Putem trăi veşnic!

PENTRU majoritatea credincioşilor din religiile lumii, viaţa veşnică, într-o formă sau alta, este o credinţă foarte importantă. Poată că detaliile diferă de la o religie la alta, însă speranţa este în esenţă aceeaşi: o viaţă fericită în condiţii ideale, fără teama de a mai muri vreodată. Este aceasta şi dorinţa ta? Cum s-ar putea explica răspândirea acestei credinţe? Va fi vreodată posibil ca omul să trăiască veşnic?

Potrivit Sfintelor Scripturi, chiar de la început, când a creat primul cuplu uman, Creatorul a întipărit adânc în conştiinţa omului dorinţa de a trăi veşnic. Biblia spune: „[Dumnezeu] a pus în inima lor şi veşnicia“. — Eclesiastul 3:11.

Pentru a-şi realiza însă dorinţa de a trăi veşnic, prima pereche umană trebuia să accepte că Dumnezeu are autoritatea de a stabili ce este bine şi ce este rău. Dacă ar fi făcut aşa, Iehova i-ar fi considerat vrednici de viaţă „pentru veşnicie“ în locuinţa pregătită pentru ei, grădina Edenului. — Geneza 2:8; 3:22.

Pierderea vieţii veşnice

Relatarea biblică ne spune că Dumnezeu a plantat în grădina Edenului „pomul cunoştinţei binelui şi răului“. El le-a interzis lui Adam şi Evei să mănânce din fructul lui, avertizându-i că vor fi pedepsiţi cu moartea (Geneza 2:9, 17). Dacă se abţineau să mănânce din acel pom, Adam şi Eva i-ar fi dovedit lui Dumnezeu că îi recunoşteau autoritatea. În schimb, dacă mâncau din fructul lui, gestul lor ar fi fost o dovadă a respingerii autorităţii divine. Adam şi Eva nu au ascultat porunca lui Dumnezeu şi i s-au alăturat lui Satan, o creatură spirituală care s-a răzvrătit împotriva autorităţii lui Dumnezeu. Drept urmare, Dumnezeu a stabilit pe bună dreptate că Adam şi Eva nu erau demni să trăiască veşnic. — Geneza 3:1–6.

Dumnezeu le-a pus în faţă viaţa sau moartea, existenţa sau nonexistenţa. Rezultatul neascultării era moartea, sfârşitul definitiv al existenţei. Nici Adam şi Eva, nici vreun descendent al lor nu putea să rămână în viaţă cu ajutorul vreunei licori magice ori să continue să existe ca suflet nemuritor. *

Toţi descendenţii lui Adam au suferit din cauza răzvrătirii lui. Apostolul Pavel a explicat consecinţele, când a scris: „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea s-a extins la toţi oamenii, deoarece toţi păcătuiseră“. — Romani 5:12.

 Redobândirea vieţii veşnice

Apostolul Pavel a asemănat starea descendenţilor lui Adam cu cea a sclavilor din secolul I. Din cauza păcatului moştenit, copiii lui Adam şi ai Evei s-au născut inevitabil ‘sclavi ai păcatului’, condamnaţi să moară (Romani 5:12; 6:16, 17). Dacă Iehova nu ar fi găsit o cale legală de a le răscumpăra libertatea, situaţia lor ar fi fost fără speranţă. Pavel a explicat: „Aşa cum printr-o singură greşeală [a lui Adam] rezultatul pentru oameni de orice fel a fost condamnarea, tot aşa şi printr-un singur act de justificare rezultatul pentru oameni de orice fel este că sunt declaraţi drepţi pentru viaţă“. Acest „act de justificare“ a dus la jertfa lui Isus, care şi-a dat viaţa umană perfectă ca „răscumpărare corespunzătoare pentru toţi“. Iehova a recunoscut puterea legală a răscumpărării de a elibera omenirea de „judecata“ care duce la ‘condamnare’. — Romani 5:16, 18, 19; 1 Timotei 2:5, 6.

Având în vedere aceste lucruri, oamenii de ştiinţă nu vor găsi niciodată în codul genetic soluţia pentru viaţa eternă. Soluţia se găseşte în altă parte. Potrivit Bibliei, cauza morţii omului nu este de natură biologică, ci de natură morală şi juridică. Mijlocul de restabilire a vieţii veşnice — jertfa de răscumpărare a lui Isus — este tot de natură juridică. În plus, răscumpărarea este o dovadă a dreptăţii lui Dumnezeu şi a bunătăţii sale iubitoare. Aşadar, cine va beneficia de răscumpărare şi va primi viaţă veşnică?

Darul nemuririi

Iehova Dumnezeu există „din veşnicie în veşnicie“. El este nemuritor (Psalmul 90:2). Prima persoană căreia Iehova i-a dat darul nemuririi a fost Isus Cristos. Apostolul Pavel spune: „Cristos, acum că a fost sculat din morţi, nu mai moare; moartea nu mai stăpâneşte peste el“ (Romani 6:9). Într-adevăr, prezentându-l pe înviatul Isus în contrast cu conducătorii umani, Pavel arată că Isus este singurul care are nemurire. Isus va „rămâne în viaţă pentru totdeauna“. Viaţa lui este ‘indestructibilă’. — Evrei 7:15–17, 23–25; 1 Timotei 6:15, 16.

Însă Isus nu este singurul care primeşte acest dar. Creştinii unşi cu spirit, aleşi să guverneze  ca regi în glorie cerească au parte de acelaşi fel de înviere ca Isus (Romani 6:5). Apostolul Ioan arată că acest privilegiu este acordat unui număr de 144 000 de oameni (Revelaţia 14:1). Şi aceştia primesc nemurirea. Pavel spune despre învierea lor: „Carnea şi sângele nu pot să moştenească regatul lui Dumnezeu. . . Căci trompeta va suna, şi morţii vor fi sculaţi în nedescompunere, iar noi vom fi schimbaţi. Fiindcă ceea ce este supus descompunerii trebuie să se îmbrace în nedescompunere, iar ceea ce este muritor trebuie să se îmbrace în nemurire“. Moartea nu mai are nicio putere asupra celor ce au parte de o astfel de înviere. — 1 Corinteni 15:50–53; Revelaţia 20:6.

Această revelaţie divină este într-adevăr remarcabilă. Deşi sunt fiinţe spirituale, nici chiar îngerii nu au fost creaţi nemuritori. Putem spune acest lucru deoarece creaturile spirituale care i s-au alăturat lui Satan în răzvrătire vor fi executate (Matei 25:41). În schimb, cei care vor domni împreună cu Isus primesc darul nemuririi, ca dovadă a încrederii ferme pe care Iehova o are în fidelitatea lor.

Înseamnă aceasta că vor trăi veşnic numai 144 000 de persoane, un număr relativ mic în comparaţie cu miliardele de oameni care au trăit pe pământ? Nicidecum. Să vedem de ce.

Viaţa veşnică în Paradis pe pământ

În cartea biblică Revelaţia este înfăţişată o scenă impresionantă: o mare mulţime de oameni, pe care nu o poate număra nimeni, primeşte viaţă veşnică în Paradis pe pământ. Lor li se alătură cei care au murit, dar care au fost înviaţi şi readuşi la sănătatea şi vigoarea tinereţii (Revelaţia 7:9; 20:12, 13; 21:3, 4). Ei sunt conduşi la ‘un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care iese de la tronul lui Dumnezeu’. Pe malurile acestui râu sunt ‘pomi ai vieţii . . . şi frunzele pomilor sunt pentru vindecarea naţiunilor’. Plin de bunătate, Iehova Dumnezeu le adresează tuturor invitaţia: „Oricui îi este sete să vină; oricine vrea, să ia apa vieţii gratis“. — Revelaţia 22:1, 2, 17.

Pomii şi apele nu reprezintă nicidecum elixirul vieţii râvnit de alchimişti sau Fântâna tinereţii căutată de exploratori cu secole în urmă, ci reprezintă măsurile luate de Dumnezeu prin Isus Cristos pentru a restabili omenirea la starea perfectă de la început.

Scopul lui Dumnezeu ca oamenii ascultători să trăiască veşnic pe pământ nu s-a schimbat. El se va împlini, întrucât Iehova este loial. În Psalmul 37:29 se spune: „Cei drepţi vor stăpâni pământul şi îl vor locui pe vecie“. Nu ne îndeamnă această promisiune să declarăm împreună cu cei ce primesc viaţă nemuritoare în cer: „Mari şi minunate sunt lucrările tale, Iehova Dumnezeu, Atotputernicule. Drepte şi adevărate sunt căile tale, Rege al eternităţii. Cine nu se va teme într-adevăr de tine, Iehova, şi nu va glorifica numele tău, pentru că numai tu eşti loial?“ — Revelaţia 15:3, 4.

Doreşti şi tu darul preţios al vieţii veşnice? Dacă da, trebuie să te dovedeşti loial ‘Regelui eternităţii’ şi să asculţi de El. Trebuie să înveţi despre Iehova şi despre cel prin care este posibilă viaţa veşnică, Isus Cristos. Toţi cei ce acceptă normele stabilite de Dumnezeu cu privire la bine şi la rău vor primi darul ‘vieţii veşnice’. — Ioan 17:3.

[Notă de subsol]

[Chenarul/Fotografia de la pagina 5]

Un vis de milenii

Epopeea lui Ghilgameş, saga mesopotamiană datând din mileniul al II-lea î.e.n., descrie călătoria eroului în căutarea tinereţii veşnice. În antichitate, egiptenii mumificau morţii pentru ca sufletul, considerat nemuritor, să poată folosi din nou trupul. Din acest motiv, unele morminte egiptene erau pline cu tot ce se credea că i-ar fi fost necesar defunctului în aşa-numita viaţă de apoi.

Se pare că, în rândul alchimiştilor chinezi, credinţa într-o viaţă nemuritoare în trup fizic a existat cel puţin din secolul al VIII-lea î.e.n. Ideea că acest vis putea fi împlinit cu ajutorul unor poţiuni miraculoase datează din secolul al IV-lea î.e.n. Alchimiştii arabi şi europeni din epoca medievală au încercat şi ei să prepare elixiruri ale vieţii. Unele dintre aceste poţiuni conţineau săruri de arsenic, mercur şi sulf. Cine ştie câţi oameni s-au otrăvit încercând să bea din ele!

Într-o perioadă au fost foarte răspândite şi legendele despre aşa-numita Fântână a tinereţii, un izvor despre care se spunea că îi reda celui ce bea din apa lui vigoarea tinereţii.

 [Chenarul/Fotografiile de la pagina 7]

Va fi plictisitoare viaţa veşnică?

Unii obiectează că ar fi plictisitor să trăieşti veşnic, fiind ca şi cum ai irosi o eternitate cu distracţii fără rost, repetate la nesfârşit. Probabil eternitatea la care se gândesc ei e o prelungire infinită a stilurilor de viaţă şi a condiţiilor actuale, care pentru mulţi ar putea părea plictisitoare şi fără rost. Însă în Paradisul pe care îl va restabili, Dumnezeu le promite oamenilor că „se vor desfăta în belşug de pace“ (Psalmul 37:11). În astfel de condiţii, omul va avea posibilitatea să înveţe despre creaţia lui Iehova şi va avea timp pentru toate lucrurile extraordinare la care poate doar a visat: să-şi cultive talentele, să facă cercetări în diverse domenii sau să se dedice activităţilor care îl pasionează.

Dr. Aubrey de Grey, genetician la Universitatea Cambridge care se ocupă de cercetări în domeniul prelungirii vieţii, face următoarea observaţie: „Oamenii care au o bună instruire şi timp să şi-o folosească nu se plictisesc niciodată şi consideră că vor avea întotdeauna ceva nou şi interesant de făcut“. Aceeaşi idee se desprinde şi din Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, care spune: „Omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu“. — Eclesiastul 3:11.