O lume în care demnitatea tuturor va fi respectată

„Trebuie să construim o lume nouă, o lume cu mult mai bună, o lume în care dreptul fundamental la demnitate al tuturor oamenilor să fie respectat.“ — HARRY TRUMAN, PREŞEDINTE AL SUA, SAN FRANCISCO, CALIFORNIA, 25 APRILIE 1945

ASEMENEA multor oameni care au prins anii de după al Doilea Război Mondial, preşedintele Truman a crezut că omul poate să înveţe din greşelile trecutului şi să realizeze o „lume nouă“, în care demnitatea tuturor să fie respectată. Din nefericire, realitatea zilelor noastre este cu totul alta. ‘Acest drept fundamental al omului’ continuă să fie desconsiderat, deoarece adevărata cauză a problemei nu este omul, ci cel mai mare duşman al său.

Cauza problemei

Biblia îl numeşte pe acest duşman Satan Diavolul, o creatură spirituală rea care, încă de la începutul istoriei umane, a pus la îndoială dreptul lui Dumnezeu de a guverna. De când i-a vorbit Evei în grădina Edenului,  scopul lui a fost să-i îndepărteze pe oameni de Creatorul lor (Geneza 3:1–5). Să ne gândim la suferinţele pe care şi le-au atras Adam şi Eva pentru că l-au crezut pe Diavol. Consecinţa imediată a încălcării legii lui Dumnezeu cu privire la fructul interzis a fost că cei doi „s-au ascuns dinaintea DOMNULUI Dumnezeu“. Motivul? Adam a recunoscut: „Mi-a fost frică, pentru că sunt gol şi m-am ascuns“ (Geneza 3:8–10). Relaţia lui Adam cu Tatăl său ceresc şi părerea sa despre sine se schimbaseră. Lui Adam i-a fost ruşine şi nu s-a mai simţit în largul său în prezenţa lui Iehova.

De ce voia Diavolul ca respectul de sine al lui Adam să scadă? Deoarece omul a fost creat după imaginea lui Dumnezeu, iar Satan jubilează când oamenii fac lucruri care umbresc gloria lui Dumnezeu (Geneza 1:27; Romani 3:23). Aceasta ne ajută să înţelegem de ce istoria omenirii este plină de acte de umilire. Fiind „dumnezeul acestui sistem de lucruri“, Satan a insuflat acest spirit „când un om stăpâneşte peste alt om, ca să-l facă nenorocit“ (2 Corinteni 4:4; Eclesiastul 8:9; 1 Ioan 5:19). Înseamnă oare că adevărata demnitate umană s-a pierdut definitiv?

Iehova le acordă demnitate creaturilor sale

Să ne gândim din nou la condiţiile care au existat în grădina Eden înainte ca Adam şi Eva să păcătuiască. Primii oameni aveau hrană din belşug, făceau o muncă plină de satisfacţii şi aveau înainte perspectiva de a trăi sănătoşi şi veşnic atât ei, cât şi copiii lor (Geneza 1:28). Fiecare aspect al vieţii lor reflecta scopul demn şi iubitor al lui Dumnezeu cu omenirea.

I-a tratat Iehova într-un mod mai puţin demn pe Adam şi pe Eva după ce aceştia au devenit imperfecţi? Nicidecum. El a avut consideraţie faţă de sentimentele lor când a văzut că le era ruşine pentru că erau goi. Plin de iubire, Dumnezeu le-a făcut „haine [lungi] de piele“ în locul învelitorilor din frunze de smochin pe care aceştia le cususeră ca să se acopere cu ele (Geneza 3:7, 21). Dumnezeu n-a fost indiferent la sentimentele lor, ci i-a tratat cu demnitate.

Mai târziu, când Israelul a devenit poporul său, Iehova a arătat compasiune faţă de orfani, de văduve şi de locuitorii străini, persoane care ajung deseori ţinta abuzurilor (Psalmul 72:13). De exemplu, când îşi strângeau recolta de pe câmp sau când culegeau măslinele şi strugurii, israeliţii nu trebuiau să se întoarcă să ia ce rămăsese în urma lor. Dumnezeu poruncise ca acele roade „să fie pentru străin, pentru orfan şi pentru văduvă“ (Deuteronomul 24:19–21). Când legea era respectată, nimeni nu era nevoit să cerşească, iar săracii îşi câştigau existenţa făcând o muncă decentă.

Isus le-a acordat altora demnitate

Când a fost pe pământ, Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, a respectat demnitatea altora. De exemplu, odată, când se afla în Galileea, s-a  apropiat de el un om care avea lepră într-o fază avansată. Legea mozaică prevedea că, pentru a nu-i contamina pe alţii, un lepros trebuia să strige: „Necurat! Necurat!“ (Leviticul 13:45). Totuşi, când s-a apropiat de Isus, omul respectiv a omis să-i avertizeze pe cei din jur cu privire la boala sa. Căzând cu faţa la pământ, el l-a implorat pe Isus: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă faci curat“ (Luca 5:12). Cum a reacţionat Isus? Isus nu l-a mustrat pe acest om pentru că încălcase Legea, nu s-a făcut că nu-l vede şi nici nu l-a evitat. Dimpotrivă, l-a tratat cu demnitate, atingându-l şi spunându-i: „Vreau. Fii curat“. — Luca 5:13.

Cu alte ocazii, Isus i-a vindecat pe bolnavi fără să-i atingă, alteori a făcut vindecări de la distanţă. De data aceasta, el a ales să-l atingă pe bolnav (Matei 15:21–28; Marcu 10:51, 52; Luca 7:1–10). Întrucât omul era „plin de lepră“, fără îndoială că nimeni nu-l mai atinsese de mulţi ani. Cât de mângâietor trebuie să fi fost pentru el să simtă că cineva îl atingea din nou! Cu siguranţă, tot ce-şi dorea el era să se vindece de lepră. Totuşi, felul în care l-a vindecat Isus l-a ajuta să-şi recapete atât sănătatea, cât şi demnitatea. Ar fi însă realist să ne aşteptăm ca în societatea de azi să existe acelaşi interes pentru demnitatea altora? Dacă da, cum ar trebui manifestat?

Regula de aur

Isus a enunţat ceea ce mulţi consideră a fi cea mai cunoscută învăţătură privind relaţiile interumane: „Tot ceea ce vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel“ (Matei 7:12). Această normă de conduită, numită şi Regula de aur, ne îndeamnă să ne respectăm semenii, sperând că şi ei la rândul lor ne vor respecta.

Însă istoria arată că omului nu îi este uşor să aplice această regulă, deseori întâmplându-se exact contrariul. Un bărbat căruia îi vom spune  Harold a recunoscut: „Îmi plăcea să-i umilesc pe alţii. Câteva cuvinte erau de ajuns ca să-i enervez, să-i fac să se simtă jenaţi şi uneori chiar să plângă“. Dar s-a întâmplat ceva ce l-a ajutat pe Harold să-şi schimbe atitudinea. „La un moment dat, au început să mă viziteze Martorii lui Iehova. Când mă gândesc la ceea ce le spuneam şi la cum mă purtam uneori cu ei mi se face ruşine. Dar aceştia n-au renunţat şi, încetul cu încetul, adevărurile Bibliei mi-au atins inima şi m-au motivat să mă schimb.“ În prezent, Harold slujeşte ca bătrân de congregaţie.

După cum arată această experienţă, „cuvântul lui Dumnezeu este viu şi exercită putere şi este mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri şi pătrunde până acolo încât separă sufletul de spirit şi încheieturile de măduva lor, şi este capabil să discearnă gândurile şi intenţiile inimii“ (Evrei 4:12). Cuvântul lui Dumnezeu are putere să atingă inima şi să schimbe gândirea şi purtarea. Secretul este acesta: vom respecta demnitatea semenilor noştri dacă dorim sincer să-i ajutăm, nu să-i rănim, să-i onorăm, nu să-i umilim. — Faptele 20:35; Romani 12:10.

Adevărata demnitate va fi redobândită

Acesta este motivul pentru care Martorii lui Iehova se simt îndemnaţi să le vorbească altora despre minunata speranţă a Bibliei (Faptele 5:42). Nu există o modalitate mai bună de a ne respecta şi de a ne trata cu demnitate semenii decât aceea de a le împărtăşi „veşti bune despre ceva mai bun“ (Isaia 52:7, NW). „Ceva mai bun“ se referă printre altele la îmbrăcarea ‘noii personalităţi’, care stinge ‘dorinţa nocivă’ de a-i umilii pe alţii (Coloseni 3:5–10). Se mai referă şi la scopul lui Iehova de a înlătura în curând stările de lucruri şi atitudinile care îi răpesc omului demnitatea, împreună cu autorul principal al acestora, Satan Diavolul (Daniel 2:44; Matei 6:9, 10; Revelaţia 20:1, 2, 10). Numai atunci când pământul va fi „plin de cunoştinţa [lui Iehova]“, demnitatea tuturor oamenilor va fi cu adevărat respectată. — Isaia 11:9.

Vă invităm să aflaţi mai multe lucruri despre această speranţă minunată. Asociindu-vă cu Martorii lui Iehova, veţi vedea cum aplicarea principiilor biblice ne ajută să le acordăm altora demnitate. De asemenea, veţi învăţa că Regatul lui Dumnezeu va aduce în curând ‘o lume nouă, mult mai bună’, în care „dreptul fundamental al omului la demnitate“ nu va mai fi încălcat niciodată.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 6]

Rămânând integri, şi-au păstrat demnitatea

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, peste 2 000 de Martori ai lui Iehova au ajuns în lagărele de concentrare naziste din cauza convingerilor lor. Iată ce spune Gemma La Guardia Gluck, supravieţuitoare a lagărului de la Ravensbrück, în cartea Povestea mea: „La un moment dat, Gestapoul a informat că orice Student în Biblie care renunţa la convingerile sale şi semna o declaraţie în acest sens putea să-şi recapete libertatea şi să scape de persecuţie“. Autoarea cărţii spune despre cei ce au refuzat să semneze acea declaraţie: „Au preferat să sufere în continuare şi să aştepte cu răbdare ziua eliberării“. De ce au luat ei această hotărâre? Astăzi în vârstă de peste 80 de ani, Magdalena, menţionată la începutul articolului precedent, explică: „Era mai important să-i rămâi loial lui Iehova decât să rămâi în viaţă cu orice preţ. Pentru noi, a ne păstra demnitatea însemna a rămâne integri“. *

[Notă de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 5]

Isus i-a tratat cu demnitate pe cei ce i-a vindecat

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Martorii lui Iehova le acordă altora demnitate împărtăşindu-le „veşti bune despre ceva mai bun“