De ce să evităm extremele?

IEHOVA este modelul suprem de echilibru. „Lucrările sale sunt perfecte“, iar dreptatea sa nu este niciodată aspră întrucât se îmbină cu îndurarea (Deuteronomul 32:4). Iubirea sa nu este niciodată lipsită de principii, deoarece el acţionează potrivit unor legi perfecte (Psalmii 89:14; 103:13, 14). Primii noştri părinţi au fost creaţi în aşa fel încât să dea dovadă de echilibru în orice privinţă, fără a avea tendinţa de a cădea în extreme. Apariţia păcatului însă a adus „defectul“, sau imperfecţiunea, a cărui consecinţă a fost pierderea acelui echilibru de la început. — Deuteronomul 32:5.

Gândiţi-vă: Aţi mers vreodată cu o maşină sau pe o bicicletă care avea o anvelopă cu o umflătură mare? Fără îndoială că acest defect a făcut ca mersul să fie anevoios, dar şi periculos. O asemenea anvelopă trebuie reparată ca să nu se dezumfle sau să se spargă. În mod asemănător, personalitatea noastră imperfectă este înclinată spre neregularităţi. Dacă permitem acestor „umflături“ să se dezvolte, călătoria noastră prin viaţă poate fi deosebit de anevoioasă, chiar periculoasă.

Uneori am putea duce la extrem calităţile, sau punctele forte pe care le avem. De pildă, deşi israeliţilor li se cerea prin Legea mozaică să aibă franjuri la poalele veşmintelor, fariseii din zilele lui Isus, vrând să se deosebească de mulţime, ‘îşi lungeau franjurii veşmintelor’ exagerat de mult. Motivul pentru care făceau acest lucru era dorinţa lor de a arăta că sunt mai sfinţi decât semenii lor. — Matei 23:5; Numerele 15:38-40.

În prezent, unele persoane încearcă să atragă atenţia prin toate mijloacele posibile, chiar şocându-i pe alţii. Este ca şi cum ar spune ceva de genul: „Hei! Staţi puţin! Uitaţi-vă şi la mine!“ Însă faptul de a cădea în extreme în ce priveşte îmbrăcămintea, atitudinea şi acţiunile nu va satisface necesităţile reale ale unui creştin.

O atitudine echilibrată faţă de muncă

Oricine am fi şi oriunde am trăi, munca sănătoasă este ceva ce dă sens vieţii noastre. Am fost creaţi să găsim satisfacţie într-o astfel de muncă (Geneza 2:15). Prin urmare, Biblia condamnă lenevia. Apostolul Pavel a spus în mod clar: „Dacă cineva nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce“ (2 Tesaloniceni 3:10). Da, o atitudine nepăsătoare faţă de muncă poate nu numai să aducă sărăcie şi nemulţumire, dar şi să atragă dezaprobarea divină.

Mulţi cad în cealaltă extremă devenind dependenţi de muncă, făcându-se de bunăvoie sclavi ai muncii lor. Plecând de acasă dimineaţa devreme şi întorcându-se târziu, ei s-ar putea gândi că muncesc pentru binele familiei lor. Cu toate acestea, în realitate, familia lor poate avea de suferit din cauza acestei munci asidue. Iată ce spune o soţie casnică al cărei soţ rămâne deseori la serviciu peste program: „Aş da bucuroasă toate lucrurile din casa asta luxoasă pentru a-l avea pe soţul meu aici cu mine şi cu copiii noştri!“ Cei ce preferă să muncească peste măsură ar trebui să reflecteze cu seriozitate la experienţa de viaţă a regelui Solomon, care a spus: „M-am îndreptat spre toate lucrările pe care le  făcuseră mâinile mele şi spre truda cu care mă trudisem şi iată că totul era deşertăciune şi goană după vânt“. — Eclesiastul 2:11.

Da, în ceea ce priveşte munca, trebuie să evităm ambele extreme. Putem fi lucrători harnici, dar să ne şi amintim că, dacă vom deveni sclavii muncii, ne vom priva de fericire şi, poate, nu numai de atât! — Eclesiastul 4:5, 6.

Să evităm extremele în privinţa plăcerilor

Biblia a prezis că în zilele noastre „oamenii vor fi . . . mai degrabă iubitori de plăceri decât iubitori de Dumnezeu“ (2 Timotei 3:2, 4). Căutarea plăcerilor a devenit unul dintre cele mai eficiente instrumente folosite de Satan pentru a-i îndepărta pe oameni de Dumnezeu. Este tot mai des întâlnită implicarea în destinderi de felul sporturilor extreme sau a sporturilor care creează senzaţii tari. Apar tot mai multe forme de destindere şi sporturi de felul acesta, iar numărul celor ce participă la ele este în creştere. De ce sunt atât de populare? Mulţi oameni, nemulţumiţi de viaţa lor, sunt în căutare de senzaţii tot mai tari. Însă pentru a le trăi în mod repetat trebuie să se expună la riscuri tot mai mari. Creştinii maturi vor avea grijă să evite sporturile riscante din respect faţă de darul vieţii şi faţă de Cel care l-a dat. — Psalmul 36:9.

Când Dumnezeu i-a creat pe primii oameni, unde i-a aşezat? În grădina Edenului, care în limba ebraică înseamnă „Plăcere“, sau „Desfătare“ (Geneza 2:8). În mod clar, scopul lui Iehova cu privire la oameni prevedea şi o viaţă plină de plăcere şi desfătare.

Isus a avut un punct de vedere echilibrat cu privire la plăceri. Astfel, el ne-a oferit un exemplu perfect în această privinţă. S-a dedicat pe deplin înfăptuirii voinţei lui Iehova şi nu a încetat niciodată să trăiască potrivit legilor şi principiilor lui Dumnezeu. El şi-a făcut timp pentru cei aflaţi în nevoi, chiar şi atunci când era obosit (Matei 14:13, 14). Da, Isus a acceptat invitaţii la masă şi şi-a făcut timp pentru odihnă şi înviorare. Desigur, el a fost conştient de faptul că unii duşmani îl priveau cu un ochi critic pentru că făcea toate aceste lucruri. Ei au spus despre el: „Iată un om mâncăcios şi băutor de vin“ (Luca 7:34; 10:38; 11:37). Dar Isus nu considera că adevărata devoţiune înseamnă a exclude toate plăcerile din viaţă.

Fără îndoială, este înţelept să evităm extremele în ceea ce priveşte recreerea. Niciodată nu vom avea parte de adevărata fericire dacă vom pune pe primul plan în viaţă plăcerile şi destinderea. Dimpotrivă, putem ajunge să neglijăm lucrurile mai importante, inclusiv relaţia noastră cu Dumnezeu. Totuşi, nu trebuie să ne refuzăm orice plăcere şi nici să-i criticăm pe alţii care se bucură de viaţă într-un mod echilibrat. — Eclesiastul 2:24; 3:1-4.

O viaţă echilibrată aduce fericire

Discipolul Iacov a scris: „Toţi ne poticnim de multe ori“ (Iacov 3:2). Putem constata noi înşine acest lucru când ne străduim să evităm extremele. Ce anume ne va ajuta să ne păstrăm echilibrul? Faptul de a ne cunoaşte punctele forte şi punctele slabe. Însă nu este uşor să fii obiectiv în acest sens. Există oricând posibilitatea de a aluneca spre o extremă sau alta fără să ne dăm seama. De aceea, este înţelept să rămânem aproape de creştinii maturi, echilibraţi, dând atenţie sfaturilor lor sănătoase (Galateni 6:1). Am putea cere un sfat echilibrat de la un prieten de încredere sau de la un bătrân cu experienţă. Aceste sfaturi bazate pe Biblie, ca de altfel întregul Cuvânt al lui Dumnezeu, ne slujesc ca „oglindă“ pentru a vedea cât de echilibraţi suntem în ochii lui Iehova. — Iacov 1:22-25.

Din fericire, nu trebuie să ducem o viaţă plină de extreme inevitabile. Depunând eforturi susţinute şi cu ajutor din partea lui Iehova putem deveni echilibraţi şi, prin urmare, fericiţi. Astfel, relaţiile cu fraţii noştri se vor îmbunătăţi, iar noi putem deveni un adevărat exemplu pentru cei cărora le predicăm. Mai presus de toate însă, îl vom imita mai bine pe Iehova, Dumnezeul nostru, care este echilibrat şi plin de iubire. — Efeseni 5:1.

[Provenienţa fotografiei de la pagina 28]

©Greg Epperson/age fotostock