Cum a venit în existenţă sistemul nostru solar

LOCUL nostru unic în univers se datorează acţiunii simultane a mai multor factori. Sistemul nostru solar se află între două braţe spirale ale Căii Lactee, într-o regiune cu relativ puţine stele. Aproape toate stelele pe care le putem vedea noaptea sunt atât de departe de noi, încât privite chiar şi prin cele mai performante telescoape nu sunt decât nişte puncte de lumină. Este într-adevăr important ca sistemul nostru solar să aibă această poziţie?

Dacă sistemul nostru solar ar fi poziţionat mai aproape de nucleul Căii Lactee, Pământul s-ar afla într-o regiune cu o concentrare mare de stele. Această poziţie ar avea efecte catastrofice. De exemplu, orbita Pământului ar fi perturbată, ceea ce ar însemna un dezastru pentru viaţa umană. Poziţia sistemului nostru solar în galaxie pare să fie ideală pentru a evita acest pericol, precum şi altele, cum ar fi supraîncălzirea cauzată de norii de gaze prin care ar trece Pământul sau expunerea la radiaţiile ucigătoare de la exploziile stelare sau din alte surse.

Soarele nostru este un tip de stea ideal pentru necesităţile noastre. Arde în mod constant, are viaţă lungă, nu este nici prea mare şi nici prea fierbinte. Marea majoritate a stelelor din galaxia noastră sunt cu mult mai mici decât Soarele; ele nu furnizează nici tipul de lumină potrivit, nici cantitatea de căldură potrivită pentru a susţine viaţa pe o planetă ca Pământul. În plus, majoritatea stelelor sunt legate prin forţe gravitaţionale de una sau mai multe stele şi orbitează una în jurul alteia. Spre deosebire de acestea, Soarele nostru este independent. Este puţin probabil că sistemul nostru solar ar mai rămâne stabil dacă ar fi influenţat de forţele gravitaţionale a doi sau mai mulţi sori.

Un alt factor ce face unic sistemul nostru solar este poziţia planetelor gigante exterioare. Acestea au orbite aproape circulare şi nu exercită o forţă gravitaţională perturbatoare asupra planetelor terestre interioare. * Dimpotrivă, ele îndeplinesc un rol protector, absorbind şi deviind obiectele periculoase. În cartea Rare Earth—Why Complex Life Is Uncommon in the Universe, savanţii Peter Ward şi Donald Brownlee explică: „Pământul nu este lovit de prea multe comete şi asteroizi datorită prezenţei planetelor gigante gazoase, precum Jupiter“. S-au descoperit şi alte sisteme solare cu planete gigantice. Însă majoritatea acestor giganţi au orbite care ar pune în pericol planetele mai mici, de mărimea Pământului.

Rolul Lunii

Din timpuri străvechi, Luna i-a fascinat pe oameni, fiind o sursă de inspiraţie pentru poeţi şi muzicieni. De pildă, un poet evreu a scris despre Lună că este „întărită pe veşnicie . . . un martor fidel în ceruri“. — Psalmul 89:37.

Un efect important pe care Luna îl are asupra vieţii de pe Pământ îl constituie mareele, provocate de atracţia gravitaţională exercitată de ea. Se consideră că mareele au un rol esenţial  în formarea curenţilor oceanici, care, la rândul lor, determină tipurile de climă.

Luna mai serveşte unui scop vital. Datorită forţei gravitaţionale exercitate de ea, înclinaţia axei Pământului faţă de planul orbitei lui în jurul soarelui este stabilă. Potrivit revistei ştiinţifice Nature, fără Lună, înclinaţia axei Pământului ar varia pe parcursul unor perioade lungi de la „aproximativ 0 la 85 [de grade]“. Imaginaţi-vă: Dacă axa Pământului ar fi perpendiculară pe planul orbitei, nu ne-am mai bucura de spectacolul încântător al schimbării anotimpurilor, iar ploaia ar fi un fenomen foarte rar! Tot datorită înclinaţiei axei Pământului, temperaturile nu ajung la valori extreme, care să pună în pericol viaţa. „Actuala stabilitate climaterică o datorăm unui fapt extraordinar: prezenţa Lunii“, este concluzia astronomului Jacques Laskar. Pentru a îndeplini acest rol stabilizator, Luna noastră are o masă mare, mai mare decât a lunilor ce gravitează în jurul planetelor gigantice.

Aşa cum remarca în vechime scriitorul cărţii biblice Geneza, un alt rol îndeplinit de acest satelit natural al Pământului este să lumineze noaptea. — Geneza 1:16.

Întâmplare sau proiect?

Cum se explică existenţa simultană a numeroşilor factori datorită cărora viaţa pe pământ este nu numai posibilă, dar şi plăcută? Nu pot fi decât două explicaţii: fie este vorba de rezultatul unei întâmplări oarbe, care exclude existenţa unui scop, fie de un proiect inteligent care are la bază un scop.

Cu mii de ani în urmă, Sfintele Scripturi au afirmat că universul a fost proiectat şi realizat cu măiestrie de un Creator: Atotputernicul Dumnezeu. Dacă această afirmaţie este adevărată, înseamnă că toate condiţiile care există în sistemul nostru solar nu sunt rezultatul întâmplării, ci al unui proiect care a avut la bază un scop. Creatorul ne-a lăsat un fel de raport al etapelor pe care le-a parcurs pentru a face posibilă viaţa pe pământ. Veţi fi poate surprinşi să aflaţi că, deşi acest „raport“ este vechi de aproximativ 3 500 de ani, etapele din istoria universului descrise în el coincid, în esenţă, cu ceea ce oamenii de ştiinţă consideră că s-a petrecut în realitate. Acest „raport“ este cuprins în cartea biblică Geneza. Să vedem ce spune ea.

Relatarea Genezei despre creaţie

„La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul“ (Geneza 1:1). Primele cuvinte ale Bibliei se referă la crearea sistemului nostru solar, inclusiv a planetei noastre, precum şi a stelelor din miliardele de galaxii ce alcătuiesc universul. Potrivit relatării biblice, a fost o perioadă când pământul „era fără formă şi pustiu“. Nu existau continente şi nici pământ fertil. Însă în continuare, relatarea scoate în evidenţă ceea ce  oamenii de ştiinţă consideră a fi condiţia primordială pentru ca pe o planetă să existe viaţă: apă din abundenţă. Spiritul lui Dumnezeu „se mişca încoace şi încolo pe suprafaţa apelor“. — Geneza 1:2.

Pentru ca apa de suprafaţă să rămână în stare lichidă, o planetă trebuie să se afle la o anumită distanţă de soare. „Pe Marte este prea frig, pe Venus este prea cald, dar pe Pământ este ideal“, explică planetologul Andrew Ingersoll. În mod asemănător, pentru ca vegetaţia să se dezvolte trebuie să existe suficientă lumină. De remarcat că relatarea biblică arată că într-o primă perioadă de creaţie, Dumnezeu a făcut ca lumina soarelui să pătrundă printre norii negri de vapori de apă care învăluiau oceanul, ‘ca un scutec’ în care este înfăşat un copil. — Iov 38:4, 9; Geneza 1:3-5.

În următoarele versete ale cărţii Geneza citim că Marele nostru Creator a făcut ceea ce Biblia numeşte „o întindere“ (Geneza 1:6-8). Această „întindere“ conţine gazele ce alcătuiesc atmosfera pământului.

În continuare, relatarea arată că Dumnezeu a schimbat faţa fără formă a pământului pentru a face uscatul (Geneza 1:9, 10). Se pare că el a provocat mişcarea şi încreţirea scoarţei terestre, ceea ce a dus la formarea unor albii adânci şi la ridicarea continentelor din ocean. — Psalmul 104:6-8.

La un moment nespecificat din istoria pământului, Dumnezeu a creat algele microscopice din oceane. Cu ajutorul energiei solare, aceste organisme unicelulare care se reproduc singure au început să transforme dioxidul de carbon în hrană eliberând oxigen în atmosferă. Acest proces minunat a fost accelerat în timpul celei de-a treia perioade, odată cu crearea vegetaţiei care a acoperit în cele din urmă pământul. Astfel, cantitatea de oxigen din atmosferă a crescut, fiind create condiţiile pentru ca omul şi animalele să-şi întreţină viaţa prin respiraţie. — Geneza 1:11, 12.

Pentru ca pământul să rodească, Creatorul a făcut ca în sol să existe o mare varietate de microorganisme (Ieremia 51:15). Aceste creaturi minuscule descompun materia moartă, reciclând elementele necesare creşterii plantelor. Anumite tipuri de bacterii din sol absorb azotul din aer şi-l pun la dispoziţia plantelor. Nu vi se pare uimitor că într-o mână de pământ fertil pot exista şase miliarde de microorganisme?

Potrivit cu Geneza 1:14-19, soarele, luna şi stelele au apărut în a patra perioadă de creaţie. La prima vedere, acest lucru pare a fi în contradicţie cu explicaţiile date anterior în Biblie. Nu uitaţi însă că Moise, scriitorul Genezei, a scris relatarea despre creaţie din punctul de vedere al unui observator de pe pământ, care ar fi fost prezent atunci. Prin urmare, se pare că soarele, luna şi stelele au putut fi văzute prin atmosfera pământului în acea perioadă.

Relatarea Genezei atribuie apariţia creaturilor marine perioadei a cincea, iar apariţia animalelor terestre şi a omului, perioadei a şasea. — Geneza 1:20-31.

 Pământul — creat pentru bucuria omului

Nu vi se pare că viaţa pe pământ, care a apărut exact aşa cum descrie relatarea din Geneza, a fost creată pentru bucuria omului? V-aţi trezit vreodată într-o zi senină şi, după ce aţi tras aer proaspăt în piept, v-aţi gândit cât de bine este să trăieşti? V-aţi plimbat vreodată într-o grădină şi v-aţi bucurat de frumuseţea şi parfumul florilor? Sau aţi cules vreodată fructe delicioase într-o livadă? Astfel de plăceri ale vieţii nu ar fi posibile dacă: 1) pe pământ nu ar fi existat apă din abundenţă; 2) soarele nu ar fi furnizat cantitatea optimă de lumină şi căldură; 3) atmosfera nu ar fi avut amestecul potrivit de gaze şi 4) nu ar fi existat sol fertil.

Toate aceste elemente, care nu există pe Marte, Venus sau pe alte planete din sistemul nostru solar, nu au apărut din întâmplare. Ele au fost stabilite cu grijă pentru ca omul să se bucure de viaţă. Aşa cum se va arăta în articolul următor, potrivit Bibliei, Creatorul a proiectat frumoasa noastră planetă pentru a exista veşnic.

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 6]

„Dacă mie, ca geolog, mi s-ar cere să explic pe scurt ideile moderne despre originea pământului şi apariţia vieţii pe el unui popor de păstori, de oameni simpli, cum erau triburile cărora le-a fost adresată cartea Genezei, n-aş putea să explic mai bine decât urmând aproape cuvânt cu cuvânt cele spuse în primul capitol al Genezei.“ — Wallace Pratt, geolog.

[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 7]

LOCUL IDEAL PENTRU STUDIEREA UNIVERSULUI

Dacă Soarele s-ar fi aflat în altă regiune a galaxiei, n-am fi putut vedea atât de bine stelele. „Sistemul nostru solar“, se explică în cartea The Privileged Planet, „se află . . . departe de regiunile poluate luminos şi cu mult praf cosmic, ceea ce ne permite să vedem foarte bine atât stelele învecinate, cât şi regiunile îndepărtate ale universului“.

În plus, mărimea Lunii şi distanţa sa faţă de Pământ sunt ideale pentru ca, în timpul unei eclipse solare, Luna să acopere Soarele. Aceste fenomene rare şi impresionante le dau astronomilor posibilitatea să studieze Soarele. Astfel, ei au putut să înţeleagă multe lucruri despre strălucirea stelelor.

[Legenda fotografiei de la pagina 5]

Masa Lunii este suficient de mare pentru a avea un efect stabilizator asupra înclinaţiei axei Pământului

[Legenda fotografiilor de la pagina 7]

Ce face posibilă viaţa pe pământ? Apa din abundenţă, cantitatea optimă de lumină şi căldură, atmosfera şi solul fertil

[Provenienţa fotografiilor]

Glob: pe baza NASA Photo; grâu: Pictorial Archive (Istoria Orientului Apropiat) Est.