„Tu să fii bucuros“

„Vei ţine sărbătoarea pentru Iehova . . ., iar tu să fii bucuros.“ — DEUTERONOMUL 16:15.

1. a) Ce controverse a ridicat Satan? b) Ce a prezis Iehova după răzvrătirea lui Adam şi a Evei?

CÂND i-a făcut pe Adam şi Eva să se răzvrătească împotriva Creatorului lor, Satan a ridicat două controverse a căror rezolvare este de maximă importanţă. Mai întâi, el a pus la îndoială cuvintele lui Iehova şi caracterul drept al guvernării Sale. Apoi, a insinuat că oamenii îi vor sluji lui Dumnezeu numai din interes. Această a doua controversă a fost clar prezentată în zilele lui Iov (Geneza 3:1-6; Iov 1:9, 10; 2:4, 5). Iehova a acţionat imediat pentru a rezolva problema apărută. Adam şi Eva erau încă în grădina Edenului când Iehova a arătat cum avea să rezolve controversele. El a prezis venirea unei „seminţe“, căreia urma să i se zdrobească călcâiul, dar care apoi avea să-i zdrobească lui Satan capul, cu alte cuvinte avea să-l distrugă. — Geneza 3:15.

2. Cum a revărsat Iehova lumină asupra împlinirii profeţiei din Geneza 3:15?

² Cu timpul, Iehova a revărsat mai multă lumină asupra acestei profeţii, dovedind astfel că ea se va împlini cu siguranţă. De pildă, Dumnezeu i-a spus lui Avraam că „sămânţa“ avea să vină pe linia sa genealogică (Geneza 22:15-18). Iacov, nepotul lui Avraam, a devenit părintele celor 12 triburi ale Israelului. În 1513 î.e.n., când aceste triburi au devenit o naţiune, Iehova le-a dat un cod de legi care prevedea şi anumite sărbători anuale. Apostolul Pavel a spus că aceste sărbători au fost „o umbră a lucrurilor viitoare“ (Coloseni 2:16, 17; Evrei 10:1). Ele erau, în parte, prefigurări ale împlinirii scopului lui Iehova cu privire la Sămânţă. Sărbătorile le aduceau mare bucurie israeliţilor. Analizând pe scurt aceste sărbători ne vom întări încrederea că promisiunile lui Iehova se vor împlini.

Apare Sămânţa

3. Cine a fost Sămânţa promisă, şi cum i-a fost zdrobit călcâiul?

³ După mai bine de 4 000 de ani de la momentul în care Iehova a rostit prima profeţie a sosit Sămânţa promisă, Isus (Galateni 3:16). Ca om perfect, Isus şi-a păstrat integritatea până la moarte, dovedind astfel că acuzaţiile lui Satan nu erau decât minciuni. În plus, întrucât Isus a fost fără păcat, moartea sa a însemnat o jertfă de mare valoare. Prin ea, Isus le-a dat descendenţilor fideli ai lui Adam şi ai Evei perspectiva eliberării din păcat şi moarte. Moartea lui Isus pe stâlpul de tortură a fost ‘zdrobirea călcâiului’ Seminţei promise. — Evrei 9:11-14.

4. Cum a fost prefigurată jertfa lui Isus?

⁴ Isus a murit la 14 nisan 33 e.n. * În Israel, 14 nisan era o zi de bucurie, era sărbătoarea Paştelui. An de an, în această zi fiecare familie israelită pregătea o masă la care se mânca şi un miel fără cusur. Astfel îşi aminteau rolul pe care sângele de miel l-a avut în salvarea întâilor născuţi ai Israelului când un înger i-a ucis pe întâii născuţi ai egiptenilor în 14 nisan 1513 î.e.n. (Exodul 12:1-14). Mielul pascal l-a prefigurat pe Isus, despre care apostolul Pavel a spus: „Cristos, paştele nostru, a fost jertfit“ (1 Corinteni 5:7). Ca şi sângele mielului pascal, sângele vărsat al lui Isus îi salvează pe mulţi. — Ioan 3:16, 36.

 ‘Primul rod dintre cei morţi’

5, 6. Când a fost înviat Isus, şi cum a fost prefigurat în Lege acest eveniment? b) Ce rol are învierea lui Isus în împlinirea profeţiei din Geneza 3:15?

⁵ A treia zi, Isus a fost readus la viaţă ca să-i prezinte Tatălui său valoarea jertfei sale (Evrei 9:24). Învierea sa a fost prefigurată de ceea ce se întâmpla la o altă sărbătoare. La 15 nisan începea Sărbătoarea Turtelor Nedospite. A doua zi, la 16 nisan, israeliţii aduceau un snop din primele roade ale recoltei de orz, prima recoltă din Israel, pentru ca preotul să-l legene înaintea lui Iehova (Leviticul 23:6-14). Cât de potrivit a fost ca în 33 e.n., tocmai în acea zi de 16 nisan, Iehova să zădărnicească eforturile aprige ale lui Satan de a-l reduce la tăcere definitiv pe „martorul fidel şi adevărat“ al lui Dumnezeu! Da, la 16 nisan 33 e.n., Iehova l-a înviat pe Isus la viaţă spirituală nemuritoare. — Revelaţia 3:14; 1 Petru 3:18.

⁶ Isus a devenit „primul rod al celor care au adormit în moarte“ (1 Corinteni 15:20). Spre deosebire de cei care fuseseră înviaţi înaintea sa, Isus nu a mai murit. El s-a înălţat la cer, la dreapta lui Iehova, unde a aşteptat până ce Iehova avea să-l întroneze în Regatul Său ceresc (Psalmul 110:1; Faptele 2:32, 33; Evrei 10:12, 13). În calitate de Rege în exerciţiu, Isus este acum în măsură să-i zdrobească lui Satan capul, adică să-l distrugă pentru totdeauna pe marele duşman, şi să-i distrugă şi sămânţa. — Revelaţia 11:15, 18; 20:1-3, 10.

Sămânţa lui Avraam are şi alţi membri

7. Ce era Sărbătoarea Săptămânilor?

⁷ Isus a fost Sămânţa promisă în Eden, cel prin intermediul căruia Iehova urma „să distrugă lucrările Diavolului“ (1 Ioan 3:8). Însă, când a vorbit cu Avraam, Iehova a lăsat să se înţeleagă că „sămânţa“ lui Avraam nu avea să fie o singură persoană, ci urma să fie numeroasă „ca stelele cerurilor şi ca firele de nisip de pe ţărmul mării“ (Geneza 22:17). Faptul că urmau să existe şi alţi membri ai „seminţei“ a fost prefigurat de o altă sărbătoare ce constituia un prilej de bucurie pentru israeliţi. După 50 de zile de la 16 nisan, Israelul ţinea Sărbătoarea Săptămânilor. Iată ce prevedea Legea: „Să număraţi până în ziua de după al şaptelea sabat, adică cincizeci de zile, şi să-i prezentaţi lui Iehova o ofrandă de cereale noi. Din locurile în care locuiţi să aduceţi două pâini ca ofrandă legănată. Să fie din două zecimi de efă de floarea făinii. Să fie făcute în cuptor, din aluat dospit, ca prime roade coapte pentru Iehova“. * — Leviticul 23:16, 17, 20.

8. Ce eveniment extraordinar a avut loc la Penticosta din 33 e.n.?

⁸ Când Isus a fost pe pământ, Sărbătoarea Săptămânilor era cunoscută sub numele de Penticosta (de la un cuvânt grecesc care înseamnă „a cincizecea“). La Penticosta din 33 e.n., cel mai de seamă Mare Preot, înviatul Isus Cristos, a revărsat spirit sfânt asupra celor  120 de discipoli adunaţi la Ierusalim. Astfel, aceşti discipoli au devenit fii unşi cu spirit ai lui Dumnezeu şi fraţi ai lui Isus Cristos (Romani 8:15-17). Din acel moment, ei erau o naţiune nouă, „Israelul lui Dumnezeu“ (Galateni 6:16). Această naţiune, care a început cu acel mic grup de creştini unşi, avea să numere în final 144 000 de membri. — Revelaţia 7:1-4.

9, 10. Cum a fost prefigurată congregaţia creştinilor unşi la Penticostă?

⁹ Cele două pâini, făcute din aluat dospit, care erau legănate înaintea lui Iehova la Penticostă au prefigurat congregaţia creştinilor unşi. Aluatul dospit al pâinilor simboliza păcatul moştenit, care-i afecta încă pe creştinii unşi. Totuşi, ei se puteau apropia de Iehova pe baza jertfei de răscumpărare a lui Isus (Romani 5:1, 2). De ce erau două pâini? Probabil aceasta a arătat că fiii unşi ai lui Dumnezeu urmau să fie luaţi din două grupuri: mai întâi, dintre evreii naturali şi, ulterior, dintre neevrei. — Galateni 3:26-29; Efeseni 2:13-18.

¹⁰ Cele două pâini oferite la Penticostă erau făcute din primele roade ale recoltei de grâu. În mod asemănător, creştinii născuţi prin spirit sunt numiţi „primele roade dintre creaturile sale“ (Iacov 1:18). Ei sunt primii cărora li se iartă păcatele pe baza sângelui vărsat al lui Isus, iar acest lucru le dă posibilitatea de a primi viaţă nemuritoare în ceruri, unde vor domni cu Isus în Regatul său (1 Corinteni 15:53; Filipeni 3:20, 21; Revelaţia 20:6). Din această poziţie, în curând ei vor „păstori [naţiunile] cu un toiag de fier“ şi-l vor vedea ‘pe Satan zdrobit sub picioarele lor’ (Revelaţia 2:26, 27; Romani 16:20). Apostolul Ioan a spus: „Ei îl urmează neîncetat pe Miel oriunde merge şi au fost cumpăraţi dintre oameni ca prime roade pentru Dumnezeu şi pentru Miel“. — Revelaţia 14:4.

O zi ce îndrepta atenţia spre eliberare

11, 12. a) Ce se întâmpla la Ziua Ispăşirii? b) Ce foloase îi aducea Israelului jertfirea taurului şi a ţapilor?

¹¹ În a zecea zi a lunii etanim (numită mai târziu tişri), * în Israel era Ziua Ispăşirii, o sărbătoare  care a prefigurat felul în care aveau să fie aplicate foloasele jertfei de răscumpărare a lui Isus. În acea zi tot poporul se aduna fiindcă se aduceau jertfe în folosul lui pentru acoperirea păcatelor. — Leviticul 16:29, 30.

¹² La Ziua Ispăşirii, marele preot înjunghia un taur tânăr. Mai apoi intra în Sfânta Sfintelor şi stropea cu sângele taurului de şapte ori înaintea capacului Arcei, ceea ce însemna că îi prezenta acel sânge lui Iehova. Această ofrandă era pentru păcatele marelui preot şi ale „casei lui“, subpreoţii şi leviţii. Apoi, marele preot lua doi ţapi. Înjunghia unul dintre ei şi îl aducea ca ofrandă pentru păcatele ‘poporului’. Şi cu sângele ţapului stropea înaintea capacului Arcei din Sfânta Sfintelor. După aceea, marele preot îşi punea mâinile pe capul celuilalt ţap şi mărturisea nelegiuirile fiilor lui Israel, după care dădea drumul ţapului în pustiu pentru ca, în sens simbolic, păcatele poporului să fie îndepărtate. — Leviticul 16:3-16, 21, 22.

13. Ce aspecte ale Zilei Ispăşirii au prefigurat rolul lui Isus?

¹³ Ce au prefigurat toate acestea? Isus, cel mai de seamă Mare Preot, se foloseşte de valoarea sângelui său pentru ca oamenilor să le fie iertate păcatele. Valoarea sângelui său se aplică în primul rând ‘casei spirituale’ a celor 144 000 de creştini unşi, ceea ce le dă posibilitatea să fie declaraţi drepţi şi să fie curaţi înaintea lui Iehova (1 Petru 2:5; 1 Corinteni 6:11). Lucrul acesta a fost prefigurat de jertfirea taurului. Prin urmare, creştinii unşi îşi pot primi moştenirea cerească. În al doilea rând, valoarea sângelui lui Isus se aplică milioanelor de oameni care manifestă credinţă în Cristos, lucru prefigurat de jertfirea ţapului. Aceştia vor fi binecuvântaţi cu viaţă veşnică pe pământ, moştenire pe care Adam şi Eva au pierdut-o (Psalmul 37:10, 11). Prin sângele pe care şi l-a vărsat, Isus înlătură păcatele omenirii, aşa cum ţapul cel viu ducea, în sens simbolic, păcatele Israelului în pustiu. — Isaia 53:4, 5.

O ocazie de bucurie înaintea lui Iehova

14, 15. Ce era Sărbătoarea Colibelor, şi ce le amintea ea israeliţilor?

¹⁴ După Ziua Ispăşirii, israeliţii ţineau Sărbătoarea Colibelor, sărbătoare care le aducea cea mai mare bucurie (Leviticul 23:34-43). Avea loc între 15 şi 21 etanim şi se încheia cu o adunare solemnă în a douăzeci şi doua zi a lunii.  Ea marca încheierea lucrărilor de strângere a recoltei şi era o ocazie în care israeliţii îşi manifestau recunoştinţa pentru bunătatea şi generozitatea lui Dumnezeu. De fapt, Iehova le-a spus participanţilor la sărbătoare: „Iehova, Dumnezeul tău, te va binecuvânta în toate roadele tale şi în toată munca mâinilor tale, iar tu să fii bucuros“ (Deuteronomul 16:15). Era, într-adevăr, o ocazie de mare bucurie!

¹⁵ Pe parcursul sărbătorii, adică şapte zile, israeliţii locuiau în colibe. Astfel li se amintea că odinioară locuiseră în colibe în pustiu. Sărbătoarea le dădea posibilitatea să mediteze la grija părintească a lui Iehova (Deuteronomul 8:15, 16). Şi fiindcă toţi, bogaţi şi săraci, locuiau în colibe, israeliţilor li se amintea că erau cu toţii egali. — Neemia 8:14-16.

16. Ce a prefigurat Sărbătoarea Colibelor?

¹⁶ Sărbătoarea Colibelor era o sărbătoare a recoltei, o sărbătoare a strângerii roadelor, şi aducea multă bucurie. Ea a prefigurat strângerea celor care manifestă credinţă în Isus Cristos. Această lucrare de strângere, care aduce bucurie, a început la Penticosta din 33 e.n., când cei 120 de discipoli ai lui Isus au fost unşi ca să devină membri ai ‘unei preoţii sfinte’. Aşa cum israeliţii locuiau câteva zile în colibe, cei unşi sunt doar „locuitori temporari“ în această lume lipsită de credinţă, şi ei ştiu bine acest lucru. Ei au speranţa de a trăi în cer (1 Petru 2:5, 11). Strângerea creştinilor unşi se încheie în aceste „ultime zile“, când sunt adunaţi ultimii membri ai clasei celor 144 000. — 2 Timotei 3:1.

17, 18. a) Ce indiciu avem că nu numai creştinii unşi beneficiază de jertfa lui Isus? b) Cine beneficiază în prezent de Sărbătoarea spirituală a Colibelor, şi când se va încheia această sărbătoare ce aduce bucurie?

¹⁷ Este demn de remarcat că la Sărbătoarea Colibelor se aduceau ca ofrandă 70 de tauri (Numerele 29:12-34). Numărul 70 înseamnă 7 înmulţit cu 10, cifre care, în Biblie, reprezintă perfecţiune cerească, respectiv pământească. Prin urmare, jertfa lui Isus le va aduce binecuvântări tuturor oamenilor fideli proveniţi  din cele 70 de familii ce au descins din Noe (Geneza 10:1-29). În armonie cu aceasta, lucrarea de strângere s-a extins în timpul nostru. Sunt adunaţi oameni din toate naţiunile, oameni care manifestă credinţă în Isus şi au speranţa de a trăi pe un pământ transformat în paradis.

¹⁸ Apostolul Ioan a avut o viziune a acestei lucrări de strângere din zilele noastre. Mai întâi el a auzit anunţul referitor la sigilarea ultimilor dintre cei 144 000. Apoi a văzut „o mare mulţime, pe care nimeni nu putea s-o numere“, stând în picioare înaintea lui Iehova şi a lui Isus, cu „ramuri de palmier în mâini“. Membrii acestei mari mulţimi „vin din necazul cel mare“ şi intră în lumea nouă. În prezent, şi ei sunt doar locuitori temporari în acest sistem vechi, aşteptând cu încredere timpul când „Mielul . . . îi va păstori şi îi va călăuzi la izvoarele apelor vieţii“. Atunci, „Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor“ (Revelaţia 7:1-10, 14-17). Sărbătoarea spirituală a Colibelor se va încheia la sfârşitul Domniei de O Mie de Ani a lui Cristos, când membrii marii mulţimi împreună cu cei înviaţi vor primi viaţă veşnică. — Revelaţia 20:5.

19. Ce foloase ne aduce analizarea sărbătorilor din Israelul antic?

¹⁹ Asemenea israeliţilor din trecut, putem fi bucuroşi când medităm la semnificaţia sărbătorilor evreieşti din vechime. Este emoţionant să vedem că Iehova a arătat prin prefigurări cum avea să se împlinească profeţia sa din Eden şi este extraordinar să vedem împlinirea propriu-zisă care are loc în mod treptat. Azi ştim că Sămânţa a venit şi că i s-a zdrobit călcâiul. În prezent, „Sămânţa“ este Rege în ceruri. Ştim şi că majoritatea celor 144 000 şi-au dovedit deja fidelitatea până la moarte. Ce urmează să se întâmple? Cât mai este până la împlinirea completă a profeţiei? La aceste întrebări se va răspunde în articolul următor.

[Note de subsol]

Puteţi să explicaţi?

• Ce a prefigurat mielul pascal?

• Ce lucrare de strângere a fost prefigurată de Sărbătoarea Penticostei?

• Ce aspecte ale Zilei Ispăşirii au arătat cum va fi aplicată jertfa de răscumpărare a lui Isus?

• Cum a prefigurat Sărbătoarea Colibelor lucrarea de strângere a creştinilor?

[Întrebări de studiu]

[Chenarul de la paginile 22, 23]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Paştele

14 nisan

Evenimentul:

Mielul pascal este tăiat

A prefigurat:

Jertfirea lui Isus

Sărbătoarea Turtelor Nedospite(15-21 nisan)

15 nisan

Evenimentul:

Sabat

16 nisan

Evenimentul:

Ofrandă de orz

A prefigurat:

Isus este înviat

50 de zile

Sărbătoarea Săptămânilor(Penticosta)

6 sivan

Evenimentul:

Sunt oferite două pâini

A prefigurat:

Isus i-a prezentat pe fraţii săi unşi lui Iehova

Ziua Ispăşirii

10 tişri

Evenimentul:

Sunt oferiţi un taur şi doi ţapi

A prefigurat:

Isus a prezentat valoarea sângelui său în folosul întregii omeniri

Sărbătoarea Colibelor (Recoltei, Tabernacolelor)

15-21 tişri

Evenimentul:

Israeliţii locuiau cu bucurie în colibe,se bucurau de recoltă şi aduceau ca ofrandă 70 de tauri

A prefigurat:

Strângerea celor unşi şi a ‘marii mulţimi’

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 21]

Ca şi sângele mielului pascal, sângele vărsat al lui Isus duce la salvarea multora

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 22]

Primele roade ale recoltei de orz care erau oferite la 16 nisan au prefigurat învierea lui Isus

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 23]

Cele două pâini oferite la Penticostă au prefigurat congregaţia creştinilor unşi

[Legenda ilustraţiei/fotografiilor de la pagina 24]

Sărbătoarea Colibelor a prefigurat strângerea celor unşi şi a ‘marii mulţimi’ din toate naţiunile