Bărbatul şi femeia — Un rol demn pentru fiecare

IEHOVA DUMNEZEU l-a creat mai întâi pe Adam, apoi pe Eva. Până să fie creată Eva, Adam a acumulat experienţă de viaţă. În tot acest timp, Iehova i-a dat anumite instrucţiuni (Geneza 2:15-20). Slujind ca purtător de cuvânt al lui Dumnezeu, Adam trebuia să-i transmită şi soţiei sale ceea ce i se spusese. Era firesc, aşadar, ca el să ia iniţiativa în toate aspectele legate de închinare.

Congregaţia creştină urmează acelaşi model. Analizându-l, vom trage multe foloase. Apostolul Pavel a scris: „Nu-i dau voie femeii . . . să exercite autoritate asupra bărbatului, ci să stea în tăcere. Căci Adam a fost făcut primul, apoi Eva“ (1 Timotei 2:12, 13). Asta nu înseamnă că o femeie nu trebuie să vorbească deloc la întrunirile congregaţiei. Ea stă în tăcere în sensul că nu poartă discuţii în contradictoriu cu un bărbat. Nu-i subminează poziţia încredinţată de Dumnezeu şi nu încearcă să predea în congregaţie. Deşi bărbaţii au primit responsabilitatea de a supraveghea şi de a preda în congregaţie, şi femeile contribuie la reuşita întrunirilor în multe feluri.

Pentru a ne ajuta să înţelegem ce rol a stabilit Dumnezeu pentru bărbat şi pentru femeie, apostolul Pavel a scris: „Nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat . . . De altfel, printre discipolii Domnului, nici femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie [adică niciunul nu e independent de celălalt]. Căci, aşa cum femeia este din bărbat, tot aşa şi bărbatul este prin femeie, dar toate lucrurile sunt de la Dumnezeu“. — 1 Corinteni 11:8-12.

Femeile se bucură de privilegii deosebite

Sub Legea dată de Dumnezeu Israelului, femeile se bucurau de multe privilegii şi erau libere să ia iniţiativa în multe domenii. În Proverbele 31:10-31, de pildă, se vorbeşte despre „o soţie capabilă“ care cumpără materiale de bună calitate şi face haine frumoase pentru casa ei. „Ea face cămăşi şi le vinde“ (versetele 13, 21-24). „Asemenea corăbiilor unui negustor“, această femeie capabilă găseşte hrana bună, chiar dacă trebuie s-o aducă de departe (versetul 14). „Ea se gândeşte să cumpere un teren şi apoi îl şi ia“ şi „plantează o vie“ (versetul 16). Întrucât „negoţul pe care-l face este bun“, munca ei aduce câştig (versetul 18). Pe lângă faptul că „veghează asupra lucrurilor care se petrec în casa sa“, ea este generoasă şi îi ajută pe alţii (versetele 20, 27). Nu e de mirare că o astfel de femeie, harnică şi temătoare de Dumnezeu, primeşte laude! — Versetul 31.

Legile date de Iehova prin Moise îi ofereau femeii toate condiţiile pentru a progresa spiritualiceşte. De exemplu, în Iosua 8:35, citim: „N-a fost niciun cuvânt din tot ce poruncise Moise pe care Iosua să nu-l fi citit cu voce tare  în faţa întregii congregaţii a lui Israel, cu femeile, copiii şi locuitorii străini care mergeau în mijlocul lor“. Cu privire la preotul Ezra, Biblia spune: „În prima zi a lunii a şaptea, . . . Ezra a adus legea în faţa adunării, adică a bărbaţilor, a femeilor şi a tuturor celor care puteau să asculte şi să înţeleagă. Şi a citit din ea cu voce tare în faţa pieţei publice dinaintea Porţii Apelor, de la revărsatul zorilor până la amiază, înaintea bărbaţilor, a femeilor şi a celor care puteau să înţeleagă; şi urechile întregului popor erau atente la cartea legii“ (Neemia 8:2, 3). Femeile au tras foloase din citirea Legii cu aceste ocazii. Ele participau şi la sărbătorile religioase (Deuteronomul 12:12, 18; 16:11, 14). Însă lucrul cel mai important, femeile din vechiul Israel puteau să se bucure de prietenia lui Iehova Dumnezeu şi puteau să-i adreseze rugăciuni individuale. — 1 Samuel 1:10.

În secolul I e.n., femeile temătoare de Dumnezeu au avut privilegiul de a-i sluji lui Isus (Luca 8:1-3). Odată, în timp ce Isus se afla în Betania şi lua cina, o femeie i-a turnat ulei pe cap şi pe picioare (Matei 26:6-13; Ioan 12:1-7). Printre cei cărora Isus li s-a arătat după înviere au fost şi femei (Matei 28:1-10; Ioan 20:1-18). După înălţarea lui Isus la cer, din grupul celor aproximativ 120 de discipoli care se întruneau cu regularitate făceau parte şi „unele femei şi . . . Maria, mama lui Isus“ (Faptele 1:3-15). Fără îndoială, multe dintre aceste femei, sau poate chiar toate, s-au aflat în ziua Penticostei din anul 33 e.n. la Ierusalim, în acea cameră de sus, când a fost turnat spiritul sfânt şi discipolii lui Isus au început să vorbească miraculos în alte limbi. — Faptele 2:1-12.

Bărbaţi şi femei deopotrivă au trăit împlinirea profeţiei din Ioel 2:28, 29, citată de apostolul Petru în ziua Penticostei: „[Eu, Iehova] voi turna din spiritul meu peste orice fel de carne, iar fiii şi fiicele voastre vor profeţi . . . Şi chiar şi peste sclavii mei şi peste sclavele mele voi turna din spiritul meu în zilele acelea“ (Faptele 2:13-18). După Penticosta din 33 e.n., femeile creştine au fost binecuvântate un timp cu darurile spiritului. Şi ele au profeţit, în sensul că au anunţat adevărurile biblice în alte limbi.

În scrisoarea sa către creştinii din Roma, apostolul Pavel a recomandat-o pe „Fivi, sora noastră“, vorbind despre ea cu multă căldură. El a vorbit şi despre Trifena şi Trifosa, numindu-le „femei care lucrează din greu în  Domnul“ (Romani 16:1, 2, 12). Deşi nu deţineau poziţii de răspundere în congregaţia creştină din secolul I, ele şi multe alte femei au primit favoarea de a fi alese de Dumnezeu ca să domnească împreună cu Fiul său, Isus Cristos, în Regatul ceresc. — Romani 8:16, 17; Galateni 3:28, 29.

Ce privilegiu extraordinar au în prezent femeile temătoare de Dumnezeu! „Iehova rosteşte cuvântul; femeile care anunţă vestea bună sunt o mare armată“, se spune în Psalmul 68:11. Aceste femei sunt demne de toată lauda. De exemplu, datorită iscusinţei cu care predau când conduc studii biblice la domiciliu, mulţi acceptă învăţăturile adevărate, plăcute lui Dumnezeu. Demne de laudă sunt şi femeile creştine căsătorite care îşi ajută copiii să devină închinători ai lui Iehova şi îşi susţin soţii să se achite de multele responsabilităţi pe care le au în congregaţie (Proverbele 31:10-12, 28). Şi femeilor necăsătorite Iehova le-a dat un loc demn, iar bărbaţii creştini sunt îndemnaţi să le trateze „pe femeile în vârstă, ca pe nişte mame, iar pe cele mai tinere, ca pe nişte surori, cu toată castitatea“. — 1 Timotei 5:1, 2.

Diferitele însărcinări ale bărbaţilor

Dumnezeu i-a încredinţat bărbatului creştin un rol şi aşteaptă de la el să şi-l îndeplinească. Pavel a afirmat: „Dar vreau să ştiţi aceasta: capul oricărui bărbat este Cristos, capul femeii este bărbatul şi capul lui Cristos este Dumnezeu“ (1 Corinteni 11:3). Şi bărbatul are un cap, pe Cristos. Da, bărbatul este răspunzător în faţa lui Cristos şi, mai ales, în faţa lui Dumnezeu. Dumnezeu îi cere să-şi exercite autoritatea de cap într-un mod iubitor (Efeseni 5:25). Aşa au stat lucrurile încă de la începutul omenirii.

Biblia arată că Dumnezeu i-a dat bărbatului sarcini în conformitate cu poziţia de cap încredinţată. De exemplu, lui Noe, Iehova i-a dat misiunea de a construi o arcă prin care să salveze viaţa de pe pământ în timpul Potopului (Geneza 6:9—7:24). Unui alt bărbat, Avraam, Dumnezeu i-a promis că prin intermediul seminţei lui, toate familiile şi naţiunile pământului se vor binecuvânta. Partea principală a acelei seminţe este Cristos Isus (Geneza 12:3; 22:18; Galateni 3:8-16). Dumnezeu l-a numit pe bărbatul Moise să-i scoată pe israeliţi din Egipt (Exodul 3:9, 10, 12, 18). Tot prin Moise, Iehova a dat codul de legi cunoscut drept legământul Legii, sau Legea mozaică (Exodul 24:1-18). Scriitorii Bibliei au fost fără excepţie bărbaţi.

În calitate de Cap al congregaţiei creştine, Isus „a dat oameni ca daruri“, în textul grecesc original folosindu-se un substantiv de genul masculin (Efeseni 1:22; 4:7-13). Când a enumerat cerinţele pe care trebuie să le întrunească supraveghetorii, Pavel s-a referit la bărbaţi (1 Timotei 3:1-7; Tit 1:5-9). De aceea, în congregaţiile Martorilor lui Iehova cei care slujesc în calitate de supraveghetori, sau bătrâni, şi ca slujitori auxiliari sunt numai bărbaţi (Filipeni 1:1, 2; 1 Timotei 3:8-10, 12). Numai bărbaţii pot sluji ca păstori în congregaţia creştină (1 Petru 5:1-4). Cu toate acestea, aşa cum s-a amintit deja, Dumnezeu le-a dat privilegii minunate şi femeilor.

Un rol care le aduce fericire

Îndeplinirea rolurilor încredinţate de Dumnezeu le aduce fericire atât bărbaţilor, cât şi femeilor. Soţul şi soţia care imită exemplul lui Cristos şi al congregaţiei sale au o căsnicie fericită. Pavel a scris: „Soţilor, continuaţi să vă iubiţi soţiile, aşa cum şi Cristos a iubit congregaţia şi s-a dat pe sine pentru ea . . . Fiecare dintre voi să-şi iubească soţia ca pe sine însuşi“ (Efeseni 5:25-33). Prin urmare, soţilor li se pretinde să-şi exercite autoritatea de cap nu într-un mod egoist, ci cu iubire. Deşi congregaţia lui Cristos nu este alcătuită din oameni perfecţi, Isus o iubeşte şi are grijă de ea. În mod asemănător, un soţ creştin trebuie să-şi iubească soţia şi să se îngrijească de ea.

 O soţie creştină trebuie „să aibă respect profund faţă de soţul ei“ (Efeseni 5:33). Congregaţia este un exemplu în această privinţă. În Efeseni 5:21-24 se spune: „Fiţi supuşi unii altora în teamă de Cristos! Soţiile să le fie supuse soţilor lor ca Domnului, pentru că soţul este capul soţiei, aşa cum şi Cristos este capul congregaţiei, el fiind salvatorul acestui corp. De fapt, aşa cum congregaţia îi este supusă lui Cristos, tot aşa şi soţiile să le fie supuse soţilor lor în toate“. Chiar dacă uneori soţiei îi vine greu să i se supună soţului, acest lucru „se cuvine în Domnul“ (Coloseni 3:18). Dacă îşi aminteşte că face un lucru plăcut în ochii Domnului Isus Cristos, îi va fi mai uşor să fie supusă.

O soţie creştină trebuie să se supună autorităţii capului chiar dacă soţul ei nu este credincios. Apostolul Petru a spus: „Soţiilor, fiţi supuse soţilor voştri, pentru ca, dacă unii nu ascultă de cuvânt, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea soţiilor lor, fiindcă vor fi martori ai purtării voastre caste, pline de un respect profund“ (1 Petru 3:1, 2). Sara, care îşi respecta soţul, pe Avraam, a fost binecuvântată să-l nască pe Isaac, devenind astfel o ascendentă a lui Isus Cristos (Evrei 11:11, 12; 1 Petru 3:5, 6). Soţiile care se comportă asemenea ei pot fi sigure că vor fi răsplătite de Dumnezeu.

Când bărbatul şi femeia îşi îndeplinesc rolul încredinţat de Dumnezeu, domneşte pacea şi armonia. Astfel, fiecare găseşte satisfacţie şi fericire. În plus, respectând cerinţele biblice, fiecare se va bucura de demnitatea pe care i-o conferă locul privilegiat dat de Dumnezeu.

[Chenarul de la pagina 7]

Cum îşi privesc rolul încredinţat de Dumnezeu

„Soţul meu îşi exercită autoritatea cu iubire şi bunătate“, spune Susan. „De regulă, ne consultăm când trebuie să luăm decizii şi ştiu că orice decizie ia el este spre binele nostru. Sunt într-adevăr fericită să îndeplinesc rolul stabilit de Dumnezeu pentru soţiile creştine; astfel, căsnicia noastră este mai trainică. Eu şi soţul meu suntem foarte apropiaţi şi lucrăm împreună pentru a atinge obiective spirituale.“

O femeie pe nume Mindy spune: „Rolul dat de Iehova femeilor ce îi slujesc este o dovadă a iubirii sale. Consider că acordându-i soţului meu onoare şi respect şi susţinându-l în îndeplinirea responsabilităţilor din congregaţie îmi arăt aprecierea faţă de Iehova şi faţă de rolurile stabilite de el pentru fiecare dintre noi“.

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 5]

În conformitate cu poziţia de cap a bărbatului, Dumnezeu le-a dat lui Noe, Avraam şi Moise diferite însărcinări

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

„Femeile care anunţă vestea bună sunt o mare armată“