Johann Wessel Gansfort — „un reformator de dinaintea Reformei“

Nume ca Luther, Tyndale şi Calvin le sunt cunoscute tuturor celor interesaţi de Reforma Protestantă, care a început în 1517. Însă puţini au auzit de Johann Wessel Gansfort, despre care s-a spus că a fost „un reformator de dinaintea Reformei“. Doriţi să aflaţi mai multe despre el?

WESSEL s-a născut în 1419 în orăşelul olandez Gröningen. În secolul al XV-lea, puţini copii aveau şansa de a merge la şcoală, însă Wessel a fost unul dintre ei. Deşi învăţa foarte bine, el a trebuit să abandoneze şcoala când avea nouă ani, pentru că părinţii lui erau foarte săraci. Din fericire, o văduvă bogată, care a auzit vorbindu-se despre inteligenţa tânărului Wessel, a devenit protectoarea lui şi s-a oferit să-i plătească taxele de şcolarizare. Aşa a putut să-şi continue studiile. După câţiva ani a obţinut titlul de master în ştiinţe umaniste. Se pare că, mai târziu, şi-a luat şi doctoratul în teologie.

Wessel avea o sete nepotolită de cunoaştere. Pe timpul acela însă existau puţine biblioteci. Deşi tiparul cu litere mobile a fost inventat în timpul vieţii sale, majoritatea cărţilor se scriau tot de mână, fiind foarte scumpe. Wessel făcea parte dintr-un grup de erudiţi care colindau mănăstirile şi bibliotecile căutând manuscrise rare şi cărţi vechi, de mult uitate. Când se întâlneau, aceştia discutau pe marginea lor. Wessel a strâns o cantitate uriaşă de informaţii şi a umplut un caiet cu citate şi fragmente din opere clasice. Era privit cu suspiciune de alţi teologi, deoarece ştia lucruri despre care ei nici măcar nu auziseră. A fost numit magister contradictionis, sau polemistul.

„De ce nu mă îndrumi spre Cristos?“

Cu aproape 50 de ani înainte de Reformă, Wessel l-a cunoscut pe Thomas din Kempen (cca 1379–1471), considerat autorul celebrei cărţi De Imitatione Christi. Thomas din Kempen făcea parte din mişcarea Fraţii vieţii comune, care promova ideea unei vieţi trăite cu religiozitate. Un biograf al lui Wessel scrie că Thomas din Kempen l-a îndemnat de mai multe ori pe Wessel să se roage Mariei pentru  ajutor. Răspunsul lui a fost: „De ce nu mă îndrumi spre Cristos, care îi invită cu bunătate pe toţi cei împovăraţi să vină la el?“

Se spune că Wessel n-a vrut să fie consacrat ca preot. Întrebat de ce refuza tonsura, adică să-şi tundă părul din creştetul capului ca semn al apartenenţei la clasa clericală, a spus că nu se temea de ştreang câtă vreme era întreg la minte. Cuvintele sale erau probabil o aluzie la faptul că preoţii consacraţi nu puteau fi condamnaţi şi se pare că au existat chiar cazuri când tonsura i-a salvat pe unii preoţi de la spânzurătoare! De asemenea, Wessel şi-a exprimat dezacordul faţă de anumite practici religioase larg răspândite. A fost criticat pentru că refuza să creadă întâmplările miraculoase povestite într-o carte foarte citită pe timpul său, intitulată Dialogus Miraculorum. Replica lui a fost: „Ar fi mai bine să citim Sfintele Scripturi“.

„Ştim doar atât cât întrebăm“

Wessel a studiat ebraica şi greaca veche şi a devenit un bun cunoscător al scrierilor primilor Părinţi ai Bisericii. Iubirea lui pentru limbile originale ale Bibliei a fost într-adevăr remarcabilă, având în vedere că a trăit înainte de Erasmus şi de Reuchlin. * Până la Reformă, puţini ştiau greaca veche. În Germania, numai câţiva erudiţi o cunoşteau. Nu existau nici cărţi pentru învăţarea acestei limbi. După căderea Constantinopolului în 1453, se pare că Wessel a întâlnit călugări greci care se refugiaseră în Occident şi a învăţat de la ei noţiuni fundamentale de greacă. Ebraica era vorbită pe timpul acela numai de evrei şi probabil că Wessel a dobândit cunoştinţe de ebraică de la evreii convertiţi la creştinism.

Wessel iubea mult Biblia. El o considera o carte inspirată de Dumnezeu şi credea că toate cărţile ei sunt într-o perfectă armonie. Pentru Wessel, versetele biblice trebuiau interpretate în context, iar sensul lor nu putea fi denaturat. Orice explicaţie forţată trebuia privită ca erezie. Unul dintre versetele sale preferate era Matei 7:7, unde se spune: „Continuaţi  să căutaţi şi veţi găsi“. Bazându-se pe acest verset, Wessel era ferm convins că este bine să pui întrebări. Deviza lui era: „Ştim doar atât cât întrebăm“.

O cerere neobişnuită

În 1473, Wessel a mers la Roma. Aici a fost primit în audienţă de Papa Sixtus al IV-lea, primul dintre cei şase papi a căror conduită imorală scandaloasă a dus în cele din urmă la Reforma Protestantă. Barbara Tuchman, istoric, spune că odată cu Sixtus al IV-lea a început o perioadă de „politică abuzivă şi de goană neobosită, făţişă şi neruşinată după câştig“. Nepotismul practicat fără nicio reţinere de acest papă a şocat opinia publică. Un istoric a scris că Sixtus ar fi vrut să transforme funcţia papală într-o afacere de familie. Puţini au îndrăznit să condamne aceste abuzuri.

Însă Johann Wessel Gansfort a fost altfel. Într-o zi, Sixtus i-a spus: „Fiule, cere-mi orice, şi-ţi voi da“. Wessel a răspuns fără ezitare: „Părinte sfânt, . . . pentru că îndeplineşti pe pământ rolul celui mai mare preot şi păstor, te rog . . . să-ţi îndeplineşti înalta misiune în aşa fel încât Marele Păstor al oilor . . . să-ţi spună când va veni: «Bine, rob bun şi credincios, intră în bucuria stăpânului tău!»“ Sixtus i-a răspuns că aceasta era responsabilitatea lui şi că Wessel trebuia să ceară ceva pentru sine. Atunci Wessel a spus: „Dă-mi o Biblie în ebraică şi greacă din Biblioteca Vaticanului“. Papa i-a satisfăcut dorinţa, dar i-a spus că cererea lui fusese nesăbuită şi că mai bine îi cerea un episcopat!

„O minciună şi o înşelătorie“

Având mare nevoie de bani pentru construirea Capelei Sixtine, celebră în zilele noastre, Sixtus a recurs la vânzarea de indulgenţe pentru morţi. Indulgenţele au devenit foarte populare. În cartea Vicars of Christ—The Dark Side of the Papacy (Vicarii lui  Cristos — Faţa întunecată a papalităţii) se spune: „Văduvi şi văduve, părinţi îndoliaţi şi-au cheltuit toţi banii pentru a-i scoate pe cei dragi din Purgatoriu“. Practica vânzării de indulgenţe a fost repede acceptată de oamenii de rând, care erau pe deplin convinşi că papa putea să le asigure un loc în cer morţilor lor dragi.

Însă Wessel a susţinut cu fermitate că Biserica Catolică, inclusiv papa, nu putea să ierte păcatele. Wessel a numit pe faţă vânzarea de indulgenţe „o minciună şi o înşelătorie“. De asemenea, el nu credea că pentru iertarea păcatelor era necesară confesiunea la preot.

De asemenea, Wessel a pus la îndoială infailibilitatea papei, afirmând că temelia credinţei ar fi şubredă dacă oamenilor li s-ar cere să-i creadă mereu pe papi, pentru că şi aceştia sunt păcătoşi. Wessel a scris: „Dacă prelaţii resping poruncile lui Dumnezeu şi impun propriile porunci, ceea ce fac şi poruncesc ei nu are nicio valoare“.

Wessel netezeşte calea Reformei

Wessel a murit în 1489. Deşi demascase unele abuzuri ale Bisericii, el a rămas catolic, iar Biserica nu l-a condamnat niciodată ca eretic. Însă, după moartea sa, călugări catolici fanatici au încercat să-i distrugă scrierile, pentru că n-ar fi fost în armonie cu învăţăturile Bisericii. În zilele lui Luther, numele lui Wessel fusese aproape complet uitat; niciuna dintre lucrările sale nu fusese tipărită şi puţine manuscrise supravieţuiseră. Prima ediţie a operelor lui Wessel a fost publicată în cele din urmă între anii 1520 şi 1522. Prefaţa era semnată de Luther, care le recomanda cititorilor scrierile lui Wessel.

Deşi Wessel n-a fost un reformator ca Luther, el a condamnat în mod deschis unele abuzuri care au dus la Reformă. De fapt, el este descris în Cyclopedia lui McClintock şi Strong drept „cea mai importantă personalitate de origine germană care a netezit calea Reformei“.

Luther a văzut în Wessel un aliat. Autorul Cornelis Augustijn scrie: „Luther îşi compară epoca şi destinul cu epoca şi destinul lui Ilie. După cum profetul a crezut că numai el rămăsese să lupte pentru Dumnezeu, şi Luther considera că era singur în lupta cu Biserica. Însă, după ce a citit scrierile lui Wessel, şi-a dat seama că Domnul salvase o «rămăşiţă din Israel»“. Luther chiar a declarat: „Dacă aş fi citit mai înainte operele lui, duşmanii mei ar fi putut crede că am preluat totul de la Wessel, atât de asemănătoare sunt ideile noastre“. *

„Veţi găsi“

Reforma nu s-a declanşat dintr-o dată. Ideile care au favorizat-o au existat cu câtva timp mai înainte. Wessel şi-a dat seama că decadenţa papilor va duce în cele din urmă la reformă. Odată, el i-a spus unui student al său: „Tinere, tu vei apuca ziua când învăţăturile . . . acestor teologi guralivi vor fi respinse de toţi adevăraţii erudiţi creştini“.

Deşi Wessel a demascat unele abuzuri şi practici greşite din timpul său, el nu a putut să scoată la lumină toate adevărurile biblice. Totuşi, Biblia a fost pentru el o carte care trebuie citită şi studiată. Potrivit lucrării A History of Christianity, Wessel „a susţinut că, fiind inspirată de Spiritul Sfânt, Biblia este autoritatea supremă în materie de religie“. În prezent, adevăraţii creştini cred că Biblia este Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu (2 Timotei 3:16). Dar adevărurile ei nu mai sunt nici ascunse, nici greu de înţeles. Astăzi, principiul biblic: „Continuaţi să căutaţi şi veţi găsi“ este mai actual ca oricând. — Matei 7:7; Proverbele 2:1–6.

[Note de subsol]

[Chenarul/Fotografia de la pagina 14]

WESSEL ŞI NUMELE LUI DUMNEZEU

În scrierile lui Wessel, numele lui Dumnezeu este redat de obicei prin „iohauah“ (Iohava), dar şi prin „iehouah“ (Iehova) de cel puţin două ori. Vorbind despre opinia lui Wessel, Heiko Oberman spune că Wessel considera că, dacă Toma d’Aquino şi alţii ar fi ştiut ebraica, aceştia „ar fi descoperit că numele pe care i l-a revelat Dumnezeu lui Moise nu înseamnă «Eu sunt cel ce sunt», ci «Eu voi fi cel ce voi fi»“. * Traducerea lumii noi redă corect sensul: „Eu voi deveni ce voi vrea să devin“. — Exodul 3:13, 14.

[Notă de subsol]

[Provenienţa fotografiei]

Manuscris: Biblioteca Universitară din Utrecht

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 15]

Wessel n-a fost de acord cu vânzarea de indulgenţe, practică aprobată de Papa Sixtus al IV-lea