Dovediţi-vă credinţa prin modul de viaţă

„Credinţa, dacă nu are fapte, este moartă în ea însăşi.“ — IACOV 2:17.

1. De ce creştinii din secolul I doreau să-şi dovedească credinţa prin fapte?

ÎN GENERAL, creştinii din secolul I şi-au dovedit credinţa prin modul de viaţă. Discipolul Iacov i-a îndemnat pe toţi creştinii: „Deveniţi împlinitori ai cuvântului, şi nu doar ascultători“. El a mai spus: „Aşa cum corpul fără spirit este mort, aşa şi credinţa fără fapte este moartă“ (Iacov 1:22; 2:26). După circa 35 de ani de la scrierea acestor cuvinte, mulţi creştini continuau să-şi dovedească credinţa prin fapte bune. Însă, din nefericire, unii nu făceau acest lucru. De pildă, deşi a lăudat congregaţia din Smirna, mai multor membri ai congregaţiei din Sardes Isus le-a spus: „Cunosc faptele tale, că îţi merge numele că eşti viu, dar eşti mort“. — Revelaţia 2:8–11; 3:1.

2. Ce întrebări trebuie să-şi pună creştinii cu privire la credinţa lor?

² Astfel, Isus i-a îndemnat pe cei din Sardes şi, prin extensie, pe toţi cei care aveau să citească mai târziu cuvintele sale, să arate aceeaşi iubire pe care o avuseseră la început pentru adevărul creştin şi să rămână treji spiritualiceşte (Revelaţia 3:2, 3). Fiecare dintre noi s-ar putea întreba: Ce se poate spune despre faptele mele? Arăt eu cu adevărat că fac tot ce-mi stă în putinţă să dau dovadă de credinţă chiar şi în aspectele care nu au legătură directă cu lucrarea de predicare sau cu întrunirile congregaţiei (Luca 16:10)? Deşi s-ar putea vorbi despre multe aspecte ale vieţii, să analizăm doar unul dintre ele: reuniunile, inclusiv cele care pot avea loc cu ocazia nunţilor creştine.

 Reuniuni mici

3. Ce spune Biblia despre participarea la reuniuni?

³ Cei mai mulţi dintre noi se bucură când sunt invitaţi la o reuniune cu alţi creştini. Iehova este ‘fericitul Dumnezeu’ şi doreşte ca şi slujitorii săi să fie fericiţi (1 Timotei 1:11). El s-a îngrijit ca Solomon să includă în Biblie următorul adevăr: „Am lăudat dar petrecerea, pentru că nu este altă fericire pentru om sub soare decât să mănânce şi să bea şi să se înveselească; iată ce trebuie să-l însoţească în mijlocul muncii lui, în zilele vieţii [lui]“ (Eclesiastul 3:1, 4, 13; 8:15). Am putea petrece astfel de momente plăcute luând masa cu familia sau participând la o mică reuniune alături de colaboratori în închinare. — Iov 1:4, 5, 18; Luca 10:38–42; 14:12–14.

4. Ce anume trebuie să aibă în vedere cel ce organizează o reuniune?

⁴ Dacă organizezi o reuniune eşti responsabil pentru ceea ce se întâmplă acolo. Trebuie deci să te gândeşti bine cum vrei să decurgă lucrurile, chiar dacă vei invita doar câţiva colaboratori ca să mâncaţi ceva şi să staţi de vorbă (Romani 12:13). Ai grijă ca „toate să aibă loc decent“, lăsându-te călăuzit de „înţelepciunea de sus“ (1 Corinteni 14:40; Iacov 3:17). Apostolul Pavel a scris: „Fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi orice altceva, faceţi toate lucrurile spre gloria lui Dumnezeu. Evitaţi să deveniţi motive de poticnire“ (1 Corinteni 10:31, 32). Care sunt câteva aspecte ce merită o atenţie deosebită? Dacă iei în calcul aceste lucruri, tu şi musafirii tăi veţi reuşi într-adevăr să faceţi dovada credinţei voastre. — Romani 12:2.

Ce fel de reuniune?

5. De ce trebuie gazda să se gândească bine dacă să servească băuturi alcoolice şi să pună muzică?

⁵ În multe cazuri, gazdele se întreabă dacă să pună pe masă băuturi alcoolice. Însă reuşita unei reuniuni nu depinde de acestea. Să ne amintim că Isus a dat o masă unui grup mare de oameni care au venit la el. Cu acea ocazie, el a înmulţit pâinea şi peştele. Relatarea nu spune că Isus le-a dat în mod miraculos vin, deşi ştim că ar fi putut s-o facă (Matei 14:14–21). Dacă decideţi ca la reuniune să puneţi pe masă băuturi alcoolice, oferiţi o cantitate moderată. Ar fi bine să existe şi altceva de băut, de pildă răcoritoare, pentru cei ce preferă să nu bea alcool (1 Timotei 3:2, 3, 8; 5:23; 1 Petru 4:3). Feriţi-vă să faceţi pe cineva să se simtă obligat să bea ceva ce ar putea muşca „întocmai ca un şarpe“ (Proverbele 23:29–32). Ce se poate spune despre muzică? Dacă la reuniune veţi pune muzică, fără îndoială că veţi alege cu grijă melodiile, ţinând cont de ritm şi de versuri (Coloseni 3:8; Iacov 1:21). Mulţi creştini au observat că faptul de a asculta Melodiile Regatului sau chiar de a le cânta împreună cu ceilalţi  invitaţi creează o atmosferă plăcută (Efeseni 5:19, 20). Nu uitaţi să verificaţi des volumul muzicii ca să nu-i deranjeze pe cei ce discută sau pe vecini. — Matei 7:12.

6. În privinţa conversaţiei şi a altor activităţi, cum poate gazda să arate că are o credinţă vie?

⁶ La o reuniune, creştinii pot discuta pe diverse teme, pot citi ceva cu voce tare sau pot povesti experienţe interesante. Dacă discuţia deviază de la normele creştine, gazda poate schimba cu tact subiectul. Creştinul care găzduieşte reuniunea trebuie să fie atent şi ca nimeni să nu monopolizeze conversaţia. Dacă se întâmplă aşa, el poate interveni discret şi-i poate include şi pe alţii în discuţie, probabil invitându-i şi pe tineri să-şi spună părerea sau abordând un subiect pe marginea căruia ar putea vorbi mai mulţi. În felul acesta, şi cei tineri, şi cei în vârstă se vor simţi bine. Dacă tu, ca organizator, dai dovadă de înţelepciune şi tact, ‘rezonabilitatea ta va fi cunoscută de toţi’ cei prezenţi (Filipeni 4:5). Ei îşi vor da seama că ai o credinţă vie, care te influenţează în tot ce faci.

Căsătoria şi ospăţul de nuntă

7. De ce trebuie organizate cu grijă nunţile şi alte activităţi care au loc atunci?

⁷ O nuntă creştină este o ocazie specială, care aduce bucurie. Slujitorii din trecut ai lui Dumnezeu, inclusiv Isus şi discipolii săi, au participat cu bucurie la asemenea evenimente fericite, inclusiv la ospăţul de nuntă (Geneza 29:21, 22; Ioan 2:1, 2). În timpurile noastre, s-a observat însă că organizarea activităţilor care au loc cu ocazia nunţii necesită eforturi deosebite pentru a reflecta judecată sănătoasă şi echilibru creştin. Dar aceste activităţi fac parte din viaţă şi-i dau posibilitatea unui creştin să-şi demonstreze credinţa.

8, 9. Cum confirmă ceea ce se întâmplă la multe nunţi afirmaţia biblică din 1 Ioan 2:16, 17?

⁸ Mulţi oameni care nu cunosc principiile biblice şi cărora nu le pasă de ele consideră nunta o ocazie de a ieşi din tipare sau poate o ocazie în care faptul de a merge la extreme este scuzat. Într-o revistă europeană, o femeie proaspăt căsătorită povestea despre nunta ei „împărătească“: ‘Am mers cu o caleaşcă trasă de patru cai, urmaţi de 12 cabriolete şi de o trăsură din care se auzea cântând o formaţie. Am avut apoi parte de mâncăruri alese şi de o muzică excepţională. A fost nemaipomenit! Am fost, aşa cum am visat: prinţesă pentru o zi’.

⁹ Deşi obiceiurile pot varia de la o ţară la alta, aceste cuvinte nu fac altceva decât să confirme ceea ce a scris apostolul Ioan: „Tot ce este în lume — dorinţa cărnii, dorinţa ochilor şi etalarea ostentativă a mijloacelor de existenţă — nu provine de la Tatăl, ci provine din lume“. Vă puteţi imagina doi creştini maturi care să-şi dorească o nuntă „împărătească“, cu ospăţ ca-n poveşti? Nunta lor ar trebui să arate că au ţinut cont de următoarea declaraţie biblică: „Cine face voinţa lui Dumnezeu rămâne pentru totdeauna“. — 1 Ioan 2:16, 17.

10. a) Cum se poate da dovadă de rezonabilitate când se fac pregătirile de nuntă? b) Cum trebuie luate deciziile cu privire la invitaţi?

¹⁰ Cuplurile creştine vor să fie şi realiste, şi rezonabile, iar Biblia le poate ajuta. Deşi ziua nunţii este o zi specială, creştinii ştiu că ea marchează doar începutul vieţii în doi. Ei au perspectiva vieţii veşnice. Nu trebuie neapărat să aibă o nuntă mare. Dacă decid să dea o petrecere, ei vor calcula cheltuielile şi se vor gândi ce fel de petrecere vor organiza (Luca 14:28). În viaţa lor de creştini, soţul va fi capul (1 Corinteni 11:3; Efeseni 5:22, 23). Prin urmare, mirele este principalul organizator al nunţii. Desigur, dând dovadă de iubire, el se va sfătui cu viitoarea sa soţie, de exemplu ca să stabilească pe cine vor invita şi câţi invitaţi vor avea. Poate că nu va fi posibil sau practic să-şi invite toţi prietenii şi rudele. Aşadar, unele decizii trebuie, probabil, să fie bine cântărite. Cei doi speră că, dacă nu vor putea să-i invite pe unii  colaboratori creştini, aceştia vor fi înţelegători şi nu se vor supăra. — Eclesiastul 7:9.

„Directorul petrecerii“

11. Ce rol are la nuntă „directorul petrecerii“?

¹¹ Dacă doi creştini vor să dea un ospăţ cu ocazia nunţii lor, ce pot face ei pentru ca evenimentul să fie demn? De zeci de ani, Martorii lui Iehova au constatat cât este de înţelept să ţină cont de un aspect menţionat în legătură cu nunta din Cana, la care a participat Isus. Acolo a existat un ‘director al petrecerii’, fără îndoială un colaborator în credinţă demn de încredere (Ioan 2:9, 10). În mod asemănător, un mire înţelept va alege un frate creştin matur spiritualiceşte pentru a îndeplini acest rol important. După ce află care sunt dorinţele şi gusturile mirelui, directorul nunţii se poate ocupa de detalii atât înainte de nuntă, cât şi în timpul ei.

12. Ce trebuie să aibă în vedere mirele dacă se consumă băuturi alcoolice?

¹² În armonie cu ceea ce s-a arătat în paragraful 5, unele cupluri preferă să nu pună deloc pe masă băuturi alcoolice, deoarece excesul de alcool ar putea strica petrecerea de nuntă (Romani 13:13; 1 Corinteni 5:11). Însă dacă oferă băuturi alcoolice, mirele trebuie să se asigure că acestea sunt servite sau puse la dispoziţie în cantităţi moderate. În Cana, la nunta la care a participat şi Isus, s-a servit vin. De fapt, însuşi Isus a oferit vin, şi încă unul de calitate superioară. Demne de remarcat sunt cuvintele directorului acelei petreceri: „Orice alt om serveşte mai întâi vinul excelent şi, când oamenii sunt beţi, pe cel inferior. Tu ai păstrat vinul excelent până acum“ (Ioan 2:10). Fireşte, Isus nu a încurajat beţia, pentru că el o considera inacceptabilă (Luca 12:45, 46). Când s-a arătat uimit de calitatea vinului, directorul a spus că la unele nunţi văzuse invitaţi beţi (Faptele 2:15; 1 Tesaloniceni 5:7). Aşadar, atât mirele, cât şi creştinul demn de încredere pe care l-a numit ca director al nunţii trebuie să se asigure că toţi invitaţii urmează porunca biblică: „Nu vă îmbătaţi cu vin, în care este depravare“. — Efeseni 5:18; Proverbele 20:1; Osea 4:11.

13. Ce anume ar trebui să aibă în vedere un cuplu dacă se va pune muzică la ospăţul de nuntă, şi de ce?

¹³ Ca şi la alte reuniuni, dacă se va pune muzică, trebuie avut grijă ca volumul să nu fie atât de ridicat, încât să-i deranjeze pe cei ce vor să discute. Iată ce a remarcat un bătrân creştin: „Mai spre seară, când atmosfera devine mai animată sau când începe dansul, uneori muzica e dată mai tare. La început este doar o muzică de fond, însă apoi muzica e dată prea tare şi-i deranjează pe cei ce vor să converseze. La o recepţie de nuntă ne putem bucura de o companie plăcută. Ce păcat ar fi ca volumul muzicii să strice această ocazie!“ Şi în această privinţă, mirele şi directorul petrecerii trebuie să acţioneze în mod responsabil şi să nu lase în seama celor ce cântă, indiferent că sunt sau nu plătiţi, să stabilească ce fel de muzică se va asculta şi la ce volum. Pavel a scris: „Orice faceţi în cuvânt sau în faptă, faceţi totul în numele Domnului Isus“ (Coloseni 3:17). Când invitaţii se vor întoarce acasă, cu ce impresie vor rămâne despre muzica de la ospăţul (sau recepţia) de nuntă? Vor considera ei că noua familie a făcut totul în numele lui Isus, chiar şi în privinţa muzicii? Aşa ar fi de dorit.

14. Ce anume ar fi de dorit să-şi amintească creştinii despre o nuntă?

¹⁴ Da, o nuntă bine organizată poate fi o amintire plăcută. Iată ce au spus despre o nuntă Adam şi Edita, care sunt căsătoriţi de 30 de ani: „A fost într-adevăr o atmosferă creştină. Au fost cântări de laudă la adresa lui Iehova, dar şi alte divertismente de bună calitate. Nu  s-a pus accent pe dans şi muzică. A fost plăcut şi ziditor. Totul a decurs în armonie cu principiile biblice“. Da, există multe modalităţi prin care mirele şi mireasa îşi pot demonstra credinţa prin fapte.

Cadourile de nuntă

15. Ce sfat biblic poate fi aplicat în privinţa cadourilor de nuntă?

¹⁵ În multe ţări se obişnuieşte ca prietenii şi rudele să le dea un cadou mirilor. Ce trebuie să avem în vedere dacă vrem să oferim un cadou? Să ne amintim că apostolul Ioan a vorbit despre „etalarea ostentativă a mijloacelor de existenţă“. El a arătat că această manifestare nu este proprie creştinilor care dau dovadă de credinţă, ci ‘lumii care trece’ (1 Ioan 2:16, 17). Având în vedere cuvintele inspirate ale lui Ioan, ar trebui oare mirii să rostească cu voce tare, în faţa tuturor, numele celor ce le dau cadouri? Creştinii din Macedonia şi Ahaia au făcut o donaţie pentru fraţii din Ierusalim, dar nu există nici o dovadă că numele lor ar fi fost dezvăluite tuturor (Romani 15:26). Mulţi creştini care dau un cadou de nuntă nu vor să atragă atenţia asupra lor, ci preferă să rămână anonimi. Demn de analizat în acest sens este şi sfatul lui Isus din Matei 6:1–4.

16. Cum pot mirii să evite să rănească sentimentele altora când este vorba despre cadourile de nuntă?

¹⁶ Menţionarea în public a numelor celor ce dau cadouri ar putea încuraja ‘luarea la întrecere’: al cui cadou este mai bun sau mai scump. Prin urmare, mirii creştini care dau dovadă de înţelepciune nu vor rosti în faţa tuturor numele celor ce le dau cadouri. Astfel, vor evita să-i pună într-o situaţie jenantă pe cei care probabil că nu şi-au putut permite să cumpere un cadou (Galateni 5:26; 6:10). Bineînţeles, nu e greşit ca mirele şi mireasa să afle cine le-a dat un anumit cadou. Iar o felicitare frumoasă care însoţeşte cadoul i-ar putea ajuta. Felicitarea însă nu va fi citită în public. Când cumpărăm, oferim sau primim cadouri de nuntă, cu toţii avem ocazia de a demonstra că până şi în această chestiune personală, credinţa ne influenţează acţiunile. *

17. Ce obiectiv trebuie să aibă creştinii cu privire la credinţă şi lucrări?

¹⁷ Desigur, a da dovadă de credinţă nu înseamnă doar a duce o viaţă curată pe plan moral şi a participa la întrunirile creştine, precum şi la lucrarea de predicare. Toţi trebuie să avem o credinţă vie care să ne influenţeze în tot ceea ce facem. Ne putem demonstra credinţa prin acţiuni ‘realizate în mod deplin înaintea lui Dumnezeu’, inclusiv în domeniile amintite mai sus. — Revelaţia 3:2.

18. Cum se aplică textul din Ioan 13:17 la nunţile şi reuniunile creştine?

¹⁸ După ce le-a dat un bun exemplu apostolilor săi fideli spălându-le cu umilinţă picioarele, Isus le-a zis: „Dacă ştiţi aceste lucruri, fericiţi sunteţi dacă le faceţi“ (Ioan 13:4–17). Poate că în zona în care locuim nu e necesar sau nu e firesc să spălăm picioarele cuiva, de exemplu unui musafir. Însă, aşa cum am văzut în acest articol, putem să ne demonstrăm credinţa în alte aspecte ale vieţii prin fapte ce denotă iubire şi consideraţie, inclusiv cu ocazia reuniunilor şi a nunţilor creştine. Indiferent că suntem la nunta noastră sau că suntem doar invitaţi la o nuntă şi la ospăţul la care participă şi alţi creştini, trebuie să ne demonstrăm credinţa prin fapte.

[Notă de subsol]

Cum aţi răspunde?

Cum ne putem demonstra credinţa:

• când organizăm o reuniune?

• când organizăm o nuntă sau o recepţie de nuntă?

• când dăm sau primim cadouri de nuntă?

[Întrebări de studiu]

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Chiar dacă avem doar câţiva musafiri, trebuie să ne lăsăm călăuziţi de „înţelepciunea de sus“