Să aducem jertfe plăcute lui Dumnezeu!

„«VIAŢA izvorăşte din moarte», credeau aztecii, care au practicat sacrificiile umane la o scară nemaiîntâlnită în Mezoamerica“, se spune în cartea The Mighty Aztecs. „Pe măsură ce graniţele imperiului se extindeau, numai sângele, din ce în ce mai mult sânge menţinea stabilitatea fragilă a acestuia“, continuă aceeaşi carte. Potrivit unei alte lucrări, aztecii sacrificau anual în jur de 20 000 de oameni.

Dominaţi de teamă şi nesiguranţă sau chinuiţi de remuşcări şi sentimente de vinovăţie, oamenii au adus de-a lungul timpului jertfe de un fel sau altul zeilor. Totuşi, Biblia arată că anumite jertfe au fost instituite de Iehova, Dumnezeul cel Atotputernic. Este, aşadar, potrivit să ne întrebăm: Ce fel de jertfe îi plac lui Dumnezeu? Ar trebui ca închinătorii lui de astăzi să-i aducă ofrande şi jertfe?

Ofrandele şi jertfele în închinarea adevărată

Când Israelul s-a constituit ca naţiune, Iehova a dat instrucţiuni clare cu privire la închinarea pe care trebuiau să i-o aducă israeliţii. Aceasta includea ofrande şi jertfe (Numerele, capitolele 28 şi 29). Unele ofrande erau din roadele pământului, altele presupuneau jertfirea de animale precum tauri, oi, capre, porumbei sau turturele (Leviticul 1:3, 5, 10, 14; 23:10-18; Numerele 15:1-7; 28:7). Ofrandele arse trebuiau mistuite în întregime de foc (Exodul 29:38-42). Erau şi jertfele de comuniune. Cei ce le aduceau mâncau o parte din jertfa oferită lui Dumnezeu. — Leviticul 19:5-8.

Toate ofrandele şi jertfele prevăzute de Legea mozaică reprezentau un mod de a-i aduce închinare lui Dumnezeu şi de a-l recunoaşte ca Suveran al universului. Prin intermediul acestor jertfe, israeliţii îşi exprimau recunoştinţa faţă de binecuvântarea şi ocrotirea din partea lui Iehova şi obţineau iertarea păcatelor. Cât timp au respectat cu fidelitate cerinţele lui Iehova cu privire la închinare, ei au avut parte de multe binecuvântări. — Proverbele 3:9, 10.

În ochii lui Iehova, cel mai mult conta atitudinea cu care erau aduse jertfele. Prin  intermediul profetului Osea, Iehova a spus: „Îmi găsesc plăcerea în bunătatea iubitoare, nu în jertfă, şi în cunoştinţa despre Dumnezeu mai mult decât în ofrandele arse“ (Osea 6:6). Când poporul s-a îndepărtat de închinarea adevărată adoptând o conduită libertină şi vărsând sânge nevinovat, jertfele pe care le aduceau pe altarul lui Iehova erau fără valoare. De aceea, prin Isaia, Iehova i-a spus naţiunii Israel: „La ce-mi foloseşte mulţimea jertfelor voastre? . . . Sunt sătul de berbecii aduşi ca ofrande arse şi de grăsimea animalelor bine hrănite. Nu-mi găsesc plăcerea în sângele taurilor tineri, al mieilor şi al ţapilor“. — Isaia 1:11.

Un „lucru pe care nu-l poruncisem“

În contrast izbitor cu israeliţii, locuitorii Canaanului îşi aduceau copiii ca jertfă zeilor lor, între care zeul amonit Moloh, cunoscut şi sub numele de Milcom sau Moloc (1 Regi 11:5, 7, 33; Faptele 7:43). În Halley’s Bible Handbook se spune: „Închinarea canaaniţilor consta în orgii sexuale, ca ritual religios, în prezenţa zeilor lor; iar apoi, în uciderea întâilor născuţi, ca jertfe aduse aceloraşi zei“.

I-au plăcut lui Iehova Dumnezeu aceste practici? Nicidecum! Cu puţin înainte ca israeliţii să intre în ţara Canaanului, Iehova le-a dat porunca pe care o găsim în Leviticul 20:2, 3: „Aşa le vei spune fiilor lui Israel: «Dacă un om dintre fiii lui Israel sau un locuitor străin care locuieşte în Israel îl dă pe unul dintre urmaşii săi lui Moloh, să fie omorât negreşit. Poporul ţării să arunce cu pietre în el până va muri. Iar eu îmi voi întoarce faţa împotriva acelui om şi-l voi nimici din mijlocul poporului său, pentru că l-a dat pe unul dintre urmaşii săi lui Moloh ca să pângărească locul meu sfânt şi să profaneze numele meu sfânt»“.

Deşi ar putea părea de necrezut, unii israeliţi, care s-au îndepărtat de închinarea adevărată, au adoptat această practică demonică, aducându-şi copiii ca jertfă unor dumnezei falşi. În Psalmul 106:35-38 se spune: „S-au amestecat cu naţiunile şi au învăţat faptele lor. Le-au slujit idolilor lor, iar aceştia au fost o cursă pentru ei. Şi-au adus fiii şi fiicele ca jertfă demonilor. Astfel, au vărsat sânge nevinovat, sângele fiilor lor şi al fiicelor lor, pe care i-au jertfit idolilor din Canaan. Şi ţara a fost pângărită prin vărsare de sânge“.

Exprimându-şi dezgustul faţă de această practică, Iehova a spus prin profetul Ieremia cu privire la fiii lui Iuda: „Au pus idolii lor dezgustători în casa peste care a fost chemat numele meu, ca s-o pângărească. Au construit locurile înalte de la Tofet, care este în valea fiului lui Hinom, ca să-şi ardă fiii şi fiicele în foc, lucru pe  care nu-l poruncisem şi nici nu mi se suise în inimă“. — Ieremia 7:30, 31.

Făcându-se vinovată de practicarea unor astfel de lucruri dezgustătoare, naţiunea Israel a pierdut în cele din urmă aprobarea lui Dumnezeu. În final, capitala ei, Ierusalimul, a fost distrusă, iar poporul a fost dus în exil, în Babilon (Ieremia 7:32-34). Este clar că practica sacrificiilor umane nu provine de la adevăratul Dumnezeu şi nu face parte din închinarea curată. Jertfele umane, indiferent de felul lor, sunt de origine demonică, iar adevăraţii închinători ai lui Dumnezeu resping orice ar avea legătură cu această practică.

Jertfa de răscumpărare a lui Cristos Isus

Unii ar putea întreba: De ce jertfele de animale erau cerute de Legea dată de Iehova israeliţilor? Acest aspect a fost analizat de apostolul Pavel, care a dat următorul răspuns: „Atunci de ce este Legea? Ea a fost adăugată ca să scoată în evidenţă fărădelegile, până când avea să vină sămânţa căreia i se făcuse promisiunea. . . . Astfel, Legea a devenit tutorele nostru care ne conduce la Cristos“ (Galateni 3:19-24). Jertfele de animale aduse sub Legea mozaică au prefigurat o jertfă mai mare, pe care Iehova Dumnezeu urma să o ofere în folosul omenirii: cea a Fiului său, Isus Cristos. Isus s-a referit la acest act de iubire când a spus: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic-născut, pentru ca oricine manifestă credinţă în el să nu fie distrus, ci să aibă viaţă veşnică“. — Ioan 3:16.

Din iubire faţă de Dumnezeu şi de oameni, Isus şi-a dat de bunăvoie viaţa perfectă ca răscumpărare pentru descendenţii lui Adam (Romani 5:12, 15). Isus a spus: „Fiul omului n-a venit ca să i se slujească, ci să slujească şi să-şi dea sufletul ca răscumpărare pentru mulţi“ (Matei 20:28). Niciun alt om de pe pământ nu putea să-i răscumpere pe oameni din sclavia păcatului şi a morţii, în care fuseseră vânduţi de Adam (Psalmul 49:7, 8). Astfel, Pavel explică faptul că Isus „a intrat în locul sfânt — nu cu sânge de ţapi şi de tauri tineri, ci cu sângele său — o dată pentru totdeauna şi a obţinut pentru noi o eliberare veşnică“ (Evrei 9:12). Acceptând sângele de jertfă al lui Isus, Dumnezeu „a şters documentul scris de mână . . . care era împotriva noastră“. Iehova a desfiinţat legământul Legii, cu ofrandele şi jertfele cerute de acesta, dându-le astfel oamenilor posibilitatea să primească ‘darul vieţii veşnice’. — Coloseni 2:14; Romani 6:23.

Jertfe şi ofrande spirituale

Întrucât ofrandele şi jertfele de animale nu mai fac parte din închinarea adevărată, ni se mai cere nouă astăzi să aducem jertfe? Răspunsul este da. Isus Cristos şi-a dedicat viaţa serviciului adus lui Dumnezeu, făcând multe sacrificii, iar la urmă şi-a dat viaţa în folosul omenirii. De aceea, el a spus: „Dacă vrea cineva să vină după mine, să se renege pe sine, să-şi ia stâlpul de tortură şi să mă urmeze neîncetat“ (Matei 16:24). Înţelegem de aici că oricine vrea să devină un continuator al lui Isus trebuie să facă anumite sacrificii. Ce fel de sacrificii?

Un adevărat continuator al lui Cristos nu mai trăieşte pentru sine, ci pentru a înfăptui  voinţa lui Dumnezeu. El pune voinţa lui Dumnezeu mai presus de interesele şi dorinţele personale. Apostolul Pavel a spus: „Vă implor deci, fraţilor, prin îndurarea lui Dumnezeu, să vă prezentaţi corpurile ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu, adică un serviciu sacru îndeplinit cu puterea raţiunii voastre. Nu vă mai conformaţi acestui sistem, ci transformaţi-vă prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi constata voi înşivă care este voinţa cea bună, plăcută şi perfectă a lui Dumnezeu“. — Romani 12:1, 2.

În plus, Biblia arată că exprimările noastre de laudă pot fi privite ca jertfe aduse lui Iehova. Profetul Osea a folosit expresia „taurii tineri ai buzelor noastre“ pentru a arăta că laudele aduse cu buzele noastre sunt considerate de Dumnezeu cele mai bune jertfe (Osea 14:2). Apostolul Pavel i-a îndemnat pe creştinii evrei: „Să-i oferim întotdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc public numele său“ (Evrei 13:15). Astăzi, Martorii lui Iehova predică vestea bună şi fac discipoli dintre oamenii tuturor naţiunilor (Matei 24:14; 28:19, 20). Pe tot pământul, ei îi aduc lui Dumnezeu jertfe de laudă zi şi noapte. — Revelaţia 7:15.

Pe lângă lucrarea de predicare, facerea de bine se numără şi ea printre jertfele care îi sunt plăcute lui Dumnezeu. Pavel ne-a sfătuit: „Nu uitaţi să faceţi binele şi să împărţiţi bunurile cu alţii, căci astfel de jertfe îi plac lui Dumnezeu“ (Evrei 13:16). De fapt, dacă vrem ca jertfele noastre de laudă să-i fie plăcute lui Iehova, trebuie să avem o conduită ireproşabilă. Pavel ne îndeamnă: „Purtaţi-vă într-un mod demn de vestea bună despre Cristos“. — Filipeni 1:27; Isaia 52:11.

La fel ca în trecut, toţi cei ce fac sacrificii pentru a susţine închinarea adevărată vor avea parte de multă bucurie şi de binecuvântări din partea lui Iehova. Prin urmare, să facem tot ce putem pentru a aduce jertfe care îi plac cu adevărat lui Dumnezeu!

[Legenda ilustraţiei de la pagina 18]

„Şi-au adus fiii şi fiicele ca jertfă . . . idolilor din Canaan“

[Legenda fotografiilor de la pagina 20]

Predicând vestea bună şi ajutându-i în diverse moduri pe alţii, adevăraţii creştini aduc jertfe care îi sunt plăcute lui Dumnezeu