Întrebări de la cititori

Ar putea fi cineva exclus din congregaţia creştină dacă practică necurăţia, aşa cum s-ar putea întâmpla dacă ar comite fornicaţie sau dacă s-ar face vinovat de conduită libertină?

Da, cineva poate fi exclus din congregaţie dacă, fără să se căiască, practică fornicaţia, anumite forme de necurăţie sau conduita libertină. Apostolul Pavel menţionează aceste trei păcate alături de alte fapte rele ce pot atrage excluderea. El scrie: „Lucrările cărnii sunt dezvăluite, şi ele sunt: fornicaţia, necurăţia, conduita libertină . . . Vă previn . . . că aceia care practică astfel de lucruri nu vor moşteni regatul lui Dumnezeu“. — Galateni 5:19–21.

Termenul fornicaţie (grecescul porneía) se referă la relaţiile sexuale imorale, relaţii întreţinute în afara căsătoriei care este în armonie cu normele biblice. Aici se includ practici precum adulterul, prostituţia şi relaţiile sexuale între persoane necăsătorite, inclusiv relaţiile sexuale orale şi anale şi manipularea sexuală a organelor genitale ale altcuiva decât partenerul conjugal.  Cineva care practică fornicaţia fără să se căiască nu poate face parte din congregaţia creştină.

Termenul conduită libertină (grecescul asélgeia) transmite ideea de „destrăbălare, desfrânare, conduită neruşinată, depravată“. Un dicţionar (The New Thayer’s Greek-English Lexicon) defineşte acest cuvânt grecesc astfel: „poftă trupească neînfrânată, . . . impertinenţă, neruşinare, insolenţă“. Potrivit unui alt dicţionar, conduita libertină este un comportament ce „încalcă toate limitele bunei cuviinţe“.

Aşa cum arată definiţiile de mai sus, „conduita libertină“ presupune două elemente: 1) conduita în sine constituie o gravă încălcare a legilor lui Dumnezeu şi 2) atitudinea păcătosului este lipsită de respect, neruşinată.

Prin urmare, „conduita libertină“ nu se referă la fapte rele minore, ci la acte ce constituie grave încălcări ale legii lui Dumnezeu şi care reflectă o atitudine neruşinată, batjocoritoare — un spirit ce trădează lipsă de respect sau chiar dispreţ faţă de autoritate, legi şi norme. Pavel asociază conduita libertină cu relaţiile sexuale nepermise (Romani 13:13, 14). Întrucât în Galateni 5:19–21 conduita libertină este menţionată alături de alte păcate ce îl pot împiedica pe un om să moştenească Regatul lui Dumnezeu, cel ce se face vinovat de conduită libertină poate fi mustrat şi chiar exclus din congregaţia creştină.

Dintre cei trei termeni („fornicaţie“, „conduită libertină“ şi „necurăţie“), sensul cel mai larg îl are termenul necurăţie (grecescul akatharsía). Cuvântul se referă la orice fel de impuritate — în domeniul sexual, în vorbire, în acţiune şi pe plan spiritual. „Necurăţia“ include numeroase păcate grave.

În 2 Corinteni 12:21, Pavel vorbeşte despre cei care „au păcătuit mai înainte, dar care nu s-au căit de necurăţia şi fornicaţia şi conduita lor libertină pe care le-au practicat“. Întrucât „necurăţia“ este menţionată alături de ‘fornicaţie şi conduită libertină’, înţelegem că unele forme de necurăţie reclamă o acţiune judiciară. Bineînţeles, termenul „necurăţie“ are un sens larg incluzând şi lucruri care nu sunt de natură judiciară. Există diferite grade de necurăţie, aşa cum o casă poate fi mai mult sau mai puţin murdară.

În Efeseni 4:19, Pavel a spus că unii ‘îşi pierduseră orice simţ moral’ şi că „s-au dedat la o conduită libertină ca să practice cu lăcomie necurăţia sub toate formele ei“. Astfel, Pavel include ‘necurăţia practicată cu lăcomie’ în aceeaşi categorie cu conduita libertină. Dacă un membru botezat al congregaţiei practică „cu lăcomie necurăţia“ fără să se căiască, el ar putea fi exclus pe motiv de necurăţie crasă.

Să presupunem că, de mai multe ori, două persoane logodite se mângâie şi se sărută în mod pătimaş. Chiar şi în cazul în care cei doi nu manifestă o atitudine neruşinată specifică conduitei libertine, bătrânii ar putea conchide că, într-o anumită măsură, cei doi au dat dovadă de lăcomie. Prin urmare, bătrânii ar putea întreprinde o acţiune judiciară deoarece s-a comis necurăţie crasă. O acţiune judiciară pe motiv de necurăţie crasă ar putea fi justificată şi în cazul în care cineva poartă de mai multe ori conversaţii erotice explicite la telefon, mai ales dacă a fost sfătuit anterior cu privire la această problemă.

Bătrânii care analizează aceste cazuri trebuie să dea dovadă de discernământ. Pentru a stabili dacă este justificată formarea unui comitet judiciar, ei trebuie să analizeze cu atenţie ceea ce s-a întâmplat şi amploarea faptelor. Nu înseamnă că cineva care nu acceptă un sfat biblic trebuie automat învinovăţit de conduită libertină; şi nici că, pentru a se şti dacă e necesară o acţiune judiciară, trebuie pur şi simplu să se calculeze de câte ori a comis cineva un păcat. Bătrânii trebuie să cântărească cu atenţie şi sub rugăciune fiecare situaţie şi să constate ce s-a întâmplat şi cât de des, natura şi amploarea conduitei greşite, precum şi intenţiile şi motivaţiile răufăcătorului.

Necurăţia crasă depăşeşte sfera păcatelor de natură sexuală. Să presupunem că, pentru scurt timp, un băiat botezat fumează câteva ţigări şi apoi le mărturiseşte părinţilor săi ce a făcut. E hotărât să nu mai fumeze. În acest caz este vorba  despre necurăţie, dar care nu a ajuns să se transforme în necurăţie crasă sau ‘necurăţie practicată cu lăcomie’. Sunt suficiente câteva sfaturi biblice date de unul sau doi bătrâni şi sprijinul părinţilor. Însă dacă băiatul fumează cu regularitate, el se face vinovat cu bună ştiinţă de întinarea cărnii. Prin urmare, se va forma un comitet judiciar care va analiza acest caz de necurăţie crasă (2 Corinteni 7:1). Dacă nu se căieşte, băiatul va fi exclus.

Unii creştini au căzut în capcana de a se uita la materiale pornografice. Iehova condamnă acest lucru, iar bătrânii ar putea fi şocaţi când află că un colaborator în credinţă face aşa ceva. Însă nu în toate cazurile în care cineva se uită la imagini pornografice se impune o audiere în faţa unui comitet judiciar. Să presupunem că un frate s-a uitat de câteva ori la materiale pornografice mai puţin explicite. Îi este ruşine, îşi mărturiseşte păcatul unui bătrân şi este hotărât să nu-l mai repete. Bătrânul ar putea conchide pe bună dreptate că fratele nu a ajuns să practice „cu lăcomie necurăţia“; de asemenea, fratele nu a manifestat o atitudine neruşinată, ce caracterizează conduita libertină. Deşi nu se justifică o acţiune judiciară, fratele care a comis acest fel de necurăţie are nevoie de sfaturi biblice ferme şi, probabil, de ajutor ulterior din partea bătrânilor.

Să presupunem însă că, de ani de zile, un creştin se uită pe ascuns la materiale pornografice dezgustătoare, degradante din punct de vedere sexual. Acestea ar putea prezenta viol în grup, legarea în vederea obţinerii plăcerii sexuale, tortură sadică, brutalizarea femeilor sau chiar pornografie cu copii. El face tot posibilul să-şi ascundă păcatul. Când păcatul lui este descoperit, îi este foarte ruşine. El nu are o atitudine neruşinată, însă bătrânii ar putea stabili că fratele respectiv ‘s-a dedat’ acestui obicei murdar şi a practicat „cu lăcomie necurăţia“, adică s-a făcut vinovat de necurăţie crasă. Se va forma un comitet judiciar deoarece s-a comis necurăţie crasă. Dacă nu manifestă o căinţă sinceră şi nu este hotărât să pună capăt acestui obicei, cel în cauză va fi exclus. Dacă acest frate i-a invitat şi pe alţii acasă la el pentru a urmări materiale pornografice, cu alte cuvinte dacă a promovat pornografia, acest lucru ar demonstra că are o atitudine neruşinată ce caracterizează conduita libertină.

Termenul biblic „conduită libertină“ se referă întotdeauna la un păcat grav, de obicei de natură sexuală. Când încearcă să stabilească dacă este vorba de conduită libertină, bătrânii trebuie să observe neruşinare, vulgaritate, depravare, desfrâu şi sfidarea bunei cuviinţe. Pe de altă parte, în cazul în care cineva încalcă grav legea lui Iehova, însă fără să manifeste o atitudine neruşinată, ar putea fi vorba de „lăcomie“. Aceste cazuri trebuie să fie judecate pe motiv de necurăţie crasă.

Este o responsabilitate grea să stabileşti dacă cineva a ajuns atât de departe, încât să se facă vinovat de necurăţie crasă sau de conduită libertină. Sunt în joc vieţi omeneşti. Cei care judecă aceste cazuri trebuie să facă acest lucru sub rugăciune cerându-i lui Dumnezeu spirit sfânt, discernământ şi înţelegere. Bătrânii trebuie să păstreze curăţenia congregaţiei şi trebuie să judece pe baza Cuvântului lui Dumnezeu şi a îndrumărilor date de „sclavul fidel şi prevăzător“ (Matei 18:18; 24:45). În aceste zile rele, mai mult ca oricând, bătrânii trebuie să păstreze viu în minte cuvintele: „Luaţi seama la ce veţi face; căci nu pentru oameni judecaţi, ci pentru DOMNUL“. — 2 Cronici 19:6.