Bucuroşi în timp ce îl aşteptăm pe Iehova

AŢI mâncat vreodată un fruct necopt? Fără îndoială că aţi fost dezamăgiţi de gust. Pentru a se coace, fructele au nevoie de timp, dar în mod sigur merită să aştepţi. Există şi alte situaţii în care merită să aşteptăm. Biblia spune: „Bine este să aştepţi în tăcere salvarea lui Iehova!“ (Plângerile 3:26; Tit 2:13). Cum trebuie să-l aştepte un creştin pe Iehova? Şi ce foloase are dacă îl aşteaptă?

Ce presupune a-l aştepta pe Dumnezeu?

Creştinii ‘aşteaptă şi păstrează viu în minte prezenţa zilei lui Iehova’. Noi aşteptăm cu nerăbdare eliberarea pe care Dumnezeu o va aduce când îi ‘va distruge pe oamenii lipsiţi de pietate’ (2 Petru 3:7, 12). Iehova însuşi este nerăbdător să pună capăt oricărei forme de răutate. Totuşi, el se reţine, pentru a aduce salvarea creştinilor într-un mod prin care să-şi glorifice numele. Biblia spune: „Dumnezeu, deşi voind să-şi arate mânia şi să-şi facă cunoscută puterea, a tolerat cu multă îndelungă răbdare nişte vase ale mâniei, pregătite pentru distrugere, ca să-şi facă cunoscută bogăţia gloriei sale unor vase ale îndurării“ (Romani 9:22, 23). La fel ca în zilele lui Noe, Iehova ştie când este momentul cel mai potrivit pentru a-şi salva poporul (1 Petru 3:20). Astfel, a-l aştepta pe Iehova presupune a aştepta momentul când el va trece la acţiune.

În timp ce aşteptăm ziua lui Iehova, s-ar putea ca uneori să ne întristăm văzând cum normele morale ale lumii se degradează tot mai mult. În astfel de momente, este bine să ne gândim la cuvintele profetului Mica: „Cel loial a pierit de pe pământ şi printre oameni nu mai este niciunul cinstit. . . . Dar eu voi continua să privesc spre Iehova. Îl voi aştepta cu răbdare pe Dumnezeul salvării mele“ (Mica 7:2, 7). Ce înseamnă „a aştepta cu răbdare“? Având în vedere că deseori ne-am putea simţi descurajaţi, cum putem găsi bucurie în timp ce îl aşteptăm pe Dumnezeu?

Bucuroşi în timp ce aşteptăm

Putem învăţa să aşteptăm cu o atitudine corectă chiar de la Iehova. El nu a încetat niciodată să fie „fericitul Dumnezeu“ (1 Timotei 1:11). De ce este el fericit în timp ce aşteaptă? Deoarece lucrează încontinuu pentru realizarea scopului său, acela de a-i aduce pe oamenii ce îl iubesc la starea de perfecţiune pe care a avut-o în vedere când i-a creat (Romani 5:12; 6:23). Astfel, el vede roadele bune ale lucrării sale: milioanele de oameni care au venit la închinarea adevărată. Isus a spus: „Tatăl meu a lucrat fără încetare până acum şi eu lucrez fără încetare“ (Ioan 5:17). Aşadar, faptul de a-i ajuta pe alţii este o condiţie esenţială pentru a fi fericiţi (Faptele 20:35). Creştinii adevăraţi nu sunt nici ei pasivi în timp ce aşteaptă. Dimpotrivă, ei continuă să lucreze pentru a-i ajuta pe alţii să înveţe despre scopul lui Dumnezeu cu privire la oameni.

Oamenii fideli au fost întotdeauna bucuroşi să-l laude pe Dumnezeu în timp ce aşteptau momentul ca el să acţioneze. Să luăm exemplul psalmistului David. El a fost persecutat de rege, trădat de un tovarăş apropiat şi chiar de propriul fiu. A reuşit David să-şi păstreze bucuria în toate aceste situaţii, aşteptând să fie eliberat la momentul stabilit de Iehova? În Psalmul 71,  atribuit lui David, se spune: „Dar eu voi aştepta încontinuu şi voi înmulţi toate laudele tale. Gura mea va istorisi faptele tale de dreptate, toată ziua, faptele tale de salvare“ (Psalmul 71:14, 15). În loc să devină nerăbdător, David şi-a păstrat bucuria fiindcă era ocupat să-l laude pe Iehova şi să-i încurajeze pe alţii să persevereze în închinarea adevărată. — Psalmul 71:23.

Faptul de a-l aştepta pe Iehova nu produce în noi exasperarea pe care o simţim când aşteptăm un autobuz care întârzie. Sentimentul cu care îl aşteptăm seamănă mai degrabă cu bucuria unor părinţi ce aşteaptă să-şi vadă copiii devenind adulţi de care să fie mândri. În toţi aceşti ani, ei sunt ocupaţi cu instruirea, educarea şi disciplinarea lor, acţiuni care au ca scop obţinerea rezultatului dorit. La fel şi noi, care îl aşteptăm pe Iehova, găsim bucurie în a-i ajuta pe alţii să se apropie de Dumnezeu. Şi noi dorim să obţinem aprobarea divină şi, în cele din urmă, salvarea.

Nu vă pierdeţi speranţa

A-l aştepta pe Iehova presupune să continuăm să-l iubim şi să-i slujim fără a ne pierde speranţa. Acest lucru nu este deloc uşor. Mulţi slujitori ai lui Dumnezeu trăiesc în comunităţi în care oamenii îi dispreţuiesc pe cei ce au un mod de viaţă ce reflectă credinţă în promisiunile lui Dumnezeu. Să ne gândim, de pildă, la israeliţii fideli care nu şi-au pierdut speranţa în timpul celor 70 de ani de exil în Babilon. Ce anume i-a ajutat în acest sens? Fără îndoială că au găsit multă încurajare în citirea Psalmilor. Într-un psalm plin de speranţă, scris se pare în acea perioadă, se spune: „Aştept cuvântul tău! Sufletul meu îl aşteaptă pe Iehova mai mult decât străjerii dimineaţa, decât străjerii care veghează în aşteptarea dimineţii. Să-l aştepte Israel pe Iehova!“ — Psalmul 130:5–7.

Evreii care şi-au păstrat vie speranţa citind şi vorbind despre ea şi-au văzut răsplătite eforturile când Babilonul a fost în cele din urmă cucerit de invadatori. Mii de evrei fideli au pornit fără întârziere spre Ierusalim. Despre acele vremuri, Biblia spune: „Când Iehova i-a adus înapoi pe captivii Sionului . . . gura ni s-a umplut de râsete şi limba de strigăte de bucurie“ (Psalmul 126:1, 2). Acei evrei nu s-au dat bătuţi, ci au continuat să-şi întărească credinţa. Ei nu au încetat să-i cânte laude lui Iehova.

Tot la fel, creştinii adevăraţi care îl aşteaptă pe Dumnezeu în timpul „sfârşitului acestui sistem“ fac eforturi constante să-şi păstreze vie credinţa. Ei studiază Cuvântul lui Dumnezeu, se încurajează reciproc şi continuă să-i aducă laude lui Iehova predicând vestea bună despre Regatul său. — Matei 24:3, 14.

Să aşteptăm foloasele disciplinării

Profetul lui Dumnezeu, Ieremia, a scris: „Bine este să aştepţi în tăcere salvarea lui Iehova!“ (Plângerile 3:26). Ieremia se referea la faptul că era bine ca slujitorii lui  Dumnezeu să nu se plângă de modul în care i-a disciplinat Iehova când a permis distrugerea Ierusalimului. Dimpotrivă, ei trebuiau să înveţe din această experienţă, analizându-şi faptele de neascultare şi înţelegând necesitatea de a-şi schimba atitudinea. — Plângerile 3:40, 42.

Modul în care disciplinarea de la Iehova ne aduce foloase se aseamănă cu procesul de coacere al unui fruct. Biblia spune despre disciplinarea de la Dumnezeu că „produce în cei care au fost instruiţi prin ea un rod paşnic, adică dreptatea“ (Evrei 12:11). Aşa cum fructele au nevoie de timp pentru a se coace, aşa avem şi noi nevoie de timp pentru a ne schimba atitudinea potrivit instruirii oferite de Dumnezeu. De exemplu, dacă pierdem un privilegiu în congregaţie din cauza conduitei noastre, dispoziţia de a-l aştepta pe Dumnezeu ne va împiedica să ne descurajăm sau să renunţăm. În astfel de situaţii, să ne gândim la cuvintele încurajatoare scrise sub inspiraţie de David: „Mânia lui [Dumnezeu] ţine doar o clipă, dar bunăvoinţa lui, toată viaţa! Seara vine plânsul, dar dimineaţa, strigăte de bucurie“ (Psalmul 30:5). Dacă învăţăm să aşteptăm cu răbdare şi aplicăm sfaturile primite prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu şi al organizaţiei sale, va veni şi pentru noi timpul când vom ‘striga de bucurie’.

Este nevoie de timp pentru a creşte spre maturitate

Dacă eşti tânăr sau te-ai botezat de curând, probabil că eşti dornic să-ţi asumi anumite responsabilităţi în congregaţia creştină. Nu uita însă că maturitatea spirituală necesară pentru a purta astfel de responsabilităţi se capătă în timp. Prin urmare, profită de aceşti ani pentru a creşte spre maturitate spirituală. Tinereţea este o perioadă ideală pentru a citi întreaga Biblie, pentru a cultiva calităţi creştine şi pentru a învăţa arta de a face discipoli (Eclesiastul 12:1). Dacă dai dovadă de umilinţă şi aştepţi cu răbdare, va veni şi timpul când Iehova va considera că poţi purta mai multe responsabilităţi.

Este nevoie de răbdare şi în lucrarea de facere de discipoli. Aşa cum un agricultor trebuie să ude încontinuu până când Dumnezeu face să crească, aşa trebuie să facem şi noi în lucrarea de facere de discipoli (1 Corinteni 3:7; Iacov 5:7). A cultiva în inima altora credinţă şi apreciere faţă de Iehova poate pretinde luni sau chiar ani de studiu biblic ţinut cu răbdare. A-l aştepta pe Iehova înseamnă a persevera, chiar dacă la început elevii noştri nu aplică ceea ce învaţă. Dacă manifestă măcar o oarecare recunoştinţă, înseamnă că reacţionează la spiritul lui Iehova. Fiind răbdători, vom avea bucuria de a vedea că Iehova va face ca elevul nostru să devină un discipol al lui Cristos. — Matei 28:20.

Aşteptarea — o dovadă de iubire

Aşteptarea poate fi şi o dovadă de iubire şi de încredere. Un exemplu este o soră foarte în vârstă dintr-o regiune deşertică din munţii Anzi, America de Sud. Ea şi încă o soră creştină sunt singurele Martore din satul lor. Vă puteţi imagina cu câtă nerăbdare aşteaptă vizitele fraţilor lor spirituali! Odată, un supraveghetor itinerant urma să facă prima lui vizită în acel sat, dar s-a rătăcit. El a trebuit să se întoarcă pentru a merge pe drumul corect şi a întârziat câteva ore. Trecuse mult de miezul nopţii, când în sfârşit a văzut de departe satul. Întrucât în zonă nu există curent electric, fratele a fost foarte uimit să vadă strălucind o luminiţă. Cât de mult s-a bucurat când ajuns în sat şi a văzut că lumina venea de la o lampă cu petrol pusă undeva sus de sora noastră în vârstă! Fiind sigură că va veni, ea îl aştepta.

Manifestând aceeaşi răbdare, suntem şi noi bucuroşi în timp ce îl aşteptăm pe Iehova. Avem convingerea că el îşi va împlini promisiunile. Şi, asemenea acelui supraveghetor itinerant, îi apreciem pe cei ce ne aşteaptă cu iubire. Da, Dumnezeu îi apreciază pe cei ce îl aşteaptă. Biblia spune: „Iehova îşi găseşte plăcerea în cei ce se tem de el, în cei ce aşteaptă bunătatea sa iubitoare“. — Psalmul 147:11.

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Cei care sunt ocupaţi să-l laude pe Dumnezeu găsesc bucurie în timp ce îl aşteaptă pe Iehova