Salt la conţinut

Salt la cuprins

„Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu ca stăpânitor decât de oameni“

„Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu ca stăpânitor decât de oameni“

„Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu ca stăpânitor decât de oameni“

‘Dumnezeul nostru poate să ne scoată din cuptorul aprins’

SE FĂCUSERĂ pregătiri pentru o mare festivitate. În câmpia Dura, aflată după cât se pare în apropierea oraşului Babilon, fusese ridicată o statuie colosală de aur. Aceasta urma să fie inaugurată în cadrul unei ceremonii speciale, în prezenţa unor demnitari importanţi. La auzul instrumentelor muzicale, aceştia trebuiau să se plece înaintea ei. Nebucadneţar, regele Babilonului, poruncise ca oricine refuza să se închine înaintea statuii să fie aruncat într-un cuptor supraîncălzit. Cine s-ar fi încumetat să-i nesocotească porunca?

Spre surprinderea celor adunaţi, trei slujitori ai lui Iehova — Şadrac, Meşac şi Abed-Nego — nu s-au plecat înaintea statuii. Pentru ei, aceasta ar fi însemnat o încălcare a devoţiunii exclusive faţă de Iehova Dumnezeu (Deuteronomul 5:8–10). Când li s-a cerut să-şi explice poziţia, ei i-au spus fără teamă lui Nebucadneţar: „Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi, chiar dacă nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina statuii de aur pe care ai înălţat-o“. — Daniel 3:17, 18.

Când cei trei evrei au fost aruncaţi în cuptorul aprins, viaţa lor a fost salvată printr-un miracol. Dumnezeu a trimis un înger să-i ocrotească pe slujitorii Săi fideli. Ei au preferat să-şi pună viaţa în pericol decât să încalce legea lui Iehova. * Aceşti tineri evrei au procedat la fel ca apostolii lui Isus Cristos care, şase secole mai târziu, au spus înaintea tribunalului suprem evreiesc: „Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu ca stăpânitor decât de oameni“. — Faptele 5:29.

Învăţăminte valoroase

Şadrac, Meşac şi Abed-Nego sunt exemple excelente de credinţă, ascultare şi loialitate. Ei au avut o credinţă puternică în Iehova. Conştiinţa lor instruită după Scripturi nu le-a permis să ia parte la niciun act de închinare falsă sau de fervoare naţionalistă. În mod asemănător, creştinii de astăzi îşi pun toată încrederea în adevăratul Dumnezeu. Fiind îndrumaţi de conştiinţa lor instruită după Biblie, ei refuză să ia parte la acte de închinare falsă sau la ceremonii care încalcă legile şi principiile divine.

Cei trei evrei fideli au avut încredere în Iehova şi n-au vrut să accepte în schimbul ascultării de el nimic din ce le-ar fi putut oferi Imperiul Babilonian sub forma onoarei, a poziţiei sau a faimei. Decât să renunţe la prietenia cu Dumnezeu, aceşti tineri au preferat să sufere şi să moară. Asemenea lui Moise, strămoşul lor, ei ‘au rămas fermi, ca şi cum l-ar fi văzut pe Cel care este invizibil’ (Evrei 11:27). Indiferent dacă Iehova i-ar fi salvat sau nu de la moarte, cei trei au fost hotărâţi să-şi păstreze integritatea decât să facă un compromis pentru a-şi salva viaţa. Făcând după cât se pare aluzie la ei, apostolul Pavel vorbeşte despre oameni fideli care „au stins forţa focului“ (Evrei 11:34). Şi astăzi, slujitorii lui Iehova care trec prin încercări ale integrităţii dau dovadă de o credinţă şi ascultare asemănătoare.

Mai învăţăm ceva din episodul cu Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, şi anume că Dumnezeu îi răsplăteşte pe cei ce îi rămân loiali. Psalmistul a cântat: „[Iehova] . . . nu părăseşte pe credincioşii săi“ (Psalmul 37:28). Astăzi nu ne putem aştepta ca Dumnezeu să ne salveze în mod miraculos, aşa cum a făcut cu cei trei evrei. Totuşi, putem fi siguri că, indiferent de problemele cu care ne confruntăm, Tatăl nostru ceresc va fi alături de noi ca să ne sprijine. Dumnezeu fie va înlătura problema, fie ne va da putere să o suportăm, fie ne va învia dacă vom plăti cu viaţa pentru integritatea noastră (Psalmul 37:10, 11, 29; Ioan 5:28, 29). Credinţa, ascultarea şi loialitatea triumfă ori de câte ori integritatea ne este pusă la încercare, iar noi alegem să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni.

[Notă de subsol]

^ par. 5 Vezi Calendarul pe 2006 al Martorilor lui Iehova, iulie/august.

[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 9]

ŞTIAŢI CĂ . . .

• cei trei evrei nu împliniseră 30 de ani când integritatea lor a fost pusă la încercare?

• cuptorul a fost după cât se pare încălzit la maxim? — Daniel 3:19.