Salt la conţinut

Salt la cuprins

Cum influenţează îngerii viaţa oamenilor?

Cum influenţează îngerii viaţa oamenilor?

Cum influenţează îngerii viaţa oamenilor?

„Apoi am văzut un alt înger care cobora din cer cu mare autoritate. . . . El a strigat cu glas tare, zicând: «A căzut! A căzut Babilonul cel Mare!»“ — REVELAŢIA 18:1, 2.

1, 2. Ce dovezi avem că Iehova se foloseşte de îngeri pentru a-şi îndeplini voinţa?

AFLAT în exil pe insula Patmos, bătrânul apostol Ioan primeşte viziuni profetice. „Prin inspiraţie“, el ajunge în „ziua Domnului“ şi vede evenimente impresionante. Ziua Domnului a început odată cu întronarea lui Isus Cristos în 1914 şi va dura până la sfârşitul Domniei sale de O Mie de Ani. — Revelaţia 1:10.

Ioan nu a primit această revelaţie direct de la Iehova Dumnezeu. Aşa cum se arată în Revelaţia 1:1, Iehova a folosit un canal de comunicare: „O revelaţie a lui Isus Cristos, pe care i-a dat-o Dumnezeu ca să le arate sclavilor săi lucrurile care trebuie să se întâmple în curând. El l-a trimis pe îngerul său şi, prin el, i-a prezentat-o în simboluri sclavului său Ioan“. Iehova, prin intermediul lui Isus, a folosit un înger pentru a-i face cunoscute lui Ioan lucrurile minunate cu privire la „ziua Domnului“. Ioan a văzut la un moment dat „un alt înger care cobora din cer cu mare autoritate“. Ce misiune avea acest înger? „El a strigat cu glas tare, zicând: «A căzut! A căzut Babilonul cel Mare!»“ (Revelaţia 18:1, 2). Acest înger puternic a avut privilegiul să anunţe căderea Babilonului cel Mare, imperiul mondial al religiei false. Aşadar, nu există nicio îndoială că Iehova se foloseşte de îngeri pentru a-şi îndeplini voinţa. Însă, înainte de a analiza mai în detaliu rolul important pe care îl au îngerii în scopul lui Dumnezeu şi modul în care ne influenţează ei viaţa, să vedem cum au venit aceste creaturi spirituale în existenţă.

Cum au venit în existenţă îngerii?

3. Ce idei eronate au despre îngeri mulţi oameni?

3 Milioane de oameni din prezent cred în existenţa îngerilor, însă mulţi au idei eronate în legătură cu ei şi cu originea lor. De pildă, când le moare cineva drag, unii oameni religioşi cred că persoana respectivă este chemată la Dumnezeu şi devine înger. Ce ne învaţă însă Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la crearea, existenţa şi rolul îngerilor?

4. Ce aflăm din Biblie despre originea îngerilor?

4 Îngerul cel mai puternic şi cu cea mai mare autoritate, căpetenia îngerilor, este numit arhanghelul Mihael (Iuda 9). Acesta nu este altul decât Isus Cristos (1 Tesaloniceni 4:16). Cu nenumărate milenii în urmă, când Dumnezeu a hotărât să devină Creator, acest Fiu îngeresc a fost prima sa creaţie (Revelaţia 3:14). Mai târziu, prin intermediul acestui Fiu întâi-născut, Iehova a creat toate celelalte creaturi spirituale (Coloseni 1:15–17). Numindu-i pe îngeri fiii săi, Iehova l-a întrebat pe patriarhul Iov: „Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune-mi, dacă ai pricepere. . . . Cine i-a pus piatra unghiulară, când stelele dimineţii strigau împreună de bucurie şi toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de laudă?“ (Iov 38:4, 6, 7). Din aceste versete reiese cu claritate că îngerii sunt creaţi de Dumnezeu şi au fost aduşi în existenţă cu mult timp înainte de crearea oamenilor.

5. Cum sunt organizaţi îngerii?

5 În 1 Corinteni 14:33 se spune: „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al dezordinii, ci al păcii“. În armonie cu acest principiu, Iehova şi-a organizat fiii spirituali în trei categorii principale: 1) serafimi, care slujesc la tronul lui Dumnezeu, declară sfinţenia sa şi au grijă ca poporul lui Dumnezeu să rămână curat spiritualiceşte; 2) heruvimi, care susţin maiestatea lui Iehova şi 3) alţi îngeri care îndeplinesc voinţa divină (Psalmul 103:20; Isaia 6:1–3; Ezechiel 10:3–5; Daniel 7:10). În ce moduri este influenţată viaţa oamenilor de aceste creaturi spirituale? — Revelaţia 5:11.

Ce rol îndeplinesc îngerii?

6. Cum i-a folosit Iehova pe heruvimi în legătură cu grădina Edenului?

6 Prima referire directă la creaturile spirituale se face în Geneza 3:24, unde citim: „[Iehova] l-a izgonit deci pe om, iar la estul grădinii Edenului a pus heruvimi şi lama în flăcări a unei săbii care se rotea încontinuu ca să păzească drumul spre pomul vieţii“. Aceşti heruvimi aveau rolul să-i împiedice pe Adam şi pe Eva să se întoarcă în grădina Edenului, locuinţa lor iniţială. Aceasta s-a petrecut la începutul istoriei omenirii. Ce roluri au îndeplinit după aceea îngerii?

7. Care este unul dintre rolurile îndeplinite de îngeri, aşa cum reiese din sensul cuvântului „înger“ în limbile originale?

7 Îngerii sunt menţionaţi în Biblie de aproximativ 400 de ori. Atât cuvântul ebraic pentru „înger“, cât şi cel grecesc pot fi traduşi prin „mesager“. Prin urmare, îngerii au slujit ca mijloc de comunicare între Dumnezeu şi oameni. De fapt, aşa cum s-a arătat la începutul articolului, Iehova a folosit un înger pentru a-i transmite mesajul său apostolului Ioan.

8, 9. a) Ce a însemnat pentru Manoah şi soţia sa vizita unui înger? b) Ce pot învăţa părinţii din acest episod biblic?

8 Iehova îi foloseşte pe îngeri şi pentru a-i ajuta şi a-i încuraja pe slujitorii săi de pe pământ. De pildă, pe timpul judecătorilor, trăia în Israel un bărbat pe nume Manoah, a cărui soţie era stearpă. Ei îşi doreau foarte mult un copil. Iehova a trimis un înger să o anunţe pe soţia lui Manoah că va avea un fiu. Relatarea spune: „Iată, vei fi însărcinată şi vei naşte un fiu. Briciul să nu treacă peste capul lui, deoarece copilul va fi un nazireu al lui Dumnezeu de când va ieşi din pântece. El va lua conducerea ca să-l salveze pe Israel din mâna filistenilor“. — Judecătorii 13:1–5.

9 În cele din urmă, soţia lui Manoah a dat naştere unui fiu, Samson, care a devenit un personaj renumit în istoria biblică (Judecătorii 13:24). Înainte de naşterea copilului, Manoah s-a rugat ca îngerul să se întoarcă şi să le spună cum să-şi crească fiul. Manoah a întrebat: „Care va fi modul de viaţă al copilului şi ce va face el?“ Îngerul lui Iehova a repetat poruncile pe care i le dăduse soţiei lui Manoah (Judecătorii 13:6–14). Cât de încurajat trebuie să se fi simţit Manoah! Deşi astăzi îngerii nu li se mai arată oamenilor ca în trecut, părinţii pot să urmeze exemplul lui Manoah şi să caute îndrumarea lui Iehova în ce priveşte instruirea copiilor. — Efeseni 6:4.

10, 11. a) Cum au reacţionat Elisei şi slujitorul său când armata siriană a împresurat oraşul unde se aflau? b) Ce putem învăţa meditând la acest exemplu?

10 Un exemplu impresionant din zilele profetului Elisei ilustrează ajutorul pe care îl oferă îngerii slujitorilor lui Dumnezeu. Elisei se afla în Dotan, un oraş din Israel. Într-o zi, slujitorul său s-a trezit dis-de-dimineaţă, a ieşit afară şi a văzut că oraşul era înconjurat de cai şi de care de război. Regele Siriei trimisese o armată puternică pentru a-l prinde pe profet. Cum a reacţionat slujitorul lui Elisei? Înfricoşat, probabil cuprins de panică, a strigat: „Vai, stăpânul meu! Ce-o să ne facem?“ Pentru el, situaţia era fără ieşire. Dar Elisei i-a răspuns: „Nu te teme, căci cei ce sunt cu noi sunt mai mulţi decât cei ce sunt cu ei“. Ce a vrut el să spună prin aceste cuvinte? — 2 Regi 6:11–16.

11 Elisei era conştient că armatele îngereşti erau acolo ca să-l susţină. Cu toate acestea, slujitorul său nu vedea nimic. Atunci, „Elisei s-a rugat şi a zis: «O, Iehova, deschide-i ochii, te rog, ca să vadă!» Imediat, Iehova i-a deschis ochii slujitorului şi el a văzut. Şi iată că regiunea muntoasă era plină de cai şi de care de foc împrejurul lui Elisei“ (2 Regi 6:17). Astfel, slujitorul lui Elisei a putut să vadă armatele de îngeri. Având vedere spirituală, şi noi putem discerne că îngerii, aflaţi cu toţii sub conducerea lui Iehova şi a lui Cristos, îi ocrotesc şi îi ajută pe slujitorii lui Dumnezeu.

Ajutor oferit de îngeri în timpul lui Cristos

12. Cum a ajutat-o pe Maria îngerul Gabriel?

12 Să ne gândim la ajutorul pe care l-a primit fecioara evreică Maria când a auzit vestea: „Vei concepe în pântecele tău şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus“. Înainte de a-i da această veste surprinzătoare, îngerul Gabriel, care fusese trimis la Maria de Dumnezeu, i-a spus: „Nu te teme, Maria, căci ai găsit favoare la Dumnezeu“ (Luca 1:26, 27, 30, 31). În mod sigur, Maria s-a simţit încurajată şi întărită de aceste cuvinte, care au asigurat-o de favoarea divină!

13. Cum l-au ajutat îngerii pe Isus?

13 O altă ocazie când îngerii au oferit ajutor a fost după ce Isus i s-a împotrivit lui Satan când acesta l-a ispitit de trei ori în pustiu. Relatarea spune că la sfârşitul acestor încercări, „Diavolul l-a lăsat şi . . . nişte îngeri au venit şi au început să-i slujească“ (Matei 4:1–11). La fel s-a întâmplat şi cu o noapte înainte de moartea sa. Cuprins de nelinişte, Isus a îngenuncheat şi a început să se roage: „«Tată, dacă vrei, îndepărtează de la mine paharul acesta! Totuşi, să se facă nu voinţa mea, ci a ta!» Atunci i-a apărut un înger din cer şi l-a întărit“ (Luca 22:42, 43). Dar cum ne ajută îngerii pe noi astăzi?

Ajutor oferit de îngeri în timpurile moderne

14. Ce persecuţii au îndurat Martorii lui Iehova în timpurile moderne şi cu ce rezultat?

14 Să ne gândim la istoria lucrării de predicare a Martorilor lui Iehova din timpurile moderne. Nu vedem oare dovezi ale ajutorului îngeresc? De exemplu, înainte şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (1939–1945), poporul lui Iehova a rezistat cruntului atac nazist din Germania şi din ţările Europei de Vest. Sub regimurile fasciste catolice din Italia, Spania şi Portugalia, slujitorii lui Iehova au îndurat persecuţii şi mai mult timp. Să nu uităm nici de persecuţiile pe care Martorii le-au suportat zeci de ani în fosta Uniune Sovietică şi în ţările aflate sub controlul ei. Să adăugăm la acestea şi persecuţiile aprige pe care slujitorii lui Iehova le-au îndurat în unele ţări africane, iar mai recent, în Georgia. * Satan a luptat din răsputeri să oprească lucrarea Martorilor lui Iehova. Cu toate acestea, ca organizaţie, ei au supravieţuit opoziţiei şi au prosperat. Acest lucru a fost posibil, în parte, datorită ocrotirii din partea îngerilor. — Psalmul 34:7; Daniel 3:28; 6:22.

15, 16. Cum îi susţin îngerii pe Martorii lui Iehova în lucrarea mondială de predicare?

15 Martorii lui Iehova îşi îndeplinesc cu seriozitate misiunea de a predica pe tot pământul vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu şi de a face discipoli, predându-le adevărurile biblice oamenilor interesaţi de pe tot globul (Matei 28:19, 20). Totuşi, ei sunt conştienţi că nu-şi pot îndeplini misiunea fără ajutorul îngerilor. De aceea, cuvintele din Revelaţia 14:6, 7 au fost întotdeauna pentru ei o sursă de încurajare. Aici, apostolul Ioan spune: „Am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului cu o veste bună veşnică pentru a o anunţa ca mesaj îmbucurător locuitorilor pământului şi la orice naţiune, trib, limbă şi popor. El zicea cu glas tare: «Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-i glorie, pentru că a sosit ora judecăţii sale! Închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele de ape!»“

16 Cuvintele lui Ioan dovedesc cu claritate că Martorii lui Iehova îndeplinesc lucrarea mondială de evanghelizare cu sprijinul şi sub îndrumarea îngerilor. Iehova se foloseşte de îngeri pentru a-i îndruma pe oamenii sinceri la Martorii săi ori pe Martorii săi la oamenii merituoşi. Aşa se explică de ce în atât de multe cazuri — prea multe pentru a fi simple coincidenţe — un Martor al lui Iehova întâlneşte o persoană exact când aceasta are nevoie cu disperare de ajutor spiritual.

Un rol impresionant în viitorul apropiat

17. Ce s-a întâmplat cu armata asiriană când împotriva ei a ieşit un singur înger?

17 Însă îngerii nu au doar rolul de a fi mesageri şi de a-i întări pe închinătorii lui Iehova. În trecut, ei au fost executori ai sentinţelor divine. În 732 î.e.n., de exemplu, când Ierusalimul era ameninţat de o armată asiriană numeroasă, Iehova a spus: „Voi apăra oraşul acesta ca să-l salvez, de dragul meu şi de dragul lui David, slujitorul meu“. Relatarea biblică arată ce s-a întâmplat apoi: „În noaptea aceea, îngerul lui Iehova a ieşit şi a ucis o sută optzeci şi cinci de mii de oameni din tabăra asirienilor. Când poporul s-a sculat dis-de-dimineaţă, iată că toţi erau cadavre, erau morţi“ (2 Regi 19:34, 35). Cât de neputincioase sunt armatele omeneşti în comparaţie cu puterea unui singur înger!

18, 19. Ce rol impresionant vor juca îngerii în viitorul apropiat şi cum va influenţa acţiunea lor viaţa oamenilor?

18 În viitorul apropiat, Iehova îi va folosi pe îngeri ca executori ai sentinţelor sale. Foarte curând, Isus va veni „cu îngerii săi puternici într-un foc năprasnic“. Ei vor avea misiunea de a aduce „răzbunare peste cei care nu-l cunosc pe Dumnezeu şi peste cei care nu ascultă de vestea bună despre Domnul nostru Isus“ (2 Tesaloniceni 1:7, 8). Cât de mult va influenţa această acţiune viaţa oamenilor! Cei ce refuză să asculte vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu, care se anunţă astăzi pe tot globul, vor fi distruşi. Numai cei care îl caută pe Iehova, caută dreptatea şi smerenia vor fi „ascunşi în ziua mâniei lui Iehova“ şi vor rămâne în viaţă. — Ţefania 2:3.

19 Putem fi recunoscători că Iehova îşi foloseşte îngerii puternici pentru a-i ajuta şi a-i întări pe închinătorii săi de pe pământ. Înţelegerea rolului pe care îl au îngerii în scopul lui Dumnezeu ne aduce mângâiere mai ales pentru că există îngeri care s-au răzvrătit împotriva lui Iehova şi au ajuns sub conducerea lui Satan. În articolul următor vom vedea ce pot face creştinii adevăraţi pentru a se apăra de influenţa puternică a lui Satan Diavolul şi a demonilor lui.

[Notă de subsol]

^ par. 14 Pentru mai multe detalii privind aceste valuri de persecuţii, vezi Anuarul Martorilor lui Iehova pe 2000 (Republica Cehă), 2004 (Moldova), 2006 (România), 2002 (Ucraina) şi 2006 (Zambia). Vezi şi Anuarul Martorilor lui Iehova în limba engleză pe anii 1983 (Angola), 1972 (Cehoslovacia), 1992 (Etiopia), 1974 şi 1999 (Germania), 1982 (Italia), 1999 (Malawi), 1996 (Mozambic), 1994 (Polonia), 1983 (Portugalia) şi 1978 (Spania).

Ce aţi învăţat?

• Cum au venit în existenţă îngerii?

• Cum i-a folosit Iehova pe îngeri în timpurile biblice?

• Ce aflăm din Revelaţia 14:6, 7 despre activitatea îngerilor în prezent?

• Ce rol impresionant vor juca îngerii în viitorul apropiat?

[Întrebări de studiu]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 22]

Manoah şi soţia lui au fost încurajaţi de un înger

[Legenda ilustraţiei de la pagina 23]

„Cei ce sunt cu noi sunt mai mulţi decât cei ce sunt cu ei“