Spiritul Crăciunului — În fiecare zi a anului?
Spiritul Crăciunului — În fiecare zi a anului?
„Glorie lui Dumnezeu în înălţimile de sus şi pe pământ pace printre oamenii bunăvoinţei.“ — Luca 2:14.
MILIOANE de oameni au auzit de cuvintele prin care îngerii lui Dumnezeu le-au anunţat naşterea lui Isus unor păstori ce-şi păzeau turmele noaptea. În perioada în care bisericile pretind că s-a născut Isus, mulţi creştini nominali se străduiesc să fie mai buni. Această disponibilitate a oamenilor de a manifesta în perioada Crăciunului bucurie şi bunăvoinţă, precum şi de a fi în pace cu ceilalţi — lucruri menţionate de îngeri — e adesea numită „spiritul Crăciunului“.
Chiar şi oamenii care nu atribuie o semnificaţie religioasă Crăciunului sunt atraşi de astfel de atitudini sau sentimente pozitive. Şi ei apreciază sentimentele calde pe care această sărbătoare pare să le promoveze. În ţările unde oamenii primesc liber de la serviciu sau de la şcoală, Crăciunul este o ocazie când aceştia se destind, petrec timp cu familia şi cu prietenii sau, pur şi simplu, se distrează. Desigur, pentru mulţi oameni sinceri, Crăciunul este în primul rând o ocazie de a-l onora pe Isus Cristos.
Însă, indiferent de semnificaţia pe care o atribuie Crăciunului, majoritatea oamenilor sunt de acord că orice sentiment sau atitudine lăudabilă pe care le insuflă această sărbătoare, e de scurtă durată. Oamenii revin repede la comportamentul lor obişnuit. Într-un eseu cu titlul „Spiritul Crăciunului“, publicat de Royal Bank of Canada, se spunea: „Foarte mulţi «creştini» fac eforturi să se ridice la înălţimea acestui nume doar câteva săptămâni pe an, arătând bunăvoinţă faţă de semeni până după Anul Nou, când se pot întoarce la existenţa lor de un egoism feroce şi la indiferenţa faţă de suferinţa celor din jur“. Singurul lucru „fundamental greşit“ în legătură cu spiritul Crăciunului — se spunea în aceeaşi scrisoare — este că oamenii nu-l manifestă „în fiecare zi a anului“.
Indiferent că suntem sau nu de acord cu această analiză, se nasc câteva întrebări importante: Vor ajunge vreodată oamenii să manifeste în permanenţă un spirit de înţelegere şi generozitate? Există vreo bază reală pentru a spera că acele cuvinte spuse de îngeri în noaptea naşterii lui Isus se vor împlini? Sau adevărata pace este doar un vis?