„Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu ca stăpânitor decât de oameni“

A depus ‘plin de curaj’ o mărturie temeinică

O GLOATĂ violentă este gata să-l omoare în bătaie pe un slujitor devotat al lui Dumnezeu, dar, chiar la momentul potrivit, soldaţii romani îl smulg din mâinile atacatorilor şi îl reţin. Acest episod este începutul unei serii de evenimente care au loc pe parcursul unei perioade de aproximativ cinci ani, în care mulţi funcţionari romani de rang înalt aud despre Isus Cristos.

Omul bătut este apostolul Pavel. În jurul anului 34 e.n., Isus a spus că Pavel (sau Saul) va duce numele Său la „regi“ (Faptele 9:15). Până în 56 e.n., lucrul acesta nu se întâmplase încă. Totuşi, în timp ce apostolul se apropie de sfârşitul celei de-a treia călătorii de misionar, lucrurile iau o întorsătură neaşteptată.

Atacat, dar nu şi descurajat

Pavel îşi continuă călătoria la Ierusalim şi, „prin intermediul spiritului“, nişte creştini îl avertizează că în acel oraş îl aşteaptă crunte persecuţii. Plin de curaj, Pavel spune: „Sunt gata nu numai să fiu legat, ci şi să mor la Ierusalim pentru numele Domnului Isus“ (Faptele 21:4–14). Imediat ce Pavel îşi începe vizita în templul din Ierusalim, iudeii din Asia, care cunosc succesul evanghelizării apostolului acolo, stârnesc o gloată ca să-l omoare. Soldaţii romani îi vin imediat în ajutor (Faptele 21:27–32). Această acţiune de salvare îi oferă lui Pavel ocazii unice de a împărtăşi adevărul despre Cristosul unui auditoriu ostil şi unor persoane de rang înalt.

Predicând unor persoane greu de găsit

Pentru a scăpa de furia gloatelor, Pavel este împins în sus pe scările fortăreţei cunoscute sub numele de Turnul Antoniei. * De pe acele trepte, apostolul depune o puternică mărturie gloatei fanatice (Faptele 21:33—22:21). Dar, îndată ce începe să vorbească despre misiunea sa de a le predica neevreilor, izbucneşte un nou val de violenţă. Pentru a afla ce acuzaţie îi aduceau iudeii, comandantul Lisias ordonă ca Pavel să fie interogat şi biciuit. Totuşi, spunând că este cetăţean roman, Pavel reuşeşte să scape de biciuire. A doua zi, Lisias îl duce pe Pavel înaintea Sanhedrinului ca să afle ce acuzaţii îi aduceau iudeii. — Faptele 22:22–30.

În timp ce se află înaintea acestui tribunal suprem, Pavel are din nou ocazia să le depună mărturie semenilor săi iudei. Neînfricatul evanghelizator îşi declară credinţa în înviere (Faptele 23:1–8). Ura ucigaşă a iudeilor este tot mai aprigă, astfel că Pavel este dus în cazarmă. În noaptea următoare, el primeşte din partea Domnului această asigurare care îl îmbărbătează: „Fii plin de curaj! Căci, după cum ai depus o mărturie temeinică în Ierusalim despre lucrurile referitoare la mine, aşa trebuie să depui mărturie şi în Roma“. — Faptele 23:9–11.

Imediat, apostolul este dus în ascuns la Cezareea, capitala administrativă a Iudeii, şi, astfel, este zădărnicit un complot prin care se urmărea uciderea lui Pavel (Faptele 23:12–24). În Cezareea, lui Pavel i se oferă alte ocazii preţioase, iar el depune mărturie la „regi“. Totuşi, mai întâi, apostolul îi explică guvernatorului Felix că nu există dovezi care să susţină acuzaţiile care i se aduc. Apoi Pavel îi predică lui şi soţiei acestuia Drusila despre Isus, despre stăpânirea de sine, despre dreptate şi despre judecata care va veni. Pavel este ţinut însă în închisoare doi ani, întrucât Felix speră să primească de la el mită, lucru pe care Pavel nu l-a făcut niciodată. — Faptele 23:33—24:27.

 Când Festus este numit în locul lui Felix, iudeii îşi reînnoiesc eforturile de a-l condamna şi de a-l executa pe Pavel. Cazul este audiat din nou la Cezareea şi, pentru a nu fi înaintat la Ierusalim, Pavel afirmă: „Eu stau înaintea scaunului de judecată al Cezarului . . . Fac apel la Cezar!“ (Faptele 25:1–11, 20, 21). Câteva zile mai târziu, după ce apostolul îşi prezintă cauza înaintea regelui Irod Agripa II, regele spune: „Curând m-ai convinge să devin creştin“ (Faptele 26:1–28). În jurul anului 58 e.n., Pavel este trimis la Roma. Deşi este încă deţinut, apostolul caută încă doi ani modalităţi ingenioase de a predica despre Cristos (Faptele 28:16–31). Se pare că Pavel este, în final, adus înaintea împăratului Nero şi declarat nevinovat, putând în cele din urmă să-şi reia activitatea de misionar în libertate. Nu există nicio dovadă că vreun alt apostol a avut ocazia să ajungă cu vestea bună la persoane proeminente.

După cum se poate vedea, apostolul Pavel a trăit în armonie cu principiul important exprimat de colaboratorii săi creştini înaintea tribunalului iudaic: „Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu ca stăpânitor decât de oameni“ (Faptele 5:29). Ce exemplu extraordinar ne-a lăsat el! În pofida eforturilor insistente ale unora de a-i opri lucrarea, apostolul a ascultat întru totul de porunca de a depune o mărturie temeinică. Datorită ascultării sale neclintite faţă de Dumnezeu, Pavel s-a achitat de misiunea primită ca ‘vas ales’ pentru a duce numele lui Isus „la naţiuni, precum şi la regi şi la fiii lui Israel“. — Faptele 9:15.

[Notă de subsol]

[Chenarul/Ilustraţiile de la pagina 9]

ÎL INTERESA PE PAVEL PROPRIA APĂRARE?

Vorbind pe marginea acestui lucru, scriitorul Ben Witherington III a scris: „Din punctul de vedere . . . al lui Pavel, lucrul cel mai important nu era să se apere, ci să depună mărturie despre evanghelie la autorităţi, atât cele iudaice, cât şi cele neiudaice. . . . Pe rol este, de fapt, evanghelia“.