Salt la conţinut

Salt la cuprins

Credinţa în profeţiile Bibliei înseamnă salvare

Credinţa în profeţiile Bibliei înseamnă salvare

Credinţa în profeţiile Bibliei înseamnă salvare

ISUS vine pentru ultima oară la templul din Ierusalim. La plecare, unul dintre discipolii săi exclamă: „Învăţătorule, uite ce pietre şi ce clădiri!“ Templul era mândria evreilor, comoara lor. Însă Isus îi răspunde: „Vezi tu aceste clădiri mari? Nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată“. — Marcu 13:1, 2.

Această afirmaţie este greu de crezut! Templul este construit din blocuri de piatră imense. Isus vorbeşte aici despre distrugerea templului, centrul de închinare al evreilor, şi implicit despre distrugerea Ierusalimului şi poate chiar a naţiunii evreieşti. Prin urmare, discipolii îl întreabă: „Când vor avea loc aceste lucruri şi care va fi semnul când se vor încheia toate acestea?“ — Marcu 13:3, 4.

„Încă nu este sfârşitul“, îi atenţionează Isus. Discipolii vor auzi mai întâi despre războaie, cutremure de pământ, lipsuri de alimente şi epidemii dintr-un loc în altul. Apoi, evenimente înspăimântătoare vor culmina cu un dezastru fără precedent, un „necaz mare“, pentru naţiunea evreiască. Dumnezeu însă va interveni ca să-i salveze pe ‘cei aleşi’, adică pe creştinii fideli. Cum anume? — Marcu 13:7; Matei 24:7, 21, 22; Luca 21:10, 11.

Revoltă împotriva Romei

Trec 28 de ani şi creştinii din Ierusalim încă sunt în aşteptarea sfârşitului. Imperiul Roman este sfâşiat de războaie şi lovit de cutremure, foamete şi epidemii. (Vezi chenarul de la pagina 9.) În Iudeea, conflictele civile şi etnice nu mai contenesc. Cu toate acestea, la adăpostul zidurilor Ierusalimului, oamenii se bucură într-o oarecare măsură de pace şi îşi văd de treburile zilnice. Clădirea impunătoare a templului le dă locuitorilor oraşului un sentiment de siguranţă şi stabilitate.

În jurul anului 61 e.n., creştinii din Ierusalim primesc o scrisoare de la apostolul Pavel. El îi laudă pentru perseverenţă, dar este îngrijorat că unii se pare că nu au sentimentul urgenţei. Alţii merg în derivă din punct de vedere spiritual sau nu au maturitate creştină (Evrei 2:1; 5:11, 12). Pavel îi îndeamnă: „Nu renunţaţi deci să vorbiţi cu libertate de exprimare. . . . Căci încă «foarte puţin timp» şi «cel care vine va sosi şi nu va întârzia». «Dar cel drept al meu va trăi prin credinţă» şi, «dacă dă înapoi, sufletul meu nu are plăcere în el»“ (Evrei 10:35-38). Un sfat cât se poate de oportun! Dar vor arăta creştinii că au credinţă şi că sunt atenţi la împlinirea profeţiei lui Isus? Este într-adevăr iminent sfârşitul Ierusalimului?

În următorii cinci ani, situaţia Ierusalimului se înrăutăţeşte. În cele din urmă, în 66 e.n., coruptul guvernator roman Florus ia din tezaurul templului 17 talanţi sub pretextul unor „impozite ajunse la scadenţă“, fapt care îi revoltă pe evrei şi-i face să se ridice împotriva Romei. Rebelii evrei, sau zeloţii, năvălesc în Ierusalim şi-i măcelăresc pe soldaţii romani de aici. Apoi declară cu îndrăzneală că provincia Iudeea este independentă. Iudeea şi Roma sunt în război!

În mai puţin de trei luni, Cestius Gallus, guvernatorul Siriei, îşi începe marşul spre sud în fruntea unei armate de 30 000 de oameni pentru a reprima răscoala evreilor. Ajunsă la Ierusalim în timpul Sărbătorii Colibelor, armata pătrunde rapid în suburbii. Zeloţii, în inferioritate numerică, îşi caută adăpost la templu. Curând după aceea, soldaţii romani încep să sape sub zidul templului. Evreii sunt şocaţi, cuprinşi de groază. Sub ochii lor, soldaţii păgâni profanează cel mai sfânt loc al iudaismului! Creştinii din oraş însă îşi amintesc cuvintele lui Isus: ‘Când veţi vedea lucrul dezgustător stând într-un loc sfânt, atunci cei din Iudeea să fugă la munţi’ (Matei 24:15, 16). Aveau ei să se încreadă în cuvintele profetice ale lui Isus şi să acţioneze în armonie cu ele? Realitatea a dovedit că viaţa lor depindea de aceasta. Dar cum să fugă?

Pe neaşteptate şi din motive greu de înţeles, Cestius Gallus îşi retrage trupele spre zona de coastă. Zeloţii îi urmăresc cu înverşunare. În mod surprinzător, necazul ce se abătuse asupra oraşului „a fost scurtat“! Demonstrându-şi credinţa în avertismentul profetic dat de Isus, creştinii fug din Ierusalim la Pella, un oraş neutru situat în munţii de pe celălalt mal al Iordanului. Fuga lor are loc la momentul potrivit pentru că, în scurtă vreme, zeloţii se întorc la Ierusalim şi-i obligă pe locuitorii rămaşi să li se alăture în răzvrătire. * Între timp, creştinii aflaţi în siguranţă la Pella aşteaptă să vadă cum vor evolua lucrurile.

Anarhie

În câteva luni, o nouă armată înaintează spre Ierusalim. În 67 e.n., generalul Vespasian şi fiul său Titus mobilizează o mare armată, alcătuită din 60 000 de soldaţi. În următorii doi ani, această maşină de război înaintează spre Ierusalim, zdrobind tot ce-i stătea în cale. În acest timp, între facţiunile evreieşti rivale din Ierusalim au loc ciocniri violente. Rezervele de cereale ale oraşului sunt distruse, tot ce era în preajma templului este ras de pe faţa pământului şi peste 20 000 de evrei sunt ucişi. Vespasian îşi întârzie înaintarea spre Ierusalim, spunând: ‘Dumnezeu este un comandant mai iscusit decât mine; adversarii noştri îşi curmă viaţa cu propriile lor mâini’.

Când împăratul Nero moare, Vespasian pleacă la Roma pentru a-şi asigura tronul, lăsându-l pe Titus să încheie campania din Iudeea. Titus ajunge la Ierusalim în preajma Paştelui din 70 e.n., prinzându-i ca într-o capcană pe locuitorii oraşului şi pe cei veniţi în pelerinaj. Armata lui defrişează ţinutul Iudeii şi construieşte în jurul Ierusalimului asediat un zid din pari ascuţiţi lung de 7 kilometri. Se întâmplă exact aşa cum a prezis Isus: „Duşmanii tăi vor ridica în jurul tău o fortificaţie cu pari ascuţiţi, te vor înconjura şi te vor strâmtora din toate părţile“. — Luca 19:43.

În scurtă vreme oraşul cade pradă foametei. Gloate înarmate jefuiesc locuinţele celor morţi şi ale celor ce sunt pe moarte. Cel puţin o femeie, în culmea disperării, îşi ucide şi îşi mănâncă propriul copil nou-născut, împlinind profeţia: „Din cauza asediului şi a apăsării cu care te va strâmtora duşmanul, îţi vei mânca rodul pântecelui, carnea fiilor şi a fiicelor tale“. — Deuteronomul 28:53-57.

În cele din urmă, după un asediu de cinci luni, Ierusalimul cade. Oraşul şi grandiosul lui templu sunt jefuite şi incendiate, apoi distruse. Nu mai rămâne piatră pe piatră (Daniel 9:26)! Numărul morţilor este de 1 100 000; 97 000 de oameni sunt vânduţi ca sclavi (Deuteronomul 28:68). * Iudeea aproape că a rămas fără locuitori. Este un dezastru fără precedent, un moment de cotitură în viaţa politică, religioasă şi culturală a poporului evreu. *

În tot acest timp, creştinii aflaţi la Pella îi mulţumesc lui Dumnezeu din adâncul inimii pentru că i-a eliberat. Credinţa în profeţiile Bibliei a însemnat într-adevăr salvare pentru ei!

Astăzi, când ne gândim la tot ce s-a întâmplat atunci, ar fi bine să ne întrebăm: Am eu destulă credinţă ca să fiu salvat când va veni marele necaz? Sunt eu dintre cei „care au credinţă spre păstrarea sufletului în viaţă“? — Evrei 10:39; Revelaţia 7:14.

[Note de subsol]

^ par. 10 Potrivit istoricului evreu Iosefus, zeloţii i-au urmărit pe romani şapte zile, după care s-au întors la Ierusalim.

^ par. 15 Potrivit unei estimări, cel puţin a şaptea parte dintre evreii din Imperiul Roman au fost ucişi.

^ par. 15 Biblistul evreu Alfred Edersheim a scris: „Acest necaz a fost fără precedent în istoria zbuciumată a Israelului de până-atunci, şi fără egal în era sângeroasă pe care a trăit-o de atunci încoace“.

[Chenarul de la pagina 9]

Cum s-a împlinit semnul în secolul I e.n.

RĂZBOAIE:

Galia (39-40)

Nordul Africii (41)

Britannia (43, 60)

Armenia (58-62)

Conflicte civile şi etnice în Iudeea (50-66)

CUTREMURE:

Roma (54)

Pompei (62)

Asia Mică (53, 62)

Creta (62)

FOAMETE:

Roma, Grecia, Egipt (c. 42)

Iudeea (c. 46)

EPIDEMII:

Babilonia (40)

Roma (60, 65)

PROFEŢI FALŞI:

Iudeea (c. 56)

[Harta/Fotografia de la pagina 10]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Campania desfăşurată de romani în Palestina, în 67-70 e.n.

Ptolemaida

Marea Galileii

Pella

PEREEA

SAMARIA

Ierusalim

Marea Sărată

IUDEEA

Cezareea

[Provenienţa informaţiilor]

Numai harta: Pe baza unor hărţi de la Pictorial Archive (Near Eastern History) Est. and Survey of Israel

[Legenda fotografiei de la pagina 11]

‘Adversarii noştri îşi curmă viaţa cu propriile lor mâini.’ — Vespasian

[Legenda fotografiei/ilustraţiei de la pagina 11]

În 70 e.n., armatele romane au distrus Ierusalimul

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 11]

Relief: Soprintendenza Archeologica di Roma; Vespasian: Bildarchiv Preussischer Kulturbesitz/Art Resource, NY