Salt la conţinut

Salt la cuprins

Întrebări de la cititori

Întrebări de la cititori

Întrebări de la cititori

De unde ştim că textul din Proverbele 8:22–31, unde se face o descriere a înţelepciunii, se aplică la Isus Cristos în existenţa sa preumană?

Iată cum descrie cartea Proverbele înţelepciunea, sub inspiraţie divină: „Iehova m-a adus în existenţă ca început al căii sale, prima dintre lucrările lui de demult. . . . Am fost adusă în existenţă ca în durerile naşterii înainte să fi fost întemeiaţi munţii, înaintea dealurilor . . . Când a pregătit cerurile, eu eram acolo; . . . atunci eram lângă el ca meşter iscusit şi zi de zi îmi arăta afecţiune, iar eu mă bucuram tot timpul înaintea lui . . . şi îmi găseam desfătarea în tot ce avea legătură cu fiii oamenilor“ (NW).

Acest pasaj nu se poate referi pur şi simplu la înţelepciunea divină sau la înţelepciune ca noţiune. De ce? Deoarece înţelepciunea despre care se vorbeşte aici a fost „adusă în existenţă“, sau creată, ca început al căii lui Iehova. Iehova Dumnezeu există dintotdeauna şi este înţelept dintotdeauna (Psalmul 90:1, 2). Înţelepciunea sa nu are început; nu a fost adusă în existenţă şi nu a fost creată. Nu a fost „adusă în existenţă ca în durerile naşterii“. Mai mult, despre această înţelepciune se spune că vorbeşte şi acţionează, fapt ce ne duce cu gândul la o persoană. — Proverbele 8:1.

Cartea Proverbele spune că, demult, înţelepciunea era lângă Iehova, Creatorul, ca „meşter iscusit“. Aceste cuvinte se aplică cu siguranţă la Isus. Cu mult înainte de a veni pe pământ, Isus a colaborat atât de strâns cu Iehova, încât în Cuvântul lui Dumnezeu se spune: „El este înainte de toate celelalte lucruri şi toate celelalte lucruri au fost făcute să existe prin intermediul lui“. — Coloseni 1:17; Revelaţia 3:14.

Este cât se poate de potrivit ca Fiul lui Dumnezeu să fie descris drept înţelepciune, întrucât el a fost Cel care a dezvăluit scopurile şi decretele înţelepte ale lui Iehova. În existenţa sa preumană, Isus a fost Cuvântul lui Dumnezeu, sau Purtătorul său de cuvânt (Ioan 1:1). Despre el se spune că este „puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 1:24, 30). Ce descriere frumoasă pentru Fiul lui Dumnezeu, a cărui iubire pentru omenire l-a îndemnat să-şi dea viaţa ca răscumpărare în folosul ei! — Ioan 3:16.

[Legenda fotografiei de la pagina 31]

„Am fost adusă în existenţă . . . înainte să fi fost întemeiaţi munţii“