lui Iehova“? În nici un caz. Cine are dreptul să-i critice pe părinţi că-şi învaţă copiii ceea ce cred ei că este corect şi benefic pe plan moral? Ateii nu sunt criticaţi că-şi învaţă copiii că nu există Dumnezeu. Romano-catolicii şi ortodocşii consideră că au datoria să-şi crească copiii în credinţa lor, şi rareori sunt criticaţi că depun eforturi în acest scop. În mod asemănător, nici Martorii lui Iehova nu trebuie acuzaţi că ar manipula mintea copiilor lor fiindcă îi instruiesc să-şi însuşească modul de gândire al lui Iehova cu privire la adevăruri şi principii morale fundamentale.

7 Potrivit unui dicţionar (Theological Dictionary of the New Testament), cuvântul grecesc tradus în Efeseni 6:4 prin „normele de gândire“ se referă la un proces prin care „se încearcă îndreptarea minţii, corectarea a ce este greşit, îmbunătăţirea atitudinii spirituale“. Dar ce se întâmplă dacă, din cauza influenţei colegilor, a dorinţei de a fi ca toţi ceilalţi, un tânăr se opune instruirii date de părinţi? Cine exercită, de fapt, o influenţă dăunătoare asupra tânărului: părinţii sau colegii şi prietenii săi? Dacă aceştia din urmă îl determină pe tânăr să se drogheze, să bea în exces sau să comită imoralitate, ar trebui criticaţi părinţii că încearcă să corecteze modul de gândire al copilului şi să-l ajute să înţeleagă consecinţele unei conduite periculoase?

8. În ce sens a fost Timotei ‘convins să creadă’?

8 Iată ce i-a scris apostolul Pavel tânărului Timotei: „Rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi pe care ai fost convins să le crezi, ştiind de la ce persoane le-ai învăţat şi că din pruncie cunoşti scrierile sfinte, care te pot face înţelept pentru salvare prin credinţa în legătură cu Cristos Isus“ (2 Timotei 3:14, 15). Încă de când Timotei era mic, mama şi bunica lui i-au sădit în inimă credinţa în Dumnezeu pe baza cunoaşterii Sfintelor Scripturi (Faptele 16:1; 2 Timotei 1:5). Mai târziu, când au devenit creştine, ele nu l-au obligat pe Timotei să creadă, ci l-au ajutat să se convingă prin argumente logice, bazate pe Scripturi.

Iehova te invită să alegi

9. a) Cum le-a onorat Iehova pe fiinţele raţionale create de el, şi de ce? b) Cum şi-a folosit liberul arbitru Fiul unic-născut al lui Dumnezeu?

9 Iehova putea să ne creeze asemenea unor roboţi, să ne programeze să înfăptuim voinţa sa şi să nu putem lua singuri decizii. Însă Dumnezeu ne-a onorat înzestrându-ne cu liber arbitru. Dumnezeul nostru doreşte ca fiinţele raţionale create de el i se supună de bunăvoie. El se bucură când vede oameni tineri şi vârstnici care îi slujesc din iubire. Cel mai bun exemplu de supunere plină de iubire faţă de voinţa lui Dumnezeu este Fiul său unic-născut, despre care Iehova a spus: „Acesta este Fiul meu, cel iubit, pe care l-am aprobat“ (Matei 3:17). Fiul întâi-născut i-a spus Tatălui său: „Desfătarea mea este să fac plăcerea Ta, Dumnezeul meu. Şi legea Ta este înăuntrul inimii mele“. — Psalmul 40:8; Evrei 10:9, 10.

10. Pe ce bază i se poate sluji lui Iehova într-un mod aprobat?

10 Iehova se aşteaptă ca toţi cei ce îi slujesc sub conducerea Fiului său să se supună şi ei de bunăvoie voinţei Sale. Iată ce a spus în mod profetic psalmistul: „Poporul Tău este plin de înflăcărare [se va oferi de bunăvoie, NW], când Îţi aduni oştirea; în strălucire sfântă, din sânul zorilor, vine roua tineretului Tău la Tine“ (Psalmul 110:3). Toată organizaţia lui Iehova, atât partea cerească, cât şi cea pământească, funcţionează pe baza supunerii pline de iubire faţă de voinţa Sa.

11. Ce alegere au de făcut tinerii ai căror părinţi sunt creştini dedicaţi?

11 Aşadar, voi, tinerilor, trebuie să înţelegeţi că nici părinţii voştri, nici bătrânii creştini din congregaţie nu vă obligă să vă botezaţi. Dorinţa de a-i sluji lui Iehova trebuie să izvorască din inima voastră. Iosua le-a spus israeliţilor din vremea sa: „Slujiţi-I [lui Iehova] cu scumpătate şi credincioşie. . . . Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi“ (Iosua 24:14–22). În mod asemănător, decizia de a vă dedica lui Iehova şi de a vă folosi viaţa în serviciul său trebuie să vă aparţină întru totul.

Asumă-ţi responsabilitatea

12. a) Deşi părinţii îşi pot instrui copiii, ce nu pot face ei în locul lor? b) Când devine un copil răspunzător în faţa lui Iehova pentru alegerile pe care le face?

12 Va veni timpul când voi, copiii, nu veţi mai fi ocrotiţi datorită fidelităţii părinţilor voştri (1 Corinteni 7:14). Discipolul Iacov a scris: „Dacă cineva ştie să facă ce este drept, şi totuşi nu face, este un păcat pentru el“ (Iacov 4:17). Părinţii nu-i pot sluji lui Dumnezeu în locul copiilor aşa cum nici copiii nu-i pot sluji lui Dumnezeu în locul părinţilor (Ezechiel 18:20). Îl cunoşti pe Iehova şi scopurile sale? Eşti suficient de mare ca să înţelegi ceea ce cunoşti şi să poţi cultiva relaţii personale cu El? Dacă da, nu este logic să crezi că Dumnezeu te consideră capabil să iei decizia de a-i sluji?

13. Ce întrebări ar fi bine să-şi pună adolescenţii nebotezaţi?

13 Eşti cumva un tânăr nebotezat care a fost crescut de părinţi creştini şi care participă la întrunirile creştine, ba chiar şi la predicarea veştii bune despre Regat? Dacă da, încearcă să-ţi răspunzi sincer la următoarele întrebări: ‘De ce fac aceste lucruri? Merg la întruniri şi în lucrarea de predicare pentru că părinţii mei se aşteaptă să fac aşa sau pentru că vreau să-i plac lui Iehova?’ Ai constatat tu însuţi care este „voinţa cea bună, plăcută şi perfectă a lui Dumnezeu“? — Romani 12:2.

Ce motiv ai să amâni botezul?

14. Ce exemple biblice arată că botezul nu trebuie amânat din motive neîntemeiate?

14 „Ce mă împiedică să fiu botezat?“ Etiopianul care i-a pus această întrebare evanghelizatorului Filip tocmai aflase că Isus fusese Mesia. Dar etiopianul cunoştea suficient de bine Scripturile ca să înţeleagă că nu trebuia să amâne să demonstreze în mod deschis că din acel moment avea să-i slujească lui Iehova ca membru al congregaţiei creştine. Această decizie i-a adus multă bucurie (Faptele 8:26–39). În mod asemănător, o femeie pe nume Lidia, a cărei inimă s-a deschis larg „ca să acorde atenţie lucrurilor spuse de Pavel“, ‘s-a botezat’ imediat, ea şi casa ei (Faptele 16:14, 15). De asemenea, temnicerul din Filipi i-a ascultat pe Pavel şi pe Sila care ‘i-au spus cuvântul lui Iehova’, şi ‘el şi ai lui au fost botezaţi fără întârziere’ (Faptele 16:25–34). Prin urmare, dacă ţi-ai însuşit cunoştinţele de bază despre Iehova şi scopurile sale, dacă îţi doreşti sincer să faci voinţa sa, dacă ai o bună reputaţie în congregaţie şi dacă participi cu regularitate la întrunirile creştine şi la predicarea veştii bune despre Regat, de ce să amâni botezul? — Matei 28:19, 20.

15, 16. a) Ce raţionament incorect i-ar putea reţine pe unii tineri să se boteze? b) În ce fel pot fi dedicarea şi botezul o ocrotire pentru tineri?

15 Eziţi cumva să faci acest pas important de teamă să nu fi tras la răspundere dacă vei comite o faptă rea? Dacă da, gândeşte-te: Ai refuza să-ţi iei permisul de conducere pentru simplul motiv că ţi-e teamă ca nu cumva într-o zi să ai un accident? Bineînţeles că nu! În mod asemănător, nu ar trebui să eziţi să te botezi dacă îndeplineşti cerinţele necesare. De fapt, dacă îţi dedici viaţa lui Iehova şi consimţi să faci voinţa sa, vei avea o puternică motivaţie să te împotriveşti oricărei fapte rele (Filipeni 4:13). Dragi tineri, să nu credeţi că, dacă amânaţi botezul, nu veţi ajunge să fiţi traşi la răspundere. Odată ajunşi la vârsta când puteţi lua decizii în cunoştinţă de cauză, sunteţi răspunzători în faţa lui Iehova pentru faptele voastre, fie că sunteţi botezaţi, fie că nu. — Romani 14:11, 12.

16 Numeroşi Martori din toată lumea consideră că decizia de a se boteza când erau tineri le-a fost de mare ajutor. De pildă, un Martor de 23 ani din Europa Occidentală spune că botezul său la vârsta de 13 ani i-a dat tăria de a nu ceda ‘dorinţelor proprii tinereţii’ (2 Timotei 2:22). El şi-a fixat încă din copilărie obiectivul de a sluji cu timp integral. În prezent, slujeşte cu bucurie la o filială a Martorilor lui Iehova. Toţi tinerii care aleg să-i slujească lui Iehova vor avea parte de bogate binecuvântări. Şi tu te poţi număra printre ei.

17. În ce domenii este necesar să continuăm să înţelegem care este „voinţa lui Iehova“?

17 Dedicarea şi botezul marchează începutul unei vieţi în care ţinem cont de voinţa lui Iehova în tot ceea ce facem. Pentru a ne respecta promisiunea făcută când ne-am dedicat, trebuie ‘să cumpărăm timp’. Cum anume? Folosind timpul, pe care altminteri l-am petrece cu lucruri inutile, pentru a studia cu conştiinciozitate Biblia, precum şi pentru a participa cu regularitate la întruniri şi la predicarea ‘veştii bune a regatului’ cât mai mult posibil (Efeseni 5:15, 16; Matei 24:14). Dedicarea noastră lui Iehova şi dorinţa de a înfăptui voinţa sa vor influenţa în bine toate aspectele vieţii noastre, inclusiv modul de destindere, obiceiurile în ce priveşte mâncarea şi băutura şi genul de muzică pe care îl ascultăm. De ce să nu alegem un mod de destindere de care să ne putem bucura pentru eternitate? Mii de Martori tineri şi fericiţi pot spune că există multe modalităţi sănătoase de a te distra fără să încalci „voinţa lui Iehova“. — Efeseni 5:17–19.

„Vrem să mergem cu voi“

18. Ce întrebare trebuie să-şi pună tinerii?

18 Din 1513 î.e.n. până la Penticosta din 33 e.n., Iehova a avut pe pământ un popor organizat pe care îl alesese să i se închine şi să-i fie martori (Isaia 43:12). Tinerii israeliţi erau născuţi în acea naţiune. De la Penticostă, Iehova are pe pământ o „naţiune“ nouă, Israelul spiritual, „un popor pentru numele său“ (1 Petru 2:9, 10; Faptele 15:14; Galateni 6:16). Apostolul Pavel spune că Cristos şi-a curăţat „un popor care să fie al lui însuşi, zelos pentru lucrări excelente“ (Tit 2:14). Tinerilor, puteţi identifica voi înşivă acest popor! Cine alcătuieşte în prezent „poporul cel drept şi credincios“, care trăieşte în armonie cu principiile Bibliei, slujeşte în calitate de Martori fideli pentru Iehova şi anunţă că Regatul său este singura speranţă a omenirii (Isaia 26:2–4)? Uitaţi-vă la bisericile creştinătăţii şi la alte religii şi comparaţi conduita lor cu ceea ce le cere Biblia adevăraţilor slujitori ai lui Dumnezeu.

19. De ce anume s-au convins milioane de oameni de pe pământ?

19 Milioane de oameni de pretutindeni, inclusiv mulţi tineri, s-au convins că rămăşiţa unsă a Martorilor lui Iehova constituie acel ‘popor drept’. Ei le spun acestor israeliţi spirituali: „Vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi!“ (Zaharia 8:23). Ne rugăm şi nutrim speranţa că voi, tinerilor, veţi decide să intraţi în rândurile slujitorilor lui Dumnezeu ‘alegând astfel viaţa’, viaţa veşnică în lumea nouă a lui Iehova. — Deuteronomul 30:15–20; 2 Petru 3:11–13.

Recapitulare

• Ce înseamnă a-i creşte pe copii în normele de gândire ale lui Iehova?

• Ce fel de serviciu acceptă Iehova?

• Ce alegere au de făcut toţi tinerii care au fost crescuţi de părinţi dedicaţi?

• De ce botezul nu ar trebui amânat din motive neîntemeiate?

[Întrebări de studiu]

[Legenda fotografiilor de la pagina 26]

De cine vei asculta?

[Legenda fotografiei de la pagina 28]

În ce fel pot fi dedicarea şi botezul o ocrotire pentru tine?

[Legenda fotografiei de la pagina 29]

Ce te împiedică să te botezi?